Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Re: Nişte golani
![]()
Dacă Dinu Săraru a scris romanul "Nişte ţărani", eu ar trebui scriu unul intitulat "Nişte golani".
Personajele ar fi inspirate de golanii clasei politice vâlcene, de genul acela de gunoaie umane care ajung să ne reprezinte şi chiar să ne conducă vremelnic, căţărându-se pe o scară alcătuită din trupuri de ziarişti locali.
Poate vi se pare fantasmagorică imaginea, dar eu chiar aşa îi văd pe aceşti nenorociţi, îi văd cum urcă scara politicii punând o talpă pe spinarea lui Petre Tănăsoica, apoi o talpă pe grumazul lui Romeo Popescu, încă una pe omoplatul lui Silviu Popescu, după aceea încă una pe coastele lui Tiberiu Pîrnău, apoi încă o talpă pe occipitalul meu, până sus, sus de tot, la demnităţi de lideri şi consilieri, de făcători şi desfăcători de afaceri şi destine.
Îmi e o scârbă de ei încât adeseori după ce scriu un articol sau realizez o emisiune simt nevoia să vomit, dar îmi înghit voma fiindcă sunt ziarist.
Sunt ziarist de provincie şi trebuie să scriu despre ei, "să scriu de meserie, scrie-mi-ar numele pe mormânt şi n-aş mai fi ajuns să trăiesc !”, vorba lui Eminescu.
Golani, golani, golani cu aere de inşi providenţiali, goi pe dinăuntru de îi ia vântul, sfertodocţi şi mişei, prostia fiindu-le egalată doar de egoismul şi îngâmfarea cu care ne binecuvântează zilnic.
Cu indivizii ăştia trebuie să semnez eu contracte de imagine, lor trebuie să le public comunicatele inepte, să le sorb declaraţiile imbecile, iarăşi şi iarăşi, cu fiecare ciclu electoral, ca într-un carusel al morţii spiritului şi al nebuniei depline.
Rareori, printre ei, câte un om muncitor, care umbla cocoşat de griji, căruia nu îi arde de miştouri şi aroganţe. Rareori câte unul care să fi pus cărămidă pe cărămidă sau filă de carte peste filă de carte, ori măcar gest generos lângă gest generos.Rareori câte unul pătruns de grijă şi responsabilitate, modest şi aşezat, conştient de limitele şi vremelnicia lui.
În rest, nişte putori pe care dacă aş putea le-aş schimba imediat cu fauna de pe centură, fiindcă un partid al curvelor de profesie ar face mai puţin rău decât fac aceşti derbedei.
Iar noi, noi ziariştii suntem treptele scării lor de carne şi oase pe care urcă şi iar urcă până la cerurile putrede ale puterii corupte.
Ptiu, lua-v-ar naiba să vă ia !
Lua-v-ar are cratime, golanilor.
SI EU LE-AS SPUNE GAINARI PADUGHIOSI SI RAIOSI, CARE-I DOARE-N CUR SI SUNT MIMOZE SCLIFOSITE PROSTITUATE, SA LE-O DAM SI NOI...
Re: 05 Decembrie 2013, 14:38
Re: Direcţia de Protecţie Socială Rm. Vâlcea
Re: Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
#25517: - Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
CREANTELE SALARIALE ACHITARI VALOAREA TOTALA SI CONFORAM CU ACTELE DE DISPONIBILIZARE COLECTIVA 2013, CONFORME CU LEGILE PE CARE SE JUDECA OLTCHIM RAMNICU VALCEA.
SA INCEAPA PLATILE CATRE CREDITORI, PRIMII SALARIATII (PLATILE COMPENSATORII SI ANGAJATI)
DATI BANII TUTUROR SI NU NE MAI VEDETI PE PETITIE SAU PE LA VOI IN AUDIENTE, MITINGURI, SEDINTE,...!!!
VA OBLIGA LEGEA SA NE PLATITI SALARIILE TOATE CATRE NOI LA ZI!!!!
SI EVITATI FALIMENTUL!!!!!
SALARIILE PLATILOR COMPENSATORII CREANTELE OLTCHIM DISPONIBILIZATII 2013 TOATE.
Re: O gaşcă liberală taie ilegal păduri din Vâlceag
Re: Re: Re: CREANTELE OLTCHIM:
#36574: CREANTELE OLTCHIM. - Re: Re: CREANTELE OLTCHIM:
Te declar RETARDAT CU ACTE IN REGULA.
SOCOLA E PREA BLANDA PENTRU TINE, NEBUNULE!
ESTI FUGIT DE ACASA. TE CREZI IMPARATUL OLTCHIMULUI, O DAI IN ABERATII CAT CASA.
NU TE TRATA, BOALA TA E CRONICA.
NEBUNULE CARE ESTI TU NEBUN.
Re: Re: Re: Re: CREANTELE OLTCHIM:
#36582: - Re: Re: Re: CREANTELE OLTCHIM:
BREAKING NEWS ALERT: PLANUL DE REORGANIZARE OLTCHIM 2015 APROBAT 22.04.2015.
Societate in insolventa,
in insolvency,
en procedure collective
SC OLTCHIM SA RM VALCEA
Sentinta nr. 617 din 30.01.2013 pronuntata de Tribunalul Valcea in dosarul 887/90/2013
Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, consolidata ABROGATA
Portal > Tribunalul VÂLCEA > Informaţii dosar
Informaţii generale
| Nr. unic (nr. format vechi) : | 887/90/2013 |
| Data inregistrarii | 25.01.2013 |
| Data ultimei modificari: | 22.04.2015 |
| Sectie: | a II a CIVILA |
| Materie: | Faliment |
| Obiect: | cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5 |
| Stadiu procesual: | Fond |
Părţi
| Nume | Calitate parte |
|---|---|
| SC OLTCHIM SA RM VALCEA | Debitor |
| CONSORTIUL ROMINSOLV SPRL - RFO 0122/2006 | Lichidator |
| BDO BUSINESS RESTRUCTURING SPRL - RFO 0239/2006 | Lichidator |
| JUDECĂTORIA RÂMNICU VÂLCEA | Reprezentant legal |
| OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA | Reprezentant legal |
| D.G.F.P VÂLCEA | Reprezentant legal |
| COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE | Reprezentant legal |
si TOTI CREDITORII CU CREANTE....
Şedinţe
|
Re: Re: Re: Re: Re: CREANTELE OLTCHIM:
#36583: CREANTELE OLTCHIM. - Re: Re: Re: Re: CREANTELE OLTCHIM:
BREAKING NEWS ALERT: PLANUL DE REORGANIZARE OLTCHIM 2015 APROBAT 22.04.2015.
Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor din data de 29/30.04.2015
http://www.bvb.ro/infocont/infocont15/OLT270315.pdf
CONVOCATOR SEDIUL SOCIETATII OLTCHIM 29.04.2015 ORA 12.00
Notice for Ordinary General Meeting of Shareholders on April 29(30), 2015 Reference date: April 20, 2015
3/26/2015 8:29:00 AM
http://www.bvb.ro/infocont/infocont15/OLT260315_ro.pdf
CONVOCATOR SEDIUL SOCIETATII OLTCHIM 29.04.2015 ORA 12.OO
| Descriere | Documente |
| Convocatorul Adunarii Generale | |
| Convocator.pdf | |
| Convening notice.pdf | |
| Formular de Procura speciala | Formular procura speciala.doc |
| Form for special proxy.doc | |
| Formular de vot prin corespondenta | Formular vot prin corespondenta.doc |
| Form for voting by correspondence.doc | |
| Situatia actiunilor si drepturilor de vot | Situatia actiunilor si a drepturilor de vot.pdf |
| Status of shares and voting rights.pdf | |
| Documente si materiale informative AGOA | Materiale pentru pct.1 si 2: - Raport Activitate - Neconsolidat - 2014.pdf - Situatii financiare neconsolidate 2014.pdf - Raport Audit - Situatii financiare neconsolidate 2014.pdf Materiale pentru pct.3: - Raport Activitate - Consolidat - 2014.pdf - Situatii financiare consolidate 2014.pdf - Raport Audit - Situatii financiare consolidate 2014.pdf |
| Proiect de Hotarare | Proiect de hotarare AGOA.pdf |
| OGMS draft decision.pdf |
http://www.bvb.ro/infocont/infocont15/
BVB OLT OLTCHIM S.A. RM. VALCEA
DECEDAT.
OLTCHIM S.A. RM. VALCEA
1/30/2013 2:03:44 PM
|
Suspended (insolvency procedure, 01/30/2013)
|
Societate in insolventa,
in insolvency,
en procedure collective
SC OLTCHIM SA RM VALCEA
Re: Re: Re: Re: CREANTELE OLTCHIM:
#36582: - Re: Re: Re: CREANTELE OLTCHIM:
SA L PUPI IN SULA PE NEBUN, DAR SI PE MINE GERULA, MINCA MI SULA PAPAGALULEEEE
APEL DISPERAT al disponibilizaţilor de la OLTCHIM!
APEL DISPERAT al disponibilizaţilor de la OLTCHIM!
SCRIS DE FLORIN FĂGEŢEANU
Publicat în Economie http://www.voceavalcii.ro/2015042328205/
APR 23, 2015
Foştii angajaţi de la Oltchim solicită ajutorul instanţei de judecată pentru a-şi recupera drepturile băneşti.
„Suntem parte a disponibilizatilor Oltchim din 2013 si ne adresam, Domniei Voastre, pe aceasta cale ca urmare a modului cum bine ati instiintat grupul de de Administratori judiciari ai Oltchim SA, privitor la achitarea creantelor salariale izvorate in perioada insolventei ca datorii curente, solicitandu-le tabelele nominale ale disponibilizatilor, sumele cuvenite si termenul de plata.
Am sesizat, insa, cu maxima amaraciune ca Administratorii Judiciari fac unele declaratii in fata Instantei care nu sunt tocmai conforme cu realitatea.
Astfel, la una dintre actiunile noastre judecatoresti inaintate impotriva grupului de Admin. Judiciari, s-a incercat inducerea ideii cum ca la disponibilizatii ar fi imputernicit persoane fizice sa le reprezinte si care le-ar expune punctul de vedere vizavi de esalonarea platii salariilor compensatorii, lucru care ne surprinde, cata vreme noi n-am imputernicit pe nimeni sa ne reprezinte.
Iar daca Administratorii judiciari se folosesc de niste semnaturi in numele nostru, sesizam falsul si uzul de fals. Va rugam in acest sens sa solicitati acel protocol de care face vorbire unul dintre Administratorii judiciari si care a fost folosit ca proba spre respingerea actiunii in dosarul 349/ 90/2014(Hot. Jud. 210/ 2015, pag. 3).Intelegem de la unii dintre Administratori ca acel Protocol n-ar exista, insemnand ca a fost indusa in eroare chiar Instanta. Asteptam, prin intermediul Domniei Voastre, sa vedem acel Protocol.
De asemenea, Administratorii judiciari fac declaratii peste tot ca ar fi inceput sa achite salariile compensatorii, in realitate trimitand in contul fiecaruia suma de 531 lei, umilitor gest , avand in vedere ca suma totala ar putea fi achitata integral in circa sapte ani, in acest mod.
Se declara ca va putea fi infiintata o noua electroliza prin accesarea de fonduri europene de aprox. 25 milioane Euro, in realitate o electroliza putand fi functionala la cel putin 60 milioane Euro.
Fata de declaratia Administratorilor Judiciari cum ca ar fi achitat integral salariile compensatorii unui numar de 25 de disponibilizati, precizam ca exista persoane care se afla intr-un stadiu cvasiterminal de boala(cancer) si li s-a achitat cate 10.000 de lei, nu integral.
La argumentul Administratorilor Judiciari, cum ca mare parte dintre disponibilizati ar fi acceptat plecarea de buna voie, venim cu un contraargument, anume ca nimeni n-a plecat de placere, totul s-a facut ca urmare a promisiunii solemne ca imediat ce vor fi disponibilizati, toti salariatii vor primi in totalitate drepturile banesti cuvenite, respectiv salariile compensatorii, lucuru care s-a dovedit a fi un mare neadevar, creand stari de suferinta, indignare, deceptie si chiar revolta. Faptul a culminat cu aflarea vestii ca fiecare disponibilizat are achitate integral impozitele aferente anului 2013 ca urmare a unor sume echivalente cu salariile compensatorii. Adica s-a oprit impozit pentru sume care n-au ajuns in conturile disponibilizatilor fapt care a creat suspiciunea ca drepturile banesti ale disponibilizatilor ar fi existat sub o forma sau alta si ar fi fost deturnate. Suspiciunea a fost amplificate si de faptul ca niciun organ competent n-a dat o declaratie oficiala, fiecare acuzandu-se reciproc pentru...incompetenta. In vreme ce aproape 1000 de fost salariati asista cu disperare cum li se obstructioneaza drepturile, unii chiar au pierdut dreptul de asigurati social, cata vreme in opinia celor de la Asigurari Sociale s-ar fi obtinut dretrui salariale(in realitate doar pe hartie).
Daca ar fi avut bunavointa si ar fi aplicat acelasi regim de austeritate si armatei de directori si sefi de divizii platiti cu salarii regesti, asa cum s-a procedat prin disponibilizarea noastra spre economii salariale, s-ar fi putut recupera din pierderi si, esalonat, am fi primit acesti bani care ni se cuvin, izvorati in perioada insolventei ca DATORII CURENTE. Dar n-au avut nici intelepciune si nici bunavointa, lasand sa treaca timpul pentru ca fiecare luna calendaristica trecuta inseamna, cum bine se stie, o suma considerabila in buzunarele lor", se arată în memoriul depus de disponibilizaţi în dosarul cauzei.
Ministerul Economiei ocolește subiectul salariilor compensatorii de la OLTCHIM.
Dan Nițu: Ministerul Economiei ocolește subiectul salariilor compensatorii de la OLTCHIM.
Joi, 23 Aprilie 2015 19:03
http://www.laraport.ro/index.php/economie
Senatorul liberal Dan Nițu se declară nemulțumit de răspunsul primit de la actualii guvernanți referitor la situația persoanelor disponibilizate de la Oltchim. Parlamentarul vâlcean a depus la sfârșitul lunii februarie, după o discuție cu persoanele disponibilizate din cadrul combinatului chimic din Râmnicu Vâlcea, o interpelare adresată ministrului delegat pentru dialog social, Liviu-Marian Pop, prin care solicita răspunsuri clare cu privire la cuantumul, sursa de finanțare și termenele de acordare a salariilor compensatorii, precum și cu privire la strategiile de reîncadrare pe piața muncii a salariaților disponibilizați.
Răspunsul executivului, semnat de secretarul de stat Cătălin Cosmin Olteanu, a ocolit toate aceste subiecte ce trebuie clarificate și asumate de către reprezentanții Guvernului.
„Răspunsul Ministerului Economiei nu este concludent, se fac doar afirmații de ordin general, plus istoricul insolvenței, nu este propusă ori asumată nicio soluție clară, fermă și, astfel, foștii salariați de la Oltchim se aleg, din nou, cu un răspuns evaziv care nu le clarifică deloc situația în care se află. Sunt doi ani de când acești oameni sunt purtați pe drumuri fără să li se răspundă la o întrebare simplă: când vor primi banii promiși? Aceasta a fost și solicitarea mea către Ministerul Economiei.
În răspunsul său, reprezentantul Ministerului Economiei se referă la datele în care au fost făcuți pași în cadrul procedurii de insolvență a Oltchim, precum și la faptul că «în prezent societatea este la zi cu acordarea tichetelor de masă, rămânând în continuare restante salariile în bani, care provin din perioada anterioară intrării societății în insolvență».
A fost făcută, de asemenea, următoarea afirmație:
«Referitor la drepturile salariale și acordarea plăților compensatorii, societatea a identificat soluții și resurse financiare astfel încât, în continuare, lunar să se achite integral drepturile salariale aferente fiecărei luni (avans, lichidare, tichete de masă).»
Întrebările mele au fost clare și punctuale și era de aşteptat ca răspunsul să fie la fel. Întregul județ este interesat de termenul de acordare a salariilor compensatorii! Voi reveni cu noi solicitări adresate Guvernului pe acest subiect, în speranța că viitoarele răspunsuri ale executivului vor fi lămuritoare.”, a declarat senatorul PNL Remus Daniel Nițu.
PIPEREA, ACUZAT PUBLIC DE FOȘTII ANGAJAȚI AI COMBINATULUI!!!
ÎNTR-UN NOU TERMEN AL PROCESULUI DE REORGANIZARE A SOCIETĂȚII OLTCHIM, PIPEREA, ACUZAT PUBLIC DE FOȘTII ANGAJAȚI AI COMBINATULUI
- 24/04/2015
- Written by Anamaria Constantinescu
Aproximativ trei ore l-au așteptat disponibilizații de la Oltchim pe administratorul judiciar, Gheorghe Piperea, în fața Tribunalului Vâlcea, la un nou termen în procesul de reorganizare a Combinatului. Nu doar Piperea a întârziat la proces, dar și avocatul acestuia. Foștii angajați de la Oltchim nu și-au pierdut speranțele că vor vedea, într-un final, banii. „Banii au intrat deja în conturi și sper să se rezolve, odată, și problema noastră. Mulți dintre noi au ieșit deja din șomaj și vă dați seama că nu le este deloc ușor”, a precizat unul dintre disponibilizați. Așteptarea a făcut ca mulți dintre oameni să acuze parlamentarii Vâlcii: „Unde sunt parlamentarii vâlceni care se băteau în piept că salvează Oltchimul? CET-ul e în gaură, Miniera, în gaură, toate nu mai merg, dar nimeni nu recunoaște. Se plimbă pe la București și cer mărirea pensiilor…”. La ivirea administratorului judiciar Piperea, oamenii au început să strige tot felul de acuze la adresa acestuia.
Informare in dosarul de insolventa-confirmarea planului de reorganizare a Oltchim SA
http://www.bvb.ro/infocont/infocont15/OLT230415_ro.pdf
"În temeiul art. 101, alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei: Confirmă Planul de reorganizare propus de Consorţiul Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL, fila 77 din Planul de reorganizare, cu scenariile A şi B, capitolul 1.1.1, filele 83-89 din Planul de reorganizare votat în şedinţa Adunării Creditorilor din data de 9 martie 2015. Stabileşte termen de fond 23 septembrie 2015, în vederea depunerii Raportului trimestrial prevăzut de dispoziţiile art. 106 din legea nr. 85/2006. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare."
Divizia Petrochimică Bradu, încă în ceaţă
Divizia Petrochimică Bradu, încă în ceaţă
Posted date: aprilie 24, 2015
Tribunalul Vâlcea a aprobat planul de reorganizare a Oltchim, a declarat avocatul Gheorghe Piperea, unul dintre administratorii judiciari ai combinatului. Acest plan presupune vânzarea combinatului către un investitor privat, soluţie pe care administratorii au mai încercat-o, dar fără succes.
Gheorghe Piperea a precizat, recent, că vânzarea Oltchim nu mai stă acum sub presiunea timpului, subliniind: „În plus, combinatul vâlcean nu mai este un pacient în comă, ci s-a stabilizat şi se află în convalescenţă. Din acest motiv, putem spune că reorganizarea a devenit posibilitatea valorificării unei oportunităţi, şi nu o metodă de salvare de la faliment. Excludem în continuare posibilitatea falimentului”.
Variante
Planul prevede o perioadă de reorganizare de trei ani, cu posibilitatea prelungirii cu încă un an. Acesta are în vedere trei variante de valorificare a patrimoniului combinatului; una dintre acestea vizează vânzarea Oltchim SPV, care ar urma să fie înfiinţat prin preluarea activelor viabile ale combinatului (nu se precizează dacă dintre acestea face parte şi Divizia Petrochimică Bradu care, se ştie, depinde de producţia rafinăriei Piteşti, rafinărie oprită şi nepreluată de către stat), fără datorii, iar alta – conversia creanţelor creditorilor garantaţi şi bugetari în acţiuni, parţial sau integral. Cea de-a treia variantă se referă la darea în plată a bunurilor imobile terenuri şi clădiri către creditorii bugetari.
În aşteptarea rafinăriei…
Divizia Petrochimică Bradu aşteaptă privatizarea Oltchim pentru a afla care îi va fi soarta. „Noi facem parte integrantă din Oltchim. Dacă nu porneşte rafinăria din Piteşti, nu ştiu ce se va alege de noi. Noul proprietar al Oltchim va decide ce se întâmplă cu noi, dacă va prelua şi rafinăria (n.r. – deja OMV Petrom vrea să demoleze o parte dintre instalaţiile de la Arpechim). Aşteptăm. Domnul Piperea ne-a contactat şi am început o serie de discuţii privind reorganizarea la Divizia Petrochimică Bradu; vedem ce se întâmplă”, ne-a declarat Marian Radu, vicelider al sindicatului de la petrochimie. Preţul de vânzare a Oltchim ar fi de peste 300 milioane euro.
Oltchim speră în continuare la un investitor care să-l salveze
TENSIUNI LA OLTCHIM
https://www.youtube.com/watch?v=xQqu7L7hUm0
Îmbrănceli şi huiduieli pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea, astăzi de dimineaţă. Aproximativ 150 de foŞti angajati ai combinatului Oltchim au venit, pentru a doua oara În aceasta saptamana, sa isi ceara salariile compensatorii. Oamenii sunt nemultumiti ca la un an de cand au fost trimisi acasa nu au primit banii prevazuti in contractul colectiv de munca la disponibilizare si ameninta ca vor cere falimentul societatii, daca Executivul nu va da curs solicitarii lor de a emite un act normativ prin care sa le fie virate aceste sume.
DISPONIBILIZAŢII SUNT DEZBINAŢI
https://www.youtube.com/watch?v=VaXQfkRMN7M
Aproximativ 100 de muncitori disponibilizaţi de la Oltchim au mers din nou la sediul central al combinatului pentru a cere lămuriri despre plata salariilor compensatorii. Ca de obicei au avut o discuţie cu administratorul special, Bogdan Stănescu şi cu un reprezentant al administratorilor judiciari dar nu au primit răspunsuri concrete.
Resemnare la Oltchim
Discutii aprinse la Oltchim
Televiziunea VTV
http://vtv.ro/
https://www.youtube.com/watch?v=9sbVwo_B50c
PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!!
" NE DAU BANII LA 130... " NICOLAE BURDOAZA SI PROTOCOALELE SI " NU CA SI CEILALTI NU AR LUA ..." !!!!!!!!!
PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!! PROTOCOLE !!!!!!
"FIIND AVOCATI DE MESERIE SI STIU..." ...BAI BURDOAZA.
VIDEO-AUDIO = NICOLAE BURDOAZA
FARA NUMAR PROTOCOALE, CA NICI NU MAI STIU DE ELE....
Re: Discutii aprinse la Oltchim
#36595: - Discutii aprinse la Oltchim
http://i.imgur.com/FOchASi.jpg VIDEO-AUDIO = NICOLAE BURDOAZA
Televiziunea VTV
http://vtv.ro/
https://www.youtube.com/watch?v=9sbVwo_B50c
TABELE, PROTOCOALE.....
PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!!
" NE DAU BANII LA 130... " NICOLAE BURDOAZA SI PROTOCOALELE SI " NU CA SI CEILALTI NU AR LUA ..." !!!!!!!!!
PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!! PROTOCOALE !!!!!!
"FIIND AVOCATI DE MESERIE SI STIU..." ...BAI BURDOAZA.
VIDEO-AUDIO = NICOLAE BURDOAZA
FARA NUMAR PROTOCOALE, CA NICI NU MAI STIU DE ELE....
Re: Re: Discutii aprinse la Oltchim
#36596: CREANTELE OLTCHIM. - Re: Discutii aprinse la Oltchim
http://i.imgur.com/FOchASi.jpg = > NICOLAE BURDOAZA
CREANTELE SALARIALE DISPONIBILIZATI 2013 DORESC SA SE FACA PUBLICE NUMELE SI PRENUMELE CELOR CARE AU SEMNAT UN PROTOCOL SI CARE SI-AU INSUSIT CALITATEA DE " REPREZENTATI AI CELOR DISPONIBILIZATI IN IUNIE 2013 " CONFORM CU DECLARATIA DATA IN MOTIVATIA SENTINTEI 349/90/2015 PRIN HOTARARE 210 LA DATA DE 28 IANUARIE 2015 CARE ARATA SCRIS URMATOARELE:
- RASPUNSUL LA INTREBAREA "Cine a semnat in numele disponibilizatiilor un PROTOCOL cu administratorii judiciari ai Oltchim, asa cum a declarat Gheorghe Piperea – administrator judiciar la Oltchim"?(declaratia a fost consemnata in HOTARAREA TRIBUNALULUI VALCEA nr. 210 / 2015 din 28 ianuarie 2015): "de altfel aceste discutii s-au purtat cu reprezentanti ai celor disponibilizati in iunie 2013, sens in care s-a incheiat un protocol" (daca vreti sa cititi declaratia lui Piperea, click pe linkul de mai jos http://i.imgur.com/DfvKJAU.png?1 )
- PLATA SALARIILOR COMPENSATORII - pana la sfarsitul anului 2015, asa cum a declarat avocatul Gheorghe Piperea, conform HOTARIRII TRIBUNALULUI VALCEA nr. 210 / 2015 din 28 ianuarie 2015 (declaratia a fost consemnata in HOTARAREA TRIBUNALULUI VALCEA nr. 210 / 2015 din 28 ianuarie 2015): "daca se va merge pe varianta unei reorganizari care sa nu duca la vanzarea SPV-ului, platile se vor face pana la sfarsitul anului 2015" (daca vreti sa cititi declaratia lui Piperea, click pe linkul de mai jos http://i.imgur.com/DfvKJAU.png?1 )
NOI SUNTEM 929 CONFORM COMUNICATELOR ROMINSOLV SI OLTCHIM, IAR VOI 58, .... SI IN PROTOCOL.... CEI 10 NEGRII MITITEI SCOSI DE PERSU DIN JOBEN...!!!!!!! O fi si Toanta, sau si Burdoaza ... ???? SUNT 10 scosi si autointitulati din joben de PERSU MAGICIANUL:
Protestul fostilor angajati Oltchim https://www.youtube.com/watch?v=djb9FaUijlY
Asta este din ce ai postat tu, de la tine publicat HOTARAREA 210 dosar 349/90/2015: " Invedereaza ca daca se merge pe varianta planului de reorganizare care inseamna vanzarea acelui SPV, toate aceste plati se vor face imediat, daca se va merge pe varianta unei reorganizari care care sa nu duca la vanzarea SPV-ului, platile se vor face pana la sfarsitul anului 2015. De altfel aceste discutii s-au purtat cu reprezentati ai celor disponibilizati in iunie 2013, sens in care s-a incheiat un protocol. Depune la dosar concluzii scrise. "
Aparare Oltchim: "Aparatorul Consortiului de administratori judiciari solicita instantei respingerea cererii ca lipsa de interes, intrucat creantele nu au fost contestate niciodata de catre administratorii judiciari. Ele sunt prevazute intr-o anexa la tabelul creditorilor afisat la data de 7 ianuarie"
Sentinta JUDECATOR-SINDIC: " In final, se subliniaza faptul ca nu exista diferend cu privire la cuantumul creantei si recunoasterii sumelor datorate de catre debitoare, mentionate in decizile de concediere, astfel ca solicita respingerea cererii ca neintemeiata, problema platilor salarii compensatorii fiind o chestiune ce priveste planul de reorganizare, asa cum este reglementat de dispozitiile Legii 85/2006. "
" Referitor la plata drepturilor compensatorii, se precizeaza ca aceste drepturi banesti se refera la suma totala de 8 milioane Euro, activitatea debitoarei si tratamentul creantelor fiind subsumate principiului optimizarii averii debitoarei si interesul concursual al creditotilor "
Ai reusit tu si inca 58 ca tine sa va contestati creantele din acte (creantele salariale si toate drepturile salariale creante, din acte, legi....s.a.m.d. ). Si minune vi s-a aprobat sa vi se respinga de catre judecator, norocul vostru ca nu a jucat precum doreati voi si putea sa va accepte cererea in contestare creante salariale si paaaa..., .... asa cevaaa....
PROTOCOALELE LE DISCUTAM CU DNA DE FATA, N-AM IMPUTERNICIT PE NIMENI SA SE FACA PE SUSTA PROTOCOALE IN DEFAVOAREA ALTOR CREANTE SALARIALE DISPONIBILIZATII 2013 SI ORICE FEL DE PROTOCOL IN DEFAVOAREA ALTORA...!!!!!! Alt aspect, NIMENI, ABSOLUT NIMENI NU ARE VOIE PE LEGE SA DECIDA IN NUMELE ALTEI CREANTE SAU ALTOR DREPTURI CREANTE DIN ACTELE PE CARE LE DETINE / DETINEM, CEEA CE S-A INTAMPLAT....
PENTRU A FI MANDADAT PE CREANTELE SALARIALE TREBUIA UN JURIST SAU AVOCAT SA CONCEAPA O FORMA LEGALA IN CARE INDIVIDUAL ( DECI FIECARE IN PARTE, NU TABELAR ) ACEA PERSOANA MANDATA ALTA ENTITATE ( EX:SINDICATE ) SAU PERSOANA ( AVOCATI, JURISTI..S.A.M.D) SA LE REPREZINTE CREANTELE SALARIALE, CEEA CE NU S-A INTAMPLAT, DIN CONTRA S-AU PRONUNTAT SALARIATII ANGAJATI PE SUME ALE SALARIATILOR FOSTI SALARIATI. http://www.docdroid.net/
SA SE FACA DREPTATE
Domnule Piperea cand vedem si dosarele liderilor de Sindicat?Asteptem sa-i vedem in instanta.
Re: SA SE FACA DREPTATE
#36598: - SA SE FACA DREPTATE AM FOST VANDUTI DE SINDICATE SI STATUL ROMAN FIIND IN CULPA !
Intelegerile prin protocoale le-au facut sindicatele cu statul roman in speta fiind si protocoale intre lideri de sindicate si piperea cu asociatii & co
Re: SA SE FACA DREPTATE
Fiecare salariat angajat sau fost angajat, are acces la procesul insolventei Legea 85/ 2006 faliment Oltchim si sa se adreseze instantelor judecatoresti conform Legii CCM la nivelul societatii Oltchim incheiat intre parti si toate celelalte Legi in sustinere, angajator- angajat - sindicat, astfel incat sa aduca si trage la raspundere in temeiul legilor si civile cat si penale, pe cei carora le-au adus daune-interese pe prejudiciile create.
Avocatul Piperea si BDO este cel care reprezinta interesele personale cat si de grup, acesta fiind impus de catre Statul Roman sa aplice regulile lor...., aducand daune-interese si prejudicii celor indreptatiti sa fie aparati de Legi si beneficiari de drepturi pe acestea si izvorate din munca lor, nu prin alte ilegalitati comise de piperea cu asociatii & co si statul roman cu sindicate si care sunt in continuitatea faptelor prin ilegalitatile comise, fiind in culpa.
Angajatii salariati si fosti salariati, au statut de parte separata, intariti prin LEGI IN FATA TUTUROR si conform legilor au fost cei care au beneficiat si beneficiaza de drepturi legale intarite prin foarte multe protectii si impuneri a legii in favoarea lor, fiind intariti prin legi in fata legiuitorului, nelasand loc de interpretari sau alte ilegalitati care s-au comis in aceasta perioada impotriva salariatilor si li s-au adus si li se aduc in continuarea faptelor daune-interese pe prejudiciile create.
Sindicatele au statut si reprezentare doar de a sustine interesele angajatilor si pana la stingerea litigiilor de munca a tuturor salaritilor societatii si a sprijinii la buna respectare a Legii CCM cat se celorlalte Legi civile si penale, acestia prin toate excesele lor impotriva societatii cat si salariatilor ( fosti si actuali ) au dus la comiterea unor fapte cat si civile si penale aducand daune-interese pe prejudiciile create acestora, fiind in culpa.
JOS CENZURA !!! Noi avem regulile lor U.E. , ONU , Romania, U.S.A. & NATO,
Convenţia europeană a drepturilor omului

| This discussion has been closed. |




Re: ???????????????
#25699: - ???????????????
CATI V-OR RAMANE IN 2015??????????????????
SC Oltchim SA are acum 2.441 de salariaţi, faţă de 3.175 la data de 30 iunie 2013.
http://www.impactreal.ro/
Conducerea SC Oltchim SA estimează că, o dată cu creşterea gradului de utilizare a capacităţii de producţie, problema lichidităţilor se va rezolva, iar societatea va avea capacitatea de a-şi achita integral şi la termen datoriile curente. Menţionăm, de asemenea, că întocmirea situaţiilor financiare încheiate la 30 iunie 2014 s-a făcut în baza prevederilor Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 936/16 iulie 2014, pentru aprobarea sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2014 a operatorilor economici. Situaţiile financiare ale SC Oltchim SA încheiate la data de 30 iunie 2014 nu au fost auditate.
Ca urmare a intrării societăţii în procedura insolvenţei, datoriile înregistrate la 30 ianuarie 2013 (data intrării în insolvenţă), regăsite în sold la 30 iunie 2014 (3,4 miliarde de lei) sunt înscrise în tabelul preliminar al creanţelor SC Oltchim SA, iar modul în care vor fi onorate va fi stabilit prin planul de reorganizare, conform Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei. SC Oltchim SA achită impozitele şi taxele aferente salariilor prin compensare cu TVA de recuperat, înregistrat de societate. La societăţile aflate în insolvenţă, compensarea se efectuează numai după finalizarea controlului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).