UNIȚI PENTRU EDUCAȚIE
Susținem unitățile particulare de învățământ!
Decizia autorităților de a închide toate unitățile de învățământ până în luna septembrie condamnă majoritatea unităților particulare de învățământ la faliment.
Părinți, profesori, elevi, solicităm guvernului sprijin pentru susținerea financiară a grădinițelor și școlilor particulare. În spatele instituțiilor particulare sunt oameni care au investit în educație, sunt oameni care au investit în peste 150 000 de elevi și preșcolari care au dreptul să își continue studiile în condiții similare după reluarea cursurilor în luna septembrie.
Solicităm guvernului elaborarea unor măsuri specifice pentru a putea realiza în perioada verii tabere, ateliere și școli de vară pentru elevi și preșcolari. Astfel părinții vor avea posibilitatea de a se întoarce la muncă.
Amintim că toate recomandările de specialitate subliniază că în septembrie, la revenirea în școli și grădinițe, se vor lua măsuri exprese de siguranță a elevilor și preșcolarilor - cel mai probabil aceleași măsuri pe care unitățile particulare de învățământ sunt pregătite deja să le pună în aplicare de la mijlocul lui Iunie sau mai devreme.
ASOCIAȚIA ȘCOLILOR PARTICULARE Contactați autorul petiției
Anunț de la administratorul acestui websiteAm închis această petiție și am șters informațiile personale ale semnatarilor.Regulamentul general al Uniunii Europene privind protecția datelor (GDPR) solicită un motiv legitim pentru stocarea informațiilor personale, respectiv ca informațiile să fie stocate pentru cel mai scurt timp posibil. |
Conectați-vă pentru a vă administra petiția. |
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
APEL „Salvați Sala CUB”, Teatrul Național Iași
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Cerem arestarea lui George Simion pentru instigare la violență și scoaterea în afara legii a partidului AUR
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Retragerea "Ordonanței Sărăciei" și protejarea personalului din instituțiile publice de cultură
955 Creat: 2025-06-30
GRATIERE 2025
23614 Creat: 2025-02-03
Scaunul Auto pentru Copii si Centura de Siguranta Salveaza Vieti!
14323 Creat: 2021-04-05
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
21810 Creat: 2025-05-26
Bursele olimpicilor – investiția în viitorul României, nu o cheltuială!
1203 Creat: 2025-06-27
CIPRIAN MEGA, NU EȘTI SINGUR! ADEVĂRUL VA TRIUMFA!
74 Creat: 2025-06-30
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4032 Creat: 2025-06-14
Demisia Mihail Neamțu!
2513 Creat: 2025-06-25
Spunem NU redeschiderii gropii de gunoi de la TITU!
449 Creat: 2025-06-26
Excluderea partidului AUR din parlamentul României
393 Creat: 2025-05-20
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
12616 Creat: 2025-06-04
Stop abuzului față de puiul de ligru de la grădina „Arca lui Noe”!
142 Creat: 2025-06-28
Sprijin din partea statului pentru beneficiarii programului „Prima Casă (+/1/2/3/4)”.
1179 Creat: 2025-06-23
ROMÂNIA NU-ȘI SACRIFICĂ COPIII!
390 Creat: 2025-06-25
Grevă generală -Ministrul David trebuie să plece!!!
355 Creat: 2025-05-21
Petiție către factorii decizionali – În legătură cu situația Minei de Sare din Praid! Petíció a döntéshozókhoz – A Parajdi Sóbánya helyzetével kapcsolatban!
64 Creat: 2025-06-28
Petiție pentru responsabilitate fiscală: Eliminarea subvențiilor pentru partide și reducerea cheltuielilor politice până la echilibru bugetar
87 Creat: 2025-06-27
Declararea Târnăveniului și comunelor afectate ca zonă calamitată
519 Creat: 2025-06-23
Nu depreciați limba și literatura română! Nu descalificați materna!
2168 Creat: 2025-02-25
Dreptul la proprietate privata (eliminarea acordului Vecinilor)
87 Creat: 2025-06-27