Demnitatea persoanelor instituționalizate

Maini.PNGCătre: Parlamentul României; Ministerul Muncii

În atenția: Anca Dragu, Președintele Senatului, Ludovic Orban, Președintele Camerei Deputaților, Raluca Turcan, Ministrul Muncii și Protecției Sociale

Ref: Petiția Demnitatea persoanelor instituționalizate, adresată de Asociația Voluntari în Europa

Data: 1 Martie 2021  

Doamnă Președintă a Senatului, Domnule Președinte al Camerei Deputaților, Doamnă Ministru

Asociația VOLUNTARI ÎN EUROPA a derulat campania ”Cu drag de România!”, campanie ce și-a propus să dăruiască timp și atenție vârstnicilor din căminele de bătrâni din toată țara, persoane afectate de izolarea socială în condițiile pandemiei Covid19. Cu această ocazie a descoperit câteva aspecte îngrijorătoare, privind demnitatea afectată a persoanelor instituționalizate din România.

  1. Cuantumul alocației de hrană pentru bătrânii instituționalizați este în valoare de 16,6 lei pe zi de persoană, conform HG 903 din 2014. Este un cuantum neindexat, fiind înghețat la nivelul anului 2015. Deși prin bugetele aprobate, administrațiile locale pot mări cuantumul alocației de hrană, acest lucru nu se întâmplă. Dimpotrivă. O sumară cercetare pe internet a dezvăluit că nivelul alocației de hrană pentru consumurile colective din instituţiile şi unitățile publice de asistență socială este sub pragul legal. Acest fapt este un îngrijorător indicator al malnutriției, cu atât mai mult cu cât hrana persoanelor asistate nu poate fi personalizată, în funcție de diverse nevoi sau boli.
  2. Conform legislației în vigoare, donațiile și sponsorizările sunt contorizate venituri brute la bugetul local. Încărcarea este artificială, donațiile și sponsorizările financiare având destinații distincte. Accesul la fondurile bănești, dar și la obiectele donate este obstrucționat de birocrația excesivă. Lanțul decizional se întinde pe un drum anevoios, de la donator la beneficiar, trenând și pendulând prin primării, pe la direcțiile de asistență comunitară (DASC) sau județeană (DGASPC). Banii trec prin Trezorerie, de unde, chiar dacă sunt însoțiți de corespondență clară privind destinația, scoaterea banilor din cont se face cu întârzieri de natură să afecteze folosirea lor eficientă. În plus, deși căminele de bătrâni sau alte instituții ale statului, beneficiare ale sponsorizărilor nu au personalitate juridică, sunt obligate să înregistreze în contabilitate donațiile în bani sau obiecte.
  3. Împovărarea birocratică produce situații nefericite, în care gestionarea fondurilor destinate persoanelor în nevoie este dependentă excesiv de decizii politice. Birocrația împiedică totodată donațiile în obiecte sau servicii oferite de terți (firme, ONG-uri, persoane fizice sau asociații informale de cetățeni) 4.       Legislația în vigoare privind asistența socială și cea referitoare la finanțele publice locale este necoroborată și descurajează potențialii donatori și sponsori. Persoanele în nevoie nu pot fi beneficiari de drept ai sistemului național de asistență socială, așa după cum definește Legea 292/2011 asistența socială, ca fiind ”ansamblul de instituții, măsuri și acțiuni prin care statul, reprezentat de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale situațiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităților.” În temeiul Ordonanței de Guvern 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, asociația VOLUNTARI ÎN EUROPA vă înaintează spre soluționare prezenta  

PETIȚIE  

Fața de situația de fapt expusă mai sus, vă solicităm:

  1. Să analizați aspectele semnalate de noi, extinzând analiza către alte aspecte de natură să producă disfuncționalități în sistemul de asistență socială, din România.
  2. În urma analizei să decideți, conform Articolului 74 din Constituție, o inițiativă legislativă de reformare a sistemului național de asistență socială. Reforma să permită apariția unui ecosistem modern eficient, care să permită autonomia instituțiilor care asistă persoane în nevoie, prin care acestea să poată colabora cu mediul de afaceri și  societatea civilă pentru a înlătura marginalizarea sau excluziunea socială a persoanelor, familiei, grupurilor ori comunităților în nevoie. 

Adriana Mureșan, fondator VOLUNTARI ÎN EUROPA

 


VOLUNTARI ÎN EUROPA    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez VOLUNTARI ÎN EUROPA să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.







Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...