Către Consiliul Judeţean Botoşani şi Primăria Comunei Mileanca Jud. Botoşani

Stimate Domnule Preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, şi stimate Domnule Primar al comunei Mileanca, judeţul Botoşani,

Subsemnatul Bardan Costel domicilat în Bucureşti str. Teliu nr 17 sector 5, doresc ca prin intermediul acestei petiţii  să vă aduc la cunoştinţă doleanţele locuitorilor satului CODRENI din comuna Mileanca, judeţul Botoşani, şi anume, asfaltarea drumului principal şi a străzilor adiacente, construirea podurilor stradale, alimentarea cu apă potabilă şi canalizare.  Drumul este anevoios iar pe timp de ploaie devine foarte greu practicabil. Având în vedere că satul este locuit într-un procent mai mult decât jumătate de oameni în vârstă şi că în acest sat vin la şcoală copii din satele învecinate, pe jos, şi că tot în acest sat locuiesc rudele mele la care mă deplasez sistematic, conform progreselor care au avut loc în judeţul Botoşani, inclusiv în comuna Mileanca, şi locuitorii satului Codreni solicită un standard de viaţă adecvat.

Datorită situaţiei expuse şi având în vedere posibilitatea accesării de fonduri Europene, în cazul în care nu se dispune de fonduri locale, rezultă că este necesar să dispuneţi următoarele măsuri: 

  •  Implementarea unor proiecte pentru atragerea de fonduri Europene.

Pe această cale solicit instituţiilor Dumneavoastră să ia aceste măsuri pentru remedierea imediată a problemelor expuse.

Astfel, prezentul petiţionar solicit urmatoarele:

1- Asfaltarea satului Codreni.

2- Alimentarea cu apă potabilă şi canalizare.

Fiind acreditat de locuitorii satului Codreni, vă solicit ca în termenul legal să-mi comunicaţi modul de soluţionare a petiţiei şi măsurile dispuse.

 

 

18 noiembrie 2016

                                                                                                                                                      Vă mulţumesc

                                                                                                                                                      Costel Bardan