Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

CREANTELE OLTCHIM.

/ #36136 Re: CREANTELE OLTCHIM:

2015-04-09 10:09

#36135: CREANTELE OLTCHIM. - CREANTELE OLTCHIM: 

 continuare....

Daca titlul executoriu, chiar emis ulterior deschiderii procedurii, constata o creanta anterioara deschiderii procedurii, el nu va „scapa” efectelor obisnuite ale procedurii. Sunt creante anterioare, deci creante care nu „scapa” efectului suspensiv, chiar si creantele bugetare constatate printr-un raport de inspectie fiscala intocmit ulterior deschiderii procedurii, dar care are ca obiect activitatea anteriora a debitorului (art. 102 alin.1, teza a doua, OUG nr.91/2013).

Asadar, ipoteza reglementarii noii reguli din art. 75 alin.4 din OUG nr.91/2013, desi ne-exprimata, prezuma pre-existenta unui titlu executoriu constatator al unei creante nascute dupa data deschiderii procedurii. De regula, acestea sunt din categoria titlurilor executorii fiscale, a contractelor de credit bancar si a titlurilor comerciale de valoare – cambie, bilet la ordin sau cec. Se poate prezuma ca, in fapt, intentia noii reglementari este aceea de a re-da posibilitatea executarii silite a creantelor fiscale nascute dupa data deschiderii procedurii, acestea fiind principalele creante curente care erau in „suferinta” in procedurile de insolventa, fiind omise la plata. In acelasi timp, aceste creante fiscale curente nu dadeau nici posibilitatea titularului lor de a cere trecerea la faliment pentru acumularea de noi datorii. Adevarul este ca multe planuri de reorganizare erau construite in asa fel incit, in timp ce se acumulau noi datorii, inclusiv catre fisc, si se defereau platile pentru creantele anterioare deschiderii procedurii catre finalul perioadei de reorganizare, erau generate, voluntar sau involuntar, pierderi care duceau, ineluctabil si aproapre invariabil, catre esecul planului. Falimentul „firesc” al debitorului antrena si stergerea datoriilor, inclusiv cele generate in timpul perioadei de observatie sau al reorganizarii. Creantele ulterioare deschiderii procedurii nu erau inscrise decit cu titlu exceptional in tabelul creantelor (cu consecinta lipsei calitatii de creditor indreptatit sa participe la procedura si a ne-includerii in programul de plati), pe motiv ca aceste creante se achita pe masura scadentei lor, conform documentelor din care rezulta, nefiind obligatoriu – dar nici interzis – sa fie trecute pe tabelul creantelor. Omisiunea, cu stiinta sau involuntara, de a plati aceste creante ulterioare deschiderii procedurii nu parea a fi sanctionata in nici un fel, de unde impresia autoritatilor ca, prin aceste planuri de „reorganizare”, se practica un tip special de evaziune fiscala, precum si convingerea creditorilor institutionali ca e mai bine sa se tina la distanta de astfel de „afaceri”. Omisiunea de a plati aceste datorii curente, mai ales cele care se platesc prin retinere la sursa, au antrenat si alte consecinte, actualmente vizibile : raspunderea penala a celor care nu au efectuat platile prin retinere la sursa si imposibilitatea celor indreptatiti de a-si incasa prestatiile de tip social (pensii, ajutor de somaj, indemnizatii de crestere a copilului). Pentru aceste motive, probabil ca masura este laudabila. De altfel, un debitor care nu isi plateste datoriile curente in perioada de observatie sau chiar in timpul planului de reorganizare nu e un debitor care sa merite altceva decit falimentul. Trecerea la faliment intervine, de regula, ca o sanctiune a esecului planului, adica atunci cind debitorul nu se conformeaza planului, desfasoara activitati care produc pierderi sau acumuleaza noi datorii (art.143 alin.1 din OUG nr.91/2013, echivalentul imbunatatit al actualului art. 105 din Legea insolventei nr.85/2006). In plus, conform unei reguli nou introduse de OUG nr.91/2013, recte, art. 143 alin.3, titularul unei creante curente lichide cu o exigibilitate mai mare de 30 de zile si cu o valoare mai mare decit valoarea – prag (40 mii lei), poate cere trecerea la faliment, oricind in timpul planului de reorganizare sau chiar dupa indeplinirea obligatiilor de plata asumate in plan, cererea sa putind fi respinsa de judecatorul sindic doar daca creanta nu e datorata, daca este achitata sau daca debitorul incheie o conventie de plata cu acest creditor. Exigibilitatea „mai mare de 30 de zile” nu inseamna o perioada de minim 30 de zile de ne-plata, ci faptul ca dreptul de a cere trecerea la faliment nu apartine oricarui creditor titular al unei creante curente, ci numai celui care are o creanta curenta lichida cu un termen de minim de 30 de zile.

Dincolo de comentariile si conjecturile de mai sus, ramin o serie de incertitudini ale textului, precum si o problema de principiu. Astfel, trebuie vazut, in practica, daca aceasta executare silita se efectueaza in afara procedurii (cu sau fara incuviintarea executarii, cu sau fara contestatie la executare si/sau cerere de suspendare etc.) sau in interiorul acesteia. In privinta titlurilor executorii fiscale, este greu de crezut ca autoritatile si instantele de contencios fiscal vor accepta ca aceste executari si eventualele incidente relative la ele sa se desfasoare in cadrul procedurii insolventei. Mai degraba, va fi vorba de un sistem paralel de actiuni in contencios administrativ si de constestatii fiscale. De asemenea, se va putea pune problema daca textul are in vedere doar inlaturarea efectului suspensiv automat (ope legis), sau chiar si posibilitatea suspendarii judiciare, in cadrul procedurii, sau in procedurile exterioare de contencios administrativ sau de contestare a titlului executoriu. A doua varianta de raspuns ar fi inadmisibila si absurda, intrucit ar crea fiscului sau oricarui alt creditor ce ar detine contra debitorului un titlu executoriu o situatie mai favorabila decit cea normala, in care se poate obtine, in conditiile, legii, o suspendare judiciara . Or, printre altele, debitorul este in insolventa si pentru a se pune sub protectia tribunalului …

De atlfel, aceasta este si problema de principiu a noii reglementari : asistam la o potentiala afectare a caracterului concursual si colectiv al procedurii insolventei. Protectia sub care se afla debitorul de la data deschiderii procedurii este si o protectie a tuturor creditorilor aflati in concurs fata de o potentiala favorizare sau fata de un tratament preferential al unuia sau mai multora dintre ei, in defavoarea tuturor celorlalti. Suspendarea umaririlor silite si a actiunilor judiciare sau extrajudiciare individuale nu-l protejeaza doar pe debitor de atacul multiplicat la infinit al creditorilor individuali, ci si colectivitatea creditorilor de potentialul de tulburare a sanselor lor de recuperare ordonata si egalitara sau de impartire echitabila a riscului de pierdere a creantelor lor. Daca unui creditor a carei creanta se naste ulterior deschiderii procedurii i se permite sa urmareasca silit, in mod individual si, eventual, in afara procedurii, bunuri ale debitorului care sunt grevate de garantii pentru creante anterioare, atunci efortul acelui creditor de a-si preconstitui garantii devine inutil, cita vreme el nu ar putea participa la impartirea rezultatelor urmaririi silite, din moment ce e tinut atit de efectul suspensiv, cit si de ordinea de preferinta sau de programul de plati. La fel, daca urmarirea silita ar purta asupra unor bunuri care nu sunt purtatoare de garantii (eventual, dupa ce vor fi fost liberate de garantii prin efortul administratorului judiciar sau prin acordul cu creditorul, ambele orientate catre crearea posibilitatii de a garanta credite noi, utilizabile drept capital de lucru pentru continuarea afacerii debitorului), inseamna ca sansele tuturor creditorilor cu creante anterioare de a incasa ceva din valorificarea acelui bun ori a potentialului sau economic ar fi neutralizate. Si, chiar mai grav, daca executarea silita va purta asupra fondurilor care se acumuleaza sau se pastreaza in contul unic al procedurii de insolventa, atunci intreaga procedura ar putea fi periclitata de o singura executare silita. Sa ne imaginam o situatie practica, perfect posibila : un numar de salariati sunt concediati, ca parte a programului de restructurare a afacerii debitorului; ei primesc atit de la debitor, cit si din fonduri publice, indemnizatii de somaj si venituri de completare minimale, pe o perioada suficienta pentru a-si regasi locuri de munca; dar intrucit in contractul colectiv de munca sunt prevazute si diverse sporuri, bonusuri, tichete de masa ori cadouri care completau veniturile salariale pe perioada cind societatea era in bonis, precum si plati compensatorii pentru concediere, acesti fosti salariati cer in justitie si aceste venituri de completare de tip cadou; intrucit nu este clar in noua reglementare, nu este exclus ca aceste actiuni sa fie formulate in fata instantelor specializate in litigii de munca, iar instanta sa dispuna (cu omisiunea de a observa specificul procedurii insolventei), la cerere, si sechestrarea unor bunuri ale debitorului sau poprirea contului unic al procedurii de insolventa. Si, in acest caz, nu doar debitorul, ci si toti ceilalti participanti la procedura vor avea de suferit sacrificii inutile, alaturate celorlalte sacrificii, inerente procedurii.