Spunem NU demisiei și/sau demiterii lui Raed Arafat!

Noi, semnatarii acestei petiții, îi solicităm Domnului Doctor Raed Arafat să nu demisioneze și, în același timp, ne opunem total demiterii sale nejustificate!  

De 29 de ani, în România, RAED ARAFAT înseamnă FAPTE, NU VORBE!

PHOTO-2019-10-28-22-19-14.jpg

FAPTE care astăzi, pentru milioane de Români, fac diferența dintre viață și moarte!  

Mai mult decât oricare dintre noi, Doctorul Raed Arafat ne arată constant că, prin muncă asiduă și onestă, perseverență, curaj, viziune şi determinare totul este posibil. Indiferent de domeniu sau context. Ne arată că putem să construim în România, să ne urmăm visurile și să credem în realizarea lor, ne insuflă încredere în ţara noastră şi în oamenii onești care încă îi slujesc instituţiile.  

Pentru milioane de Români, reducerea timpului de așteptare a ambulanței de la câteva ore la câteva minute (8 minute în mediul urban și sub 20 de minute în rural), a realizat-o sistemul creat de către Doctorul Raed Arafat – S.M.U.R.D.!  

Ce înseamnă astăzi SMURD pentru România?

- 985 de cazuri pe zi (1 caz la fiecare 90 de secunde), adică un total de 335.221 de adulţi şi 32.152 de copii cărora li s-a acordat prim ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă (numai în anul 2018);

- Peste 300 echipaje de prim ajutor calificat, peste 30 de echipaje de terapie intensivă mobilă şi 8 echipaje de terapie intensivă neo-natologică se află zilnic în intervenţie;

- 8 baze aeriene de salvare deservite de elicopterele SMURD.  

Sistemul de urgență reformat la nivel național de către Doctorul Arafat împreună cu Pompierii Români, Aviația, SALVAMONT-ul și Direcția medicală de urgență înseamnă astăzi:

- 3.100 de apeluri de urgență gestionate zilnic (media anului 2018);

- Protecție pentru bunuri în valoare de 5,36 miliarde lei (numai în anul 2018);

- 20.016 de acţiuni pentru protecţia comunităţilor și peste 3.400 de exerciții și simulări de dezastre (numai în anul 2018);

- Peste 1.200 de voluntari ISU care participă, în teren, alături de salvatorii profesioniști;

- Informarea și instruirea a peste 100.000 de persoane (până la finalul anului 2018) în acordarea primului ajutor prin programe precum Caravana SMURD ”Fii Pregătit!” sau cele din școli și universități;

- Sute de milioane de euro din fonduri UE atrase prin proiecte ale IGSU și DSU și investite în echipamente și autospeciale de ultimă tehnologie, precum și numeroase acorduri de asistență de urgență cu organisme NATO și UE.  

Din nefericire, până în 2017, peste 15.000 de medici români au părăsit România (*), iar alți 10.000 li s-au adăugat în ultimii 2 ani (**), lucru care a dus la o criză de medici fără precedent și o imensă presiune asupra personalului medical rămas în țară.  

Din fericire, în zona de pre-spital, echipajele SMURD au preluat și suplinesc astăzi o parte importantă lăsată descoperită de plecarea medicilor români. Din acest motiv, demiterea doctorului Raed Arafat și, implicit, distrugerea sistemului integrat de urgență și a SMURD, pentru mulți dintre români va însemna condamnarea la lipsa asistenței medicale, iar, în cazul urgențelor majore, poate echivala cu o condamnare la moarte.

Pentru că noi alegem SĂNĂTATEA și VIAȚA, îi cerem doctorului Arafat să NU demisioneze și NE OPUNEM demiterii sale nejustificate!  

Avem deplină încredere și suntem solidari cu doctorul Raed Arafat, îndeosebi în aceste zile în care efortul și sacrificiile făcute, în ciuda încercărilor repetate de a fi oprit, pentru realizarea sistemul românesc de urgență, sunt răsplătite cu acuzații lansate în spațiul public în mod agresiv și injurios, fără fundament, expertiză sau legătură cu întâmplările reale.

Pentru fiecare viață salvată de către SMURD în ultimii 29 de ani, Domnule Doctor Raed Arafat, VĂ MULȚUMIM!

(*) https://www.capital.ro/peste-30000-de-medici-si-cercetatori-romani-in-strainatate.html

(**) https://www.edupedu.ro/andronescu-10-000-de-medici-au-plecat-din-tara-in-ultimii-doi-ani-cu-educatia-lor-statul-a-cheltuit-un-miliard-de-euro/ 

 

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Alexandru P să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.








Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...