Demiterea directorului juridic CPR pt. deservicii aduse profesiei

CUM A AJUNS PSIHOLOGUL FUNCȚIONAR PUBLIC, IAR DENUNȚĂTORUL SĂU SPECIALIST ÎN PSIHOLOGIE

Am primit ieri o sentință de condamnare a unui psiholog care mi-a trezit un sentiment profund de revoltă împotriva unui sistem absurd de învinovățire a profesionistilor liberi. În iureșul revoluției fasciste din "Justiție", psihologii din cabinetele individuale, care nu sunt în subordinea niciunei autorități sau instituții publice, au ajuns să fie condamnați pe nedrept în calitate de "funcționari publici", pentru comiterea infracțiunii de "abuz în serviciu". Această realitate a transformat într-un coșmar viața unui coleg, victimă a interpretării absurde a unor magistrați care cred că sunt mai presus de lege, obsedați să găsească vinovați, distrugând între timp destinele profesionale ale celor care au ghinionul să se intersecteze cu denunțătorii de profesie. Conform logicii acestor magistrați am putea ajunge, probabil, să pedepsim în calitate de "funcționari publici" și albinele care polenizează în mod defectuos grădina, pentru că acestea îndeplinesc un serviciu de interes public: polenizarea. O parte a "Justiției" a devenit astăzi o manifestare a extremismului, a urii îndreptate împotriva vieții, nu a dreptului și a libertății, transformându-se din valoare-mijloc în valoare-scop, ajunsă chiar supremă. Există o categorie de trântori care nu își pot justifica neîmplinirea, eșecurile și existența socială periferică decât prin interpretarea îngustă și vicleană a legii, în detrimentul celor care, trăind în mizerul prezent, încearcă să supraviețuiască continuând să profeseze, să trăiască, chiar dacă, uneori, sunt supuși greșelii. Nu poate exista justiție dacă aceasta nu este bazată exclusiv pe bună credință și lege, pe adevăr și dreptate, fără respectarea ordinii de drept, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor garantate de Constituție, în concordanță cu Convenția Europeană pentru Apărarea Dreptului Omului și a Libertăților Fundamentale. Decizia Curții Constituționale a României nr. 405/2016 constituie o pledoarie pentru incriminarea precisă, riguroasă și clară a faptelor penale, pentru evitarea cu desăvârșire a oricărei erori judiciare cu consecințe deosebit de grave asupra persoanelor în cauză și a familiilor lor. În caz contrar, încălcându-se principiul incriminării și pedepsei "nulum crimen, nula paena sine lege", potrivit căruia legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele. În România secolului XXI, un denunțător, fost polițist, poate aprecia durata optimă a unei examinări psihologice, dar și instrumentele psihologice adecvate, iar declarația acestuia constituie probă, fiind premiat de "Justiție". Mai mult, sistemul încă dă posibilitatea magistraților să aprecieze în mod arbitrar și subiectiv deținerea calității de "funcționar public", în sensul legii penale sau încadrarea faptelor imputate liber-profesioniștilor ca activități de "interes public". Astfel, s-a ajuns ca anumite fapte, imputate liber-profesioniștilor fără constatarea culpei profesionale, să fie calificate, dintr-o gravă eroare judiciară, ca fapte penale, de natură să atragă o sancțiune represivă, respectiv o pedeapsă, cu toate că, acestea sunt de natură profesională și civilă, impunându-se cercetarea lor pe tărâmul deontologic sau al dreptului civil, pentru a se stabili dacă întrunesc condițiile răspunderii profesionale, respectiv, răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie. Practica greșită a magistraților în materia infracțiunii de abuz în serviciu încă crează victime în rândul liber-profesioniștilor, ale căror statute și fapte sunt lăsate la libera și suverana apreciere discreționară a magistraților, fără respectarea drepturilor și libertăților specifice profesioniștilor, cetățeni ai unui stat de drept. Unul dintre argumentele acestor magistrați îl reprezintă art. 23 alin. (1) din Legea nr. 213/2004, care definește Colegiul Psihologilor din Romania, ca fiind "o organizație profesională, cu personalitate juridică, de drept privat, apolitică, autonomă și independentă, de interes public, cu patrimoniu și buget proprii".  În pofida acestor practici, Curtea Constituțională a României a stabilit că infracțiunea de abuz în serviciu, imputabilă unei persoane, trebuie să aparțină unui funcționar în exercițiul atribuțiilor sale și trebuie să reiasă numai din nerespectarea obligațiilor impuse "prin dispoziții legale", în caz contrar neputând fi reținută comiterea acestei infracțiuni.  Ori, dincolo de eroarea/confuzia juridică gravă, statutul unei persoane juridice de interes public nu poate influența în nici un fel statutul unui liber-profesionist, autonom și independent, care nu se află sub autoritatea nimănui, nu este "funcționar public" și nu desfășoară o activitate de "interes public", niciuna dintre activitățile profesionale specifice, reglementate de art. 5 din aceeași lege, nefiind definită ca activitate de interes public.  În concluzie, oarba "Justiție" nu poate demonstra niciodată din punct de vedere legal că un psiholog dintr-un cabinet individual de psihologie, fără personalitate juridică, care nu este în subordinea niciunei autorități sau instituții publice, are statut de "funcționar public" în sensul legii penale și desfășoară o activitate de "interes public". Psihologii au nevoie să fie solidari pentru a-și apăra drepturile și libertățile acordate prin lege de către Parlamentul României, pentru ca "Justiția" portocalelor să ajungă în plasa propriei imposturi!

DESCHIDE-ȚI MINTEA!