Demiterea directorului juridic CPR pt. deservicii aduse profesiei


Musafir

/ #541

2018-01-22 20:38

Irina Ioana, jurist

,,Trebuie să începem cu cel mai important aspect: niciunul dintre noi doi nu a contestat publicarea în Monitorul Oficial a rezultatelor alegerilor! Am spus că este un pas important, dar că asta nu înseamnă că s-a terminat telenovela CPR. Am spus că publicarea rezultatelor nu va îndrepta în mod automat, aspecte ce țin de legalitate și care sunt create de motivările de până acum ale instanțelor judecătorești.
Este peste puterile mele să mă bucur că tocmai ce mi-am cumpărat o casă, într-un bloc cu grad seismic ridicat, în a cărui fundație se infiltrează apă din pânza freatică. Este o construcție care se poate dărâma prea ușor!
Legat de atitudinea noastră, repet că publicarea unui text în Monitorul Oficial, nu atrage după sine legalitatea textului cu pricina.
Haideți să ne amintim de faimoasa Ordonanță 13, care a fost publicată, intrase în vigoare, iar apoi a fost retrasă, astfel încât Curtea Constituțională nu s-a mai putut pronunța asupra neregulilor din conținutul actului, deoarece deja fusese abrogat.,,