Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
GAME OVER: AGERPRES
Aproximativ 50 de salariaţi ai combinatului Oltchim au protestat spontan luni în curtea societăţii, cerând ca preşedintele Klaus Iohannis să nu avizeze în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) vânzarea combinatului către Chimcomplex Borzeşti.
Protestul a avut loc la sfârşitul programului de lucru, participanţi fiind angajaţi ai societăţii care nu au semnat contractele de muncă individuale cu noul proprietar.
"Noi cerem în primul rând ajutorul preşedintelui României ca mâine, în CSAT, să nu avizeze şi să nu semneze avizul pentru vânzarea Oltchimului. Aşteptăm şi avizul Comisiei Europene, care încă nu e dat, legat de ajutorul de stat. Trăim într-o nebuloasă. Am fost minţiţi, am trăit într-o mocirlă şi într-un joc murdar pe care administratorii l-au aplicat de-a lungul anilor, din 2013 până în ziua de azi, de când societatea se află în insolvenţă", a declarat unul dintre protestatari, angajat în secţia de oxoalcooli.
Potrivit acestuia, o parte dintre angajaţi sunt nemulţumiţi că nu au fost informaţi oficial despre vânzarea combinatului şi că mulţi, nesiguri de viitorul lor şi de salariile oferite de noul proprietar, au refuzat oferta primită de la Chimcomplex.
"Nu am semnat pentru că oferta salarială pe care a făcut-o domnul Vuza (Ştefan Vuza - n.r.) e de cules la prune. Am ajuns în industria chimică la salariul minim pe economie. Suntem aici numai specialişti, oameni care au mers cu combinatul ăsta de 30 de ani şi, din 2.200 de salariaţi în Oltchim la ora actuală, dânsul nu preia decât 1.162. Restul vor deveni şomeri, iar celor care vor rămâne să muncească la dânsul li se ia şi din drepturile salariale existente acum la nivel de Oltchim', a afirmat protestatarul.
Oltchim Râmnicu Vâlcea a anunţat luni, pe Bursa de Valori Bucureşti, că a finalizat contractul de vânzare încheiat cu Chimcomplex Borzeşti încă de vineri, când a încasat integral preţul tranzacţiei, sâmbătă fiind făcut şi transferul dreptului de proprietate către noul patron.
Chimcomplex a cumpărat cu 127 de milioane de euro pachetele de active 1-5 şi parţial 7, din cele nouă în care a fost împărţit combinatul Oltchim pentru a fi scos la vânzare: pachetul Clorosodice, pachetul Oxoalcooli, pachetul PO/Polioli, pachetul Servicii pe Teren, pachetul Vagoane şi parţial pachetul VCM/PVC. Activele includ terenuri, clădiri, investiţii în curs de execuţie, drepturi de proprietate intelectuală şi alte bunuri mobile reprezentând în principal utilaje, echipamente, tehnologii şi orice alte bunuri similare necesare procesului de producţie.
De asemenea, 1.164 salariaţi au acceptat încheierea de contracte individuale de muncă cu cumpărătorul Chimcomplex, se mai precizează în anunţul publicat de Oltchim pe bursă.
AGERPRES / (AS - autor: Ramona Dincă, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)
OLTCHIM - FABRICA DE SOMERI
1.164 salariaţi au acceptat încheierea de contracte individuale de muncă cu cumpărătorul Chimcomplex, deci urmeaza inca un val de 800 de someri OLTCHIM.
Re: Adevarul doare ?O DOARE PE MATA N GURA ZAU
NE TOT AMETESTI CU BORFASUL DE ROIBU PEACILISEA,MAI FA SI ALTCEVA,SOOOGE ALUP MEA MAI PATRUT,DE EXEMPLU P.TA LUI PICASSO SI VEZI CE GUST ARE,ROIBU MI A S.PT O ZAU.
Ramnicu Valcea: Proteste la Oltchim 10 decembrie 2018
Ramnicu Valcea: Proteste la Oltchim 10 decembrie 2018
click si urmareste:
https://www.youtube.com/watch?v=ghk7bQ1ZXvw
Re: Ramnicu Valcea: Proteste la Oltchim 10 decembrie 2018
#50956: - Ramnicu Valcea: Proteste la Oltchim 10 decembrie 2018
POLITICA PUMNULUI ÎN GURĂ continua la Oltchim .
Azi s-a interzis accesul pe porțile de acces în unitate, prin blocarea cardurilor, mai multor salariați care si-au manifestat nemulțumirea față de modul in care s-au vândut activele Oltchim, prin protestul de ieri.
Probabil de teamă că acțiunea de ieri va continua si va lua amploare
Chimistii Uniti a distribuit un link în grupul Lupta Pentru Viitorul Oltchim !!! 2 ore · Bomba zile
Bomba zilei de ieri !!!!!
Re: Chimistii Uniti a distribuit un link în grupul Lupta Pentru Viitorul Oltchim !!! 2 ore · Bomba
ZI MAI MULTE LABA TRISTAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
ati luato in mîna !!!! ani in sir va papat diculoiu cotizatiile si la durut in pu.a de voi
va mutarati de colo colo si nu gasirati un sindicat sa tina cu voi ...va duserati la milogul de marcu !!!
asta a jucat cum a cintat conducerea !! asa ca mergeti pe deviza ...TACI SI SUGI !!!!!
Re: OVER THE GAME,RASPUNDE I LA FOTA,,,
#50952: Tenkurfota - OVER THE GAME
DAR DE CE NU BAGI CU TENKUR PE MATA??SCROAFA CARE TE A KAKAT SI NU TE A MINCAT LA GARD???
CIND AM INTRAT IN GREVA FOAMEI ATI ZIS CA AM ALTE INTERESE , DAR EU AM FACUTO PENTRU TOTI SA LE FIE BINE ,SA NU PLECE CU MINA GOALA ACASA ,ACUM VOI CE FACETI ?/
DACA ASTEA VA AMAGESC SI NU VA DA NIMIC ?
Re: ITI PROMIT FRATE CA IL UMULESC SI PE DICULOIU PERSONAL,,CITESTEEEEEE
OF DICULOIULE CIT MAI MINTIT,NE VOM INTILNI NEMERNICULEEEEEEEE
Re: STAI LINISTIT BURDOAZA,FOTA CHIAR LE DA MOIE SI AI VEGHEAZA,CHIAR PE RETARDATUL DE ROIBU
TE SALUT TILICARULE[VORBA LUI ZWENI,ITI ADUCI AMINTE?] DE NICU BURDOAZA,VEZI CA TE VOI VIZITA CHIAR DE SARBATORI EU GANTOI,EU NU MINT.
This comment has been removed by the person who wrote it.
Re: Re: OVER THE GAME,RASPUNDE I LA FOTA,,,
#50961: - Re: OVER THE GAME,RASPUNDE I LA FOTA,,,
ASEARA EREAM OBOSIT DE BERICIOAICE,AM INTELES ABIA AZI CE AI VRUT SA SPUI,SCZ.
Re:
MUUUUIE BURDOAZA SI TIE SI LA TOT NEAMUL TAU. MULTA MUUUUIEEEE.....
Re: Re: Lista celor care au de luat bani de la Oltchim ARGES
Re: Re: Re: Lista celor care au de luat bani de la Oltchim ARGES
#50969: Tolea Carmen - Re: Re: Lista celor care au de luat bani de la Oltchim ARGES
Multumesc Carmen..ca de obicei ...esti o doamnă , prin informațiile pe care le transmiți.
Cu stima
Un fost coleg
Re: Re: S-a publicat lista completă a creditorilor Oltchim. Verificati daca sunteti pe lista!telejma
Re: Re: Lista celor care au de luat bani de la Oltchim ARGES
Re: Re: de ce iti e necaz mai concetatene?
va e necaz ca v am dat in git cernevistilor?
Re: Re: Re: de ce iti e necaz mai concetatene?
#50973: - Re: Re: de ce iti e necaz mai concetatene?
Burdoaza ai dat pe mata in gat, esti un handicapat.
Re: Re: Re: Re: de ce iti e necaz mai concetatene?esti un handel
#50974: - Re: Re: Re: de ce iti e necaz mai concetatene?
esti degeaba pe aceasta planeta,fugi pe pluto
| This discussion has been closed. |
Re: GAME OVER. BRANDUL OLTCHIM DISPARE!
#50949: - GAME OVER. BRANDUL OLTCHIM DISPARE!
https://imgur.com/a/IoWBJUT