Demitere Președinte Consiliu Județean Maramureș
PETIŢIE PENTRU STRÂNGEREA DE SEMNĂTURI ÎN VEDEREA DEMITERII PREȘEDINTELUI CONSILIULUI JUDEȚEAN MARAMUREȘ - IONEL BOGDAN
Pentru motivele pe care le vom prezenta în cele ce urmează, cetățenii județului Maramureș doresc demiterea președintelui Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan:
1. Nesocotirea de către aceasta a intereselor generale ale colectivităţii locale şi a neexercitării atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, în sensul în care, timp de peste o lună, a determinat împiedicarea colectării deșeurilor/gunoiului menajer din Maramureșul istoric, generând, în plină pandemie şi criza epidemico-sanitara de virus SARS-COV 2, reale focare de infecţie, punând astfel în pericol sănătatea publică.
2. Încălcarea flagrantă, cu ştiinţa, a dispoziţiilor legale impuse de normele sanitare şi de mediu.
3. Periclitarea sănătății maramureșenilor prin depozitarea gunoiului în locuri neautorizate.
4. Incapacitatea de a lua decizii prin care să protejeze mediul înconjurător.
Anunț de la administratorul acestui websiteAm închis această petiție și am eliminat informațiile personale ale semnatarilor.Regulamentul general privind protecția datelor (RGPD) al Uniunii Europene impune un motiv legitim pentru stocarea informațiilor personale și ca informațiile să fie stocate pentru cel mai scurt timp posibil. 86 |
| Conectați-vă pentru a vă administra petiția. |
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți.
Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel?
Alte petiții care v-ar putea interesa
Punem la dispoziția dvs. găzduirea gratis a petițiile online. Aveți posibilitatea să publicați petiții online la un nivel profesional folosind serviciile noastre dedicate. Petițiile noastre se regăsesc în mass media în fiecare zi. Publicarea petițiilor prin intermediul serviciilor noastre oferă impact și vizibilitate către publicul larg cât și către persoane ce au putere de decizie