STOPAREA RISIPEI BANULUI PUBLIC - reducerea indemnizațiilor membrilor Consiliilor de Administrație ale societăților/regiilor care au ca acționar sau asociat Municipiul Brașov și Consiliul Județean
Membrii Consiliilor de Administrație ale Societăților/Regiilor care au ca acționar sau asociat Municipiul Brașov și Consiliul Județean, ajung să câștige sume destul de mari (2000 net/lună, 3000 net/lună), pentru prezența la o ședință de consiliul de administrație de câteva ore sau nici măcar atât.
Unii brașoveni cu studii superioare lucrează zi de zi pentru 2000-3000 de lei net/lunar, în timp ce la instituțiile din subordinea Primăriei și Consiliului Județean se încasează aceste sume, în câteva ore. Nu este corect față de cetățenii acestui oraș!
Tocmai de aceea, am lansat această petiție, care sunt convins că va fi semnată de foarte mulți brașoveni, pe care o vom depune în plenul ședinței de Consiliu Local și Județean și prin care vom cere acordarea unei indemnizații simbolice, tuturor membrilor CA-urilor din subordinea Primăriei Brașov și a Consililui Județean.
Anunț de la administratorul acestui websiteAm închis această petiție și am eliminat informațiile personale ale semnatarilor.Regulamentul general privind protecția datelor (RGPD) al Uniunii Europene impune un motiv legitim pentru stocarea informațiilor personale și ca informațiile să fie stocate pentru cel mai scurt timp posibil. 70 |
| Conectați-vă pentru a vă administra petiția. |
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți.
Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel?
Alte petiții care v-ar putea interesa
Punem la dispoziția dvs. găzduirea gratis a petițiile online. Aveți posibilitatea să publicați petiții online la un nivel profesional folosind serviciile noastre dedicate. Petițiile noastre se regăsesc în mass media în fiecare zi. Publicarea petițiilor prin intermediul serviciilor noastre oferă impact și vizibilitate către publicul larg cât și către persoane ce au putere de decizie