AMANAREA CONCURSULUI PENTRU DIRECTORI
Musafir |
/ #62 Re: o parere2016-10-09 15:35Domnule "oarecare" chiar crezi ca toți directorii au fost numiti politic? Că nu există chiar nici un director de școală în România asta competent, apolitic, care a încercat să facă aproape tot ce s-a putut în activitatea sa, care să fie corect și obiectiv? Te înșeli amarnic. Află că nu sunt toți așa cum spui. Eu, unul, nu am ce să îmi reproșez. Sunt director la un club sportiv școlar de 6 ani, numit în 2010 fără să fi cerut eu acest lucru, NU SUNT membru sau simpatizant al vreunui partid și sunt convins că sunt destul de competent. Altfel nu puteam să elaborez peste 50 de programe școlare, să fac parte din anumite grupuri de lucru la nivelul ministerului în domeniul sportului școlar, să îmi fac cu responsabilitate datoria și ca profesor-antrenor, să fiu promovat ca antrenor la lotul național și să particip în ultimii doi ani la Campionate Mondiale si Europene cu sportivii mei. Ba mai mult de atât am și o experiență nefericită cu implicarea politicului; în 2008, când eram pe o altă funcție, de director la Direcția pentru Sport, am fost schimbat de dna. Ritzi, de la PDL, daca iți aduci aminte, cu un portar (paznic), care nici nu știa să scrie. Așa că bănuiești de ce imi e SCÂRBĂ de toate partidele politice din România! Te rog domnule "oarecare" nu mai băga pe toți în aceeași oală și dacă te intrebi de ce nu sunt de acord cu concursul am sa iți motivez. În afară de motivele enunțate în Petiție, în ceea ce mă priveste pe mine: 1. Metodologia este ambiguă, incompletă și ilegală pe alocuri. Conform acesteia NICIUN candidat nu va putea fi numit in functia de director de club sportiv scolar, CHIAR DACA PROMOVEAZA CONCURSUL, intrucat metodologia nu prevede cu cine semneaza contractul. Ce zici asta? Ce scăpare! 2. Bibliografia este de o maximă imbecilitate. Două carti de autori străini (!). Nu are nimic de a face cu învățământul românesc. Teorie abstractă despre management educațional și leadership. Deși poate sună adecvat nu este nimic practic, sute de definiții inutile, într-un domeniu în care toți autorii din respectivele cărți se contrazic.!!!! (aceste manuale circulă pe internet, poate ai curiozitatea să le citești, deși îți garantez 100% că nu o să ai răbdarea să parcurgi cele 200 de pagini!: "Leadership si management educational - Tony Bush; Invatarea vizibila - John Hattie") Te rog să îmi scrii după ce le citești! PS: Te rog din suflet să nu mai crezi că toți incompetenții și hoții s-au strâns la PSD, iar deștepții și corecții s-au strâns în alte partide... ai să fii dezamăgit!
... eu am curajul să semnez, domnule "oarecare", prof. Marius Tătaru Clubul Sportiv Școlar Călărași
|
|
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
30719 Creat: 2025-02-03
Declarație privind respingerea majorării normei didactice
1949 Creat: 2025-07-09
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
1090 Creat: 2025-07-11
DREPTATE PENTRU ASISTENȚII PERSONALI – SPORUL DE RISC ESTE UN DREPT, NU O FAVOARE!de!
241 Creat: 2025-07-13
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
484 Creat: 2025-07-02
Salvați cei trei pui de urs rămași orfani pe Transfăgărășan!
2568 Creat: 2025-07-04
Nu penalizați maternitatea: respingeți plata CASS impusă mamelor în CCC
525 Creat: 2025-07-05
Spune NU taxării mamelor aflate în concediu pentru creșterea copilului!
1118 Creat: 2025-07-09
Oradea spune: NU paradă Pride
5635 Creat: 2025-06-10
„Drepturi reale și nediscriminatorii pentru persoanele oncologice – aplicare imediată a Legii 293/2022”
31 Creat: 2025-07-13
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
783 Creat: 2025-07-07
Stop facturării apei de ploaie și a pierderilor din rețea! Vrem tarife corecte la apă în județul Hunedoara!
151 Creat: 2025-07-10
Mamele aflate în concediu de creștere a copilului TREBUIE să rămână asigurate medical!
871 Creat: 2025-07-05
Respectarea programei la definitivat – Educația timpurie nu e caracterizare!
385 Creat: 2025-07-10
Vrem libertatea de a ne folosi contribuția la sănătate și la privat!
78 Creat: 2025-07-12
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4307 Creat: 2025-06-14
Cerem demiterea lui Florin Talpan din funcția de jurist al CSA Steaua București
1526 Creat: 2025-06-28
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
12829 Creat: 2025-06-04
Susțineți rectificarea acordului impus cetățenilor cu SETLED STATUS (care au depășit termenul de 5 ani de rezidență) în Marea Britanie la preschimbarea permiselor de conducere din Republica 🇲🇩
87 Creat: 2025-07-01
Demisia Mihail Neamțu!
2712 Creat: 2025-06-25