Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!


Musafir

/ #12007 Dezvăluiri senzaţionale despre politica administratorilor.........

2013-11-20 10:11

Dezvăluiri senzaţionale despre politica administratorilor judiciari şi a Ministerului Economiei: Ruşii vor Oltchimul cu orice preţ!

http://www.viatavalcii.ro/index.php/component/content/article/50-primul/21399-dezvluiri-senzaionale-despre-politica-administratorilor-judiciari-i-a-ministerului-economiei-ruii-vor-oltchimul-cu-orice-pre.html

http://www.viatavalcii.ro/images/2013/rusi-oltchim-20112013.jpg...

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Reprezentantul român al companiei ruseşti Oil Gas Trade, Florin Rozescu, a venit ieri, la Râmnicu Vâlcea, la invitaţia vicepreşedintelui Cartel Alfa, filiala Vâlcea, Ionel Vâncea, cu scopul de a prezenta oferta pentru cumpărarea combinatului chimic Oltchim, însă şi pentru a infirma unele zvonuri apărute pe piaţa românească. Evenimentul a avut loc la Consiliul Judeţean, unde au participat atât liderul de sindicat Ionel Vâncea, cât şi preşedintele şi vicepreşedintele Ion Cîlea şi, respectiv, Dumitru Persu. Pentru că s-au vehiculat foarte multe scenarii cu privire la compania rusă, Florin Rozescu a ţinut mai întâi să clarifice aceste aspecte.

În spatele OGT nu este nimeni

„Oil Gas Trade (OGT) este o companie deţinută de două persoane fizice, în procent de 50 la sută şi 50 la sută fiecare. Nu este nici o altă companie mare în spatele OGT, cum s-a vehiculat în presă că ar fi în spatele său Gazprom sau alte companii. OGT, în prezent, şi începând din 2002 a fost un trader pentru ţiţei. A cumpărat două rafinării, Iaroslava şi Moscopole, care rafinează ţiţei, nu face nimic altceva. Pe lângă aceste două rafinării, OGT-ul mai deţine şi nişte fabrici de medicamente, împachetare, depozitare. În rest, nu are alte activităţi. Rafinărie, petrol şi ţiţei, are uleiuri – şi este unul dintre cei mai mari distribuitori de uleiuri din Rusia. Din scrisorile de recomandare pe care vi le-am pus la dispoziţie, scrie foarte clar cine sunt partenerii noştri de afaceri. Unul dintre partenerii noştri de afaceri este Gazprom, cu care noi colaborăm de ani de zile, mai sunt Lukoil şi multe alte companii. Ni s-au cerut doar două scrisori de recomandare din partea partenerilor noştri de către administratorii judiciari de la Oltchim. Ni s-au cerut două scrisori de recomandare din partea băncilor, noi am adus trei. Una dintre scrisorile de recomandare este de la Bel Bank. Probabil că unii dintre dumneavoastră cunoaşteţi sau aţi auzit ce înseamnă Bel Bank. Această bancă este Banca Centrală a Rusiei, cea mai mare bancă rusească. Ca să primeşti o scrisoare de recomandare din partea acestei bănci, chiar trebuie să exişti pe piaţă, să fii apreciat de ei, altfel nu-ţi dau aşa ceva. Având aceste recomandări, istoria noastră în România, privitor la Oltchim, a început undeva în luna iunie –iulie 2013. Am făcut scrisoare către ministrul Vosganian, undeva în 15 iunie (n.r.: ne-a pus la dispoziţie copie după această scrisoare) prin care am spus că suntem interesaţi de cumpărarea Oltchimului. Am fost invitaţi să venim în România, ni s-a pus la dispoziţie tot ceea ce este necesar. Am vizitat, undeva la 1 august (chiar eu personal, cu o delegaţie din Rusia şi unul dintre proprietarii OGT am fost în Oltchim) o zi întreagă, inclusiv Platforma Bradu. Cred că vreo 8 ore am stat în Platforma Bradu şi am luat instalaţie cu instalaţie. Am venit la Oltchim apoi şi am făcut acelaşi lucru. După această vizită oficială, am început să trimitem oameni specializaţi direct pe probleme de petrochimie, angajaţii Oil Gas Trade Rusia. Aceşti oameni au venit cred că din două în două săptămâni, au vizitat şi verificat tot ceea ce înseamnă Oltchim şi problemele Oltchimului. Pot să vă spun că am fost în contact direct cu tot ceea ce înseamnă partea economică a Oltchimului şi cunoaştem de atunci în detaliu şi la milimetru tot ceea ce înseamnă combinatul Oltchim”, a spus Florin Rozescu.

Am oferit capital de lucru, dar legea nu permite

Reprezentantul OGT susţine că la sfârşitul lunii august, din discuţiile pe care compania rusă le-a avut cu administratorii judiciari, i s-a cerut, dacă este interesată şi poate, să finanţeze nevoile Oltchim cu o anumită sumă. Era vorba de o sumă cuprinsă între 15 şi 50 milioane de euro. Florin Rozescu susţine că la data de 12 septembrie 2013, OGT a oferit Oltchimul 50 de milioane de euro pentru capital de lucru, însă, din păcate, s-a constatat că legea nu permite ca Oltchimul să primească aceşti bani. Aici a ţinut să contrazică unele informaţii apărute, conform cărora pentru această sumă OGT ar fi cerut dobândă de 200 la sută. „Scrisoarea noastră din 12 septembrie o aveţi în mape şi scrie foarte clar condiţiile în care noi ofeream aceşti bani. Dobânda era zero. Nu aveam nevoie de dobândă. Singurele condiţii pe care le-am pus au fost: parte din acţiuni la noul SPV în cuantum de 50 milioane de euro, să controlăm şi să preluăm o parte din management pentru a fi siguri că aceşti bani se vor duce în mentenanţă şi nu pe altceva, adică strict pentru nevoile Oltchimului şi în cazul în care Oltchimul se va vinde către un alt investitor şi nu către noi, noi să avem primul drept ca aceşti bani să ni-i recuperăm. Acestea au fost singurele condiţii pe care le-am pus noi. Nu s-a putut prelua acest împrumut de la noi, din cauza faptului că nu exista cadru legal. Acest SPV de care se tot vorbeşte a fost gata undeva la sfârşitul lunii septembrie, după care trebuie aprobat de către bordul de creditori, există anumite proceduri peste care se poate trece”, a afirmat reprezentantul companiei ruseşti.

De ce vor ruşii Oltchimul

Reprezentantul OGT a explicat şi de ce vrea compania să achiziţioneze Oltchimul. Florin Rozescu susţine că un argument pentru seriozitatea OGT este şi faptul că această companie a preagreat deja contracte pe materie primă. Unul dintre contracte este cu Lukoil din Bulgaria, iar acesta prevede ca în cazul în care OGT achiziţionează Oltchim şi Rafinăria Bradu, a doua zi materia primă să intre pentru Oltchim şi Rafinărie de la Lukoil Bulgaria. „Noi dorim să achiziţionăm Rafinăria Bradu, Oltchim şi Arpechim pentru a le dezvolta. Vă spun sincer că avem banii pentru a achizţiona cele trei obiective, dar şi banii necesari pentru investiţiile care trebuie făcute. Îi avem acum, îi avem încă din luna august”, a precizat Florin Rozescu. Acesta a afirmat că OGT va reangaja oamenii daţi afară până acum, pentru că are nevoie de specialişti în petrochimie, iar activitatea Oltchim-Arpechim nu are cum să se dezvolte fără specialişti. Pentru o informare corectă, spune că proprietarii Oil Gas Trade sunt Vladimir Zelianicov, care are 40 de ani, şi Sergei Ivanicov care are 39 de ani. Ambii au prins curentul după 2000 de bum economic în Rusia şi au construit compania ca şi trader de ţiţei şi petrol, apoi a început dezvoltarea lor fizică, cumpărând cele două rafinării.

Cine minte, cine spune adevărul?

Deocamdată, lucrurile cu Oil Gas Trade, Oltchim, administratori judiciari şi Ministerul Economiei sunt neclare. Gurile rele spun că Ministerul Economiei a verificat compania rusească şi că n-ar fi de încredere, Oil Gas Trade vine cu toate explicaţiile, iar unele dintre ele foarte pertinente. Noul ministru al României, Andrei Gerea, a declarat la Vâlcea, în data de 11 noiembrie 2013 că nu ştie de nici o ofertă de la Oil Gas Trade pentru Oltchim, Florin Rozescu spune că s-a întâlnit cu ministrul Andrei Gerea la două zile după ce a fost învestit în funcţie. Preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, confirmă că l-a sunat pe ministrul Andrei Gerea şi l-a rugat să-l primească pe reprezentantul OGT pentru a-şi prezenta intenţiile, considerând că orice ofertă este bine de luat în seamă şi analizată pentru salvarea Oltchim. Gabi Bercea