Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
This comment has been removed by the person who wrote it.
Scenariul Oltchim pare să se aplice, aproape la indigo, în cazul CET Govora.
http://ziaruldevalcea.ro/2015/05/24
Pesedistul Pîrvu „îi înjură“ pe Buican și Bălan pentru a-și impune favoritul la CET
Ce se întâmplă când cel mai înfocat „susținător“ al publicației Impact Real, sindicalistul consilier județean PSD, Constantin Pîrvu, se plimbă conspirativ cu mașina, ore întregi, cu directorul economic de la CET Govora, Constantin Lăpădat? Apare următorul articol în ziarul cu pricina: Titlu: „Cine poate scoate CET-ul din hazna?“
Conținut: „…Scenariul Oltchim pare să se aplice, aproape la indigo, în cazul CET Govora, societate aflată acum în mijlocul unui scandal de proporţii. Diferenţa este, însă, că centrala electro-termică nu este a vreunui minister, ci, de această dată, toate oalele se vor sparge în capul administraţiei judeţene. Îmi pun întrebarea dacă, în acest caz, va răspunde cineva, vreodată, de dezastrul şi furtul ca în codru care s-a practicat în ultimii ani la CET Govora. Frica a păzit via şi de data aceasta, pentru că, fiind mai mult decât conştient de situaţia în care este centrala, Mihai Bălan a preferat să scape cu fuga, în speranţa că instituţiile statului îi vor aprecia retragerea şi nu îl vor întreba mai multe. Cine se buc_ură, însă, în aceste zile de demisia directorului general este posibil să plângă, în sc_urt timp, după ce haita galbenă cu irizaţii portocalii va prelua stâna fără câini de la CET. Da, CET Govora este într-o situaţie grea, şi risc să afirm că nu va rezista, dacă nu începe, cât mai c_urând posibil, o restructurare de personal dură şi o c_urăţare financiară şi mai dură, cu eliminarea tuturor contractelor păguboase. Mai mult, nu este necesară o conducere – marionetă, după modelul celei de la Consiliul Judeţean, ci una familiarizată cu domeniul de activitate şi capabilă să renegocieze la sânge datoriile care ameninţă să dea peste cap echilibrul centralei. Mai trebuie şi specialişti în probleme de mediu, pentru îndeplinirea condiţiilor impuse de Uniunea Europeană şi evitarea închiderii centralei, dar şi de bani cash, pentru susţinerea activităţii c_urente. Credeţi, oare, că aceste lucruri pot fi realizate de marionete sau politruci? Nicidecum, va fi greu chiar şi pentru un profesionist din interior să păstreze echilibrul. Ultimele discuţii au dus către ideea că ar fi bine, măcar pentru această perioadă, de tranziţie, să fie gândit un management bazat pe cineva din interior, care cunoaşte problemele centralei, iar numele directorului de producţie este din ce în ce mai des vehiculat. Sunt, însă, şi alţi specialişti mai buni decât acesta, care ar putea prelua conducerea şi salva centrala de la colaps. Este interesant momentul când CET Govora va da publicităţii rezultatele financiare ale ultimului an. Se va vedea, poate, în acel moment, şi ce artificii au fost făcute, pentru a obţine finanţarea de la bănci în disperare de cauză.
Până atunci, însă, liberalii stau la poarta CET-ului ca un fel de haită compactă şi hămesită. Cristian Buican adulmecă atent, să vadă cine, din interior sau din afara centralei, îi va da mai mulţi bani, pentru a-l numi la conducere. Este un fel de loterie, la care Mihai Bălan a renunţat, probabil, pentru că i se cerea prea mult, în condiţiile actuale, dar pe care nu ne îndoim că cineva o va susţine, pentru că sunt destui „lupi tineri”, dornici să obţină oasele încă nedezgolite de carne, rămase de la masa fostului şef de haită. Ciudat, dar lupii tineri sunt atât de hămesiţi, încât aproape că nu mai au răbdare să aştepte cele 40 de zile, timp în care Mihai Bălan mai este încă, cel puţin pe hârtie, la cârma CET. Ei au transmis deja, printr-un articol scris pe site-ul de propagandă marca Buican, că ar trebui ca actuala conducere a CET să-şi petreacă cele 40 de zile rămase în sânul familiei şi să le lase, în acest fel, cale liberă marilor profesionişti, care, în opinia autorilor, ar urma să scoată CET-ul din „rahat”. Nouă, măi băieţi, ne tot miroase a hazna, încă de când au preluat liberalii conducerea judeţului şi, inclusiv, a CET Govora. Mai nou, se pare că le miroase la fel şi angajaţilor de acolo. Mai este puţin şi, probabil, mirosul pestilenţial se va răspândi în întreg judeţul. Atunci să vedem pe unde vor scoate cămaşa cei din haita „lupilor tineri”.“
Cu alte cuvinte, răspunsul la titlul articolului din ziarul lui Pîrvu este unul simplu: CET-ul poate fi scos din „hazna“ de Constantin Lăpădattttttt! Omul providențial, salvatorul, bla, bla, bla!
Re: ATIT VA MAI POT SPUNE,CA NU DOMNII DICULOIU CU ROIBU AU DISTRUS OLTCHIMUL....
HE HE HE.... Capsomanilor. adevarul va iesi ca undelemnul la suprafata. degeaba va uitati crucis spre Domnul Diculoiu. Nici el si nici Domnul Roibu nu sunt vinovati de situatia actuala a Oltchimului. Adevaratii vinovati sunt astia care va mint zi de zi ca vin chinezii bengalezii si d,r acu mai stie cine . sa cumpere oltchimul.
ROIBU are o singura vina. ca s-a lasat pacalit prea usor sa-si dea demisia.
Cu Diculoiu ati avut de furca si bine imi pare. altfel daca nu ar fi fost CCM ul negociat de Roibu si Diculoiu erati de mult someri majoritatea. mai aveti putin si scapati si de Diculoiu . si veti avea mina libera sa denuntati articolul care prevede plata salariilor compensatorii in cazul disponibilizarilor prevazut in CCM. si veti pleca acasa cu coada intre picioare.
ASTAZI AVEM MANAGER DE SUCCES
Uitati ce minciuni spunea Piperea pe 13 martie 2013,
Gheorghe Piperea
- In 2012 s-a ajuns la o cifra de afaceri sub 800 milioane lei. Mare parte din cifra de afaceri este o cifra de afaceri fictiva. Oltchim incepand din 2009 cand se instalase starea de insolventa, Oltchim a apartinut unui grup de traderi. Oltchim obisnuia sa achizitioneze in baza unor contracte de cesiuni de creante. In loc sa primeasca bani, primea niste creante.
- Este unul dintre motivele pentru care consideram ca managementul este vinovat de cauzarea insolventei pentru ca Oltchim functiona fara sa circule bani
- Salariile erau destul de consistente. Primele, salariile consistente se justifica intr-o societate pe profit. Am observat ca aceste prime, fonduri de recompensare, sunt o forma de mituire a salariatilor. Li s-au platit aceste bonuri, prime, chiar daca erau luni in care nu se lucra, pentru a se asigura pacea sociala.
- In ce priveste investiile si cheltuieli neperformante, principala cauza este cumpararea in 2010 a Arpechim. Este o serie de peste 20 de contracte ca fiind un dar otravit. S-au creat posibilitati, pe de-o parte de a se garanta pe bunurile de la Arpechim diverse ipoteci.
- Investii de 106 milioane de euro, care includ si platile salariatilor din Oltchim, au dat si acestea impresia unei cifre de afaceri
- Avem contracte cu 3-4 societati care sunt in raporturi juridice cu Oltchim. Au subcontractat cu societati care ele insele se afla in insolventa.
- Modelul de marketing. Faptul ca in 2006 au fost peste 3.500 de clienti cu care a incheiat contracte pe produse vandabile si in 2011 s-a ajuns la 1.400 de clienti, ne demonstreaza un lucru: Oltchim nu a avut inca din 2009 independenta necesara pentru a-si organiza propriul management.
- Exista si cauze obiective. Credem ca a fost un moment in care nu ai mai avut de ales decat sa dai crezare cerintelor acestor traderi importanti.
- Situatia de la Oltchim este starea unui bolnav aflat in coma. Acum lucreaza doar la capacitate de 10%, fiind platiti toti cei 3.300 de angajati.
- Bancile cu care discutam cu acea finantare de urgenta ne impun la randul lor conditiile lor.
- In acest raport am exprimat opinia de specialist ca este posibila reorganizarea, ca o faza inainte de privatizare
- Privatizarea sa fie catre un investitor strategic. Pentru a vine Oltchim asa cum este el in momentul de fata inseamna a face aceasta afacere cu un actor din domeniul petrochimic. Metoda de privatizare este constituirea unui Oltchim 2 (SPV) care sa preia de la Oltchim activele in stare functionala. Aici am in vedere si contractele colective de munca, ramanand in Oltchim 1 activele nefunctionale.
- Am identificat persoane care sunt vinovate de cauzarea insolventei la Oltchim. Lista din raport nu este exhaustiva, pentru ca exista cu siguranta si alte persoane vinovate care nu pot fi identificate in momentul de fata cu precizie.
- Nume: primul pe lista este Constantin Roibu, apoi sunt membrii conducerii executive, Radu Olaru, Vasile Mandica, Veronica Preoteasa si Daniel Mihaescu. Si membrii CA din perioada 2009-2012.
- Vrem sa precizam ca potrivit Legii insolventei, atunci cand sunt mai multe persoane, raspunderea lor este solidara. Printr-un raport suplimentar vom identifica si alte persoane vinovate.
- (Intrebat de ce analiza administratorilor judiciari cuprinde doar perioada 2009-2012, in conditiile in care Oltchim a intrat in declin inca din 2007): Legea ne obliga sa intindem analiza doar pe 3 ani anteriori declansarii starii de insolventa.
- O serie de creditori vor analiza posibilitatea de trecere pe noul agent economic. Bancile vor fi platite catre 100%. Creditorii chirografari vor fi platiti catre 0%
- Vor fi 20-30 de persoane de actiuni in raspundere. Aceasta factura va fi achitata in plan civil cand un judecator va spune care este suma care trebuie platita.
- BĂ CE DEŞTEPT E PIPEREA ĂSTA.
CE FRUMOS NE ABUREŞTE EL ASTAZI CĂ A REDRESAT COMBINATUL.
Ce de fraieri stau să se uite in gura lui. Luaţi de la piperea . daca pe voi nu va duce mintea . luati. pina cand va veţi trezi disponibilizati şi scoşi pe poarta fabricii. fara salarii compensatorii . doar cu somajul,
ATUNCI SA VA VAD
ÎNTÂLNIRE EXPLOZIVĂ între disponibilizaţii şi administratorii judiciari de la OLTCHIM
ÎNTÂLNIRE EXPLOZIVĂ între disponibilizaţii şi administratorii judiciari de la OLTCHIM
Nici până la ora actuală nu şi-au văzut salariile compensatorii. Este vorba despre disponibilizaţii de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea, care au făcut proteste peste proteste, dar nu şi-au atins scopul. Ei mai încearcă încă o dată să intre la negocieri cu administratorii judiciari de la Oltchim. Astfel, ei profită de faptul că marţi, 26 mai 2015, Gheorghe Piperea şi Niculae Bălan se vor afla la sediul combinatului Oltchim, cerând o întrevedere cu aceştia. Deja pe reţelele de socializare a fost făcut anunţul şi se solicită o prezenţă cât mai mare a foştilor angajaţi ai combinatului chimic. Se anunţă o întâlnire explozivă, în condiţiile în care oamenilor le-a ajuns cuţitul la os şi s-au săturat să fie minţiţi de ani de zile.
EXPLOZIV/NEXT Generation. Odraslele BOGATE ale BOGAȚILOR care NE-AU FURAT
Scârbele care s-au aflat la butoanele banilor publici în ultimii 25 ani, multe dintre ele aflate acum după gratii sau de-abia scăpate de acolo, ne lasă moștenire ceea ce noi am numit next generation. Adică bogații cu averi deja spălate. Progeniturile lor. Lista este incredibil de lungă. De la băiatul lui Hrebenciuc și fata lui Videanu până la cei doi puișori cu dinți sănătoși, pregătiți pentru ros, dăruiți nației române de soții Dana și Adrian Năstase. Dacă DNA n-ar fi declanșat ceea ce a declanșat, pentru mulți dintre acești tineri lupișori erau deja pregătite manete calde la tabloul de bord al Puterii. De pildă, Andrei Hrebenciuc era deja invitat pe post de mare geniu financiar pe la televiziuni. Iar Andrei Năstase începuse deja să încălzească scaunele prin platoul Latrinei3...
Să nu mai vorbim că aproape toți și-au făcut studiile pe bani grei în străinătate... Fiul lui Theodor Stolojan, Vlad, și-a făcut un doctorat la Cambridge, în fizică atomică-o excepție, iar fiica, Ada, și-a făcut studiile superioare în Anglia, iar pe cele postuniversitare, de consultanță financiară, în Belgia. Un alt premier, Radu Vasile, și-a trimis fiul, pe Tudor, tot la Paris. Predecesorul său, Victor Ciorbea, se poate mândri că fiica sa, Oana, a absolvit același colegiu american ca și odrasla fostulului președinte SUA, Bill Clinton, iar Mugur Isărescu nu a rupt nici el tradiția, Lăcrămioara Isărescu studiind tot în SUA.
Câteva exemple
Alex Rus. Este fiul ministrului Transporturilor, Ioan Rus. Când a împlinit 24 de ani a primit cadou de la tatăl său un hotel în Cluj Napoca. Hotelul Meridian, preluat de seniorul Rus de la Ioan Morar, fostul șef al Romsilva, printr-o schemă complicată relatată de presă. Juniorul a mai deținut până în martie și o cafenea în Cluj, Arts Caffe, vândută în martie unui lanț de cafenele. Pe pagina de Facebook postează fotografii de la piscina familiei și din călătoriile dese la Monaco și pe coasta amalfitană, împreună cu prietena sa, Denisa Pascu, fotomodel.
Alexandru Vanghelie. A fost trimis de tatăl său să studieze la o universitate din Boston, unde taxa de școlarizare depășește 50 000 de dolari pe an. Locuiește într-un apartament a cărui chirie depășește și ea aceeași sumă, însă juniorul primarului aflat în arest nu pare să aprecieze eforturile financoiare făcute de tatăl său. Judecând după activitatea de pe Facebook, Vanghelie junior a făcut o pasiune pentru culturism și substanțele chimice folosite pentru umflarea mușchilor.
Ilinca Nichita. Fiica primarului Gheorghe Nichita, care a organizat pentru ea, în toamna lui 2014, o nuntă fastuoasă la care au participat toți șefii PSD, în frunte cu Victor Ponta. Ilinca Nichita este notar și, după nuntă, presa din Iași a scris că primăria tatălui său i-a acordat autorizație de construcție pentru un birou notarial în centrul orașului.
Alexandra Dragnea. Fiica fostului vicepremier Liviu Dragnea a devenit celebră atunci când l-a lăsat pe iubitul său cântăreț (Alex Mațaev) să filmeze un videoclip exact acasă la Liviu Dragnea, permițînd publicului să vadă cum arată proprietatea uriașă a familiei liderului PSD, numai suprafața construită a casei depășind 1300 de metri pătrați. Alexandra a devenit o vedetă în tabloide, paparazzi permițînd electoratului să vadă că la vîrsta sa frageda are deja un automobil de lux.
Mihnea și Andrei Năstase. Fiul cel mic al fostului premier Adrian Năstase studiază economia la Londra, un oraș deloc ieftin, după cum se știe. Fratele său, Andrei, a învățat tot economie, dar în Italia, după care s-a întors în țară pentru a se ocupa de restaurantul Bonton din Herăstrău. Și-a deschis în 2013 un club și la Neptun.
Agathe Blaga. Fiica lui Vasile Blaga este un nume la modă pentru că exact în urmă cu 3 zile soțul său a fost arestat într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 600 de mii de euro. Agathe Blaga avea stofă de vedetă de multă vreme, presa scriind în ultimii ani despre contractele pe care le-a primit firma soțului său de la stat
Diana Videanu. Fata lui Adriean Videanu, o obișnuită a cafenelelor de fițe de pe Dorobanți și a magazinelor scumpe, este pregătită de tatăl său pentru a prelua afacerea Titan Mar. A studiat și ea tot la Londra dar ceea ce a făcut-o remarcată de presă au fost ceasul Hublot de 15 000 de euro și poșeta Hermes de 7000 de euro
Ana și Alexandru Geoană. Fiica cea mică a lui Mircea Geoană învață în America, la Universitatea Pennsylvania, unde taxele și cazarea costă în jur de 50 000 de euro pe an. Și fratele ei, Alexandru, studiază tot în America, la Stern Business School, unde costurile se ridică tot la nivelul celor pentru sora sa. Ana este însă deja celebră în România, datorită pictorialelor pentru diverse reviste.
O listă aproximativă
1. Andrei Hrebenciuc
2. Vlad Cosma
3. Răducu Mazăre
4. Victor și Andrei Berceanu
5. Elena și Ioana Băsescu
6. Daciana Sârbu
7. Alin Petrache. Un caz aparte. A ajuns, cu forceps-ul PSD, șeful Comitetului Olimpic Român.
Alin Petrache. Fiul lui Adrian Ionel Petrache, celebrul om de afaceri din grupul Petrache-Bittner-Cocoş care a gravitat când în jurul lui Adrian Năstase, când al PDL.
"Am intrat în politică pentru că îmi doresc să schimb lucrurile în sportul românesc. N-am înţeles niciodată legătura pe care oamenii o fac între mine şi tatăl meu. Îl iubesc, îl respect, dar eu sunt eu. Pregătirea mea e pe sport. Nu mai sunt de mult timp băiatul lui tata şi nu ştiu dacă am fost vreodată. Absolut deloc nu mizez pe nume în politică", spune Petrache. Alin Petrache, rugbyst de performanţă şi absolvent de master la Colegiul Naţional de Apărare, a lucrat numai în administraţia de stat, de la Comitetul Olimpic Român, la Federaţia de Rugby, până la ANST. Este însă un înstărit moştenitor. Numai ceasurile pe care le poartă valorează, potrivit propriei estimări din declaraţia de avere, 67.000 de euro.
"Sunt un om normal. Am o casă, un apartament, o maşină personală şi cam atât", face Petrache o socoteală sumară când este întrebat. Declaraţia sa de avere aduce însă câteva completări: la 36 de ani, are 8 terenuri agricole sau forestiere, trei apartamente şi o casă în Bucu_reşti, toate moştenite sau primite prin donaţie.
http://www.comisarul.ro/politic/
BOMBA ZILEI: Români cu averi secrete, verificaţi
BOMBA ZILEI: Români cu averi secrete, verificaţi
Surse: DIGI24.RO
Inspectorii Fiscului vor verifica dacă există diferențe între sumele găsite în conturile din Elveția și ce au declarat respectivele persoane în România, iar veniturile nedeclarate vor fi impozitate cu 16%.
Potrivit surselor Digi24, cele 50 de persoane vor fi invitate să dea declarații în fața inspectorilor Fiscului, iar de ei se va ocupa o structură specială, desemnată de şeful ANAF, din care vor face parte cinci inspectori.
HSBC Private Bank, filiala elvețiană a bancii britanice HSBC, este bănuită că a ajutat peste 100.000 de persoane şi companii din 203 ţări să păcălească Fiscul, ascunzând identitatea deponenților.
Surse: Românii cu averi secrete, verificați de Fisc
Romanii cu averi secrete au intrat in atentia Fiscului, astfel ca 50 de persoane cu conturi la HSBC Elvetia vor fi controlate de inspectori, scrie ziare.com, citând Digi24.
Banca HSBC Elvetia se afla in centrul unui scandal international, fiind acuzata ca a obtinut profituri importante din administrarea unor conturi secrete de peste 100 miliarde de dolari ale unor organizatii criminale, traficanti de arme si diamante, lista deponentilor incluzand si familii regale si miliardari influenti.
Potrivit unui raport publicat de International Consortium of Investigative Journalist (ICIJ) in februarie 2015, banca elvetiana a ajutat peste 100.000 de indivizi si companii din 200 de tari sa eludeze fiscul, ascunzand identitatea deponentilor.
Raportul ICIJ are la baza o lista de clienti ai HSBC furnizata de un fost angajat al bancii, Herve Falciani, care a parasit institutia in 2008. Statul elvetian l-a pus sub acuzare pentru spionaj industrial si incalcarea legislatiei privind secretul bancar.
Conform raportului, circa 220 de clienti ai HSBC Elvetia, cu conturi totale de 1,3 miliarde dolari, au legatura cu Romania, iar 11 au cetatenie sau pasaport romanesc.
sursa- ampress.ro

Surse: Români cu averi secrete, verificaţi
Surse: Români cu averi secrete, verificaţi
|
|
Agenţia Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va verifica averile a 50 de români care au conturi secrete deschise la HSBC Elveția, după ce a primit datele de la instituția similară din Franța, potrivit unor surse guvernamentale.
Inspectorii Fiscului vor verifica dacă există diferențe între sumele găsite în conturile din Elveția și ce au declarat respectivele persoane în România, iar veniturile nedeclarate vor fi impozitate cu 16%.
Potrivit surselor Digi24, cele 50 de persoane vor fi invitate să dea declarații în fața inspectorilor Fiscului, iar de ei se va ocupa o structură specială, desemnată de şeful ANAF, din care vor face parte cinci inspectori.
HSBC Private Bank, filiala elvețiană a bancii britanice HSBC, este bănuită că a ajutat peste 100.000 de persoane şi companii din 203 ţări să păcălească Fiscul, ascunzând identitatea deponenților.
Re: ANUNT NE VEDEM LA OLTCHIM CU PIPEREA & CO.! SUNTEM INVITATII LOR.
#38425: - ANUNT: NE VEDEM LA OLTCHIM CU PIPEREA & CO.! SUNTEM INVITATII LOR.
MAINE NE VEDEM LA OLTCHIM CU PIPEREA & CO.! SUNTEM INVITATII LOR.
VENITI IN NUMAR CAT MAI MARE!
ANUNT PT. DISPONIBILIZATI: PE 26 MAI 2015 NE VEDEM LA OLTCHIM CU PIPEREA & CO.!
Anunt
In saptamana 25-29 mai 2015, administratorii societatii vor fi la sediul Oltchim din Rm. Valcea in data de 26.05.2015.
http://www.oltchim.ro/index.php?name=presa/anunturi/anunt-10
HOTIA DE LA OLTCHIM = 9 MILIOANE EURO SI ROSTOGOLIT CONTINUU CATE 18 MILIOANE EURO CREANTE CU_RENTE
CREANTELE SALARIALE SE ACHITA IN LEI, INTR-O SINGURA TRANSA !!!! LEGEA 85/2006 SI TOATE LEGILE IN SUSTINERE PE CARE O INCALCA OLTCHIM SI STATUL ROMAN CU SINDICATELE.
a declarat pentru Cu_rierul Naţional că astăzi va avea loc Adunarea creditorilor. "Luni va avea loc Adunarea Creditorilor. Pentru a putea elabora planul de reorganizare al Oltchim va trebui mai întâi să selectăm investitorul care să cumpere SPV-urile şi Rafinăria. În planul de reorganizare vor fi menţionate sumele care trebuie distribuite creditorilor, inclusiv salariile compensatorii ale salariaţilor disponibilizaţi, salariaţii fiind consideraţi salariaţi privilegiaţi", a declarat administratorul judiciar. [Anul 19. Luni, 12 Mai 2014] . http://www.cu_rierulnational.ro/

Salarii compensatorii pentru personalul deja disponibilizat :
T1 8,659; T2 17,821; T3 17,821; T4 17,821; T5 17,821; T6 17,821; T7 17,821;T8 17,821; T9 17,821; T10 17,821; T11 17,821;T12 17,821
5.1 Situatia datoriilor generate de functionarea societatii debitoare dupa deschiderea procedurii insolventei si neachitate pana la data de 30 noiembrie 2014
La data de 30 noiembrie 2014, Oltchim S.A. inregistra datorii cu_rente si restante in valoare de aproximativ 50 milioane Euro, defalcate dupa cum urmeaza:
Sold Datorii nete acumulate in insolventa Mii Euro:
Participatie RCS-RDS 1,509
Dobanzi Credite Banci 5,850
Furnizori interni si externi 21,574
Clienti in avans interni si externi 478
Salarii nete fara taxe, exclusiv platile compensatorii 3,354
Salarii compensatorii pentru personalul deja disponibilizat 8,699 <= ~9,000000 EURO CARE PIPEREA A DECLARAT CA-I PLATESTE LA SECUNDA.
Reducerea de personal vizează 929 de salariaţi (602 în Vâlcea şi 327 în Piteşti) şi are ca scop realizarea unei economii lunare de aproximativ 1.200.000 euro (14,4 milioane euro anual). Demn de remarcat este procentul mare (peste 60%) de salariaţi care au solicitat benevol să fie acceptaţi pe listele de disponibilizări.
http://www.rominsolv.ro/ ; http://www.oltchim.ro/
Bugetul de stat 7,334
Bugetul local 1,542
TOTAL DATORII 50,340
"1. Creditorii garantaţi primesc între 68-75% din valoarea creanţelor acestora (...).
2. Creditorii salariaţi primesc 100% din valoarea creanţelor acestora.
3.Creditorii bugetari primesc între 16-18% din valoarea creanţelor acestora (…).
4.Creanţele chirografare, conform art. 96 din Legea 85/2006, primesc 30%.
5.Celelalte creanţe chirografare primesc 0%”, se arată în planul Rominsolv – BDO.
Sursa: Informatii furnizate de catre societatea debitoare pag 81 din 315 din LINK:PLANUL DE REORGANIZARE 2015.
Informaţii generale
| Nr. unic (nr. format vechi) : | 887/90/2013 |
| Data inregistrarii | 25.01.2013 |
| Data ultimei modificari: | 22.05.2015 |
| Sectie: | a II a CIVILA |
| Materie: | Faliment |
| Obiect: | cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5 |
| Stadiu procesual: | Fond |
Re: VANATORUL DE INSOLVENTE, FALIMENTE... :
#27397: - VANATORUL DE INSOLVENTE, FALIMENTE... :
Gheorghe Piperea: Românul e, de regulă, bun-platnic. Stă şi până la 22.30 la birou, îşi lasă sufletul pe calculator, ca să facă bani să-şi plătească băncile
Citeste mai mult: http://www.avocatura.com/
UNDE SUNT BANII SALARIILE DE LA OLTCHIM IN INSOLVENTA?????
SUNTEM PRADUITI!!!!!! INSOLVENTA OLTCHIM 30.01.2013
PARTIEEEEEEEEEEEEEE.........CONCEDII PLACUTE, aveti bani de bilete, de avion, aveti bani de plinul la autorurisme, va ajung si de cadouri la amante sau familie...etc.
SARLATANIE PRIN SPOLIERE SI NEMERNICIE MARCA Gheorghe PIPEREA LA OLTCHIM.
SPOLIÉRE s.f. Acțiunea de a spolia și rezultatul ei; jefuire, prădare; înșelare; spoliație. [Pron. -li-e-. / < spolia].
Sursa: DN (1986)
|
SARLATAN GHEORGHE PIPEREA CU ASOCIATII & CO.: www. oltchim.ro OLTCHIM, NU ESTE JUCARIA VOASTRA SI SCOPUL VOSTRU DE A FACE ILEGALITATI. SA VA MANANCE PUSCARIILE!!!CREANTELE SALARIALE OLTCHIM 30.01.2013: DNA S.O.S. OLTCHIM DATII AFARA DIN OLTCHIM DOAMNA JUDECATOR SINDIC RAMNICU VALCEA SI SALVATI JUDETUL VALCEA!!!!! ACTIVITATI DE SERVIRE A BAUTURILOR, MASA SI DANSUL OLTCHIM: HOTIA DE LA OLTCHIM = 9 MILIOANE EURO ROSTOGOLITE SI EVIDENTIATE SUNT 18 MILIOANE EURO. Nimeni nu este tinut iobag la OLTCHIM, DATII AFARA. BAAAA ESTE INSOLVENTA OLTCHIM, NU ESTE JUCARIA VOASTRA SI SCOPUL VOSTRU DE A FACE ILEGALITATI, SA VA MANANCE PUSCARIILE.SARLATAN GHEORGHE PIPEREA CU ASOCIATII & CO.: http://oltchim.ro/ SARLATANIE PRIN SPOLIERE SI NEMERNICIE MARCA PIPEREA LA OLTCHIM. SPOLIÉRE s.f. Acțiunea de a spolia și rezultatul ei; jefuire, prădare; înșelare; spoliație. [Pron. -li-e-. / < spolia]. ASA ATI AJUNS VOI IN OLTCHIM SI VA DESCRIETI !!!! CRIMINALILOR. ATI MINTIT VOI PE ALTII, VA MINTITI VOI INTRE VOI, NU SI PE NOI MAI PIPEREA: Ramane cum am stabilit ... nimic nu s-a modificat: culmea tupeului şi nesimţirii la OltchimA FOST O COMPLICITATE SINDICATE (TOATE INCLUS SI IONEL VINCEA CARTEL ALFA ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA. SARLATAN GHEORGHE PIPEREA CU ASOCIATII & CO.: http://oltchim.ro/ SARLATANIE PRIN SPOLIERE SI NEMERNICIE MARCA PIPEREA LA OLTCHIM. SPOLIÉRE s.f. Acțiunea de a spolia și rezultatul ei; jefuire, prădare; înșelare; spoliație. [Pron. -li-e-. / < spolia].
AFLA SI TU PIPEREA CU CINE ACTIVEZI IN COMBINATUL CHIMIC, ITI ADUCEM AMINTE, CITESTE-I PE TOTI SI DIN #35193 SI... Conducerea societatii
Ultima actualizare 04 martie 2015 A FOST O COMPLICITATE SINDICATE (TOATE INCLUS SI IONEL VINCEA CARTEL ALFA SI FALIMENT MENTCHIM LIDERUL DE SINDICAT NEALES DE NIMENI NICIODATA) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA. SALARIILE: DNA S.O.S. OLTCHIM RAMNICU VALCEA UNDE SUNT BANII DE LA OLTCHIM????? Societate in insolventa,
|
Sa ne amintim: in timp ce măscăricii ăștia – Ponta, Chițoiu, Diaconescu – se întreceau in replici...
S-a verificat, este adevarul gol golut: "in timp ce măscăricii ăștia – Ponta, Chițoiu, Diaconescu – se întreceau in replici la televizor, combinatul a dat faliment. Ați auzit corect: Oltchim-ul e terminat. Activitatea acolo s-a oprit complet si urmează insolventa."
Cine a pierdut din batjoc_ura cu Oltchim?
Cine e fraierul? Cine s-a făcut de ras?
La ora asta, e clar ca guvernul Ponta a ratat privatizarea Oltchim. A recunoscut-o acum o ora, însuși Victor Ponta. Deși prost erai, sa nu-ti dai seama chiar de la început: ca o companie cu 4000 de angajați nu se vinde in doua săptămâni, pe nepregătite, ca la târgul de mașini. Toata povestea cu Oltchimul n-a fost o vânzare – ci o bătaie de joc.
Cine e de vină? Pai, mai mulți:
- In primul rând, organizatorii: ministrul Economiei, Daniel Chițoiu si seful lui, Victor Ponta. Care au fost culmea incompetentei. Cum adică, sa-ti dai tu cu presupusul după licitație, daca cumpărătorul are sau nu bani pentru prețul pe care îl oferă? Pai, micuților, voi trebuia sa știți asta deja! N-ați auzit de scrisoare de garanție bancara? N-ați auzit de verificarea bonității? Măcar un extras de cont puteați sa cereți la depunerea dosarului cu oferte! Ca sunteți hoți, am înțeles – toți politrucii români sunt. Dar voi, ăștia din USL, sunteți si prosti grămada pe deasupra!
- In al doilea rând, Dan Diaconescu însuși. Care s-a umflat pana n-a mai putut si s-a spart ca un balon de săpun. A aberat ca investește el sute de miliarde de euro, ca cumpăra si Arpechim-ul de la OMV, ca face un superlanț de companii integrate – si aiurea! Omul era varza! (Dar si mai varza sunt ăia care l-au crezut. Cât de dobitoc trebuie sa fii, sa nu-ti dai seama ca un combinat cu 4000 de angajați, nu poate fi cumpărat de un realizator TV, din banii lui de buzunar?).
- In al treilea rând, sindicatele. Care au arătat ca le doare fix in pix de angajații pe care ii reprezintă si ca nu le interesează decât sa-si păstreze firmele căpușă si contractele cu Oltchimul.
Dar cel mai amuzant e ca in timp ce măscăricii ăștia – Ponta, Chițoiu, Diaconescu – se întreceau in replici la televizor, combinatul a dat faliment. Ați auzit corect: Oltchim-ul e terminat. Activitatea acolo s-a oprit complet si urmează insolventa.
Oltchim trebuia privatizat din primăvara!
Degeaba face gura acum Victor Ponta, ca e privatizarea prost organizata, că e făcuta pe genunchi si ca n-a avut timp. E adevarat: daca n-o face până la sfârșitul lui septembrie, FMI blochează orice împrumut pentru România. Si odată cu FMI, si băncile private. Iar fără împrumuturi – adio pensii, adio salarii pentru bugetari, adio ajutoare sociale, adio tot! România se oprește brusc. Practic, in clipa când statul nu mai are bani, începe războiul civil. Iar Ponta știe asta foarte bine și se teme.
Dar cine l-a oprit sa o privatizeze din timp? USL a venit la putere pe 8 mai 2012: acum suntem pe 24 septembrie. Ce-a făcut Ponta atâtea luni, s-a uitat pe pereți la Palatul Victoria?
A, uitasem: a fost ocupat cu referendumul! Pentru USL, toata vara n-a mai existat nici seceta, nici Oltchim, nici salarii, nici FMI: au existat doar Băsescu si referendumul. Pai daca ați cântat toata vara, măi greierașilor…acuma dansați! Hahahaha….
Ce rost are sa ne mai zbatem cu economia, cu impozitele, cu privatizările, cu scăderea leului si alte ciudățenii? Mai bine sa ne relaxam cu toții! Ca cu asemenea imbecili la conducere, sfârșitul României e oricum inevitabil.
Si oricum, nu trebuie sa mai plătiți impozite. Faceți grevă fiscală! Puneți banii deoparte, ca vin vremuri foarte grele. Cum adică, România se prăbușește, iar voi mai dați bani guvernului? Lui Victoraș Ponta, ca sa aibă ce toca in ultimele clipe? Pai atunci va meritați soarta!
Ce se va întâmpla cu Oltchim?
Exact ce s-a întâmplat si cu Semănătoarea si cu multe alte „valori” naționale, pe care nu le-a cumpărat nici o firma străina: praful se va alege de el! Oltchimul nu mai poate fi salvat de faliment de nimeni si de nimic. De aia nici n-au venit firme serioase la privatizare.
Pentru cine mănâncă rahat, ca Oltchimul valorează un ditamai munte de bani, răspunsul meu e simplu: pai ia da tu banii aia, din buzunarul tău! Ia împrumuta-te la vreo banca si da-i tu statului! A, nu-ti convine? Atunci, ciocul mic: ca e ușor sa vorbești de munții de bani pe care ar trebui sa-i plătească…alții!
Eram in fata uzinei Semănătoarea, când muncitorii i-au dat afara in suturi pe investitorii de la Fiat New Holland, care cumpăraseră uzina. Si la presiunea „maselor”, contractul a fost anulat. După numai doi ani, eram de asemenea de față, când Semănătoarea punea lacătul la ușa. Acum, exista acolo doar clădiri de birouri si depozite.
La fel au făcut si muncitorii de la Oltchim. Timp de 20 de ani, au blocat orice încercare de privatizare: cum adică, sa muncească ei la…patron? La un nemernic de capitalist? Ei, las’ ca acum n-or sa mai muncească nicăieri. Si din exact aceleași motive ca la Semănătoarea: ce produc ei, nu se vinde. Si nu se vinde, pentru ca e prea scump. E mai ieftin sa cumperi din China si sa aduci marfa cu vaporul la Constanța, decât sa cumperi marfa românească de peste drum.
Si cum la Râmnicu Vâlcea șomajul e maxim, iar agricultura in zona, ioc – sunt morți cu toții: morți de foame. Un oraș de cadavre ambulante. (Cadavre de comuniști, sa nu uitam asta!). Singura lor șansa este sa-si ascută topoarele si sa vina la Buc_urești.
Poate or găsi ceva de mâncare in cămara socialistului Victor Ponta!
Oltchim se extinde în cultivarea de plante
ASA A INCEPUT TOTUL CU MASA SI DANSUL LA OLTCHIM, SERVIREA SI DEGUSTAREA DE BUNATATI SI TOTI FRIPTURISTII LA MASA BOGATA A ACESTUI COLOS INDUSTRIAL COMBINATUL CHIMIC RAMNICU VALCEA:
Oltchim se extinde în cultivarea de plante
UNDE SUNT BANII????
PARTIEEEEEEEEEEEEEE.........CONCEDII PLACUTE, aveti bani de bilete de avion, aveti bani de plinul la autorurisme, va ajung si de cadouri la amante sau familie...etc.
CLIK pentru a deschide pentru vizualizare:
Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Sentinta nr. 617 din 30.01.2013
#27599: - Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Sentinta nr. 617 din 30.01.2013
NICI AZI 25.05.2015, PLANUL DE REORGANIZARE OLTCHIM NU ESTE APROBAT DECAT PARTIAL PE FILE SI PAGINI . HOTARAREA JUSTITIE N-A FOST PUBLICAT IN BULETINUL PROCEDURILOR DE INSOLVENTA PENTRU CA PLANUL RE REORGANIZARE NU ESTE APROBAT PE MOTIVUL NERESPECTARII LEGILOR PRIN FURTUL CREAT CREANTELOR SALARIALE SI TUTUROR CREANTELOR SALARIALE, DOVEDITE CA SUNT FURATE PRIN CONVENTII PROTOCOLARE ILEGALE SI ILICITE ( CONDAMNARE PENALA ) LA CARE CREDITORUL SALARIAT NU A DAT SEMNATURA PENTRU DETURNAREA SUMELOR SI ROSTOGOLIREA LOR LA INFINIT!!!!!
Oltchim va reveni la tranzacţionare după doi ani
În cazul Oltchim, acest lucru s-a întâmplat pe 22 aprilie 2015, dar Tribunalul Vâlcea nu a publicat încă hotărârea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, moment de la care ar putea să cu_rgă termenul de recu_rs împotriva deciziei.
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 25.05.2015
ACTIVITATI DE SERVIRE A BAUTURILOR, MASA SI DANSUL OLTCHIM: HOTIA DE LA OLTCHIM = 9 MILIOANE EURO ROSTOGOLITE SI EVIDENTIATE SUNT 18 MILIOANE EURO.
Salarii compensatorii pentru personalul deja disponibilizat :
T1 8,659; T2 17,821; T3 17,821; T4 17,821; T5 17,821; T6 17,821; T7 17,821;T8 17,821; T9 17,821; T10 17,821; T11 17,821;T12 17,821
CATA MINCIUNA NE MAI VINDE ACEST PIPEREA CU ASOCIATII &CO?????
https://www.youtube.com/ MIN. 1,26 " Eu fac promisiuni pe care eu mi le respect, nu promisiuni doar asa ca sa ma aflu in treaba, pentru ca nu sunt politician..., VA POT GARANTA CA LA SFARSITUL LUNII AUGUST AVEM UN PLAN DE REORGANIZARE LA OLTCHIM... " => PIPEREA&CO 18 iun. 2014

"1. Creditorii garantaţi primesc între 68-75% din valoarea creanţelor acestora (...).
2. Creditorii salariaţi primesc 100% din valoarea creanţelor acestora.
3.Creditorii bugetari primesc între 16-18% din valoarea creanţelor acestora (…).
4.Creanţele chirografare, conform art. 96 din Legea 85/2006, primesc 30%.
5.Celelalte creanţe chirografare primesc 0%”, se arată în planul Rominsolv – BDO.
Societate in insolventa,
in insolvency,
en procedure collective
SC OLTCHIM SA RM VALCEA
OLTCHIM CREANTE ACHITARE:
1. taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea bunurilor din averea debitorului, precum si plata remuneratiilor persoanelor angajate in conditiile art.10, art.19 alin.(2), art.23, 24 si ale art.98 alin.(3), sub rezerva celor prevazute la art.102 alin.(4);
2. creantele izvorate din raportul de munca;
3. creantele reprezentand creditele, cu dobanzile si cheltuielile aferente, acordate de institutii de credit dupa deschiderea procedurii, precum si creantele rezultand din continuarea activitatii debitorului dupa deschiderea procedurii;
4. creantele bugetare;
5. creantele reprezentand sumele datorate de catre debitor unor terti, in baza unor obligatii de intretinere, alocatii pentru minori sau de plata a unor sume periodice destinate asigurarii mijloacelor de existenta;
6. creantele reprezentand sumele stabilite de judecatorulsindic pentru intretinerea debitorului si a familiei sale, daca acesta este persoana fizica;
7. creantele reprezentand credite bancare, cu cheltuielile si dobanzile aferente, cele rezultate din livrari de produse, prestari de servicii sau alte lucrari, precum si din chirii;
8. alte creante chirografare;
9. creantele subordonate, in urmatoarea ordine de preferinta:
a) creditele acordate persoanei juridice debitoare de catre un asociat sau actionar detinand cel putin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot in adunarea generala a asociatilor, ori, dupa caz, de catre un membru al grupului de interes economic;
b) creantele izvorand din acte cu titlu gratuit.
Legea 85/2006 privind procedura insolventei, consolidata ABROGATA
Art. 3.10. creantele salariale sunt creantele ce izvorasc din raporturi de munca între debitor si angajatii acestuia. Aceste creante sunt înregistrate din oficiu în tabelul de creante de catre administratorul judiciar/lichidator;
Art. 96. (2) Planul va stabili acelasi tratament pentru fiecare creanta din cadrul unei categorii distincte, cu exceptia cazului în care detinatorul unei creante din categoria respectiva consimte un tratament mai putin favorabil pentru creanta sa.
Art. 101. (2) Tratament corect si echitabil exista atunci când sunt îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
b) nici o categorie sau nici o creanta apartinând unei categorii nu primeste mai mult decât valoarea totala a creantei sale;
Art. 41. (3) În cazul în care se confirma un plan de reorganizare, dobânzile, majorarile ori penalitatile de orice fel sau cheltuielile accesorii la obligatiile nascute ulterior datei deschiderii procedurii generale se achita în conformitate cu actele din care rezulta si cu prevederile programului de plati. În cazul în care planul esueaza, prevederile alin. (1) si (2) se aplica corespunzator pentru calculul accesoriilor cuprinse în programul de plati, la data intrarii în faliment.
Art. 64.(6) Creantele nascute dupa data deschiderii procedurii, în perioada de observatie sau în procedura reorganizarii judiciare vor fi platite conform documentelor din care rezulta, nefiind necesara înscrierea la masa credala. Prevederea se aplica în mod corespunzator pentru creantele nascute în procedura de faliment. UNDE SUNT BANII DE LA OLTCHIM?????
un bagator de seama
La ce cariciu meu sa m-ai vin maine la Oltchim, ca data trecuta au fost 75% dintre disponibilizati care au iesit la pensie, si la propunerea lui Mateita sa ne dea la astia care nu m-ai avem nici un venit 1000 RON si lor cate 500 Ron au sarit in sus ca face discriminare, sa dea la toti cate 500ron, parca ne dadeau din bani lor ,fosilele dracului, dar ca ei incaseaza pe luna 1400 ron pensie si 500 ron de la Oltchim, deci in total 1900 ron pe luna si eu decat 500 ron si sa cresc si 3 copii, nu m-ai este discriminare, in mintea lor de pensionari 1900ron este egal cu 500ron, jagardele batrane!!!!!! Bai batranei senili adica amnistratori ne roaga cu bani , bine tot din banii mei si sa nu pot sa-i iau din cauza voastra ca de bine de rau la voi trece luna vine banu, cum pot eu sa supravietuiesc cu 500 ron pe luna, lasatii dracului sa ne dea ,cat vor ei ,ca daca ne dau noua o sa va dea si voua .
Re: un bagator de seama
Esti confuz si se joaca cu mintea ta si chiar tu cum spuneai, familiile noastre, ale lor rontaie din banii nostri. Tu nu intelegi sau te faci ca nu intelegi ca este ILEGAL si ILICIT (hotiii si furturi ...etc., interzize de legi ) cat si IMORAL sa faca discriminare, ESTE PENAL . Tot ce s-a specificat pe aceasta petitie si in acte, documente, legi, alte legi, alte surse de informare si multe alte dovezi, se pare ca sunteti multi care nu intelegeti pentru ca nu doriti, nu vreti si sunteti total egoisti si confuzi in ceea ce spuneti, sustineti, gresiti cu ganduri PENALE, pe care administratorii judiciari si altii va imping sa comiteti fapte gresite. Toti creditorii salariati, tu, eu, ei, noi, voi care avem de incasat sumele pe care le avem sunt obligatie de a face si conform decizilor de disponibilizare colectiva, Legea 85 /2006, toate Legile care specifica si ti-am evidentiat, valoarea totala din acte prin TRATAMENTUL CORECT FATA DE FIECARE CU PENALIZARILE SI DAUNE-INTERESE ADUSE PE PREJUDICIILE CREATE ( SPECIFICATE SI ARATATE CHIAR SI IN PLANUL DE REORGANIZARE 2015 SI PESTE TOT, ARATATE DE ADMINISTRATORII JUDICIARI SI LEGI SI LEGISLATIE ) si nu discriminatoriu cum fac ei acum, ESTE PENAL, tu iti doresti reauavointa a lor de a te cenzura, de a nu beneficia de ce avem noi de luat, tu preferi firmituri, resturi, si sustii ca suntem fara venituri, ca sunterm pensionari, ca suntem in alte situatii, NU AU EI VOIE SA NE DISCRIMINEZE SI SA NE DIVIDA SAU SA NE ARUNCE MIZERII IN OCHI CU FIRMITURI SI ALTE NEMERNICII. Asta ai inteles tu pentru ca ti-au indus ca nu dorim noi pensionarii, FALS, TOTAL FALS, noi pensionarii dorim sa se respecte LEGILE si sa nu existe discriminare sau alt mod de achitare decat cel corect, suma toata si intreaga la toti asa conform cu tot ce am publicat si pe petitie si alte dovezi in sustinere cum scrie si lasat mereu public de noi pe aceasta petitie.
ILICÍT, -Ă, iliciți, -te, adj. Interzis de lege, contrar unei legi sau unei norme; p. ext. necinstit. – Din fr. illicite, lat. illicitus.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink
POTI SA AI TREI COPII DAR ASTA NU TE IMPINGE SA INCALCI LEGILE SI SA FI INCORECT FATA DE TINE SI FAMILIA TA. DE EXEMPLU UN PRENSIONAR POATE SA AIBE CINCI COMPIII, CE AI TU SA-I REPROSIZI ???? NIMIC. LEGEA SI LEGILE SUNT ATAT DE BINE CONSTRUITE CA NU ALOCA LOC DE INTERPRETARI, SCOATERI DIN CONTEXT ( NUMAI DACA SUSTIN UNII CRETIN ASTA, INSA ESTE PENAL), GRESELI, CONFUZII, DETURNARI, ALTE OBICEIURI PE LANGA LEGI SI IN MOD EVIDENTIAT DISCRIMIRARI SAU ALTE MODURI DE ALOCARI SUME PE CARE NOI, CONFIRMAM NU AM DAT SCRIS SI NICI NU AVEM INSSITE CONVENTII PROTOCOLARE PE CARE NOI LE CONTESTAM SI NE CREAZA EXACT DISCRIMINAREA, FIRMITURILE, INCALCAREA LEGILOR SI MULTE ALTE ILEGALITATI CARE NI SE INTAMPLA NOUA TUTUROR.
NU SE OBSERVA, DISCUTAM ACELEASI IDEI SI REPETAM TRECUTUL, IAR VIITORUL SI PREZENTUL ASTA....!!!!!!!!!! NE-ATI INJURAT CAND V-AM SPUS, PENTRU CA SUNTETI PE DRUMUL GRESIT, CHIAR SI ACUM.....

Protestul fostilor angajati Oltchim
https://www.youtube.com/watch?v=djb9FaUijlY
- in filmulet, salariatii disponibilizati 2013 strigau NU LIDERI, IAR VOI HOP LIDERI PESTE VOINTA TUTUROR, INCALCAND CHIAR SI CCM LEGE, intitulati si de comun acord cu psd.
ATI INTRAT IN JOCUL PARTIDELOR POLITICE. PERSU, CILEA, PREFECTII, CONDUCERE OLTCHIM, GUVERN, SINDICATE CU ALTE INTERESE SI ALTII... S.AM.D. SI-AU BATUT JOC DE TOTI SI PSD STIA CA VOI NU AVETI LIDERI DECAT SINDICATELE DIN OLTCHIM PE CCM LA NIVELUL COMBINATULUI CHIMIC. ATI FOST FOLOSITI PE POST DE CAMPANIE ELECTORALA SI SI-AU ATINS SCOPUL, OBSTRUCTIONAND JUSTITIA, PROCESUL INSOLVENTEI OLTCHIM PRIN TARAGANAREA EVENIMENTELOR SI LIPSA LOR DE INTERES SI ALTE FAPTE..... PRIN FURT, EI TOT CEEA CE AU DORIT AU REALIZAT.
A FOST O COMPLICITATE SINDICATE (TOATE INCLUS SI IONEL VINCEA DE LA CARTEL ALFA SI FOST MENTCHIM FALIMENT ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.
N-AM IMPUTERNICIT PE NIMENI SA SE FACA PE SUSTA PROTOCOALE IN DEFAVOAREA ALTOR CREANTE SALARIALE DISPONIBILIZATII 2013 SI ORICE FEL DE PROTOCOL IN DEFAVOAREA ALTORA...!!!!!! Alt aspect, NIMENI, ABSOLUT NIMENI NU ARE VOIE PE LEGE SA DECIDA IN NUMELE ALTEI CREANTE SAU ALTOR DREPTURI CREANTE DIN ACTELE PE CARE LE DETINE / DETINEM, CEEA CE S-A INTAMPLAT....
PENTRU A FI MANDADAT PE CREANTELE SALARIALE TREBUIA UN JURIST SAU AVOCAT SA CONCEAPA O FORMA LEGALA IN CARE INDIVIDUAL ( DECI FIECARE IN PARTE, NU TABELAR ) ACEA PERSOANA MANDATA ALTA ENTITATE ( EX:SINDICATE ) SAU PERSOANA ( AVOCATI, JURISTI..S.A.M.D) SA LE REPREZINTE CREANTELE SALARIALE, CEEA CE NU S-A INTAMPLAT, DIN CONTRA S-AU PRONUNTAT SALARIATII ANGAJATI PE SUME ALE SALARIATILOR FOSTI SALARIATI. http://www.docdroid.net/
ANUNT! NE VEDEM LA OLTCHIM CU PIPEREA & CO.! SUNTEM INVITATII LOR.
#38434: -
VENITI IN NUMAR CAT MAI MARE!
ÎNTÂLNIRE EXPLOZIVĂ între disponibilizaţii şi administratorii judiciari de la OLTCHIM.
Publicat în Economie - MAI 25, 2015 - SCRIS DE CLAUDIA STANCIU - http://www.voceavalcii.ro/2015052528923
Nici până la ora actuală nu şi-au văzut salariile compensatorii.
Este vorba despre disponibilizaţii de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea, care au făcut proteste peste proteste, dar nu şi-au atins scopul.
Ei mai încearcă încă o dată să intre la negocieri cu administratorii judiciari de la Oltchim. Astfel, ei profită de faptul că marţi, 26 mai 2015, Gheorghe Piperea şi Niculae Bălan se vor afla la sediul combinatului Oltchim, cerând o întrevedere cu aceştia.
Deja pe reţelele de socializare a fost făcut anunţul şi se solicită o prezenţă cât mai mare a foştilor angajaţi ai combinatului chimic. Se anunţă o întâlnire explozivă, în condiţiile în care oamenilor le-a ajuns cuţitul la os şi s-au săturat să fie minţiţi de ani de zile.
un bagator de seama
Pai bai creanta tu nu intelegi ca pana se aplica legea i-mi mor copii de foame!!!!! Dar sa icasezi tu 1900 ron pe luna si eu 500ron nu este discriminare? Aici nu m-ai e vorba de discriminare e vorba de disperarea unui parinte ca nu pot sa le spun copliilor ca mi-a zis mie un nene cu creanta de pe forum ca m-ai manca-ti cand se aplica legea.
Re: un bagator de seama
#38443: - un bagator de seama <= MATEITA SI DEACONU SI TOTI CA EI, ISI VAND NEAMURILE PE SEMNATURI SE VAND SI EI PRECUM CU_RVELE, PROSTITUATELE..., SUNT VANZATORI SI HOTI!!!!!
AU CREAT NUMAI ABUZURI: NU SUNTEM PE CAZ SOCIAL DISPONIBILIZATI, ASA CUM AU INCHEIAT EI DUPA DISPONIBILIZARE PE HOTIE COMPLETARE IN FURT SI CREAND CONFUZII SI ALTE ILEGALITATI... DISPONIBILIZATII 2013 AVEM DREPTURI SALARIALE DIN RAPORTUL DE MUNCA PE LEGE CCM OLTCHIM SALARII si Legea 85/2006 cu TOATE LEGILE IN SUSTINERE
Mateita sa intre la PUSCARIE. Mama si tatal lui Mateita ar trebui sa-i faca bagajul sa-l trimita la PUSCARIE, SA-L PREDEA EI IN REGIM DE URGENTA!!! Prietene, n-am nimic si iti sustinem si ideea ta ca esti incu_rcat ca si noi de niste nemernici, nu mai cadea, aluneca, hipnotiza,, pica, otravii, rastalmacii, deturna...etc, in pacatul lui mateita sugaciul si sugativa criminala, DOVEDITI TOTI. Eu iti repet, acest mateita sa rupa in masa conventiile protocoalare ilegale si intelegerile lui spagarinice, pentru ca acum el pe criminalitatea comisa chipure este cinstit si ofera bani, ESTE O HOTIE SI PENTRU TINE SI PENTRU TOTI CEEA CE COMITE ACEST PENAL mateita. Asta, Mateita intra la PUSCARIE cu Deaconu de mana pentru ca si-au asumat aceste nemernicii, PIPEREA DIN CAUZA ASTA CRIZEAZA SI FACE SPUME LA GURA SI E NAUC. Ei trebuie sa dea banii salarii creante toate si conforme cu actele. Altceva este pierdere de timp si completare la pedepse PENALE. Catusele lui Mateita si Deaconu, acesti panglicari de economisti la fel precum mentorul lor Niculea Balan, alt hot si cardasia lor cu piperea cu asociatii & co. ORICE INTELEGERE ACTUALA CU ACESTI CRIMINALI, ESTE PENAL, ACTE DE TERORISM SI DOVEDITE TOATE FAPTELE COMISE DE EI!!! ESTE FOARTE CLAR SI SE SPECIFICA VALOAREA TOTALA SI INTREAGA TOT DIN ACTE SI FARA DISCRIMINARE, RESTUL E POVESTEA LOR SCORMONITA IN VAMPIRIZARE ECONMICA SI ALTE SF-URI ALE LOR, NISTE PARNAIASI PENALI!!! SA LE TRANSMITEM DE ACUM CA AU AJUNS SI SUNT DUPA GRATII MULTI AMICI DE-AI LOR SI LISTA ESTE IN CONTINUARE DESCHISA CU EI SI ALTII CA EI, VA VINE RANDUL SA PASITI LA PUSCARII, DRUM BUN PENALILOR CATRE PUSCARII...
Cei care au semnat conventii protocolare primesc pedepse cu puscaria si inchisoare, iar cei care au acceptat s-ar putea sa scape cu suspendare si condamnare penala judecatorii decid, plus restituire prejudicii cu daune-interese pe ceea ce au comis, restul care s-au trezit cu 500 ron, sau 10.000 ron fara sa fi stiut, n-au nicio vina, ei n-au semnat asa ceva nicaieri, cine a semnat si a fost deacord, PUSCARIE, confirmare card asta nu este ilegala si nu aveam noi sa stim ce intentii au acesti PUSCARIASI sa vireze ei, ce, firmituri, sa-i lege si la PUSCARIE CU EI.
RESTITUIE IN INTEGRUM ( RESTITUTIO IN INTEGRUM ) CU PENALIZARILE SI DAUNE-INTERESE TOT, DISPONIBILIZATII 2013!!!

UNDE SUNT BANII DE LA OLTCHIM?????
SUNTEM PRADUITI!!!!!!
INSOLVENTA OLTCHIM 30.01.2013
ATI INTRAT IN JOCUL PARTIDELOR POLITICE. PERSU, CILEA, PREFECTII, CONDUCERE OLTCHIM, GUVERN, SINDICATE CU ALTE INTERESE SI ALTII... S.AM.D. SI-AU BATUT JOC DE TOTI SI PSD STIA CA VOI NU AVETI LIDERI DECAT SINDICATELE DIN OLTCHIM PE CCM LA NIVELUL COMBINATULUI CHIMIC. ATI FOST FOLOSITI PE POST DE CAMPANIE ELECTORALA SI SI-AU ATINS SCOPUL, OBSTRUCTIONAND JUSTITIA, PROCESUL INSOLVENTEI OLTCHIM PRIN TARAGANAREA EVENIMENTELOR SI LIPSA LOR DE INTERES SI ALTE FAPTE..... PRIN FURT, EI TOT CEEA CE AU DORIT AU REALIZAT.
A FOST O COMPLICITATE SINDICATE (TOATE INCLUS SI IONEL VINCEA DE LA CARTEL ALFA SI FOST MENTCHIM FALIMENT ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.
N-AM IMPUTERNICIT PE NIMENI SA SE FACA PE SUSTA PROTOCOALE IN DEFAVOAREA ALTOR CREANTE SALARIALE DISPONIBILIZATII 2013 SI ORICE FEL DE PROTOCOL IN DEFAVOAREA ALTORA...!!!!!! Alt aspect, NIMENI, ABSOLUT NIMENI NU ARE VOIE PE LEGE SA DECIDA IN NUMELE ALTEI CREANTE SAU ALTOR DREPTURI CREANTE DIN ACTELE PE CARE LE DETINE / DETINEM, CEEA CE S-A INTAMPLAT....
PENTRU A FI MANDADAT PE CREANTELE SALARIALE TREBUIA UN JURIST SAU AVOCAT SA CONCEAPA O FORMA LEGALA IN CARE INDIVIDUAL ( DECI FIECARE IN PARTE, NU TABELAR ) ACEA PERSOANA MANDATA ALTA ENTITATE ( EX:SINDICATE ) SAU PERSOANA ( AVOCATI, JURISTI..S.A.M.D) SA LE REPREZINTE CREANTELE SALARIALE, CEEA CE NU S-A INTAMPLAT, DIN CONTRA S-AU PRONUNTAT SALARIATII ANGAJATI PE SUME ALE SALARIATILOR FOSTI SALARIATI. http://www.docdroid.net/
Legea 85/2006 privind procedura insolventei, consolidata ABROGATA
Art. 3.10. creantele salariale sunt creantele ce izvorasc din raporturi de munca între debitor si angajatii acestuia. Aceste creante sunt înregistrate din oficiu în tabelul de creante de catre administratorul judiciar/lichidator;
Art. 96. (2) Planul va stabili acelasi tratament pentru fiecare creanta din cadrul unei categorii distincte, cu exceptia cazului în care detinatorul unei creante din categoria respectiva consimte un tratament mai putin favorabil pentru creanta sa.
Art. 101. (2) Tratament corect si echitabil exista atunci când sunt îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
b) nici o categorie sau nici o creanta apartinând unei categorii nu primeste mai mult decât valoarea totala a creantei sale;
Art. 41. (3) În cazul în care se confirma un plan de reorganizare, dobânzile, majorarile ori penalitatile de orice fel sau cheltuielile accesorii la obligatiile nascute ulterior datei deschiderii procedurii generale se achita în conformitate cu actele din care rezulta si cu prevederile programului de plati. În cazul în care planul esueaza, prevederile alin. (1) si (2) se aplica corespunzator pentru calculul accesoriilor cuprinse în programul de plati, la data intrarii în faliment.
Art. 64.(6) Creantele nascute dupa data deschiderii procedurii, în perioada de observatie sau în procedura reorganizarii judiciare vor fi platite conform documentelor din care rezulta, nefiind necesara înscrierea la masa credala. Prevederea se aplica în mod corespunzator pentru creantele nascute în procedura de faliment. UNDE SUNT BANII DE LA OLTCHIM?????
Re: CREANTELE SALARIALE OLTCHIM 30 ianuarie 2013: DNA S.O.S OLTCHIM
PENTRU TOTI FRIPTURISTIII , POFTA BUNA :
PENTRU INTERESUL VOSTRU MESCHIN ATI VANDUT OLTCHIM LA FIER VECHI SI INCA ESTE INCHIS, MUNCA SI VIITORUL NU VA INTERESEAZA SI SUNTETI FOLOSITI PE POST DE CERSETORI LA O FRIPTURA SI-UN PAHAR DE ALCOOL, INSTIGATI SA NE FACETI ZILE FRIPTE SI SA TRADATI TOT, RUSINE SA VA FIE IMPOSTORILOR, NUMAI GALAGIA ESTE DE VOI DAR IMPOTRIVA NOASTRA A CELOR NEVINOVATI, NU SI A SINDICATELOR SI STATULUI ROMAN CARE NE UMILESC, NE FURA, NE JIGNESC, NE HAITUIESC, NE IMPING LA DEZASTRU, NE MINT........S.A.M.D., PENTRU COLEGII SI FAMIILELE LOR CARE I-ATI UMILIT SI DISTRUS, ATI CALCAT SI PE CADAVRE SI FAMILIILE LOR, TOT COLEGI CU NOI, LA PROPRIU, VETI PLATII TOTI. DUMNEZEU NU DOARME!!! NUMAI DUMNEZEU FACE DREPTATEA SI LEGEA PENTRU TOTI CARE VA COMPORTATI PE PLACUL ALTORA CA VOI, DAR CARE NE-AU FURAT VIITORUL SI BANII!!!
SINDICATELE TREBUIAU SA FIE CU AVOCATI SI SA LUPTE LA BAIONETA CU STATUL ROMAN PE ACEST PROCES AL INLSOLVENTEI, INSA EI AU FACUT PACT CU EI SI DIVERSE HARTII SEMNATE INTRE EI, INTALNIRI DE TAINA LA PREFECTURA SAU MAI STI TU PE UNDE..., EVITAND PROCESUL IN CARE ESTE OLTCHIM. SINDICATELE AU FOST IN RAZBOI CU ANGAJATII SI FOSTII SALARIATI * PLATITI DE ACESTIA PRIN COTIZATII SI INCASAND BANI DE LA NOI * SI IMBARLIGATORI CONTINUU......., DETURNATORI DE FAPTE SI EVENIMENTE, INSTIGATORI, RAU VOITORI SI DIVERSIONISTI CONTINUU...
Societate in insolventa,
in insolvency,
en procedure collective
SC OLTCHIM SA RM VALCEA
Sentinta nr. 617 din 30.01.2013 pronuntata de Tribunalul Valcea in dosarul 887/90/2013
Legea 85/2006 privind procedura insolventei, consolidata ABROGATA
Portal > Tribunalul VÂLCEA > Informaţii dosar
Informaţii generale
| Nr. unic (nr. format vechi) : | 887/90/2013 |
| Data inregistrarii | 25.01.2013 |
| Data ultimei modificari: | 22.05.2015 |
| Sectie: | a II a CIVILA |
| Materie: | Faliment |
| Obiect: | cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5 |
| Stadiu procesual: | Fond |
| Nume | Calitate parte |
|---|---|
| SC OLTCHIM SA RM VALCEA | Debitor |
| CONSORTIUL ROMINSOLV SPRL - RFO 0122/2006 | Lichidator |
| BDO BUSINESS RESTRUCTURING SPRL - RFO 0239/2006 | Lichidator |
| JUDECĂTORIA RÂMNICU VÂLCEA | Reprezentant legal |
| OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA | Reprezentant legal |
| D.G.F.P VÂLCEA | Reprezentant legal |
| COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE | Reprezentant legal |
si TOTI CREDITORII CU CREANTE....
Şedinţe
| 23.09.2015 |
|
Ora estimata: 08:00
|
|
This comment has been removed by the person who wrote it.
Re: " Ramane cum am stabilit ... nimic nu s-a modificat: culmea tupeului şi nesimţirii la Oltchim ":
AU CREAT NUMAI ABUZURI:
NU SUNTEM PE CAZ SOCIAL DISPONIBILIZATI, ASA CUM AU INCHEIAT EI DUPA DISPONIBILIZARE PE HOTIE COMPLETARE IN FURT SI CREAND CONFUZII SI ALTE ILEGALITATI... DISPONIBILIZATII 2013 AVEM DREPTURI SALARIALE DIN RAPORTUL DE MUNCA PE LEGE CCM OLTCHIM SALARII si Legea 85/2006 cu TOATE LEGILE IN SUSTINERE
VA MAI DAU INCA O INFORMATIE SCRIS, OFICIAL EI NU AU ADUS NIMIC LA CUNOSTINTA FOSTILOR SALARIATI DISPONIBILIZATI 2013, NIMIC, ABSOLUT NIMIC, NU DETINEM NICIO HARTIE IN AFARA DE CE AM PLECAT DIN OLTCHIM, DUPA ACHITARE C.O., SALARII CONCEDII DE ODIHNA CEI CARE NU I-AU PRIMIT, ATUNCI LI S-A ACHITAT SI S-A SPUS STOP, GATA DE LA OLTCHIM OPRIRE ACHITARI STOP PLATI ... NIMIC, CHEMARE NICAIERI SAU PREZENTARE UNDEVA SA FACEM NOI "INTELEGERI" CU EI SI INTERESELE LOR MESCHINE SAU SA NE ADUCA CEVA LA CUNOSTITA, NIMIC, NOI NE-AM DUS SA NE INTERESAM, SA INTREBAM, SA...SA, AVEM DREPTUL SA REFUZAM SA NU NE INSUSIM CEEA CE AU CREAT EI SI FARA ACORDUL NOSTRU CREAND FAPTE PENALE, CAT SI SA NI SE ADUCA LA CUNOSTINTA OFICIAL SI NU IN BATAIE DE JOC, IAR CEREREA AIA ARUNCATA-N VANT SI IRONIC CATRE NOI SI TOTAL PENALA, SA SI LE INFIGA-N CU_R, ACOLO UNDE-I DOARE PE EI HEMORAGIC SI FAC NECESITATILE FIZIOLOGICE PE EI... SI SA SUFERE ASA CUM NE-AU EXPLICAT NOUA, N-A FOST NICI AIA LEGAL, BA DIN CONTRA TOTAL ILEGAL, ASA CA ISI ASUMA IN TOTALITATE FAPTELE CU CEI CARE II STRANGETI BINE IN BRATE SI VA PUPATI CU EI SI SEMNATI SAU ALTE NEMERNICII, FAPTE PENALE.
CEI CARE PICA LA INTELEGERI CU EI, ASTA PRIMESC, E VINA COMUNA PENALA COMISA CHIAR DE EI CU VOI CEI PICATI IN CAPCANA LOR CARE STIU CA MERG PE DRUMUL PUSCARIILOR, sunt declaratiile lor scrise:
" abuzul nu ţine cont de lege ci numai de voința şi interesul făptuitorului."
"să le înfigem ţăruşul în inimă. Să îi radiem de pe faţa pământului! Repede!"
MIRCEA DEACONU
Practician în insolvenţă(partener RomInsolv)
FLORIAN MATEIŢĂ
Practician în insolvenţă(partener RomInsolv)
Re: un bagator de seama
Prietene, esti confuz, confuz si-mi pare sincer rau. N-are nicio legatura pensia mea cu situatia creata, niciolegatura, niciolegatura NU SUNTEM PE CAZ SOCIAL DISPONIBILIZATI, ASA CUM AU INCHEIAT EI DUPA DISPONIBILIZARE PE HOTIE COMPLETARE IN FURT SI CREAND CONFUZII SI ALTE ILEGALITATI.. DISPONIBILIZATII 2013 AVEM DREPTURI SALARIALE DIN RAPORTUL DE MUNCA PE CCM OLTCHIM SALARII si Legea 85/2006 cu TOATE LEGILE IN SUSTINERE, poate si greutatile vietii pe care le am si eu si tu, ai si tu greutatile vietii asa cum sunt si eu prins si suntem de acesti vampirizati sugaci si sugative obraznice si puscariabile, NISTE PENALI. Iti induc in eroare mateita asociatii & co si gasca de penali asta, impreuna cu dezbinatorii dintre noi care nu inteleg ca te incu_rajeaza si ne incu_rajeaza sa comitem ilegalitati si condamnari penale daca stam cu puscariasii la intelegeri. Nicio lege din lumea asta nu face si nu comite ilegalitatea pe care o gandesti tu si altii ca tine, NICIO LEGE care pe mai tarziu te trimit la procu_rori si judecatori. Ma intelegi ca iti fac ei rau, au facut rau la altii si mai doresc sa pice si altii in raul lor, doresc sa murdareasca sa faca mizerie sa arunce ei firmituri si alte ilegalitati. Te bucu_ri acum si va bucu_rati acum de niste firmituri aruncate din munca noastra si molfaite, rontaite de ei prin furturi, hotii si nemerniciri . DE CE NU AM TRIMITE PE EI TOTI ACASA LA PUSCARII CASA LOR, PE INCOMPETENTII ASTIA PENALI SI NE-AM LUA INTEGRAL SUMELE DE BANI CONFORM CU LEGILE SI ACTELE PE CARE LE DETINEM, JUDECATORUL-SINDIC REFUZA PENTRU CA NEMERNICII VIN IN FATA SA CU CONVENTII PROTOCOLARE SI PENALE, NOI NU AM SEMNAT SI NU SUNTEM DEACORD CU EI, IAR TU SI ALTII CA TINE CE FACETI, MERGETI SA VA INSUSITI SI VOI FAPTELE PENALE CARE EI NI LE ARATA, NI LE ARUNCA SI NOUA???? NUMAI DACA EI SI TU ( DE TINE NU STIU, BANUIESC CA NU) SA FI SEMNAT CONVENTII CU EI, NOI NU NE INSUSIM SI NU AVEM INTELEGI SCRISE CU EI SEMNATE. [PUNCT], ESTE PENAL CEEA CE COMIST SI FAC ADUCAND SI ALTI ADEPTI SA-I MOZOLEASCA SI PE EI CU PENAL.
RESTITUIE IN INTEGRUM ( RESTITUTIO IN INTEGRUM ) CU PENALIZARILE SI DAUNE-INTERESE TOT, DISPONIBILIZATII 2013!!!
AU CREAT NUMAI ABUZURI:
LEGEA 85/2006: Capitolul V - Infractiuni si contraventii
Art. 143
(1) Constituie infractiunea de bancruta simpla si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda neintroducerea sau introducerea tardiva, de catre debitorul persoana fizica ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii in termen, care depaseste cu mai mult de 6 luni termenul prevazut la art.27.
(2) Constituie infractiunea de bancruta frauduloasa si se sanctioneaza cu pedeapsa de la 6 luni la 5 ani fapta persoanei care:
a) falsifica, sustrage sau distruge evidentele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia;
b) infatiseaza datorii inexistente sau prezinta in registrele debitorului, in alt act sau in situatia financiara sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind savarsite in frauda creditorilor;
c) instraineaza, in frauda creditorilor, in caz de insolventa a debitorului, o parte din active. continuare aici: #38418 si aici #38422:
|
Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie: Art. 13 HAI LA VALCEA IN OLTCHIM!!!!!!!!!!!!!!
SALARIILE: DNA S.O.S. OLTCHIM RAMNICU VALCEA
RESTITUIE IN INTEGRUM ( RESTITUTIO IN INTEGRUM ) CU PENALIZARILE SI DAUNE-INTERESE TOT, DISPONIBILIZATII 2013!!!
NU SUNTEM PE CAZ SOCIAL DISPONIBILIZATI, ASA CUM AU INCHEIAT EI DUPA DISPONIBILIZARE PE HOTIE COMPLETARE IN FURT SI CREAND CONFUZII SI ALTE ILEGALITATI... DISPONIBILIZATII 2013 AVEM DREPTURI SALARIALE DIN RAPORTUL DE MUNCA PE LEGE CCM OLTCHIM SALARII si Legea 85/2006 cu TOATE LEGILE IN SUSTINERE |
Re: Re: un bagator de seama
#38448: CREANTELE SALARIALE OLTCHIM. - Re: un bagator de seama
PUNCTUL A NU MAI SUNT IN DISCUTIE, NOI AVEM PUNCTUL B DE ACHITAT:
A. LA NIVELUL TARII SI DELIMITARE PROTECTII SOCIALE SI FORME DE RECONVERSIE PROVESIONALA:
#28418 OUG nr. 36/2013 - aplicarea in perioada 2013-2018
#28419 Re: Re: H.G. 241/08.05.2013
Art. 7. - Persoanele concediate in conditiile prezentei ordonante de urgenta beneficiaza de urmatoarele drepturi:
# indemnizatie de somaj care beneficiaza toti somerii in categoriile de someri, OBLIGATIE PE PROTECTIE SOCIALA LA NIVELUL TARII ROMANIA, luati in evidente de AJOFM:
a) 6 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an;
b) 9 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani;
c) 12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.
# indemnizatie venit de completare prin protectie sociala si cu reconversie provesionala, dupa caz cine doreste si se inscrie, nefiind obligatie, pe baze sindicale si statul roman patron coroborat cu AJOFM statul roman:
– 12 luni, pentru persoanele care au o vechime in munca intre 3 ani si pana la 10 ani;
– 20 de luni, pentru persoanele care au o vechime in munca intre 10 ani si pana la 15 ani;
– 22 de luni, pentru salariatii care au o vechime in munca intre 15 ani si pana la 25 de ani;
– 24 de luni, pentru salariatii care au o vechime in munca de cel putin 25 de ani;
B. SOCIETATILE COMERCIALE CAZUL DE FATA SC. OLTCHIM SA., PATRON SI ACTIONAR MAJORITAR STATUL ROMAN.
#30010 CCM (Contractului Colectiv de Munca) la nivel de S.C. OLTCHIM S.A, LEGE JUDECATOREASCA
# plati salarii compensatorii in functie de vechime in munca pe Legea CCM (Contractului Colectiv de Munca ) la nivel de S.C. Oltchim S.A. conform acestei legi aprobata judecatoresc si de toate institutiile in competenta lor si sprijinita de alte legi in vigoare:
Art38. Al1.b) incepand cu 01.01.2012 se acorda o compensatie in functie de vechime,astfel:
1. pentru vechime intre 0 -5 ani o suma neta echivalenta cu 6 salarii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A. la data concedierii;
2. pentru vechime intre 5-15 ani o suma neta echivalenta cu 12 salarii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A. la data concedierii;
3. pentru vechime >15 ani o suma neta echivalenta cu 18 salarii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A. la data concedierii.
SALARII PLATI COMPENSATORII CCM SUMA NETA: 38.164.916 LEI, 9 milioane de euro, valoarea salariilor compensatorii
1. 17.106 lei pentru o vechime intre 0 - 5 ani, reprezentând o suma neta echivalenta cu 6 salarii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A., la data concedierii;
2. 34.212 lei pentru o vechime intre 5 - 15 ani, reprezentând o suma neta echivalenta cu 12 salarii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A., la data concedierii;
3. 51.318 lei pentru o vechime mai mare de 15 ani, reprezentând o suma neta echivalenta cu 18 salarii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A., la data concedierii
UNDE SUNT BANII????
Reducerea de personal vizează 929 de salariaţi (602 în Vâlcea şi 327 în Piteşti) şi are ca scop realizarea unei economii lunare de aproximativ 1.200.000 euro (14,4 milioane euro anual). Demn de remarcat este procentul mare (peste 60%) de salariaţi care au solicitat benevol să fie acceptaţi pe listele de disponibilizări.UNDE SUNT BANII????
UNDE SUNT BANII????
In conformitate cu prevederile art. 1alin.(1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 36/ 2013 masurile de protectie sociala se acorda in baza unui plan de disponibilizare întocmit in conditiile legii.
Prin planul de disponibilizare propus de consortiul de administratori judiciari se propune disponibilizarea a 1050 de salariati ai SC Oltchim SA, cu influente asupra bugetului asigurarilor pentru somaj de aproximativ 32.000.000 lei.
Societate in insolventa,
in insolvency,
en procedure collective
SC OLTCHIM SA RM VALCEA
NU SUNTEM PE CAZ SOCIAL DISPONIBILIZATI, ASA CUM AU INCHEIAT EI DUPA DISPONIBILIZARE PE HOTIE COMPLETARE IN FURT SI CREAND CONFUZII SI ALTE ILEGALITATI.. DISPONIBILIZATII 2013 AVEM DREPTURI SALARIALE DIN RAPORTUL DE MUNCA PE CCM OLTCHIM SALARII si Legea 85/2006 cu TOATE LEGILE IN SUSTINERE
Re: Re: Re: un bagator de seama
#38449: CREANTELE SALARIALE OLTCHIM. - Re: Re: un bagator de seama
OUG nr. 36/2013 - aplicarea in perioada 2013-2018 a unor masuri de protectie sociala acordata persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate in baza planurilor de disponibilizare
A. LA NIVELUL TARII SI DELIMITARE PROTECTII SOCIALE SI FORME DE RECONVERSIE PROVESIONALA:
[ s-au achitat si finalizat procedura prin ajofm conform tuturor somerilor inregistrati]
NU SUNTEM PE CAZ SOCIAL DISPONIBILIZATI, ASA CUM AU INCHEIAT EI DUPA DISPONIBILIZARE PE HOTIE COMPLETARE IN FURT SI CREAND CONFUZII SI ALTE ILEGALITATI... DISPONIBILIZATII 2013 AVEM DREPTURI SALARIALE DIN RAPORTUL DE MUNCA PE LEGE CCM OLTCHIM SALARII si Legea 85/2006 cu TOATE LEGILE IN SUSTINERE
B. SOCIETATILE COMERCIALE CAZUL DE FATA SC. OLTCHIM SA., PATRON SI ACTIONAR MAJORITAR STATUL ROMAN.

| This discussion has been closed. |





Oltchim va reveni la tranzacţionare după doi ani
BVB OLT OLTCHIM S.A. RM. VALCEA
http://www.bvb.ro/
Oltchim va reveni la tranzacţionare după doi ani
Deşi compania, care are datorii de peste 3 miliarde de lei, mai are un drum lung până va deveni din nou solvabilă, legea nu impune menţinerea suspendării de la tranzacţionare pe durata întreg procesului de restructurare a firmei. Acţiunile pot reveni pe bursă în momentul în care instanţa confirmă planul de reorganizare.
În cazul Oltchim, acest lucru s-a întâmplat pe 22 aprilie 2015, dar Tribunalul Vâlcea nu a publicat încă hotărârea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, moment de la care ar putea să cu_rgă termenul de recu_rs împotriva deciziei.
„Reluarea tranzacţionării acţiunilor Oltchim va interveni după rămânerea definitivă a hotărârii de confirmare a Planului de reorganizare, ce va fi transmisă către ASF şi BVB“, au arătat administratorii Oltchim într-un răspuns către ZF datat 21 mai. Pe bursă există companii insolvente ale căror titluri pot fi cumpărate şi vândute, precum Uztel Ploieşti (UZT) şi Industria Sârmei Câmpia Turzii (INSI), deşi aceasta din urmă este din nou suspendată, în vederea unei fuziuni.
Titlurile OLT au fost blocate la valoarea de 0,307 lei/titlu pe 30 ianuarie 2013, când Tribunalul Vâlcea a informat bursa că a deschis procedura de insolvenţă a combinatului. Capitalizarea bursieră a companiei a rămas astfel îngheţată la 105,3 milioane de lei.
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 25.05.2015
http://www.zf.ro/burse