Cerem predictibilitate, o perioadă de tranziție și modificări echitabile pentru Programul 50/20 - refugiați ucraineni
1. Cerem guvernului să asigure o perioadă de minimum 1 - 2 luni de tranziție din momentul în care se publică modificările programului 50/20. În această perioadă vechiul program trebuie să rămână activ. Alternativ cerem guvernului să anunțe clar când vor publica Ordonanța de urgență pentru modificarea programului 50/20, cu mențiunea ca data publicării să fie cu cel puțin 1 - 2 luni în viitor de la momentul publicării draftului final, tocmai a avea un minimum de predictibilitate.
2. Una din premisele pe care se fundamenteaza in draftul de modificare și anume ca modificările programului vor ridica presiunea de pe piața chiriilor pe termen lung, este parțial greșită din 2 considerente:
2.1. Foarte multe unități de cazare care gazduiesc ucraineni prin programul 50/20, in momentul de fata, sunt unități de cazare care erau in trecut unități de cazare in regim hotelier.
2.2 Pentru apartamentele mai mari, de tip turistic, unde sunt cazate acum 3 sau 4 persoane ca membrii ai unei familii, tinand cont de noul mod de calcul al ajutorului/familie de 2000 de lei, o parte din acei proprietari vor prefera sa se intoarca in regim hotelier fortand astfel mutarea familiilor de ucraineni catre chiriile pe termen lung, indisponibilizand si mai multe proprietati de acest tip.
3. Cerem Guvernului să reconsidere modul in care vor aloca acești 2000 de lei. Modul curent de alocare, după cum reiese din draftul propus este total inechitabil si incorect.
*2000 de lei/familie comparat cu 2000lei/persoană pot rezulta urmatoarele aberații:
5 persoane ca membrii unei familii (mama+tata+3 copii) vor primi doar 2000 de lei
2 persoane (un cuplu necasatorit) vor primi 4000 lei
3.1 Propunem următoarea varianta de calcul:
a. 1 persona: 2000 de lei
b. 2 persoane chiar dacă au acelasi nume de familie: 2 x 2000 de lei
c. Pentru primii 2 copii din familie cu (mam+tata) se acordă un supliment de câte 250 de lei/copil
c1. Pentru primii 2 copii din familii monoparentale se acorda câte 500 de lei/copil
Astfel vom avea urmatoarele exemple:
mam+tata+ 1 copil (3 pers) vor primi 4250 de lei (2 x 2000lei + 250lei)
mama+tata+ 2 copii (4 pers) vor primi 4500 de lei (2x2000lei + 2x 250lei ) - aceasta fiind suma maxima/familie - comparand aceasta suma cu programul 50/20 actual 4pers x 70lei x 30 zile = 8400 lei se observa o economie considerabila.
mama+1 copil: 2500 de lei
O familie monoparentala mamă cu 2 copii (3 pers) va primi 3000 de lei (1 x 2000lei+ 2x 500lei)
Aceaste modificari vor evita un haos pe piata chiriilor asigurand in acelasi timp o reducere considerabila a cheltuielilor bugetare comparativ cu programul actual.
Andreea S Contactați autorul petiției
Administrați-vă semnăturile
Nu ați primit e-mailul de confirmare sau vreți să vă eliminați semnătura?
Administrați-vă semnăturileDistribuiți această petiție
Ajutați această petiție să obțină mai multe semnături.
Publicitate plătită
Conectați-vă pentru a vă administra petiția. |
Petiții promovate de alți utilizatori
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
4921 Creat: 2025-08-14
Reducerea taxelor CECCAR
1493 Creat: 2025-07-20
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
129 Creat: 2025-08-18
GRATIERE 2025
100290 Creat: 2025-02-03
Autobuz Oras Pantelimon Str Rascoala din 1907
212 Creat: 2025-07-28
VREM UNITATE DE POMPIERI IN COMUNA BERCENI !
481 Creat: 2025-08-17
Stop PUZ Sânzienelor! Vrem soare și spații verzi, NU vrem blocuri cu 10 etaje lângă Școala 19!
207 Creat: 2025-08-17
Salvați Școala Gimnazială Nr. 1 Oțelu Roșu – Vrem să ne păstrăm identitatea și performanța!
866 Creat: 2025-08-13
„Salvați Creșa «Sfânta Ana» din Fălticeni – Mențineți statutul juridic și financiar actual”.
50 Creat: 2025-08-18
Lăsați-ne să-i dăm o șansă la viață!
217 Creat: 2025-08-18
Petitie publică pentru blocarea vânzării companiilor profitabile de stat
44 Creat: 2025-08-18
Nu complexelor locative in Colonita!
278 Creat: 2025-08-14
Salvati Liceul de Coregrafie Floria Capsali din Bucuresti
775 Creat: 2025-08-13
Dreptate pentru Pietricel! Aplicarea Legii nr. 205/2004 – pedepsirea cruzimii față de animale
20 Creat: 2025-08-19
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4952 Creat: 2025-06-14
STOP DESFIINȚĂRII Oficiului Român pentru Drepturile de Autor !
15 Creat: 2025-08-19
PETIȚIE COLECTIVĂ
43 Creat: 2025-08-18
PETIȚIE PENTRU ABROGAREA ARTICOLULUI 6 DIN LEGEA NR. 141/2025 PRIVIND MAJORAREA NORMEI DIDACTICE
2209 Creat: 2025-08-01
Înființarea tribunalul poporului 7
556 Creat: 2025-08-06
Refuzul majorării prețului apei potabile în județul Neamț
243 Creat: 2025-08-16