Demiterea directorului juridic CPR pt. deservicii aduse profesiei

Episodul I: Elitele primului descălecat în profesia de psiholog, paraziții utopiei grandparenting de tip guru Iulian-Laurentiu Stefan·3 Martie 2017 În anul 2004, Parlamentul României aproba Legea nr. 213/2004 care reglementa profesia de psiholog și înființa Colegiul Psihologilor din România. Aproape orice psiholog cunoaște acest moment pe care îl considerăm istoric, însă cele mai multe dintre lucrurile care au urmat, mulți dintre noi nici măcar nu le puteam intui. În România, când apare o instituție nouă, în mod automat începe să apară o nouă elită de carton, aproape întotdeauna autoproclamată, iar dacă aceasta este reprezentată de oameni din sistem, cu aere intelectuale și manageriale, care vorbesc mult și acaparează funcții, afaceri și privilegii într-o profesie, nimeni nu se mai miră. Numai că proaspăt fabricatele elite ale profesiei și-au afirmat încă de la început setea, foamea și devotamentul lor pentru valorile unui sistem decadent, conservator, pentru o ierarhie socială în care dominanța controlului și bogăția materială sunt valori supreme, prin care pozițiile din sistem și contextele favorabile sunt materializate în câștiguri financiare palpabile. Elita aceasta a păcătuit prin însăși existența sa, prin paradigma reușitei prin impostură profesională, prin privilegiile sale, obținute în afara bunului simț și a reglementărilor legale, pe baza principiului primului venit, un fel de prim descălecat al profesiei în România. Marea majoritate și-au asumat peste noapte merite, titluri și cariere bine meșteșugite, fără dovezi, pe care unii psihologi din Occident le-au obținut după formări riguroase și experiență îndelungată. Așa au apărut în profesie abuzurile și privilegiile, așa au apărut “ei” și “noi”, așa au apărut “școlile”, “domnii profesori”, “testele”, “licențele”, “supervizarea”, “formarea” și câte și mai câte minunății, menite să stabilească și să întrețină ierarhii artificiale între profesioniști, eliminând sau minimalizând meritele profesionale și încălcând legea. Tot așa a fost inventat “grandparentingul”, ca un as din mâneca celor care dețin puterea de a eliberara atestate după criterii numai de ei știute. Astfel că, până la dezmeticirea psihologilor, “discriminarea” a devenit lege, unii “domni” și “doamne”, fără nici o discriminare de sex, au obținut atestate fără nici o formare profesională, prin grandparenting, în timp ce altora nu li s-a recunoscut nici măcar formarea profesională realizată în atât de invocatul Occident. Legea era clară, dupa 1 an - autonom, după 5 ani - specialist și după 10 ani - principal, fără grandparenting și fără asimilarea cadrelor didactice! Cu toate acestea, unii mai psihologi decât alții au obținut titlul de “psiholog specialist” sau “psiholog principal” înainte de termen, uneori după doar unul sau doi ani, iar alții au devenit principali doar pentru că i-a prins soarta într-o facultate sau cu un doctorat, însă “cei mulți” au profesat și au obținut experiență, au așteptat cuminți termenele, au parcurs formările profesionale necesare și au respectat regulile. Privilegiații sistemului nu au înțeles niciodată că nu pot exista singuri, că soarta unei profesii nu poate fi la cheremul universităților si a privilegiaților, că nu poate depinde doar de voința lor, a unui grup vehement și agresiv, mereu același, care controlează afacerile din psihologie. Profesia este constituită din cei pentru care psihologia este obiectul existenței lor, iar calitatea și formarea sunt nevoi practice nu obiective formale de CV, astfel încât să răspundă cererii de servicii psihologice ale beneficiarilor și nu posibilităților vremelnice ale unor catedre de psihologie din universitățile codașe ale lumii. Profesia este a profesioniștilor, nu a celor care comercializează teste, mastere sau doctorate fără valoare practică sau a celor care provin din instituțiile de forță ale statului. DESCHIDE-ȚI MINTEA!