Respingere propunere legislativa privind modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator și pentru completarea Legii nr. 51/1995.

Către

1.CAMERA DEPUTATILOR

COMISIA JURIDICA

COMISIA PENTRU DREPTURILE OMULUI

COMISIA DE SERVICII

2. PRESEDINTII GRUPURILOR PARLAMENTARE DIN CAMERA DEPUTATILOR

PRESEDINTELE GRUPULUI PARLAMENTAR PSD, PNL, USR, UDMR, MINO, NEAFIL

Referitor la: Inițiativa L.275/2025 a Grupului parlamentar S.O.S. România, în legătură cu Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator și pentru completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat   Având în vedere: v Dispozițiile Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, în special dispozițiile Art. 1 privind natura medierii ca activitate de interes public, desfășurată de o terță persoană neutră și imparțială, Art. 4 alin. (1) care consacră expres medierea ca activitate de interes public, Art. 7 privind condițiile de acces în profesia de mediator (formare specifică, autorizare), Art. 12 alin. (4) și (5) care prevede că exercitarea profesiei de mediator se face exclusiv de către persoane autorizate, iar încălcarea acestei condiții constituie infracțiune, Art. 17 alin. (1) privind înființarea și rolul Consiliului de Mediere ca organism autonom de interes public;   v Dispozițiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în special, Art. 1 care prevede că profesia de avocat este liberă și independentă, Art. 3 alin. (1) lit. f) care definește medierea ca activitate desfășurată în calitate de avocat, în baza   contractului de asistență juridică, fără a substitui medierea reglementată de Legea nr. 192/2006; v Prevederile Constituției României, în special, Art. 16 care garantează egalitatea în fața legii, fără privilegii sau discriminări, Art. 24 privind dreptul la apărare, drept garantat prin asistența juridică, nu prin calitatea de mediator;   v Normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, care interzic introducerea în legislație a unor concepte fără definiție sau fundament legal, precum “mediator de drept” sau “recunoaștere automată”;   v Lipsa oricărui temei legal în dreptul pozitiv român privind recunoașterea automată a calității de mediator pentru avocați – un concept inexistent și discriminatoriu, care ar submina autoritatea Consiliului de Mediere;   v Recomandările și obligațiile asumate prin dreptul Uniunii Europene, în special Directiva 2008/52/CE privind medierea în materie civilă și comercială, care impune statelor membre să asigure formarea profesională specifică și calitatea medierii și Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 41, care garantează dreptul la o bună administrare, echitabilă și imparțială;   v Practica comparativă europeană, potrivit căreia în toate statele membre ale Uniunii Europene (ex: Italia, Spania, Austria, Germania, Belgia), avocații pot deveni mediatori doar în urma unei formări distincte și înscrierii într-un registru profesional separate și faptul că niciun stat membru al UE nu recunoaște automat calitatea de mediator pentru avocați;   v Riscurile majore de neconstituționalitate și conflict de interese, ce derivă din propunerea legislativă analizată, cu consecințe asupra: calității actului de justiție, protecției consumatorului de servicii juridice și credibilității medierii ca procedură imparțială și neutră, CONSILIUL DE MEDIERE, în calitate de organism autonom de reglementare în domeniul medierii, cu personalitate juridică de interes public, înscris în Registrul Național al Instituțiilor Publice din România la poziția 10304, cu sediul în municipiul București, Sector 3 str. Nerva Traian nr. 27-33 sc.B et.1 birou 6, având CIF 21500343, înregistrat potrivit dispozițiilor art. 17 alin.(1) din Legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, reprezentat prin dna Președintă Ramona-Mirabela Mocian, Formulează prezenta, în virtutea obligației sale legale de a apăra și promova interesele publice asociate desfășurării activității de mediere în România, raportat la Expunerea de motive și Propunerea legislativă inițiată de un grup de 40 de deputați aparținând formațiunilor AUR, S.O.S. România și POT, prin care se susține reglementarea expresă a calității de “mediator de drept” pentru avocați, în temeiul pregătirii juridice a acestora și al rolului constituțional în garantarea dreptului la apărare, precum și în virtutea presupusei contribuții la soluționarea echitabilă a disputelor. Această propunere legislativă, în esența și formularea sa, impune recunoașterea automată și exclusivă a calității de mediator pentru avocați, fără respectarea cadrului normativ instituit prin Legea nr. 192/2006 privind formarea, autorizarea și exercitarea profesiei de mediator, aspect care generează riscuri majore de neconstituționalitate, dezechilibru profesional, conflict de interese și discriminare pozitivă, aspecte pe care CONSILIUL DE MEDIERE și Corpul Profesional al Mediatorilor din România le consideră profund îngrijorătoare și pe care le supune atenției membrilor COMISIEI JURIDICE, DE NUMIRI, DISCIPLINĂ, IMUNITĂȚI ȘI VALIDĂRI: Dlui Președinte Rujan Ion-Cristinel, Dnei Vicepreședintă Spătaru Elena-Simona, Dnei Secretar Ștefănescu Daniela, precum și tuturor membrilor Comisiei: Dlui Cazanciuc Robert-Marius, Dnei Cerva Nadia-Cosmina, Dnei Federovici Doina-Elena, Dlui Fenechiu Cătălin-Daniel, Dlui Iacob Constantin-Ciprian, Dlui Niculescu-Țâgărlaș Cristian-Augustin, Dnei Pauliuc Nicoleta, Dlui Rus Vasile-Ciprian, Dnei Tănăsescu Alina-Elena, Dlui Tasnadi Istvan-Szilard, Dlui Vela Gheorghe, Dlui Vlahu Nicolae. Stimați membri ai COMISIEI JURIDICE, DE NUMIRI, DISCIPLINĂ, IMUNITĂȚI ȘI VALIDĂRI din SENATUL ROMÂNIEI Legea specială a medierii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, la art. 17, alin. (1) dispune, în mod imperativ, cu efecte erga omnes că: ,,În vederea organizării activității de mediere se înființează Consiliul de mediere, organism autonom cu personalitate juridică, de interes public, cu sediul în municipiul București”. Încă din luna mai 2006, acum aproape 20 de ani, Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator a consacrat, potrivit art.4, alin. (1), pentru prima dată în România profesia de mediator, ca fiind distinctă și de sine stătătoare, reglementând, prin normă juridică specială, generală și obligatorie faptul că: ,,medierea reprezintă o activitate de interes public”. În acest context, propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator și pentru completatea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat - vine cu un atac dur și fără precedent la adresa mediatorilor autorizați din România și la o activitate de interes public din țara noastră, precum medierea. Proiectul legislativ propune, în esență, ca avocații să dobândească de drept calitatea de mediatori (fără îndeplinirea procedurii legale de formare și autorizare), sub pretextul “recunoașterii profesiilor juridice” și al degrevării justiției. Această inițiativă legislativă:  situează interesul privat al unei profesii liberale (avocatura) deasupra interesului public reprezentat de instituția medierii, creând un evident conflict de interese, deoarece avocatul, prin natura profesiei sale, acționează în serviciul și în favoarea unei părți (clientul său), pe când mediatorul servește în mod neutru, procesul de conciliere între ambele părți  compromite esența medierii: neutralitatea, imparțialitatea și încrederea părților în terțul facilitator, deoarece a accepta ca avocatul să fie automat și mediator, înseamnă a exclude pregătirea și rigorile specifice medierii  acordă un statut privilegiat avocaților, ceea ce ar crea o situație de discriminare, contrară Art. 16 din Constituția României, care prevede în mod expres faptul că „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”.   Având în vedere aceste aspecte de principiu, Consiliul de Mediere își exprimă profunda îngrijorare față de direcția propusă și prezintă, în continuare, o analiză detaliată a inițiativei. ANALIZA PROPUNERII LEGISLATIVE Este de notorietate faptul că: Ø interesul privat se referă la beneficiul, avantajul sau scopul urmărit de o persoană fizică sau persoană juridică în mod individual, în contrast cu Ø interesul public, care privește binele general al societății.   Cu alte cuvinte, interesul privat este ceea ce aduce folos unei persoane sau unui grup restrâns (ex: afaceri, bunăstare personală, succes profesional etc.). Or, se știe că profesia de avocat este liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonome, în condițiile legii și ale statutului profesiei, conform prevederilor imperative ale art.1, alin.(1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat. La o analiză atentă, se observă că, în acest caz, se întrunesc elementele constitutive ale conflictului de interese, cu trimitere și la regimul incompatibilităților. De asemenea, o analiză atentă a Expunerii de motive ce însoțește propunerea legislative (document redactat pe o singură pagină A4), se constată că aceasta conține numeroase afirmații/aprecieri neconforme cu realitatea sau lipsite de temei juridic, după cum urmează: 1.Se afirmă că: „s-a restrâns accesul direct al avocaților la statutul de mediator”. În realitate, accesul direct al avocaților la statutul de mediator NU a existat niciodată, pentru că accesul în profesia de mediator s-a făcut doar conform legii medierii, art.7. Nici forma inițială a Legii nr. 192/2006, nici modificările ulterioare nu au instituit vreo cale automată de intrare a avocaților în profesia de mediator, fără parcurgerea procedurilor legale de formare. Așadar, nu se poate vorbi despre o restrângere a unui drept care nu a fost prevăzut de lege. 2. Se afirmă că: „a fost eliminat caracterul firesc și de drept al calității de mediator pentru avocați”. În realitate, conceptul denumit caracterul firesc și de drept al calității de mediator pentru avocați NU a fost reglementat niciodată de legea specială a medierii. Legea specială a medierii nu a recunoscut vreodată automat avocaților titlul de mediator de jure. Dimpotrivă, încă de la adoptarea sa în 2006, Legea medierii a cerut parcurgerea unei forme de pregătire specifice și autorizare pentru toate categoriile de candidați, fără excepții sau privilegii. Prin urmare, nu se poate vorbi despre eliminarea unei prevederi inexistente. 3. Se afirmă că „s-a generat o segmentare artificială și contraproductivă a profesiilor juridice”. În realitate, aici este vorba doar despre avocați. Care sunt celelalte profesii juridice „segmentate artificial și contraproductiv”? Profesia de mediator nu este o profesie exclusiv juridică. Domeniul medierii este deschis și altor specialiști, cu titlu de exemplu: economiști, ingineri, psihologi, sociologi, cadre didactice etc. – nu doar juriștilor. Așadar, nu putem vorbi despre segmentarea profesiilor juridice, întrucât medierea nu a fost niciodată rezervată strict juriștilor. Mai mult, niciuna dintre celelalte profesii juridice (judecători, procurori, notari publici, consilieri juridici, executori judecătorești, practicieni în insolvență, arbitri ș.a.) nu reclamă o pretinsă „segmentare” față de profesia de mediator. Singura nemulțumire vine din partea unor avocați, ceea ce sugerează că problema ridicată ține mai degrabă de dorința acestora de a accede fără formalități la o profesie distinctă, decât de vreo incoerență reală între profesiile juridice existente. 4. Se pretinde că modificările anterioare ale Legii medierii „au exclus din spațiul medierii o resursă profesională esențială - avocatul”. În realitate, este un mare neadevăr pentru că dreptul de apărare este garantat de Constituția României, republicată la art. 24 iar părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. În acest context facem precizarea expresă că avocatul are dreptul la asistență și reprezentare juridică a clienților săi în fața mediatorului, pe întreaga durată a procedurii de mediere, fără nici o excepție. Din acest punct de vedere, există riscul discriminării pozitive pentru o profesie sau chiar de neconstituționalitate, raportat la Articolul 16 din Constituția României, care prevede că cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Din contră, prin recunoașterea exclusivă și automată a avocaților ca mediatori: - se creează un regim de favoare pentru o categorie profesională; - se elimină, în favoarea unei categorii, condiții legale obligatorii pentru toate celelalte categorii (formare, autorizare, cod de etică, perfecționare continuă); - se afectează libera concurență profesională și echilibrul între profesii. 5. Se afirmă că: „este necesar și justificat ca avocații să fie recunoscuți ca mediatori de drept”. În realitate, legea medierii NU reglementează procedura de „recunoaștere”, iar pe de altă parte, NU există “mediator de drept” ci numai acela de ,,mediator” și „mediator autorizat de Consiliul de mediere”, ca autoritate de reglementare legală, care ar deveni irelevantă, transferând indirect competențele barourilor. 6. Se invocă obiectivul „realizării unei coerențe între profesiile juridice” prin unificarea profesiei de mediator cu cea de avocat. În realitate, prima precizare care se impune este aceea că profesia de mediator NU este o profesie juridică, pentru că mediatori pot fi și juriștii care nu sunt avocați, pot fi și economiștii, inginerii, psihologii, profesorii, sociologii etc. care NU au absolvit studii universitare juridice. Apoi, despre ce coerență este vorba când, în realitate, avocații cer, pur și simplu, ruperea legăturii strânse și armonioase dintre două profesii distincte și autonome, respectiv dintre mediatori și avocați? Mai mult, chiar și dacă ne referim strict la avocați, colaborarea actuală dintre avocați și mediatori este deja posibilă și încurajată, fiecare având un rol bine definit și complementar: avocatul își asistă clientul din perspectiva legală, iar mediatorul facilitează dialogul neutru dintre părți. Această cooperare reprezintă adevărata coerență între profesii, nicidecum suprapunerea lor. Propunerea legislativă în discuție, de fapt, ar produce dezarmonizarea celor două profesii autonome, subordonând medierea intereselor corpului avocaților. În loc să crească „coerența”, inițiativa ar distruge echilibrul actual și ar crea confuzie în rândul publicului cu privire la rolurile și responsabilitățile fiecărei profesii. 7. Se concluzionează în expunerea de motive că: ,,se impune reglementarea explicită a calității de mediator de drept pentru avocați”. În realitate, se observă că se insistă cu un concept care NU este reglementat de nici un act normativ aflat în vigoare și anume acela de “mediator de drept”. Reiterăm că un asemenea concept de “mediator de drept” nu există în nicio reglementare incidentă. A impune legiferarea sa ex nihilo ar contraveni principiilor de tehnică legislativă și ar crea un precedent riscant, permițând ocolirea procedurilor de calificare profesională prin simpla apartenență la un alt corp profesional. Orice extindere a sferei profesiei de mediator trebuie făcută cu respectarea condițiilor de competență și pregătire stabilite de lege, nu prin derogări sau exceptări arbitrare. Mediatorul, prin însăși definiția legală, este o ,,persoană specializată” (art. 1 alin. (1) din Legea medierii), care îndeplinește anumite standarde de formare în domeniul specific al gestionării conflictelor. Această specializare nu poate fi prezumată doar pe baza calității de avocat, oricât de valoroasă ar fi pregătirea juridică a acestuia într-un alt context. 8. În final, propunerea legislativă vorbește despre ,,recunoașterea avocatului ca mediator de drept”. În realitate, se insistă și se revine cu două concepte TOTAL INEXISTENTE în mediul juridic, respectiv procedura de ,,recunoaștere” și conceptul de “mediator de drept”, reluând practic sintagmele de mai sus. Acest ultim punct cumulează erorile precedente:  se invocă simultan ,,procedura de recunoaștere” (inexistentă în lege) și conceptul de “mediator de drept” (inexistent și el), cu majusculă atribuită avocaților ca și cum ar fi un titlu onorific.  se solicită un privilegiu pentru avocați, fără ca acesta să fie justificat obiectiv; într-un stat de drept, profesiile se reglementează prin norme care asigură acces egal și condiții egale pentru toți cei interesați, nu prin scutiri subiective în favoarea unora.  negarea principiilor de bază ale statutului profesional autonom al mediatorilor și instituirea unui dublu standard nejustificat.   Având în vedere cele de mai sus, este evident că argumentele prezentate în expunerea de motive a inițiativei legislative sunt profund viciate și nu pot fi primite sau admise sub niciun aspect de fapt ori de drept. Este o realitate faptul că discuțiile și îngrijorările exprimate de profesioniștii din mediere, conduc deseori către impoteza că justificarea reală a propunerii legislative pare să fie dorința unor grupuri de interese private de a ocupa un domeniu reglementat distinct, deturnându-l în beneficiul propriu, și nu îmbunătățirea sistemului de justiție sau a serviciului public al medierii. Tocmai de aceea, este foarte important ca membrii COMISIEI JURIDICE, DE NUMIRI, DISCIPLINĂ, IMUNUTĂȚI ȘI VALIDĂRI din SENATUL ROMÂNIEI, să cunoască toate problemele generate de această initiativă legislativă, pentru a decide în cunoștință de cauză. Stimați membri ai COMISIEI JURIDICE, DE NUMIRI, DISCIPLINĂ, IMUNITĂȚI ȘI VALIDĂRI din SENATUL ROMÂNIEI, în cele ce urmează, pentru o AIALIZA ECHILIBRATĂ a situației, subliniem și următoarele aspecte de ordin juridic și practic, care evidențiază incompatibilitatea propunerii legislative cu legislația în vigoare și cu normele europene relevante: a) Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator reglementează în mod imperativ la art 12 alin. (4) și alin. (5), astfel că: ,,profesia de mediator se exercită numai de către persoana care a dobândit calitatea de mediator autorizat, în condițiile prezentei legi” și că: ,,exercitarea profesiei de mediator de către persoane care nu au dobândit calitatea de mediator autorizat, în condițiile prezentei legi, constituie infracțiune și se sancționează potrivit legii penale”. Așadar, legislația în vigoare nu recunoaște vreo excepție pentru avocați (sau altă categorie profesională) de la obligativitatea obținerii calității de mediator autorizat. Nu există o cale de ,,recunoaștere” tacită. Toți mediatorii, inclusiv avocații care doresc să devină mediatori, trebuie să parcurgă procedura de formare și autorizare stabilită de Consiliul de Mediere. În consecință, avocații nu pot fi “mediatori de drept” fără încălcarea flagrantă a legii speciale a medierii. Adoptarea propunerii legislative în forma dorită de inițiatori ar pune avocații într-o situație potențial ilegală: ori ar exercita medierea fără autorizare (infracțiune conform art. 12 alin. (5) citat mai sus, ori s-ar forța modificarea Legii medierii cu încălcarea principiilor acesteia, ceea ce ar genera un vid de reglementare și confuzie în aplicare.) Cu alte cuvinte avocații NU au rezervată nici o procedură de ,,recunoaștere” și NU pot fi ,,mediatori de drept ”. b) Prevederea din Legea nr. 51/1995 a profesiei de avocat, la art. 3 alin. (1) lit. f) care menționează ,,activitatea de mediere” ca făcând parte din serviciile pe care le poate oferi avocatul, trebuie corect înțeleasă în contextul Legii 51/1995. Activitatea de mediere realizată de avocat are loc în calitatea sa de avocat, și se referă la acea mediere/negociere pe care avocatul o poate purta în numele clientului său cu partea adversă, în vederea ajungerii la o înțelegere, în temeiul contractului de asistență juridică și al împuternicirii avocațiale, Practic, lit. f) din art. 3 alin. (1) Legea 51/1995 recunoaște avocatului rolul de intermediar și negociator al disputei pentru clientul său, ceea ce este, într-adevăr, o mediere informală între părți, subsumată însă activității de reprezentare juridică. Important de subliniat este că această mediere avocațială se desfășoară în interesul uneia dintre părți (clientul avocatului) și are ca temei un mandat avocațial, nu un contract de mediere în sensul Legii 192/2006. De altfel, activitățile enumerate la art. 3 alin. (1) lit. a)–j) dinLegea profesiei de avocat, inclusiv ,,activitățile de mediere” de la lit. f), sunt mijloace specifice de asistare, reprezentare și apărare a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice. Cu alte cuvinte, avocatul care ,,mediază” un conflict o face ca reprezentant al uneia dintre părți, nu ca terț neutru. A pretinde că această dispoziție ar conferi avocatului de drept calitatea de mediator, echivalează cu o interpretare eronată și abuzivă a legii – ar însemna că un avocat și-ar putea transforma oricând mandatul de reprezentare într-un rol de mediator neutral, ceea ce este imposibil din perspectivă legală și etică, deoarece ar încălca obligația lui de fidelitate față de client și ar crea confuzie asupra poziției sale în conflict. c) Profesia de mediator (reglementată din 2006) și profesia de avocat (reglementată din 1995) au evoluat istoric și normativ separat, având fiecare un cadru legal propriu, autoreglementare și cod etic distinct, precum și organisme de conducere diferite (Consiliul de Mediere respectiv Uniunea Națională a Barourilor din România). Din aceste reglementări paralele rezultă drepturi și obligații specifice, precum și regimuri de răspundere diferite. De exemplu, mediatorii autorizați au obligații clare de imparțialitate, confidențialitate și conduită neutră, sancționate disciplinar de Consiliul de Mediere, în timp ce avocații sunt supuși regulilor deontologice ale baroului, centrate pe loialitatea față de client și apărarea intereselor acestuia. Încercarea de a suprapune automat cele două statute profesionale, ar genera ambiguități și contradicții: un avocat-mediator ar fi supus simultan unor obligații legale contradictorii (față de client vs. față de ambele părți și interesul public). Acest potențial conflict normativ nu a fost clarificat deloc de inițiatori, ceea ce indică superficialitatea propunerii. d) Definiția medierii în legea română accentuează neutralitatea și imparțialitatea mediatorului. Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 192/2006: ,,Medierea reprezintă o modalitate de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ al părților”. Din acest punct de vedere, mediatorul este un terț care are obligația de imparțialitate și neutralitate față de părți. Mai mult, mediatorul se bucură de încrederea părților tocmai în considerarea aptitudinii sale de a facilita negocierile dintre acestea într-un mod echidistant și neutru. Drept pentru care, un avocat, prin statutul profesiei, este parte într-o relație de reprezentare, având obligația să promoveze interesele unilaterale ale clientului său. Această diferență fundamentală de rol face ca, prin definiție, un avocat aflat în misiunea de a-și apăra clientul să nu poată acționa concomitent ca mediator imparțial între clientul său și cealaltă parte. e) Avocatul asistă, apără și/sau reprezintă o persoană fizică ori o persoană juridică aflate în conflicte/litigii cu alte persoane fizice ori persoane juridice și NU poate fi neutru și impartial în conflicte/litigii pentru că el este ținut în loc prin Contractul de asistență juridică șiÎmputernicirea avocațială să promoveze interesele private ale unei singure persoane fizice sau persoane juridice, după caz. Altfel spus, avocatul, ca apărător al unei părți, nu poate fi neutru și imparțial în raport cu părțile unui conflict, deoarece mandatul său profesional îl obligă să fie loial intereselor uneia singure dintre părți. Dacă un avocat ar încerca să joace simultan rolul de mediator, s-ar afla într-o poziție imposibilă: cum ar putea el să fie imparțial și confidențial față de ambele părți, când are o obligație contractuală de diligență și zel față de una dintre ele? Un astfel de avocat ar risca să încalce fie regulile medierii (dacă favorizează clientul), fie regulile avocaturii (dacă sacrifică interesul clientului de dragul neutralității). În Codul de etică și deontologie profesională a mediatorilor se prevede că mediatorul trebuie să se abțină de la mediere dacă există orice împrejurare care i-ar putea afecta imparțialitatea (de exemplu, o relație de reprezentare anterioară cu una dintre părți). În concluzie, calitatea de avocat și cea de mediator sunt, prin natura lor, incompatibile atunci când sunt exercitate simultan în același caz sau același context de conflict. Ele se pot completa succesiv (avocatul consiliind clientul înainte sau după mediere, ori însoțindu-l pe durata medierii), dar nu se pot contopi într-una singură. Ignorarea acestei realități ar putea conduce la încălcarea dreptului la apărare al părților și la compromiterea procedurii de mediere. f) De asemenea, în expunerea de motive se remarcă o confuzie nepermisă între două instituții juridice diferite: acordul de mediere și contractul de tranzacție. Pe de o parte, potrivit art. 58 alin. (1) și (3) din Legea medierii, acordul de mediere este înțelegerea la care părțile aflate în conflict ajung cu ajutorul mediatorului, cuprinzând clauzele convenite de acestea. Acordul de mediere are forma scrisă, valoarea unui înscris sub semnătură privată și poate fi, conform legii, condiționat de termene sau condiții. Pe de altă parte și prin contrast, tranzacția este definită de art. 2267 din Codul civil ca fiind ,,contractul prin care părţile previn sau sting un litigiu *…+ prin concesii ori renunţări reciproce la drepturi, sau prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă. Prin tranzacţie se pot naşte, modifica sau stinge raporturi juridice diferite de cele ce fac obiectul litigiului dintre părţi”. Așadar, tranzacția este tot un contract bilateral (sau multilateral) în care părțile fac compromisuri reciproce pentru a stinge litigiul, putând crea și efecte juridice noi față de situația litigioasă inițială. Acordul de mediere și tranzacția pot părea asemănătoare prin faptul că ambele reprezintă un consens al părților și pot fi încorporate în dispozitivul unei hotărâri judecătorești (conform art. 438–441 Cod procedură civilă, care reglementează hotărârile de expedient). Însă ele nu sunt identice: acordul de mediere este rezultatul unui proces confidențial și facilitat de mediator, în timp ce tranzacția poate interveni și independent de mediere, fiind pur și simplu un contract  civil obișnuit de stingere a litigiului. De aceea, legea prevede că după închiderea medierii, părțile au opțiunea fie de a solicita instanței încuviințarea acordului de mediere. Confuzia inițiatorilor riscă să inducă în eroare publicul cu privire la natura medierii: cetățenii ar putea să nu mai discearnă diferența dintre consultanța juridică (oferită de avocat în favoarea uneia dintre părți) și medierea imparțială (facilitată de mediator în beneficiul ambelor părți). Această suprapunere de roluri ar eroda încrederea în procedura medierii, care își derivă eficiența tocmai din percepția de neutralitate și de alternativă echitabilă la judecată, nu ca o negociere asistată de “al doilea avocat”. g) Legislația și practicile europene contrazic fundamentul prezentei propuneri legislative. România, ca stat membru U.E., s-a angajat să promoveze soluțiile alternative de rezolvare a disputelor în acord cu standardele europene, care pun accent pe pregătirea mediatorilor și asigurarea calității serviciilor oferite de aceștia. Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind medierea în materie civilă și comercială are ca obiectiv promovarea utilizării medierii și, în acest scop, obligă statele membre să promoveze formarea mediatorilor și să asigure o mediere de înaltă calitate. Așadar, accentul în U.E. este pe formarea profesională unitară a mediatorilor, nu pe exceptarea de la formare a unor categorii. De-altfel, niciun stat membru al Uniunii Europene nu conferă avocaților statutul de “mediator de drept”. În toate țările UE, un avocat poate deveni mediator doar parcurgând procedura de formare specifică și obținând certificarea/autorizația impusă de legea medierii din statul respectiv. Țări cu tradiție în mediere precum Italia, Spania, Austria, Germania sau Belgia impun avocaților (ca și oricăror alte profesii) condiții de formare, înscriere într-un registru distinct al mediatorilor și respectarea unui cod de conduită al mediatorilor, separat de regulile avocaților. De exemplu, în multe jurisdicții barourile au creat registre proprii de avocați-mediatori, însă numai pentru acei membri ai baroului care au urmat o pregătire specializată în mediere și dețin o asigurare de răspundere profesională ca mediatori abogacia.es. În plus, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (art. 41) consacră dreptul oricărei persoane la o bună administrare a cererilor sale, ceea ce implică soluționarea echitabilă și eficientă a litigiilor, inclusiv prin proceduri alternative care respectă drepturile părților. Or, transformarea automată a avocaților în mediatori, fără asigurarea formării și a imparțialității necesare, ar periclita standardele de calitate și echitate cerute atât de normele UE, cât și de așteptările cetățenilor. Astfel, Directiva 2008/52/CE privind medierea în materie civilă și comercială impune statelor membre obligația de a promova formarea și asigurarea calității medierii. Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (art. 41) consacră dreptul la o bună administrare și tratament echitabil. Nu în ultimul rând, doresc să subliniez faptul că profesiile de mediator și avocat sunt complementare și esențiale într-un sistem juridic modern, în care accentul se pune tot mai mult pe soluționarea alternativă a disputelor, prevenirea escaladării conflictelor și degrevarea instanțelor de judecată. Deși au puncte de contact și pot colabora eficient, rolurile celor două profesii sunt fundamental diferite, atât prin natura activității, cât și prin scopul urmărit. Această distincție face ca cele două profesii să nu fie concurente, ci colaboratoare în beneficiul părților. În Legea 192/2006 regăsim explicit că în calitate de avocat al uneia dintre părți, acesta are următoarele roluri esențiale - raportat la clienții lor: o își poate informa clienții în ceea ce privește medierea:   Art.1 alin.(13) Efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii poate fi realizată de către judecător, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz în care aceasta se atestă în scris. o recomandă medierea:   Art. 2 alin.(6) Judecătorul, procurorul, notarul public, avocatul, executorul judecătoresc şi consilierul juridic recomandă părţilor, respectiv părţii pe care o reprezintă soluţionarea amiabilă a litigiului, respectiv a conflictului, prin procedura medierii, potrivit legii speciale. o își pot asista clienții în procedura medierii:   Art.52 alin.(1) Părţile aflate în conflict au dreptul să fie asistate de avocat sau de alte persoane, în condiţiile stabilite de comun acord. o poate verifica și atesta legalitatea acordului de mediere:   Art.58 alin (2) Acordul părţilor nu trebuie să cuprindă prevederi contrare legii şi ordinii publice. În condiţiile în care legea impune îndeplinirea unor condiţii de fond şi formă, legalitatea acordului de mediere poate fi verificată şi atestată fie de avocaţii părţilor sau de către un notar public, în situaţia în care acestea au fost asistate pe parcursul procedurii de mediere, fie de un alt avocat sau notar public ales de mediator cu acordul părţilor. o asigură asistența juridică în cauze penale:   Art. 68. Alin.(1) În cauzele penale medierea trebuie să se desfăşoare astfel încât să fie respectate drepturile fiecărei părţi ori subiect procesual la asistenţă juridică şi, dacă este cazul, la serviciile unui interpret. Procesul-verbal întocmit potrivit prezentei legi, prin care se închide procedura medierii, trebuie să arate dacă persoanele între care s-a desfăşurat procedura medierii au beneficiat de asistenţa unui avocat şi de serviciile unui interpret ori, după caz, să menţioneze faptul că au renunţat expres la acestea. De cealaltă parte, mediatorul poate încuraja părțile să se consulte cu avocații lor pentru a înțelege implicațiile legale ale unui acord. Așa cum am arătat mai sus, avocații pot participa activ în interesul clienților lor, prin informare, recomandarea medierii, asistență și reprezentare juridică, atestare, și pot contribui la redactarea sau revizuirea acordului final, asigurând legalitatea și claritatea acestuia. Altfel spus: AVOCATUL este reprezentantul legal al unei părți și are ca misiune apărarea intereselor clientului său, oferindu-i consiliere juridică, redactând acte și reprezentându-l în fața instanțelor sau a altor autorități. Prin urmare, avocatul are un rol partizan, angajându-se într-o relație de loialitate față de clientul său prin contractual de asistență juridical. MEDIATORUL, în schimb, este o parte terță, neutră și imparțială, care sprijină părțile aflate în conflict să ajungă la o soluție acceptabilă pentru ambele, prin dialog și negociere asistată. El nu ia decizii și nu oferă consultanță juridică, ci facilitează comunicarea și construirea unui acord voluntar. Rolul său este neutru, orientat spre reconciliere și echilibru. Această distincție face ca cele două profesii să nu fie concurente, ci colaboratoare în beneficiul părților. În practică, avocatul poate recomanda clientului soluția medierii, atunci când aceasta este oportună, iar mediatorul poate încuraja părțile să se consulte cu avocații lor pentru a înțelege implicațiile legale ale unui acord. În multe cazuri, avocații participă activ la sesiuni de mediere și contribuie la redactarea sau revizuirea acordului final, asigurând legalitatea și claritatea acestuia. Astfel, buna colaborare între mediator și avocat presupune respect reciproc și recunoașterea rolului specific al fiecăruia: avocatul protejează drepturile și interesele juridice, iar mediatorul facilitează soluționarea amiabilă, prin comunicare eficientă și empatie. Într-o societate bazată pe dialog și responsabilitate, această complementaritate devine un model de bune practici pentru întreaga comunitate juridică, aducând beneficii concrete justițiabililor, sistemului de justiție și societății în ansamblu. Luând în considerare argumentele de mai sus, care evidențiază atât inconsistența juridică a propunerii legislative, cât și riscurile majore pe care aceasta le-ar genera pentru actul de justiție și pentru profesia de mediator, nă adresăm dumneavoastră: Dlui Președinte Rujan Ion-Cristinel, Dnei Vicepreședintă Spătaru Elena-Simona, Dnei Secretar Ștefănescu Daniela, precum și tuturor membrilor Comisiei: Dlui Cazanciuc Robert-Marius, Dnei Cerva Nadia-Cosmina, Dnei Federovici Doina-Elena, Dlui Fenechiu Cătălin-Daniel, Dlui Iacob Constantin-Ciprian, Dlui Niculescu-Țâgărlaș Cristian-Augustin, Dnei Pauliuc Nicoleta, Dlui Rus Vasile-Ciprian, Dnei Tănăsescu Alina-Elena, Dlui Tasnadi Istvan-Szilard, Dlui Vela Gheorghe, Dlui Vlahu Nicolae, în calitate de membri ai COMISIEI JURIDICE, DE NUMIRI, DISCIPLINĂ, IMUNITĂȚI ȘI VALIDĂRI și vă rugăm respectuos: 1. Să luați în considerare toate aspectele semnalate în prezenta adresă (referitoare la incompatibilități, discriminare, conflict de interese, neconcordanțe cu legislația națională și europeană), să le aveți în vedere în cadrul dezbaterilor ce vor avea loc în comisiile de specialitate și în plenul Senatului României asupra inițiativei legislative în cauză. Considerăm esențial ca de membrii COMISIEI JURIDICE, DE NUMIRI, DISCIPLINĂ, IMUNITĂȚI ȘI VALIDĂRI să fie pe deplin informați cu privire la implicațiile negative ale propunerii, înainte de a se lua o decizie.   2. Să respingeți Propunerea legislativă menționată, la votul final din plenul Senatului. Respingerea acestui proiect ar reprezenta un semnal ferm de susținere a legalității, a calității actului de justiție și a stabilității profesiei de mediator. Numai păstrând standardele actuale de acces în profesia de mediator (deschise tuturor, dar cu respectarea acelorași criterii de competență) putem asigura că medierea rămâne o procedură credibilă, eficientă și benefică societății. În schimb, adoptarea propunerii ar echivala cu subminarea medierii ca instituție de interes public, ar crea confuzie în rândul justițiabililor și ar risca să încalce principii constituționale și europene, aspect ce trebuie evitat. Consiliul de Mediere și Corpul Profesional al Mediatorilor din România are convingerea fermă că veți acționa cu responsabilitate, în calitatea dumneavoastră de garanți al procesului legislativ, pentru a proteja legalitatea, echilibrul profesional și prestigiul justiției alternative din România. Consiliul de Mediere își reafirmă disponibilitatea deplină de a colabora instituțional și de a oferi orice clarificări suplimentare necesare în sprijinul unei decizii fundamentate și conforme cu interesul public.        

Cu deosebită considerație, Ramona-Mirabela MOCIAN Președintă Consiliul de Mediere

Ramona-Mirabela MOCIAN Președintă Consiliul de Mediere    Contactați autorul petiției