Petitieonline.com

Votati pentru mentinerea religiei in scoli

Contactați autorul petiției

Mălin Ginkur#1626 Nov 24, 2014, 21:48

 

 

Ştiaţi că:

- Iisus a avut doi taţi şi s-a născut din mamă virgină, aceasta fiind fertilizată in vitro de către o fantomă?

- deţine recordul mondial pentru cea mai lungă perioadă de abstinenţă sexuală şi anume 33 de ani?

- exceptând faptul că era tâmplar, mai practica iluzionismul, medicina alternativă şi multe alte practici “magice”?

- inelele lui Saturn sunt de fapt prepuţul lui Iisus, fapt dovedit de teologul Leo Allatius?

- Biblia afirmă că Iisus era o forma de viaţă neconvenţională, fiind alcătuit din pâine integrală şi vin Chateau Cheval Rouge?

- îi iubeşte atât de mult pe americani încat a ţinut secret mântuirea sa (cu “s” mic) până în anul 1492?

- poate merge pe apă pe care o transformă în vin, pentru ca apoi, prin tranzitivitate, să poată merge şi pe vin?

- a reuşit să se supună sacrificiului suprem chiar dacă, fiind atotştiutor, cunoştea faptul că după trei zile va învia?

- a murit şi a înviat de peste 2000 de ori?- este primul caz uman confirmat de înălţare/decolare?

- unul dintre hobby-urile sale este apariţia în visele schizofrenicilor?

- numele său real este Conchita Wurst?

si totuși se învârte#1627 Nov 24, 2014, 22:10

Re:

#1622: -  

 TOTUL!

E prea greu pentru unii să vadă mai departe de 1+1. Ca să vezi iți trebuie ochi.  Ce este afară, pentru că tu nu vezi, nu există. Dacă te-aj născut orb, n nu realizezi pierderea. Dacă ai văzut vreodată, când îți pierzi vederea, suferi de infinit mai multe ori.  Pentru că ști ce ai pierdut.

 Ca să crezi, trebuie să fi "văzut" cu MINTEA și cu sufletul. Și vei vedea și toate dovezile:despre Dumnezeu, despre adevărata ta frumusețe și valoare, despre ceilalți.  Se va deschide un alt simț.  Pe care tu nu vrei să-l ai... 

E alegerea ta să te învârți într o lume mică și urâtă.  Pentru că  n-ai curaj să vrei mai mult. 

 

Nu'i blama pe ceilalți care vor să se ridice mai sus. Și nu-i trage în jos in mlaștină numai pentru ca tu nu poți vedea altceva. E tot o formă de ignoranta. 

omul#1628 Nov 24, 2014, 22:16

Re:

#1626: Mălin Ginkur -  

 Ce mică și meschină e lumea unora care se ocupă cu astfel de lucruri. 

Lucruri mai înalte nu sunt de voi.

Pentru copiii noștri vrem, TOTUȘI, altceva.

 

Musafir#1629 Nov 25, 2014, 00:34
Va multumesc pentru initiativa. Religia nu trebuie sa dispara din scoli si nu trebuie sa fie o optiune.
Musafir#1630 Nov 25, 2014, 06:47
ajungem ca pe vremea noastra - ingropam religia sa nu mai formam oameni adevarati!
Musafir#1631 Nov 25, 2014, 06:58
Multumesc gazdei acestei petitii mult folositoare romanilor,Bunul Dumnezeu sa va ajute
Musafir#1632 Nov 25, 2014, 07:16
Viata fiecaruia dintre noi este dar minunat primit de la Dumnezeu si ca atare noi toti trebuie sa spunem acest lucru si copiilor nostri. Pe de alta parte sacrificiul suprem al Mantuitorului prin care acesta incearca sa ne arate cat de mult ne iubeste este o lectie pe care nu trebuie sa o uitam niciodata. Viata fara Dumnezeu este un nonsens, in timp ce pentru cei credinciosi, care traiesc in iubire si in telegere viata este o adevarata bucurie. Sper ca Religia va ramane ca obiect de studiu in scoli. Doamne-ajuta!
Musafir#1633 Nov 25, 2014, 07:36
fara comentarii
Musafir#1634 Nov 25, 2014, 07:38
nu as vrea ca niciodata religia sa fie o materie scoasa din scoli,deoarece aceasta mai este singura cale spre Dumnzeu a copilor
Musafir#1635 Nov 25, 2014, 08:09
Ortodoxia salvează România!
Musafir#1636 Nov 25, 2014, 08:22
Puteti sa il izgoniti pe Dumnezeu din scoli,dar nu si din sufletele noastre!!!
Musafir#1637 Nov 25, 2014, 08:34
Vrem sa se mentina religia in scoli.
Musafir#1638 Nov 25, 2014, 09:02
Azi sunt praznuiti Sf.Mc.Ecaterina si Sf. Mc. Mercurie, exemple vii de ostasi ai lui Hristos! Semnarea acestei petitii e o tot o marturisire si aparare a sfintei noastre credinte ORTODOXE! HRISTOS A INVIAT!!!
Musafir#1639 Nov 25, 2014, 09:47
Sa dea bunul Dumnezeu multa intelepciune pentru a adopta predarea religiei in scoli si punerea Sfintelor Icoane pe pereti. Credinta ne intareste, ne uneste si ne aduce bucurie si mantuire sufletelor. Doamne ajuta !
Musafir#1640 Nov 25, 2014, 10:12

Re:

#1629: -  

 "Religia nu trebuie sa fie o optiune."

Deci doriti ca religia sa fie obligatorie pentru toti?

me#1641 Nov 25, 2014, 10:41

#3: -  

 Este si o forma de marturisire. Marturisirea nu e numai credinta din suflet. E si curajul de a afirma de a nu ne fi rusine cu ceea ce suntem...CRESTIN ORTODOCSI.

Musafir#1642 Nov 25, 2014, 10:43
Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa nu ne pierdem identitatea si demnitatea nationala! Cine isi reneaga credinta, isi reneaga fiinta si neamul din care face parte!
Musafir#1643 Nov 25, 2014, 10:43

Re: da!

#1638: -  

 Amin! Doamne ajuta!

emanuel#1644 Nov 25, 2014, 11:13

Da pentru religia in scoli!

Offf! Cand romanii doreau sa sublinieze succint despre cineva ca e in afara regulilor de convietuire, in afara perceptelor etice si morale, spuneau ca acela este " un om fara Dumnezeu".

Nu a trecut mult de atunci, insa iata cat s-a schimbat lumea, incat se doreste ca sa ramanem toti "fara Dumnezeu"!

Mare vorba la parintele Arsenie Boca: "in mintea stramba si gandul bun se stramba" - asa se face ca dorim mai degraba sa legalizam casatoriile intre persoane de acelasi sex (adica sa scoatem la lumina ca fiind folositoare, o hiba sociala), sa aprobam marsurile acestora pe arterele cele mai populate din oras ca o etalare a unui nou trend in materie de traire a vietii...Dar nu e de ajuns, daca ridicam cele de mai sus la rangul de virtuti, urmatorul pas este sa calcam in picioare moralitatea pe care o mai avem de la stramosii nostri. Ei inchinau orice victorie lui Dumnezeu ca expresie a celei mai inalte gratitudini ca cei ce se vor naste pe aceste meleaguri vor duce o viata libera, buna, si ca vor putea convietui in legea crestina seculara. De unde sa stie ei ce pui de vipere se vor naste in urma lor, si ca vor trada moartea martirica a parintilor lor....;

Probabil ca a ajuns hilar sa spui copilului tau ca e bine sa "intorci si obrazul celalalt" acum cand e la moda sa promovam tupeismul manelist aducator de bani si prosperitate, e clar, alfel vor rade colegii de el; Sau cum sa-i spui : "vinde averile si da-le saracilor si urmeaza lui Hristos" - o nebunie, nu? Ce sa mai vorbim despre rugaciunile pentru vrasmasi si despre "Ca oricine se uita la femeie, poftind-o, a si savarsit adulter cu ea in inima lui"- e deja prea mult sa accepti asa o umilinta in zilele noastre! (citatele de mai sus reproduse conform Evangheliei dupa Matei capitolul 5);

Nu stiu cine are dreptate in toata chestiunea, dar am auzit multi care au pierdut averi, case, bani sau, mai rau, care s-au aflat la capataiul vreunui copil decedat si nu l-au dorit pe Dumnezeu in viata lor in clipele lor infloritoare. La greu insa, s-au retras umiliti si dosaditi in biserica si au zis: "Doamne, cu ce ti-am gresit ca sa patimesc tocmai eu, acum, in halul acesta!".

Acestora ar trebui sa le spunem ca in momentul tragediei au fost "fara de Dumnezeu";

Fratilor nu e bine sa fii "Fara Dumnezeu" - religia noastra trebuie sa raman in scoli. Si unii dintre voi ati facut religie si nu sunteti indoctrinati. Cu atat mai putin copiii vostri nu vor fi! Vor discerne ei la momentul potrivit, dar trebuie sa aiba zestrea cunoasterii adevarului stramosesc! Sa faci rau nu trebuie sa inveti, dar sa devii mai bun iti ia o viata intreaga!

Doamne ajuta!

Musafir#1645 Nov 25, 2014, 11:19
Mesajul de confirmare a semnarii petitiei de pe e-mail nu este scris corespunzator.
Voi faceti o petitie si nici macar nu stiti sa scrieti corect si complet?
De obicei se verifica mesajul inca o data inainte de a fi trimis la mai multe persoane (ca vorba aia, te faci de ras in fata poporului...nu trimiti un mesaj ca si cum ai fi un tanar incult care converseaza cu altul de teapa lui).
Musafir#1646 Nov 25, 2014, 13:07

Mesajul de confirmare a semnarii petitiei nu este formulat de initiatorul acesteia, ci de www. petitieonline.com. Vedeti si alte petitii si observati ca este acelasi mesaj de confirmare scris cu greseli!

Musafir#1647 Nov 25, 2014, 13:09
Ar fi minunat sa interzica halloween-ul nu religia. Religia te formeaza ca om in societate daca este predata de oameni competenti. Aceasta materie, religia, nu trebuie sa dispara din scoli. Va rog ganditi-va bine ce hotarati. Va fi haos in urmatorii 5-10 ani. Nu va mai exista nici o conduita morala vizavi de oameni.
Musafir#1648 Nov 25, 2014, 14:12
Un popor fara credinta e un popor mort!
Musafir#1649 Nov 25, 2014, 15:42
Religia in scoli este un bun dobandit dupa revolutie si este ,imperios necesar ca aceasta sa-si pastreze locul in trunchiul comun.
oarecare#1650 Nov 25, 2014, 16:04

Depravare

Se urmareste coruperea copiilor Romani, la fel ca in Anglia, Olanda, Belgia, s.a.m.d. unde ii invata educatie sexuala si ii indeamna la Homosexualitate, acolo nu le zice nimeni ca este gresit, ba din contra copiii sunt incurajati ca e ok sa fii Gay, in loc sa ii dea cineva o palma peste ceafa sa ii spuna " Vezi ca poate ai gresit, ia mai gandeste-te putin" mai ales la varste de 13-14 ani cand ei abia isi descopera sexualitatea si sunt vulnerabili la tot felul de manipulari. Trebuie sa oprim acest fenomen in Romania, altfel vom sfarsi rau.