PETIȚIE pentru repunerea în funcția de director al Băncii de Resurse Genetice Vegetale - pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău a cercetătorului Costel Vânătoru

     Prin Hotărârea Guvernului nr. 690 din 12 septembrie 2019 se înființa Banca de Resurse Genetice Vegetale - pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău.

     Proiectul s-a născut din ideea, munca și eforturile părintelui Costel Vânătoru, un preot care slujește atât pe Domnul, cât și cercetarea în domeniul agriculturii. Inginer agronom și doctor în horticultură, cercetător științific principal grad I, domnul Costel Vânătoru, a creat soiuri noi de legume, a brevetat singurul soi de busuioc alimentar de la noi, a protejat soiurile pe cale de dispariție din România. În 2017, a primit Premiul GALA Pria pentru Agricultură, pentru activitatea în domeniul cercetării românești și premiul „Ioan Maier” al Academiei de Științe Agricole și Silvice pentru lucrarea „Legumicultura”, distincție acordată pentru cei care au avut merite deosebite în cercetarea în domeniul legumiculturii.

     În urmă cu 3 luni, după o strânsă colaborare a domnului Costel Vânătoru cu fostul ministrul al agriculturii, Petre Daea, proiectul Băncii de Gene, așa cum este cunoscut, a luat ființă. Importanța Băncii de Gene este greu de cuantificat. România deține cea mai mare varietate de plante regionale și tradiționale din Europa. Această biodiversitate poate fi protejată doar de o structură specializată cu preocupări în acest domeniu, în baza unei strategii clare. Cu toate acestea, în fiecare an țara noastră cheltuie anual sume importante pentru procurarea materialului genetic din import care nu este întotdeauna adaptat la condițiile pedoclimatice autohtone, material genetic ce poate fi purtător de boli și dăunători extrem de periculoși. Prin înființarea Băncii de Gene se reduc semnificativ aceste riscuri, cheltuielile, se crește siguranța și securitatea alimentară națională, se contracarează pierderea biodiversității.

     Banca va contribui major la redresarea horticulturii românești, va conserva patrimoniul genetic autohton, va introduce în cultură soiuri autohtone superioare din punctul de vedere al producției și, mai ales, al calității, va genera proiecte de dezvoltare și va crește gradul de acoperire a consumului de alimente din producția internă. Înființarea acesteia la Buzău a fost o consecință logică atât din punct de vedere al existenței specialiștilor, cât și a tradiției existente, fiind cel mai vechi bazin legumicol, Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Legumicolă Buzău reprezentând prima unitate de cercetare de profil din România, recunoscută pentru succesele sale în domeniu.

     Numirea cercetătorului Costel Vânătoru la conducerea Băncii de Resurse Genetice Vegetale - pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău, având în vedere calificările profesionale, dar și calitățile umane ale acestuia, a fost decizia excelentă a fostului ministru al agriculturii care ar fi asigurat implementarea corectă a proiectului, calitatea cercetării și dezvoltarea domeniului.

     Totuși, din păcate, Partidul Național Liberal nu a reușit să vadă mai departe de interesele proprii. L-a schimbat din funcție pe domnul Vânătoru, printr-o decizie care a dislocat un alt specialist din locul potrivit, care ocupă funcția de director al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale câștigată prin concurs, pentru a face loc în funcție unui preferat al partidului, directorul AFIR la nivel național fiind delegat la Buzău. Pe lângă criteriul competenței excepționale în domeniu a celui care este părintele Băncii de Gene, s-a ignorat total și criteriul continuității atât de necesar pentru o instituție care se află la început de drum și care are nevoie de doi factori esențiali pentru a avea succes în activitate: specialiști și stabilitate.  

De aceea, protestăm față de decizia Guvernului PNL.

Ne adresăm premierului Ludovic Orban și ministrului agriculturii și dezvoltării rurale Adrian-Nechita Oros și solicităm revocarea deciziei de a-l demite de la conducerea Băncii de Resurse Genetice Vegetale - pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău pe cercetătorul Costel Vânătoru și repunerea acestuia în funcție de îndată.  

Banca de Gene este un proiect de țară, un proiect de siguranță națională, nu unul politic!


Buzău pentru Costel Vânătoru    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnare, autorizez pe Buzău pentru Costel Vânătoru să-mi predea semnătura către persoanele care au autoritatea necesară.


SAU

Veți primi un e-mail cu un link pentru a vă confirma semnătura. Pentru a vă asigura că primiți mesajele noastre email, vă rugăm să includeți info@petitieonline.com în lista de adrese sau lista expeditorilor agreați.




Publicitate plătită

Vom aduce această petiție la cunoștința a 3000 persoane.

Aflați mai multe informații...

Facebook