Cerem oprirea implementării cărții de identitate electronice și biometrice în România

romania-nu-este211.pngwp-1507382214985.jpeg 
Cerem Guvernului României să NU implementeze în România, cartea de identitate electronică și biometrică, anunțată de către autorități, începând cu data de 3 august 2021!

Acest tip de document încalcă drepturi constituționale fundamentale ale cetățenilor României, de natura socială și morală, prin amprentare și alte moduri de prelevare și prelucrare a unor date personale ce țin de intimitatea persoanei.

 

Sistemul de supraveghere electronic ce urmează a fi implementat în noile cărți de identitate biometrice, poate conduce usor la supravegherea tuturor cetățenilor prin adăugarea de noi tipuri de informații în baze de date. 

Acest sistem este si totodată vulnerabil in fața unui atac cibernetic. Având in vedere schimbarea rapidă si imprevizibilă a polilor de putere ai terorismului mondial, care se constată in ultimele decenii, este total imprudentă din punct de vedere al securității, transmiterea datelor personale biometrice ale populatiei catre state străine, care pot deveni, la un moment dat, gazde sau chiar victime ale acestui terorism, ori pot căpăta, la un moment dat, o poziție ostilă României.


Amprentarea întregii populații, are un impact negativ, în care se merge pe prezumția de vinovăție și de infracționalitate ridicata în rândul populației. 

Implementarea acestei tehnologii nu reprezintă un câștig, un beneficiu adus securității, ordinii publice și a cetățeanului, precum se promovează a fi, cât mai ales, o încercare de uzurpare și restrângere a drepturilor și libertăților omului, consfințite și protejate de Constituția României (dreptul la viață privată și intimitate, dreptul de opțiune, libertatea de conștiință și religie, accesul liber și neîngrădit la informație, dreptul la protecția datelor cu caracter personal, etc.). Tehnologia RFID și cea a colectării datelor biometrice reprezintă o amenințare la adresa libertăților fundamentale, fiind folosite pentru monitorizarea și controlul individului.

Cât privește dispozitivele electronice pe care le numim CIP-uri (sau micro-circuite integrate), acestea pot fi utile în societate, dar pot fi și periculoase în funcție de utilizarea lor. Astfel, CIP-urile care utilizează tehnologia RFID (Radio Frequency IDentification – IDentificarea prin RadioFrecvență), aplicate pe noua carte de identitate, poate conduce la supravegherea și exercitarea unui control strict al vieții private (!), ceea ce reprezintă UN ATENTAT LA LIBERTATEA INVIOLABILĂ A OMULUI și UN ABUZ GRAV AL STATULUI FAȚĂ DE CETĂȚEAN (prin deținerea și prelucrarea datelor cu caracter personal).

Din punct de vedere al credinței ortodoxe, (86,45%, din populația României s-a declarat ca fiind de confesiune creștin ortodoxă, conform recensământului din 2011), tehnologia nu este considerată neconforma dogmelor, nu se împotrivește aprioric cuceririlor științei, deoarece credința și știința nu sunt incompatibile, ci complementare, însă utilizarea tehnologiei pentru îndosariarea electronică, monitorizarea persoanelor și încălcarea unor libertăți fundamentale este contradictorie atât cu religia ortodoxă cât și cu principiile unui stat democratic.

Amintesc totodată faptul că în 2011 în Grecia s-a protestat  împotriva implementării unui card similar de identitate ce ar fi putut îndeplini mai multe funcții, numit ''cardul cetățeanului''.

http://asociatialibertatearomanilor.ro/atitudinea-grecilor-impotriva-cardului-cetateanului/

Având în vedere argumentele teologice, civice, etice, contra acţiunii de introducere a cipurilor RFID în documentele de identitate, din ţara noastră, consider ca fiind nedemne de fiinţa umană, imorale şi abuzive următoarele acţiuni:

1.Colectarea şi stocarea  datelor personale cu scopul de a fi livrate unor organizaţii sau state, care invocă terorismul şi alte scopuri mondialiste;

2. Identificarea frauduloasă a unei persoane de la depărtare, fără ştiinţa ei, mai ales în locurile unde ea nu este datoare să se legitimeze;  

3. Acţiunea de „îndosariere” electronică, biometrică a omului, care îl considera a priori ca infractor şi îl clasează în categoria mărfurilor, a fiinţelor necuvântătoare sau a obiectelor, înjosind astfel demnitatea umană a persoanei;  

4.Crearea unei baze de date biometrice centralizată la nivel mondi­al, având în vedere fragilitatea informatica a acesteia şi pericolul de a fi accesată de persoane rău intenţionate sau de servicii secrete străine;  

Nici o lege sau normă naţională, europeană sau internaţională nu garantează discreţia, securitatea datelor înscrise şi nu prevede sancţiuni clare pentru cei ce le-ar utiliza în alte scopuri, sau ar comite erori tehnice sau neglijenţă în securizarea datelor.  

Tehnica biometrică devine periculoasă când este folosită la monitorizarea si controlul în timp real a populației.

Astfel apare pericolul unei dictaturi biometrice şi controlul total asupra omului, transformându-l din persoană umană în obiect de inventar, de supraveghere şi marfă.


ASCIOR - ASOCIAȚIA PENTRU CIVILIZAȚIA ORTODOXĂ    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnare, autorizez pe ASCIOR - ASOCIAȚIA PENTRU CIVILIZAȚIA ORTODOXĂ să-mi predea semnătura către persoanele care au autoritatea necesară.


SAU

Veți primi un e-mail cu un link pentru a vă confirma semnătura. Pentru a vă asigura că primiți mesajele noastre email, vă rugăm să includeți info@petitieonline.com în lista de adrese sau lista expeditorilor agreați.




Publicitate plătită

Vom aduce această petiție la cunoștința a 3000 persoane.

Aflați mai multe informații...

Facebook