Solicităm menținerea autonomiei instituțiilor de cultură din Râmnicu Vâlcea
Noi, cetățeni ai municipiului Râmnicu Vâlcea, artiști, profesori, elevi, părinți și membri ai comunității, ne exprimăm îngrijorarea față de intenția de comasare sau reorganizare a instituțiilor culturale ale orașului.
Înțelegem necesitatea eficientizării administrative, însă orice transformare în domeniul culturii trebuie realizată cu transparență, consultare publică și responsabilitate, având în vedere impactul major asupra identității culturale a orașului și asupra educației generațiilor viitoare.
Teatrul, Filarmonica și celelalte instituții culturale sunt spații vii, construite prin munca și dedicarea multor profesioniști. Ele au nevoie de stabilitate, autonomie artistică și condiții care să permită continuitatea proiectelor și dezvoltarea publicului.
Considerăm că transformarea lor într-un „centru cultural” fără o analiză serioasă și fără consultare poate duce la pierderea identității artistice, la diminuarea calității actului cultural și la afectarea vieții culturale a orașului.
Ce solicităm:
-
Organizarea unei consultări publice reale, cu participarea artiștilor, specialiștilor din domeniu și a reprezentanților comunității.
-
Transparență totală privind motivele, obiectivele și consecințele reorganizării propuse.
-
Analiză de impact asupra efectelor pe termen lung asupra calității actului artistic și asupra educației culturale.
-
Păstrarea autonomiei instituțiilor culturale din Râmnicu Vâlcea.
-
Constituirea unei comisii mixte (artiști – administrație – comunitate) care să evalueze cele mai bune soluții.
Această petiție este un apel la dialog, responsabilitate și protejarea culturii, care este un pilon esențial al dezvoltării orașului.
Semnați această petiție pentru a susține cultura orașului nostru.
Împreună putem cere decizii luate cu transparență, respect și deschidere.
Popescu Vlad Emanuel Contactați autorul petiției