Am finalizat proiectul legii darii in plata cu efect liberatoriu pentru debitor. In urma cu citeva zile l-am prezentat unui grup parlamentar, urmind a intra in aceste zile pe circuitul legislativ. Este posibil ca acest proiect sa devina lege pina la finalul sesiunii curente. Cu conditia, desigur, sa nu deranjeze somnul linistit si prejudecatile creditorilor.
In esenta, proiectul permite unui debitor care are unul sau mai multe imobile expuse unei executari silite sa transfere de buna voie la creditor dreptul de proprietate asupra imobilului/imobilelor, in schimbul stergerii restului datoriei. Procedura se deruleaza la notar, instantele intervenind numai in caz de contestatii asupra procedurii (nu si asupra dreptului debitorului la eliberarea de datorie) si numai daca creditorul ignora cu rea-credinta oferta debitorului de dare in plata cu efect liberatoriu.
Ambele parti cistiga din acest schimb : (i) debitorul este liberat de un munte de datorii, care oricum nu ar mai putea fi achitate, redevenind cetatean cu drepturi, inclusiv cu dreptul la o noua locuinta, pe care sa si-o procure, eventual cu titlu de chirie, in conditii mai putin inrobitoare; (ii) creditorul, mai ales cel bancar, isi marcheaza mai rapid pierderea, eliberindu-se de propriile provizioane.
Cistiga si piata imobiliara, intrucit, desi exista inca o mare cerere de case, nu exista si oferte de preturi care sa se intilneasca pe drum cu cererea. Reglementari absurde ale BNR opresc bancile de la adaptarea preturilor imobilelor pe care le au in garantie sau in portofoliul propriilor SPV-uri la cerintele pietei. Prin efect de bulgare de zapada, nici procedurile de restructurare sau de insolventa ale profesionistilor nu pot fi deblocate, imobilele neputind fi reintroduse in circuitul economic tot din cauza acestor proceduri absurde care opresc evaluarile bancilor la niveluri nerealiste.
Pe de alta parte, proiectul de lege isi propune sa re-introduca echitatea si necesarul echilibru in relatiile dintre parti, intrucit imparte riscul de pierdere (care pina acum a fost exclusiv un risc de ruina pus pe capul debitorului) intre debitor si creditor. Oricum, precum stim, la momentul imprumutului, debitorul, de regula, a platit un avans din pretul imobilului (intre 15-25%), iar acesta a fost evaluat (pe cheltuiala debitorului, desigur) de evaluatori impusi de banca, dupa criterii impuse de banca. Debitorul nu are nicio vina si nicio responsabilitate pentru faptul ca, scriptic, la momentul acordarii imprumutului, imobilul era evaluat la peste 133% din valoarea imprumutului, in timp ce acum valoarea, estimata de aceeasi evaluatori, dupa aceleasi criterii, este undeva la 30%. In plus, in cei 7-10 ani de la acordarea imprumutului, debitorul a platit dobinzi, comisioane si alte costuri (mascate, abuzive, ilegitime) suficient de mari pentru a conchide ca banca nu prea ar pierde din aceasta operatiune juridica ce reclama echitate.
Desigur ca doar debitorul poate decide daca este eficient pentru el sa isi lase imobilul in mina creditorului, in schimbul stergerii datoriei.
Inutil de spus ca aceasta procedura exista de zeci de ani in SUA si exista, mai ales dupa 2011, si in citeva tari europene, cum ar fi Spania si Portugalia.
In fine, o dare in plata cu efect liberatoriu ar egaliza tratamentul judiciar al insolventei simplului particular cu cel al insolventei profesionistului (care, inca din 1995, ca sa nu merg in timp inapoi pina la Codul comercial din 1887, a beneficiat dintotdeauna de stergerea datoriilor pe care nu le putea plati in caz de faliment scuzabil). In mare parte, aventura legii insolventei particularilor din Parlament, care nu mai reglementeaza, de fapt, insolventa, caci "rpcedura" nu mai are caracter judiciar, ci administrativ, fiind data in competenta unor comitii si comitete, ca pe vremea lui I L Caragiale, aventura asta zic, ar putea inceta in mod natural, prin efectul acestui proiect de lege.
Asupra parcursului legislativ al proiectului va voi tine la curent in urmatoarele saptamini.
