PETITIE PENTRU DESHUMAREA LA 7 ANI A PARINTELUI IUSTIN PARVU


minune-curge-mir-din-icoana-Parintelui-Iustin-Parvu.jpeg

În calitate de creștin-ortodocși responsabili și fii credincioși ai Bisericii Ortodoxe Române, ca unii ce ne aflăm în Biserica Luptătoare de pe pământ și cinstim cu aleasă prețuire pe cei ce au intrat în rândurile Bisericii Triumfătoare, din Cer, iar dintre aceștia cu deosebire pe cei ce au fost învredniciți, prin darul lui Dumnezeu și prin străduințele proprii, de cununa sfințeniei, îndrăznim să vă aducem la cunoștință doleanțele noastre expuse în cele de mai jos.
Anul acesta, 2020, pe 16 iunie se împlinesc 7 ani de la trecerea la Domnul a părintelui Arhimandrit Iustin Pârvu, ctitorul și duhovnicul celor două mânăstiri de la Petru Vodă, județul Neamț.
Cât a fost în viață, părintele devenise un far călăuzitor pentru miile și zecile de mii de credincioși care i-au trecut pragul chiliei; un îndrumător duhovnicesc care sfătuia, spovedea, se ruga sau dădea binecuvântări până la 17 ore pe zi; un stâlp al Ortodoxiei și al românismului de care se loveau valurile agresive ale ecumenismului și secularizării contemporane.
Multe au fost minunile pe care le-a împlinit Dumnezeu prin Părintele Iustin cât a trăit printre noi, dar multe sunt și cele care se fac la mormântul Sfinției sale și nu numai, acum când trăiește în Cer.
Având în vedere toate acestea, precum și tradițiile vechi de sute de ani, cu precădere din zona Moldovei, dar și din Țara Românească, rudele, ucenicii și credincioșii care îl iubesc și cinstesc pe vrednicul de pomenire Arhimandrit Iustin Pârvu, SOLICITĂM DESHUMAREA celui ce ne-a fost îndrumător și exemplu de viețuire ortodoxă, cu ocazia împlinirii a 7 ani de la trecerea la Domnul!
Solicităm să se scoată la lumină trupul Părintelui Iustin, iar în cazul în care se va dovedi că are sfinte moaște (trup întreg sau oseminte cu caracteristici specifice sfinților), cerem să li se acorde cinstea cuvenită, să fie așezate într-o raclă, într-un baldachin special amenajat și expuse spre închinare!
Menționăm ca argumente pentru deshumare faptul că unei rude apropiate (un nepot) i s-a arătat Părintele, spunându-i: „la 6 ani și jumătate să mă scoateți afară” – citat cu aproximație, iar alți credincioși l-au visat stând în afara mormântului și spunându-le să vină la el când au nevoie de ajutor. Un alt argument important este și faptul că la aniversarea a 100 de ani de la nașterea Părintelui Iustin (10 februarie 2019), în cadrul unui simpozion, maica stareță Iustina Bujor de la mânăstirea Paltin – Petru Vodă ctitorită de același mare duhovnic, a mărturisit că i s-a arătat în vis părintele, apoi a văzut o mulțime uriașă de oameni purtând pe brațe sicriul cu moștele deshumate. Tot atunci maica stareță a declarat că: „foarte multă lume mă întreabă că la anul se fac șapte ani, dacă nu-l dezgropăm. Deci foarte mulți!”. Filmarea evenimentului cu cele spuse se află pe internet la adresa: https://www.youtube.com/watch?v=JdqCouqgf2s&feature=emb_title
În ceea ce privește tradițiile invocate mai sus, aducem în sprijinul celor afirmate lucrarea „Înmormântarea la români: studiu etnografic” de pr. Simion Florea Marian publicată prima dată în 1892, care descrie în amănunt cum se face dezgroparea și îngrijirea osemintelor celor răposați de 3, 5 sau 7 ani.
La acestea se adaugă tradiția bisericească de deshumare și îngrijire a rămășițelor trupești sau a trupului întreg al celor dovediți a fi dăruiți de Dumnezeu cu sfințenie.
Alte motive pentru care considerăm că se impune scoaterea la lumină a trupului marelui duhovnic, luptător pentru Ortodoxie și pentru valorile naționale:
1 - În primul rând pentru că marea majoritate a credincioșilor români care au auzit de Părintele Iustin Pârvu îl consideră sfânt, iar de la sfinții cei mai mulți, dintre cei cunoscuți, ne-au rămas sfinte moaște, căci Dumnezeu vrea să ne arate exemple de îndumnezeire în trup, ca să le urmăm viața și pentru că și sfinții vor să ne fie aproape și de ajutor prin intermediul moaștelor lor.
2 - Pentru că oamenii l-au iubit pe Părinte și când iubești un sfânt și știi că e viu îți dorești să îl ai cât mai aproape și să-i cinstești și trupul în care a sălășluit Duhul Sfânt, să-i săruți mâna cu care a binecuvântat în timpul vieții și poate aduce binecuvântări și de dincolo de moarte.
3 - Pentru că zecile de mii de oameni care au avut contact cu Sfinția Sa înainte de urcarea la Cer au avut o relație personală și directă cu el și este firesc să își dorească și acum o relație personală și directă, inclusiv prin intermediul moaștelor, cu purtătorul de Dumnezeu Iustin Arhimandritul.
4 - Pentru că însuși Părintele Iustin era pentru o astfel de tradiție, căci avea grija ca unele persoane înmormântate în cimitirul mănăstirii Petru Vodă să fie dezgropate la împlinirea a 7 ani de la trecerea în veșnicie, iar multe din moaștele mucenicilor din închisorile comuniste au fost dezgropate prin purtarea de grijă a sfinției sale, dovedindu-se a avea, fără urmă de îndoială caracteristici de sfințenie (culoare specifică, bună mireasmă sau fiind izvorâtoare de mir).
5 - Pentru a-i întări pe români în aceste vremuri de apostazie arătându-le că ei, cei ce s-au opus ateismului comunist demonic și tuturor trădătorilor de neam și țară, AU ÎNVINS de dincolo de moarte și noi, pe ei trebuie să-i urmăm.
6 - Pentru că Părintele Iustin își dorea cu putere ca românii să-i cinstească cum se cuvine pe Sfinții închisorilor (inclusiv prin închinarea la moaștele lor), ca unii ce s-au jertfit pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos și pentru neam, iar cuvioșia sa, pe lângă nevoința din mânăstire, face parte din aceeași categorie, căci a suferit peste 16 ani în temnițele comuniste.
7 - În general Sfinții Închisorilor își doresc să fie scoși la lumină spre a fi exemplu și întărire poporului român pentru care s-au jertfit opunându-se fiarei comuniste (Mucenicul Valeriu Gafencu a lăsat cu limbă de moarte să-i fie pusă o cruciuliță de argint în gură pentru a putea fi găsit și identificat, iar moaștele altora din această categorie au izvorât mir și emană bună mireasmă, îndemnându-ne în mod evident să-i cinstim).
8 - Domnitorii români plăteau bani grei pentru a aduce în țară sfinte moaște pentru închinare și spre ocrotirea Țărilor Române și poporului credincios, iar noi astăzi ezităm să cinstim trupurile sfinților invocând tot felul de motive puerile.

Cei care susțin demersul nostru sunt rugați să semneze această petiție!

Paginile cu numele semnatarilor vor fi printate și trimise celor abilitați (Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și Mânăstirii Petru Vodă).  

 

Un grup de credincioși,

următori ai învățăturilor Părintelui Iustin


Un grup de credinciosi    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Un grup de credinciosi să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.








Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...