Skatepark in Brasov

243870737_840782269963078_3759590730431072021_n.jpgAceasta este o petiție pentru un skatepark la nivel european în Brașov.

Comunitatea de skateboarderi din Brașov este una dintre cele mai numeroase din țară și are o istorie cât se poate de bogată. De-a lungul timpului, Brașovul a atras skateboarderi din toată țara și de peste hotare, aici s-au bifat premiere și s-au desfășurat evenimente despre care încă se mai povestește. Dar cu toată istoria sa bogată, Brașovul nu a avut niciodată un skatepark adevărat, iar comunitatea de skateboarderi a fost ignorată permanent.

Elementele din Centrul Civic au fost reciclate la infinit și ele nu reprezintă un skatepark, ba mai mult, sunt pe alocuri periculoase pentru utilizatori. Spațiul din Parcul Tractorul are un sol neprietenos, iar elementele sunt puse de dragul de a fi puse, fără considerație pentru cei care le folosesc. Singurul loc mai răsărit a fost realizat de o entitate privată, la Coresi, dar, pe cât este de fain, acel loc este de asemenea și prea mic pentru toți care se dau și s-ar da într-un skatepark pe bune.

Concluzia este simplă: BRAȘOVUL ARE NEVOIE DE UN SKATEPARK!!!

În ultimele câteva luni, comunitatea de skate din Brașov a fost cât se poate de proactivă și s-a adresat Primăriei Brașov, pentru a încerca să găsească o soluție pentru această nevoie. Din fericire, am găsit în primărie susținere pentru acest demers.și împreună cu oamenii de acolo am început să căutăm locuri potrivite pentru viitoare spații dedicate skateboarding-ului. Nu ne-am gândit doar la skateboarderi, ci și la BMX-eri, rolleri și trotinetiști, oameni cu care împărțim adesea spațiile limitate pe care le avem acum.

Am considerat că zonele de sub podul Fartec și de sub podul care unește Bartolomeul de Tractorul sunt ideale: spațiul de acolo este nefolosit și se află la o distanță suficientă față de case și blocuri, astfel încât nu se pune problema ca zgomotul să deranjeze pe cineva. Cu siguranță mașinile care circulă pe pod produc zgomot mai puternic.

Un mare plus îl reprezintă faptul că toate cele trei zone pe care le-am identificat sunt acoperite, deci acolo ar putea avea loc activitate tot anul, la adăpost de ploaie sau ninsoare. Am împărțit din start cele trei terenuri într-unul pentru skateboarding, unul pentru BMX și unul pentru role și trotinete, fiindcă nevoile practicanților acestor sporturi sunt diferite și toți s-ar simți mai împăcați cu câte un loc doar al lor.

De asemenea, în proximitate avem mult spațiu verde, iar cu aceste noi locuri de dat pentru skate, BMX, role și trotinete, întreaga zonă ar putea fi revitalizată și s-ar putea transforma într-un loc unde lumea vine să facă mișcare în aer liber, în condițiile în care Brașovul duce o lipsă acută de parcuri în general.

Am sintetizat propunerile noastre într-un document coerent, iar primarul Allen Coliban a dus acest proiect în Consiliul Local, la ședința din 29 septembrie 2021. Din păcate, Consiliul Local a votat împotriva realizării acestor noi skatepark-uri acoperite și a considerat că ar fi mai importante ipotetice școli și grădinițe, pentru care nici măcar nu există proiecte. Asta deși suma de bani care s-ar aloca pentru spațiile pentru skateboarding, BMX, role și trotinete nu este una mare și ea există deja, neafectând negativ bugetul local.

Solicităm pe această cale Consiliului Local Brașov să aprobe proiectul prezentat de primarul Allen Coliban, în vederea construirii unor spații acoperite pentru skateboarding, BMX, role și trotinete în zona Podului Fartec.

Dacă ești skater, BMX, roller, trotinetist sau pur și simplu un cetățean care crede că un Brașov al anului 2021 ar trebui să aibă infrastructură pentru toți cetățenii săi, SEMNEAZĂ PETIȚIA NOASTRĂ și DĂ-O MAI DEPARTE! Împreună suntem puternici! Mulțumim!


Moisachi Theodor/Flavasports    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Moisachi Theodor/Flavasports să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.


SAU

Veți primi un e-mail cu un link pentru a vă confirma semnătura. Pentru a vă asigura că primiți mesajele noastre email, vă rugăm să includeți info@petitieonline.com în lista de adrese sau lista expeditorilor agreați.

Vă rugăm să rețineți că nu puteți confirma semnătura dvs. răspunzând la acest mesaj.




Publicitate plătită

Vom aduce această petiție la cunoștința a 3000 persoane.

Aflați mai multe informații...