Includerea ALIENARII PARENTALE in legea penala, ca forma de abuz psihic sever si incadrarea in categoria "rele tratamente aduse minorului"

Neîntâlnit în practică până în anul 2013, fenomenul alienării parentale a cunoscut o amploare deosebită o dată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă. Art. 910 – 914 reglementează, în premieră, norme speciale privitoare la executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în materie de minori și familie și introduc refuzul minorului drept impediment absolut în aducerea la îndeplinire a unei hotărâri judecătorești executorii și/sau definitive. În loc să consolideze actul de justiție - hotărârile pronunțate în litigiile în care se decide, pe fond și cu autoritate de lucru judecat, ce este sau ce nu este in interesul unui minor - legiuitorul mută centrul de greutate în etapa executării hotărârii judecătorești deja pronunțate, și lasă la arbitrariul unui copil, oricât de mic, aducerea la îndeplinire a hotărârii magistraților. Această breșă legală a fost terenul propice pentru apariția alienării parentale. Separat fizic de unul dintre părinții săi, uneori chiar complet izolat de acesta, copilul devine o „plastilină” în mâinile părintelui rezident, care nu are nici o ezitare în a-l manipula, tocmai pentru a intra in ipoteza textului art. 913 C.pr.civ. și a obține refuzul copilului de a-și însoți, chiar și pentru câteva ore, părintele de care a fost separat. În practică, dacă s-ar putea face abstracție de dramatismul acestor scene, ar fi de-a dreptul comic să observi cum puterea unei hotărâri judecătorești - adusă la îndeplinire de executorul judecătoresc, însoțit de psihologi, reprezentanții DGASPC și câteodată chiar de forțele de ordine – se oprește la refuzul unui copil de 3-4 ani, care repetă mașinal că "nu vrea să plece cu mama/cu tata, fără a înțelege ce spune.(...) Ca un studiu de drept comparat arătăm că alte state europene, confruntate de mai multă vreme cu acest fenomen al alienării parentale și cu efectele lui, au trecut deja la soluții mult mai drastice. De exemplu, în Italia manipularea minorului cu consecința alienării parentale a fost considerată infracțiune: “rele tratamente aplicate minorului cu consecința arestării părintelui alienator”. Doar în urma aplicării acestei măsuri extreme s-a putut pune capăt alienării, iar celălalt părinte a putut executa efectiv hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele civile. De asemenea, în Israel, ori de câte ori instanțele de tutelă sunt sesizate cu un caz de alienare parentală, se declanșează o procedură judiciară urgentă (care durează maxim 1 lună. Soluțiile care se pronunță, chiar cu executare provizorie, sunt afectate de un termen, iar neconformarea părintelui alienator la măsura astfel stabilită atrage reținerea sa imediată, la sesizarea judecătorului civil." 

Zalder Thomas    Contactați autorul petiției