Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
De la Oltchim, despre incendiu |
/ #47969 De la Oltchim, despre incendiu2016-08-11 21:27De la Oltchim, despre incendiuReferitor la incendiul declanşat în data de 09.08.2016 pe platforma industrială Râmnicu Vâlcea, SC OLTCHIM SA face următoarele precizări: Incendiul a afectat un depozit secundar al Oltchim, în care erau depozitate materii prime şi materiale cum ar fi: ambalaje de polietilenă, lemn, hârtie, precum şi produse chimice. Focul s-a declanşat cu puţin înainte de miezul nopţii, a fost pus sub control în cel mai scurt timp prin intervenţia promptă a brigăzii de pompieri din cadrul Oltchim SA şi a fost stins în aproximativ 3 ore, intervenind în ajutor brigada de pompieri militari ISU Vâlcea. Nu a fost în pericol nici una dintre instalaţiile de producţie ale Oltchim. Nu s-au înregistrat răniţi sau victime omeneşti nici din cadrul personalului Oltchim şi nici din cadrul forţelor de intervenţie. Incendiul a afectat parţial clădirea, iar materialele depozitate au fost distruse. O evaluare completă a pagubelor va fi făcută în perioada imediat următoare, însă, la o primă estimare, acestea nu sunt semnificative. De asemenea, în cursul acestei zile reprezentanţii ISU Vâlcea vor efectua o cercetare pentru a se stabili cauza producerii incendiului. Menţionăm că producţia nu a fost în nici un fel afectată şi activitatea continuă fără nici o întrerupere, contractele urmând a fi onorate în condiţiile reglementate. Mulţumim tuturor celor care au ajutat la această operaţiune şi îi felicităm pentru profesionalismul şi seriozitatea de care au dat dovadă prin respectarea şi punerea în practică a normelor de stingere a incendiilor. |
|
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Petiție ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII COMUNITĂȚII ETNICILOR ITALIENI DIN ROMÂNIA. APPELLO Contro la Discriminazione della COMUNITÀ ETNICA ITALIANA IN ROMANIA
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Pentru continuitate și merit – Susținem candidatura lui Andrei Fermeșanu la Opera din Iași
126 Creat: 2025-09-18
Domnule deputat, vă cerem să demisionați!
1443 Creat: 2025-09-11
Păstrăm Trenulețul FloreFun la Vivo! Cluj-Napoca 🚂💛
254 Creat: 2025-09-07
Diabetul nu are vârstă
859 Creat: 2025-09-05
Interzicerea ONG-ului Fascist Extremist DECLIC
21 Creat: 2025-09-18
Rapid cere respect!
1333 Creat: 2025-09-14
VREM CONSTRUIREA UNUI POD/PASAJ SUBTERAN LA CALEA FERATA DIN BDUL. PETRICANI (VOLUNTARI)
74 Creat: 2025-09-04
Bursele olimpicilor – investiția în viitorul României, nu o cheltuială!
1446 Creat: 2025-06-27
#StopJocLaNenoroc
132 Creat: 2025-09-10
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5717 Creat: 2025-06-14
GRATIERE 2025
100629 Creat: 2025-02-03
Scoateți comuna Tărtășești din izolare! Nu avem niciun mijloc de transport public!
45 Creat: 2025-09-15
Trecerea de pietoni de pe adresa str. Ion Creanga 45/1 mun. Chisinau
158 Creat: 2025-09-13
Păstrați elevii claselor pregătitoare în Școala Gimnazială nr. 7 – Nu relocării în alt cartier!
64 Creat: 2025-09-08
Prelungirea conductei de apă/gaz/canalizare
6 Creat: 2025-09-18
Stop PUZ Sânzienelor! Vrem soare și spații verzi, NU vrem blocuri cu 10 etaje lângă Școala 19!
782 Creat: 2025-08-17
Acces direct din Popesti Leordeni la noua statie de metrou de pe Sos Berceni
371 Creat: 2021-01-31
‼️‼️ Vrem redeschiderea stației de autobus pentru elevi, lângă Media Galaxy pe Corvinilor, sau in apropierea școlilor!
1894 Creat: 2025-09-11
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
13763 Creat: 2025-06-04
Nu discriminați elevii! Reintroduceți transportul școlar complet în Florești și Tăuți
283 Creat: 2025-09-15