Demiterea directorului juridic CPR pt. deservicii aduse profesiei

  UN NOU EȘEC ... O ALTĂ SPERANŢĂ SPULBERATĂ

Am așteptat, crezând că după ședința reunită a Comitetului director și a Consiliului Colegiului, va apărea un comunicat care să prezinte rezultatul negocierilor privind salarizarea psihologilor clinicieni din rețeaua de sănătate publică. Am rămas cu așteptarea ... că de!... acum nu mai au timp nici să pregătească documentele pentru ordinea de zi. Având în vedere că Avizul Comisiei pentru muncă și protecție socială din cadrul Camerei Deputaților a apărut din dimineața zilei de 7 martie, speram să nu ne țină de proști, să își asume răspunderea și să își ceară scuze pentru înșelarea așteptărilor celor care credeau în ei. Chiar începutul avizului reprezintă o primă palmă pentru reprezentanții CPR, care nu se regăsesc pe lista partenerilor de dialog. Deci, cum a rămas cu asigurarea că "... interesele voastre (n.n. - ale psihologilor clinicieni) vor fi bine reprezentate"? În pofida celor mai optimiste așteptări, negocierile care au avut loc în ultimele trei săptămâni între reprezentanții CPR și Comisia mai sus menționată, s-au soldat cu un lamentabil eșec. Acesta nu este rezultatul inabilității membrilor Comisiei de a înțelege dificultățile prin care trec psihologii clinicieni, din punct de vedere al salarizării, ci, mai degrabă, este consecința lipsei de organizare și de implicare a celor care conduc destinele profesiei noastre (și mă refer aici la câteva persoane - 8, hai 10, dar mai ales la cel care ne comunica ritos cum a organizat dumnealui un grup pe care îl conduce personal, şi mai că mi l-am imaginat pe Napoleon pregătind bătălia ... de la Waterloo!). În primul rând, nu mergi, la o astfel de negociere, arătând cu degetul spre alții mai slab pregătiți profesional decât breasla în numele căreia vorbești şi nici cerând socoteală parlamentarilor ... "Da' de ce brancardierul are mai mult? Da' cum infirmiera să fie egală cu noi? Da' nu se poate ca ambulanțierul să câștige doar cu 400 de lei mai puțin!" Așa ceva nu se face! Mergi, la astfel de negocieri, fiind convins că știi cât de pregătiți și capabili sunt cei pe care îi reprezinți, de aceea îți axezi discursul pe importanța socială a actului psihologic, pe calitatea muncii colegilor tăi, pe beneficiile de netăgăduit pe care ei, psihologii, le aduc actului medical. În al doilea rând, nu întârzii! Este complet nepotrivit ca un deputat să te caute pe hol pentru a te chema la discuții și să ajungi cu o oră mai târziu! Dacă tot te-ai prezentat neinvitat, fii măcar punctual şi respectă-ţi colegii, care te-au aşteptat preţ de câteva ore, pentru a pune la punct strategia de abordare ... ca să nu ajungi să ţi se "taie" microfonul! În al treilea rând, depui documentele când ți se solicită, nu 5 zile mai târziu! Dacă marți, pe 27 februarie, ți se spune să le depui în două zile, atunci le trimiți pe adresa de e-mail indicată, pe data de 1 martie, nu pe 5 martie. Sunt reguli şi proceduri simple de flux informaţional în relaţiile oficiale şi instituţionale. Ține de bun simț, până la urmă! Așadar, negocierea s-a oprit la cei 10% adăugați salariului de bază, obţinuţi de reprezentanţii reali ai psihologilor clinicieni, "pentru o recunoaştere a importanţei activităţii acestei categorii de personal", adică un minim absolut, în raport de ceea ce s-a solicitat. Cu privire la amendamentele formulate de cei din CPR, acestea au primit un vot negativ zdrobitor. Stimați colegi psihologi clinicieni din unităţile sanitare, unitaţile de asistenţă medico-socială şi unităţile de asistenţă socială, vă rog să fiţi convinşi că această luptă nu trebuie abandonată!  Vă încurajez să continuați, pentru că momentul acesta nu trebuie pierdut, pentru că dreptatea este de partea dvs. și pentru că aveți sorți de izbândă.

Cu prețuire,  Edmond Cracsner