Referendum limitare privilegii parlamentari
Topicul de discuție a fost creat automat pentru petiția Referendum limitare privilegii parlamentari
Musafir |
#24262016-09-20 18:28Tovarasi senatori care azi ati votat murdar, in seara aceasta cand le spuneti la copii vostri, noapte buna, sa le mai spuneti asa: copilul meu, eu azi am salvat un senator iubitor de girofaruri, de la judecata, dar in schimb tu copilul meu vei plati pentru aceasta fapta ! |
Musafir |
#24272016-09-20 20:35Parlamentul nu respectă statul de drept şi a „deghizat” pensiile de serviciu pentru aleşii locali, spun judecătorii Curţii Constituţionale. Pensiile au fost trecute în lege drept indemnizaţii, în speranţa că vor reuşi să treacă de CCR. Criticile se regăsesc în documentul prin care judecătorii resping, pentru a doua oară, legea care stabileşte pensii speciale pentru primari şi şefi de consilii judeţene. Argumentele Curţii Constituţionale „Legiuitorul procedează într-un mod contrar comportamentului constituţional loial de care acesta trebuie să dea dovadă faţă de instanţa constituţională şi faţă de jurisprudenţa acesteia. (...) Prin adoptarea unei soluţii legislative similare cu cea constatată, în precedent, ca fiind contrară dispoziţiilor Constituţiei, legiuitorul acţionează ultra vires, încălcându-şi obligaţia constituţională.” Daca un om necajit sare gardul intr-o institutie dar fara sa apuce a fura ceva, este judecat si condamnat pentru "tentativa de furt" Dar niste parlamentari care vor cu tot dinadinsul sa treaca o lege neconstitutionala dar "cosmetizata", cum vor fi condamnati ? Sau vor fi oare condamnati ??? Dar LEGEA PENSIILOR SPECIALE ale parlamentarilor oare este constitutionala ? Hai fiti seriosi ca si asta este constitutionala cum sunt eu popa :) :) :) luavar aghiuta de nesatui. |
Musafir |
#24282016-09-21 10:31In fata legii si a lui Dumnezeu suntem egali. A fi parlamentar inseamna sa reprezinti pe cei care au avut incredere in tine si increderea trebuie rasplatita cu grija pentru oamenii obisnuiti. |
Musafir |
#24292016-09-21 15:01NU pensiilor nemuncite. NU pensiilor parlamentarilor , care sunt prea multi si care nu fac nimic penttru cei care i-au votat. |
Musafir |
#24302016-09-21 18:54acelasi comentariu ca la petitia privindpensiile speciale parlamentari |
Musafir |
#24312016-09-22 09:23Romani prosti ! Ati vandut petrolul din marea neagra pe nimic ! Se stia de pe timpul lui Ceausescu ca in subsolul marii negre se afla titei pentru multiiii ani, petrol care apartinea romanilor, pentru aia poporul a construit platforme de foraj marin, iar voi parlamentarii v-ati batut joc de el si de popor, vindeti si ce a mai ramas din Romania ca doar atata stiti.... |
Musafir |
#24322016-09-24 13:48De fapt atat ii duce capul sa vanda tot pe nimic doar sa pice si ceva in buzunarele lor. |
Musafir |
#24332016-09-24 14:48Ar trebui sa ia exemplu tarilor nordice. Parlamentarii sunt platiti de noi nu invers Nu-si fac treaba,acasa cu ei. De unde pana unde atatea privilegii. Sunt functionari publici ! Sa-si indeplineasca atributiile ca atare. NU noi i-am facut miliardari in euro.ei s-au facut,furand de la noi Normal ar fi, totul dat inapoi (ne-am plati si datoriile facute tot de ei) si porni de la O.Cu oameni care-si iubesc tara si pe cei ce traiesc in ea. |
Musafir |
#24342016-09-25 10:41pentru ca sunt satul de incompetenti care dorm in parlament si dau doar legi proaste pentru tara |
Musafir |
#24352016-09-25 19:43Pt k ne am saturat de trintori.... |
Musafir |
#24362016-09-25 19:57Pentru-ca parlamentarii au facut dictatura.Fac ce vor ei fara sa tina cont de nici o lege.Si-au dat niste privilegii ca numai oameni nu sint,ce mai ramii ca la dentist |
Musafir |
#24372016-09-26 05:41Pentru toata nesimitirea de care dau dovada alesii nostri. |
Musafir |
#24382016-09-26 06:30Am semnat aceasta petiție pentru că sunt întru totul de acord cu cele expuse în aceasta. |
Musafir |
#24392016-09-26 07:20Ciuma Rosie, Crima Organizata bolsevica transpartinica provenita din FSN, trebuie indepartata. Legea nu va trebui sa mai permita mai mult de doua mandate parlamentare, ptr. prefecti, primari sau orice alta gaselnita politica.... Depolitizarea tuturor institutiilor statului.... |
Musafir |
#24402016-09-26 16:57Pentru viitorul copiilor nostri ! Si pentru ca acesti parlamentari nu sunt altceva decat niste hoarde de sobolani care nu se mai satura....!!! |
Musafir |
#24412016-09-28 06:01Pana cand noi romanii vom fi NEAM PROST ? Adevarata istorie a Romaniei postbelica este ca eram vai de mama noastra, o tara saracita de boieri si mosieri, eram o tara agrara cu o industrie minora iar cei cativa industriasi boieri erau de neam german sau jidanesc ! Noroc cu Uniunea Sovietica care odata cu comunismul au adus in tara noastra si TEHNICA FURATA DE LA AMERICANI in anii 1942-44 cand americanii au ajutat Rusia la castigarea razboiului impotriva lui Hitler, americanii le dadeau camioane, arme si munitie, jipuri acele jipuri americane dupa care rusii si-au facut masinile GAZ iar la noi au fost facute ca IMS si mai apoi le zicea ARO. Asta este adevarata istorie, ca Romania a beneficiat de tehnica de la rusi, tehnica furata de la americani. Dar asa suntem noi romanii, neam prost si nu vrem sa recunoastem ca mai intai am fost urmasi ai TRACILOR si eram numiti GETI de catre greci si DACI de catre romani... dar de fapt suntem urmasi ai TRACILOR ! Dar asa-i romanul... un neam prost si nerecunoscator !!! DATI UN BAN PENTRU UN BOLOVAN !!!!!!! |
Musafir |
#24422016-09-28 06:13Sebastian Ghita cand a dat interviul reporterilor TV cu referire la plagiatul tezei lui Codruta Kovesi... are urechile rosiiii, rosii ca focul. VEDETI URECHILE LUI GHITA IN TIMPUL INTERVIULUI CAT DE ROSII SUNT, FAPT CE DOVEDESTE CA "MINTE" ! Este stiut faptul ca omul care minte se inroseste... adevarul este ca Ponta nu se mai inroseste ca la el minciuna e ca vorba... Dar unii se inrosesc stiind ca spun o minciuna iar mama lor le spunea... de ce minti puiul mamii ca te-ai inrosit... ! Nu mai mintiti mincinosilor. |
Musafir |
#24432016-10-01 05:34Nu ne mai reprezintă, pe noi votanții, ci doar pe ei și clica lor |
Musafir |
#24442016-10-01 06:17Abuzurile si atrocitatile facute de asa zisii politicieni sunt peste limita umana,din acest motiv semnez petitia. |
Cetateanu. |
#24452016-10-01 06:25Nu sunt cuvinte care sa fie comentati acesti asa zisi politicieni,habar nu au ce inseamna cuvintul politica, nu mai spunem politica de stat. |
Musafir |
#24462016-10-01 09:46Doresc sa se faca referendum pentru legea referit oare la vanzarea terenurilor catre straini inclusiv a padurilor! |
Musafir |
#24472016-10-05 15:20Cand vor invata cei ce ne conduc sa mearga mai departe, sau sa se opreasca din anumite initiative ? Ati vrut sa cumparati CUMINTENIA PAMANTULUI pe banii poporului... daca vedeti ca cetatenii nu au bani de aruncat pe prosti atunci de ce mai continuati tigania asta, cand este stiut ca nu veti strange banii de la popor pentru ca poporul nu-si permite inca o taxa pe langa sutele de taxe luate din buzunarele cetatenilor... opritiva din nebunia voastra !!! |
![]() Anonymous |
#24482016-10-07 11:29PT CA AM VOTATSCADEREA NR DE PARLAMENTARI SI A FOST INVERS SI ISI VOTEAZA CU SAU FARA STIREA NOASTRA MULTE FACILITATI SI PT NOI NU SE POATE NIMIC . |
Musafir |
#24492016-10-08 07:04In parlament nu te duci pentru privilegii,ci pentru a rezolva problemele celor care te-au trimis acolo.Sa primeasca veniturile pe care le avea inainte si cheltuielile aferente desfasurarii activitatii de parlamentar. |
karsci |
#24502016-10-08 17:34Nu stiu cum este posibil ca ei sa-si mareasca veniturile dupa bunul lor plac si ce valoare mai are in tara aceata un referendum? Cred ca cu este noi o problema si e posibil sa ne meritam soarta. |
|
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
82360 Creat: 2025-02-03
PETIȚIE PENTRU ABROGAREA ARTICOLULUI 6 DIN LEGEA NR. 141/2025 PRIVIND MAJORAREA NORMEI DIDACTICE
1938 Creat: 2025-08-01
Înființarea tribunalul poporului 7
496 Creat: 2025-08-06
Spunem NU comasării liceelor din Năsăud!
378 Creat: 2025-08-07
Reducerea taxelor CECCAR
1199 Creat: 2025-07-20
Cerem de urgență delimitatoare de beton și bannere de avertizare pe drumul Zimandcuz–Zimandul Nou, după două accidente mortale în trei luni.
477 Creat: 2025-08-03
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
13250 Creat: 2025-06-04
Spune STOP jefuirii României și falimentării românilor!
1003 Creat: 2025-08-01
PETIȚIE PENTRU DEMITEREA MINISTRULUI EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII, DANIEL DAVID
1319 Creat: 2025-07-30
IUS-Lubrifin - parcul din inima Brașovului. Cerem Consiliului Local demararea unui referendum. Semnează petiția!
6353 Creat: 2024-11-02
Greva generală în educație – ACUM și până la retragerea legii care distruge sistemul de învățământ!
338 Creat: 2025-08-03
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4805 Creat: 2025-06-14
Vrem un preț corect la apă în Valea Jiului! Nu mai acceptăm facturi umflate și scumpiri nejustificate!
116 Creat: 2025-08-07
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
1109 Creat: 2025-07-07
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
8346 Creat: 2023-03-14
SALVATI CO-ASIGURATII DIN ROMANIA! DREPTUL LA SANATATE, ANULAT DE STATUL ROMAN!
66 Creat: 2025-08-07
Declarație privind respingerea majorării normei didactice
2803 Creat: 2025-07-09
Autobuz Oras Pantelimon Str Rascoala din 1907
121 Creat: 2025-07-28
După 65 de ani, Hunedoara merită un stadion nou!
1372 Creat: 2025-07-22
Împotriva implementării sistemului de parcare cu plată pe Bulevardul Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui
118 Creat: 2025-07-26