Vrem nașteri blânde

viber_image_2023-03-27_10-14-39-000.jpg

În ziua în care vom schimba felul în care copiii se nasc, vom schimba lumea. A spus-o faimosul obstetrician Michel Odent - promotorul nașterii blânde. Indiferent că se naște prin cezariană sau pe cale naturală, bebelușul și mama lui au nevoie de respect, de sprijin, de comunicare blândă, de intimitate și siguranță. Nașterea este un eveniment de familie, nu o operație a spitalului. Cerem respectarea drepturilor femeii și copilului la naștere.

Astăzi, deși sunt prevăzute de Ghidul A Național de Perinatologie „Principii de organizare și acordare a asistenței parentale”, nu se respectă drepturile la:

- Consimțământ și decizii

- Prezența persoanei de sprijin în sala de nașteri

- Poziția comodă la naștere (inclusiv la expulzia copilului). Cu regret, femeia este obligată să nască pe spate, în fotoliul ginecologic.  

Pe lângă aceste drepturi, ne mai dorim:

- Obligativitatea planului de naștere (un formular, care să fie eliberat de maternitate, în care femeia bifează preferințele sale legate de naștere și îngrijirile postpartum, cât se află în spital)

- Reglementarea activității doulelor

- Tăierea cordonului ombilical după ce încetează să pulseze, favorizând astfel transferul celulelor stem către bebeluș.

- Prezența unei persoane de sprijin la cezariană.

- Contact piele la piele a nou-născutului cu mama după cezariană, dacă starea de sănătate nu indică necesitatea unor îngrijiri medicale speciale ce nu pot fi făcute în sala de nașteri.

- Seminare care încurajează parteneriatul la naștere și informează despre mecanismul nașterii, despre hormonii care declanșează și susțin nașterea. Cu regret, astăzi, seminarele pentru viitorii părinți se focalizează prioritar pe riscuri și pericole, neglijându-se aspectele pozitive legate de „dotările” organismului care o ajută pe femeie să nască lin și în siguranță, ceea ce poate compromite mersul nașterii.

- Dreptul de a fi asistată de un consultant în alăptare din exterior, în cazul în care aceasta este preferința femeii.

- Informarea femeii despre recuperarea postpartum (vizitele la kinetoterapeut, suportul consultanților în alăptare, etc.)

Pe data de 14 mai 2023, în susținerea demersului de sus, va fi organizat Marșul Nașterii, la care poate veni oricine își dorește să celebreze miracolul vieții și să își manifeste dezacordul cu practicile ce pot fi considerate violență obstetrică. Educatorii prenatali vor susține lecții despre metodele naturale de gestionare a durerii la naștere, despre rolul placentei în sarcină, la naștere și în perioada postpartum. Participanții vor mai afla care sunt sistemele inofensive de purtare a nou-născutului. Marșul va începe la ora 11.00, în Grădina Botanică din orașul Chișinău.

 


Anna Smolnițchi, Ecaterina Mikitenko    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Anna Smolnițchi, Ecaterina Mikitenko să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.







Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...