Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
N-am vazut oameni mai prosti decat astia de la Oltchim.
Ati fost morti. A venit un om care v-a dat apa si v-a inviat. Voi l-ati gonit. Fochistu, securistu i-ati spus. A plecat si a venit un om care a zis ca trebuie sa aducem pe cineva cu bani multi. Voi ati zis: asa nu-i bine ca-i de munca sa vina inapoi aia care ne-au omorat. S-a saturat si el de voi.
Noi n-am avut asa sansa sa ne ajute cineva si la inceput ne-am bucurat pentru voi.
Voi sunteti prosti si nu meritati atata ajutor.
Bun ministru
Ferite de lumina celebrităţii, vietăţile politice din România prosperă şi se dezvoltă cel mai bine în judeţele mici, sărace şi cât mai îndepartate de centrul Capitalei.
CONSTANTIN NIŢĂ
Constantin Niţă de la Braşov este unul dintre baronii locali ai PSD care gravitează în jurul mega- baronului Liviu Dragnea, eminenţa cenuşie a partidului.
Rând pe rând, Niţă a ştiut să fie alături de taberele câştigătoare din PSD, iniţial în slujba lui Năstase, iar apoi alături de Geoană, motiv pentru care a şi fost numit ministru în 2009 şi în final alături de baronetul care l-a trădat pe Geoană şi l-a înscăunat pe Victor Ponta şef.
Niţă a fost ministrul pentru Inteprinderile Mici şi Mijlocii şi este un tip descurcăreţ în afaceri deşi look-ul său cu mustăcioară te duce cu gândul la altceva.
La Braşov Niţă a avut viaţă grea pentru că a trebuit să se lupte pentru putere cu primarul PDL George Scripcaru, baron şi el de felul lui, dar şi cu liberalul Aristotel Căncescu, preşedintele Consiliului Judeţean. Chiar şi acum, deşi sunt parteneri în USL, Niţă şi Căncescu nu sunt în cele mai bune relaţii.
Actualul deputat PSD şi candidat la alegerile din decembrie a ocupat înainte de 1989 importanta funcţie de şef al biroului de exporturi al producătorului de camioane Roman Braşov.
Din acea perioadă dar şi după Revoluţie, Niţă l-a cunoscut pe controversatul om de afaceri cu dublă cetăţenie Paul Brener, asociat în România cu diverşi italieni, membri ai organizaţiei mafiote Cosa Nostra. Brener era omul de încredere al generalui de Securitate Dragoş Diaconescu, directorul societăţii ARGUS care se ocupa din partea Securităţii de exporturile României.
Potrivit jurnaliştilor de la Romania libera, numele lui Niţa este legat de interceptarile telefonice facute de Squadra Mobile din Sicilia, avand drept subiect discutii purtate de capi ai mafiei italiene. In acele convorbiri, mafiotii s-ar fi referit la Niţă ca la un om de legatura cu reprezentantul lor in Romania, Paul Brener.
Niţă a recunoscut că-l cunoaşte pe Brener dar a precizat că nu a făcut vreodată afaceri cu el.
Tot din trecutul deputatul PSD mai sunt de meţionat implicarea sa în preluarea parcului industrial Roman SA din Braşov – în 2003 o asociaţie, numită Pro Braşov, formata majoritar din membri PSD a primit , prin hotarare de govern, pachetul majoritar (80%) al societatii care administreaza parcul industrial Roman SA.
Imediat, in decembrie 2003, Asociatiei Pro Brasov a infiintat societatea Pro Roman, iar activele uzinei au trecut automat in administrarea acestei societati.
Cu o asemenea dexteritate la afaceri Niţă se califică fără nici o problemă să preia un portofoliu de ministru, de ce nu chiar la Economie, trebuie însă ca PSD să aibă grijă ca nu cumva Niţă să-şi facă o asociaţie şi să treacă apoi activele ministerului prin hotărâre de guvern pe persoană juridică http://realitatea.mobi/1051728
Eheeeeeeee
This comment has been removed by the author of the petition.
Reason for the removal: AUTORUL PETITIEI - Domnilor, imi pare rau dar va rog sa REFORMULATI daca vreti "sa existati" pe aceasta petitie!
Ideii nu injurii si nu amenintari.
Prin postarea opiniilor sau oricaror texte pe PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” cititorii / utilizatorii / autorii de comentarii sunt de acord cu urmatoarele:
3. Este interzisa utilizarea unui limbaj indecent, vulgar, abuziv in discutiile cu alti cititori / utilizatori / autori de comentarii.
Sunt interzise comentariile denigratoare, care sa contina amenintari sau sa violeze intimitatea, viata privata a altor persoane.
Injuriile de orice fel nu sunt permise.
9. AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” isi rezerva dreptul de a sterge continutul discutabil al unor comentarii, intr-un timp rezonabil.
Acesta va fi un proces manual, astfel incat nu va fi posibila stergerea sau modificarea mesajelor instantaneu.
AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” isi rezerva dreptul de a elimina acele opinii / comentarii pe care le considera daunatoare sub orice forma, imaginii PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM”.
12. Postarea unui mesaj in sectiunea de comentarii, sectiune pusa la dispozitia cititoriilor, inseamna acceptarea tacita a continutului acestui regulament.
REGULAMENT CU PRIVIRE LA POSTAREA DE COMENTARII PE PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” ()
Postarea unor comentarii pe PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” se face va sub autoritatea acestui regulament, in termenii si conditiile de mai jos.
PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” cuprinde o sectiune de comentarii in care cititorii isi pot posta / prezenta opiniile si comentariile, in mod liber dar in conditiile prezentului “regulament”.
Postarea opiniilor presupune implicit acceptarea acestor termeni si conditii, cu toate consecintele care decurg din acceptarea acestora.

1. Este interzisa postarea materialelor pentru care autorii postarilor respective nu detin drepturile legale de autor (copyright) sau nu au incuviintarea proprietarului pentru a utiliza materialul.
2. Este interzisa postarea multipla a aceluiasi comentariu.

4. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale.
Nu este permisa promovarea activitatilor infractionale sau a utilizarii bunurilor sau substantelor ilegale.
5. Nu sunt permise comentarii cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene.
Nu sunt permise discriminarile referitoare la sex, varsta, religie, etnie, orientare sexuala ori alte discriminari personale.
6. Este interzis furtul de semnatura al altor utilizatori.
7. Toate comentariile exprima punctul de vedere si opiniile autorilor acelor comentarii si nu ale AUTORULUI PETITIEI (exceptie facand mesajele scrise chiar de catre acesta), motiv pentru care nu ne asumam responsabilitatea pentru materialele postate pe acesta petitie de catre alte persoane.
Raspunderea asupra continutului opiniilor si comentariilor postate de cititori pe PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” revine in intregime autorilor acestor opinii si comentarii.
8. AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” nu ofera garantii pentru lipsa de acuratete a comentariilor si opiniilor postate de cititori, pentru mesajele incomplete, inutile sau pentru orice informatii prezentate.
Comentariile exprima punctele de vedere ale autorilor respectivelor comentarii si nu ale AUTORULUI PETITIEI.

AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” se obliga sa nu modifice, sub nici o forma, continutul comentariilor postate de cititori in conditiile prezentului regulament.
Acceptate spre publicare, comentariile devin parte integranta a PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM”.
Sub nici o forma autorul unui comentariu nu va revendica vreun drept legal sau vreo raspundere din partea AUTORULUI PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” asupra textului postat de catre autorul comentariului respectiv.
Raspunderea personala, a celui care posteaza un comentariu, pentru orice aspect legal in legatura cu postarea, nu poate fi delegata AUTORULUI PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” sau altei persoane.
10. Modificarea si / sau stergerea integrala sau partiala a comentariilor postate este dreptul exclusiv al AUTORULUI PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” la libera apreciere a acestuia.
Orice solicitari de modificare si / sau stergere comentarii ale autorilor care au postat respectivele comentarii, precum si solicitarile cititoriilor cu privire la comentariile ce nu le apartin, nu sunt permise si nu pot fi luate in considerare de catre AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” sau de catre ADMINISTRATORUL SITE-ului http://www.petitieonline.com, singurii in masura sa decida conformitatea comentariilor cu regulamentul si conditiile postarii de comentarii pe acest SITE si pe PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM”.
11. Autorul comentariului este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma eventualele daune, in cazul unor actiuni legale impotriva celor publicate.
Comentariile postate nu sunt monitorizate in fiecare secunda si, in consecinta, AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” nu isi asuma responsabilitatea pentru continutul lor.

13. Daca considerati ca orice material de pe acesta petitie, postat de catre AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” sau de altcineva, violeaza drepturile de copyright sau orice alte drepturi, va rugam sa ne contactati, astfel incat sa putem lua o decizie in cunostinta de cauza.
AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” isi rezerva dreptul de a sterge orice comentariu care nu se supune acestor conditii.
Prezentul regulament poate fi modificat de catre AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” fara instiintari prealabile atunci cand situatiile noi o impun.

Reason for the removal: Bombonel 2
#19286 Pentru trai pe vatrai
2014-04-05 09:38
Fai Buduneto
Tu nu intelegi ca ati luat-o in bot.
Nu mai tot posta pusa fiind de grangurele tau Pirvu tampenii despre Nita.
Parca acu vreo 2 saptamani tot tu postai pe aici ca Pirvu este sustinut de Nita si nu va fi schimbat pentru incompetenta crasa.
Atunci era bun ministrul Nita.
Bahhhh sunteti prosti de putiti !!! Ati mintit si dezinformat in toamna anului 2012 despre Faraon ca niste javre ordinare. Iaca acu s-a intors roata si acu o sa o sugeti.
Pregatiti-va sa dati cu subsemnatul si tu si Pirvulica si Danut Oprica si Udroica despre toate activele pe care le-ati scos pe poarta din Petrochimie fara acte si din care Pirvache magraonul a facut bani de i-a uns pe Gerica sa il puna general pe Dumitru ca sa dea mita sindicala la Valcea sa incerce sa obtina sustinerea oamenilor.
BA INTELEGETI ODATA CA ATI MINTIT SI DEZINFORMAT DESTUL !!!
O VETI SUGE IN FINAL TOATE MINCIUNILE VOASTRE S-AU DEMONSTRAT.
AUZI FRATE PIRVU A ADUS INVESTITORI CU BANI MULTI !!!!
HA HA HA !!!
BUNA GLUMA !!!
CINE DA MA DOI LEI PE UN COCALAR MANELIST !!!
ZILE FOTAAAAAAAAAA TRAIASCA FAMILIA TA !!!
SUNTEM MULTI ACUM UNITI SI II VOM MAZILI PE COCALARI !!
OLTCHIM TREBUIE CONDUS DE CHIMISTI NU DE COCALARI MANELISTI FOSTI MECANICI PARATI !!
AUTORUL PETITIEI - Domnilor, imi pare rau dar va rog sa REFORMULATI daca vreti "sa existati" pe aceasta petitie!
Ideii nu injurii si nu amenintari.
Prin postarea opiniilor sau oricaror texte pe PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” cititorii / utilizatorii / autorii de comentarii sunt de acord cu urmatoarele:
3. Este interzisa utilizarea unui limbaj indecent, vulgar, abuziv in discutiile cu alti cititori / utilizatori / autori de comentarii.
Sunt interzise comentariile denigratoare, care sa contina amenintari sau sa violeze intimitatea, viata privata a altor persoane.
Injuriile de orice fel nu sunt permise.
9. AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” isi rezerva dreptul de a sterge continutul discutabil al unor comentarii, intr-un timp rezonabil.
Acesta va fi un proces manual, astfel incat nu va fi posibila stergerea sau modificarea mesajelor instantaneu.
AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” isi rezerva dreptul de a elimina acele opinii / comentarii pe care le considera daunatoare sub orice forma, imaginii PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM”.
12. Postarea unui mesaj in sectiunea de comentarii, sectiune pusa la dispozitia cititoriilor, inseamna acceptarea tacita a continutului acestui regulament.
REGULAMENT CU PRIVIRE LA POSTAREA DE COMENTARII PE PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” ()
Postarea unor comentarii pe PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” se face va sub autoritatea acestui regulament, in termenii si conditiile de mai jos.
PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” cuprinde o sectiune de comentarii in care cititorii isi pot posta / prezenta opiniile si comentariile, in mod liber dar in conditiile prezentului “regulament”.
Postarea opiniilor presupune implicit acceptarea acestor termeni si conditii, cu toate consecintele care decurg din acceptarea acestora.
Prin postarea opiniilor sau oricaror texte pe PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” cititorii / utilizatorii / autorii de comentarii sunt de acord cu urmatoarele:
1. Este interzisa postarea materialelor pentru care autorii postarilor respective nu detin drepturile legale de autor (copyright) sau nu au incuviintarea proprietarului pentru a utiliza materialul.
2. Este interzisa postarea multipla a aceluiasi comentariu.
3. Este interzisa utilizarea unui limbaj indecent, vulgar, abuziv in discutiile cu alti cititori / utilizatori / autori de comentarii.
Sunt interzise comentariile denigratoare, care sa contina amenintari sau sa violeze intimitatea, viata privata a altor persoane.
Injuriile de orice fel nu sunt permise.
4. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale.
Nu este permisa promovarea activitatilor infractionale sau a utilizarii bunurilor sau substantelor ilegale.
5. Nu sunt permise comentarii cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene.
Nu sunt permise discriminarile referitoare la sex, varsta, religie, etnie, orientare sexuala ori alte discriminari personale.
6. Este interzis furtul de semnatura al altor utilizatori.
7. Toate comentariile exprima punctul de vedere si opiniile autorilor acelor comentarii si nu ale AUTORULUI PETITIEI (exceptie facand mesajele scrise chiar de catre acesta), motiv pentru care nu ne asumam responsabilitatea pentru materialele postate pe acesta petitie de catre alte persoane.
Raspunderea asupra continutului opiniilor si comentariilor postate de cititori pe PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” revine in intregime autorilor acestor opinii si comentarii.
8. AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” nu ofera garantii pentru lipsa de acuratete a comentariilor si opiniilor postate de cititori, pentru mesajele incomplete, inutile sau pentru orice informatii prezentate.
Comentariile exprima punctele de vedere ale autorilor respectivelor comentarii si nu ale AUTORULUI PETITIEI.
9. AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” isi rezerva dreptul de a sterge continutul discutabil al unor comentarii, intr-un timp rezonabil.
Acesta va fi un proces manual, astfel incat nu va fi posibila stergerea sau modificarea mesajelor instantaneu.
AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” isi rezerva dreptul de a elimina acele opinii / comentarii pe care le considera daunatoare sub orice forma, imaginii PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM”.
AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” se obliga sa nu modifice, sub nici o forma, continutul comentariilor postate de cititori in conditiile prezentului regulament.
Acceptate spre publicare, comentariile devin parte integranta a PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM”.
Sub nici o forma autorul unui comentariu nu va revendica vreun drept legal sau vreo raspundere din partea AUTORULUI PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” asupra textului postat de catre autorul comentariului respectiv.
Raspunderea personala, a celui care posteaza un comentariu, pentru orice aspect legal in legatura cu postarea, nu poate fi delegata AUTORULUI PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” sau altei persoane.
10. Modificarea si / sau stergerea integrala sau partiala a comentariilor postate este dreptul exclusiv al AUTORULUI PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” la libera apreciere a acestuia.
Orice solicitari de modificare si / sau stergere comentarii ale autorilor care au postat respectivele comentarii, precum si solicitarile cititoriilor cu privire la comentariile ce nu le apartin, nu sunt permise si nu pot fi luate in considerare de catre AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” sau de catre ADMINISTRATORUL SITE-ului http://www.petitieonline.com, singurii in masura sa decida conformitatea comentariilor cu regulamentul si conditiile postarii de comentarii pe acest SITE si pe PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM”.
11. Autorul comentariului este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma eventualele daune, in cazul unor actiuni legale impotriva celor publicate.
Comentariile postate nu sunt monitorizate in fiecare secunda si, in consecinta, AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” nu isi asuma responsabilitatea pentru continutul lor.
12. Postarea unui mesaj in sectiunea de comentarii, sectiune pusa la dispozitia cititoriilor, inseamna acceptarea tacita a continutului acestui regulament.
13. Daca considerati ca orice material de pe acesta petitie, postat de catre AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” sau de altcineva, violeaza drepturile de copyright sau orice alte drepturi, va rugam sa ne contactati, astfel incat sa putem lua o decizie in cunostinta de cauza.
AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” isi rezerva dreptul de a sterge orice comentariu care nu se supune acestor conditii.
Prezentul regulament poate fi modificat de catre AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” fara instiintari prealabile atunci cand situatiile noi o impun.
adevaratii hoti de la oltchim
Pentru marele manager Pirvu
Iti lingi ranile???
Pirvuleeeeeeeeeeeee
Pirvulica nu mai postezi pe aici?????????
Ai tacut??? Nu mai dezinformezi nimic sub titulatura de musafir????
This comment has been removed by the author of the petition.
Reason for the removal: Musafir
#19290 marea debarcare
2014-04-05 09:58
Pirvule te-ai dus pe pula.... Sa-l iei si pe limbricul ala de Spiru cu muiere cu tot,care oricum au zilele numarate si pe zdreanta aia de Mardare sau Munteanu sau cum pula mea o mai chemao si sa ne lasati fratilor ca ne-ati adus la faliment...Ati furat pana n-ati mai putut...Oricum va trebui sa dati explicatii banditilor...Fi-mi-ar sila de voi!!! Hotii striga hotii...Huuuuuuuuuuuaaaaaa

Pirvulica si Ziarul Ancheta
Sa mori tu luptatorule !!!!
Ia cititi mai colegi ce declara minunatul asta de cocalar mecanic manager ca va face la Oltchim???
Cum e bah??? Minciuna are picioare scurte.
Ce ai facut din ce ai promis???
Nimic .......... Ai luat 12 000 RON/luna salariu dublu cat al lui Roibu care avea 4500 se poate verifica si te-ai plimbat cu WV Passat al Oltchim. Asta este sumarul activitatilor tale la Oltchim.
This comment has been removed by the author of the petition.
Reason for the removal:
Musafir
#19292 Re: Pentru marele manager Pirvu
2014-04-05 10:08
#19288: Bombonel 2 - Pentru marele manager Pirvu
lasati l fratilor ca su ge piulua lui FOTA,,cu cernev ,piperea,de fapt tradatoriiiiiiiiiiiiiii,va spune FOTAAAAAAAAAAAAAAAA,atit de la PIPICASSO
AUTORUL PETITIEI - Domnilor, imi pare rau dar va rog sa REFORMULATI daca vreti "sa existati" pe aceasta petitie!
Ideii nu injurii si nu amenintari.
Prin postarea opiniilor sau oricaror texte pe PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” cititorii / utilizatorii / autorii de comentarii sunt de acord cu urmatoarele:
3. Este interzisa utilizarea unui limbaj indecent, vulgar, abuziv in discutiile cu alti cititori / utilizatori / autori de comentarii.
Sunt interzise comentariile denigratoare, care sa contina amenintari sau sa violeze intimitatea, viata privata a altor persoane.
Injuriile de orice fel nu sunt permise.
9. AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” isi rezerva dreptul de a sterge continutul discutabil al unor comentarii, intr-un timp rezonabil.
Acesta va fi un proces manual, astfel incat nu va fi posibila stergerea sau modificarea mesajelor instantaneu.
AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” isi rezerva dreptul de a elimina acele opinii / comentarii pe care le considera daunatoare sub orice forma, imaginii PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM”.
12. Postarea unui mesaj in sectiunea de comentarii, sectiune pusa la dispozitia cititoriilor, inseamna acceptarea tacita a continutului acestui regulament.
REGULAMENT CU PRIVIRE LA POSTAREA DE COMENTARII PE PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” ()
Postarea unor comentarii pe PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” se face va sub autoritatea acestui regulament, in termenii si conditiile de mai jos.
PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” cuprinde o sectiune de comentarii in care cititorii isi pot posta / prezenta opiniile si comentariile, in mod liber dar in conditiile prezentului “regulament”.
Postarea opiniilor presupune implicit acceptarea acestor termeni si conditii, cu toate consecintele care decurg din acceptarea acestora.
Prin postarea opiniilor sau oricaror texte pe PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” cititorii / utilizatorii / autorii de comentarii sunt de acord cu urmatoarele:
1. Este interzisa postarea materialelor pentru care autorii postarilor respective nu detin drepturile legale de autor (copyright) sau nu au incuviintarea proprietarului pentru a utiliza materialul.
2. Este interzisa postarea multipla a aceluiasi comentariu.
3. Este interzisa utilizarea unui limbaj indecent, vulgar, abuziv in discutiile cu alti cititori / utilizatori / autori de comentarii.
Sunt interzise comentariile denigratoare, care sa contina amenintari sau sa violeze intimitatea, viata privata a altor persoane.
Injuriile de orice fel nu sunt permise.
4. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale.
Nu este permisa promovarea activitatilor infractionale sau a utilizarii bunurilor sau substantelor ilegale.
5. Nu sunt permise comentarii cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene.
Nu sunt permise discriminarile referitoare la sex, varsta, religie, etnie, orientare sexuala ori alte discriminari personale.
6. Este interzis furtul de semnatura al altor utilizatori.
7. Toate comentariile exprima punctul de vedere si opiniile autorilor acelor comentarii si nu ale AUTORULUI PETITIEI (exceptie facand mesajele scrise chiar de catre acesta), motiv pentru care nu ne asumam responsabilitatea pentru materialele postate pe acesta petitie de catre alte persoane.
Raspunderea asupra continutului opiniilor si comentariilor postate de cititori pe PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” revine in intregime autorilor acestor opinii si comentarii.
8. AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” nu ofera garantii pentru lipsa de acuratete a comentariilor si opiniilor postate de cititori, pentru mesajele incomplete, inutile sau pentru orice informatii prezentate.
Comentariile exprima punctele de vedere ale autorilor respectivelor comentarii si nu ale AUTORULUI PETITIEI.
9. AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” isi rezerva dreptul de a sterge continutul discutabil al unor comentarii, intr-un timp rezonabil.
Acesta va fi un proces manual, astfel incat nu va fi posibila stergerea sau modificarea mesajelor instantaneu.
AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” isi rezerva dreptul de a elimina acele opinii / comentarii pe care le considera daunatoare sub orice forma, imaginii PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM”.
AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” se obliga sa nu modifice, sub nici o forma, continutul comentariilor postate de cititori in conditiile prezentului regulament.
Acceptate spre publicare, comentariile devin parte integranta a PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM”.
Sub nici o forma autorul unui comentariu nu va revendica vreun drept legal sau vreo raspundere din partea AUTORULUI PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” asupra textului postat de catre autorul comentariului respectiv.
Raspunderea personala, a celui care posteaza un comentariu, pentru orice aspect legal in legatura cu postarea, nu poate fi delegata AUTORULUI PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” sau altei persoane.
10. Modificarea si / sau stergerea integrala sau partiala a comentariilor postate este dreptul exclusiv al AUTORULUI PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” la libera apreciere a acestuia.
Orice solicitari de modificare si / sau stergere comentarii ale autorilor care au postat respectivele comentarii, precum si solicitarile cititoriilor cu privire la comentariile ce nu le apartin, nu sunt permise si nu pot fi luate in considerare de catre AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” sau de catre ADMINISTRATORUL SITE-ului http://www.petitieonline.com, singurii in masura sa decida conformitatea comentariilor cu regulamentul si conditiile postarii de comentarii pe acest SITE si pe PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM”.
11. Autorul comentariului este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma eventualele daune, in cazul unor actiuni legale impotriva celor publicate.
Comentariile postate nu sunt monitorizate in fiecare secunda si, in consecinta, AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” nu isi asuma responsabilitatea pentru continutul lor.
12. Postarea unui mesaj in sectiunea de comentarii, sectiune pusa la dispozitia cititoriilor, inseamna acceptarea tacita a continutului acestui regulament.
13. Daca considerati ca orice material de pe acesta petitie, postat de catre AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” sau de altcineva, violeaza drepturile de copyright sau orice alte drepturi, va rugam sa ne contactati, astfel incat sa putem lua o decizie in cunostinta de cauza.
AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” isi rezerva dreptul de a sterge orice comentariu care nu se supune acestor conditii.
Prezentul regulament poate fi modificat de catre AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” fara instiintari prealabile atunci cand situatiile noi o impun.
Adevarul asta este
gps-uri
Re: Adevarul asta este
#19293: Georjjjjjj - Adevarul asta este
dati numele scirba cernevistaaaaa,caFOTA are alt viitor pt muncitoriiiiiiiii OLTCHIMULUUI,NU ca voi tradatorilor,nu ca voi scirbelor CERNEVISTEEEEEEE,,,,,,,,,,,MITUITORI SI SPAGIIIIIIIIIII,,,,,,,,,,PT CA ATI LIUAT SPAGAAAAAAAA DE LA TAMBALAGIUL DE CVERNEV,DAR FOTA VA SPUS CA D XZEU NU DOARMEEEEEERE,,NU DOARMEEEEEEE CERNEVEEEEEEEEEEEE,,,O SA TE MANINC PERSONAL CERNEVEEEEEE CU PUTA,CU TOT,,,,,,,,,,,,,,,FOTAAAAAAAAA
Asta eeeeeeee
This comment has been removed by the author of the petition.
Reason for the removal:
Musafir
#19297 Re: si pt ca ma provocasi mscirba CERNEVISTAA citeste si bagati la cap cernevistilor
2014-04-05 11:23
#19296: Georjjjjjjj - Asta eeeeeeee
NU MA INTERESEAZA CINE VA FI DIRECTOR GENERAL ,MA DOARE N COT, DAR MA DOARE CIND UN NENOROCIT DE DIRECTOR FACE JOCURILE POLITICE SI JOCURILE ACESTUI TIGAN NU MIT CERNEV,CARE CHIAR M A MATRASIT PE MINE REMUS FOTAAAAAA[FURUI IN GURAAA PE CERNEV SI TALPASANU][SPER CA NU STERGI MAX],,,,,,,,,,,,,,,,,,CHIAR DACA VINE AVRAM,TOT NU L VOI IERTAAA DACA FACE JOCURI POLITICE,HOTIIIIII ORDINAREEEEEEEEEE,,,,,,,,,,,,PT CA REMUS E OM SI NU CURVA POLITICAAAAAAAAA,,,,,,,,,,,,,,,,CE ATI INTELES CERNEVISTILOR?.............DACA EU FOTAAAAAAAAAAA MINT ,,,,ATUNCI DECAPITATIMAAAAA,,,,,,,,,,,,,,DAR PINA ATUNCI E VREMURI GRELEEEEEEEE,,,,,,,,,,,SA AI GRIJA AVRAMEEEEEEEEE,,PT CA EU CHIAR SINT UN PICASSO SI NU AM TEAMAAAAAAAAAAA DE NIMENIIIIIIIIIIIII,DACA TRADATI SI MINTITI CA MIZERIILE TRECUTEEEEEEEE
AUTORUL PETITIEI - Domnilor, imi pare rau dar va rog sa REFORMULATI daca vreti "sa existati" pe aceasta petitie!
Ideii nu injurii si nu amenintari.
Prin postarea opiniilor sau oricaror texte pe PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” cititorii / utilizatorii / autorii de comentarii sunt de acord cu urmatoarele:
3. Este interzisa utilizarea unui limbaj indecent, vulgar, abuziv in discutiile cu alti cititori / utilizatori / autori de comentarii.
Sunt interzise comentariile denigratoare, care sa contina amenintari sau sa violeze intimitatea, viata privata a altor persoane.
Injuriile de orice fel nu sunt permise.
9. AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” isi rezerva dreptul de a sterge continutul discutabil al unor comentarii, intr-un timp rezonabil.
Acesta va fi un proces manual, astfel incat nu va fi posibila stergerea sau modificarea mesajelor instantaneu.
AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” isi rezerva dreptul de a elimina acele opinii / comentarii pe care le considera daunatoare sub orice forma, imaginii PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM”.
12. Postarea unui mesaj in sectiunea de comentarii, sectiune pusa la dispozitia cititoriilor, inseamna acceptarea tacita a continutului acestui regulament.
REGULAMENT CU PRIVIRE LA POSTAREA DE COMENTARII PE PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” ()
Postarea unor comentarii pe PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” se face va sub autoritatea acestui regulament, in termenii si conditiile de mai jos.
PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” cuprinde o sectiune de comentarii in care cititorii isi pot posta / prezenta opiniile si comentariile, in mod liber dar in conditiile prezentului “regulament”.
Postarea opiniilor presupune implicit acceptarea acestor termeni si conditii, cu toate consecintele care decurg din acceptarea acestora.
Prin postarea opiniilor sau oricaror texte pe PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” cititorii / utilizatorii / autorii de comentarii sunt de acord cu urmatoarele:
1. Este interzisa postarea materialelor pentru care autorii postarilor respective nu detin drepturile legale de autor (copyright) sau nu au incuviintarea proprietarului pentru a utiliza materialul.
2. Este interzisa postarea multipla a aceluiasi comentariu.
3. Este interzisa utilizarea unui limbaj indecent, vulgar, abuziv in discutiile cu alti cititori / utilizatori / autori de comentarii.
Sunt interzise comentariile denigratoare, care sa contina amenintari sau sa violeze intimitatea, viata privata a altor persoane.
Injuriile de orice fel nu sunt permise.
4. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale.
Nu este permisa promovarea activitatilor infractionale sau a utilizarii bunurilor sau substantelor ilegale.
5. Nu sunt permise comentarii cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene.
Nu sunt permise discriminarile referitoare la sex, varsta, religie, etnie, orientare sexuala ori alte discriminari personale.
6. Este interzis furtul de semnatura al altor utilizatori.
7. Toate comentariile exprima punctul de vedere si opiniile autorilor acelor comentarii si nu ale AUTORULUI PETITIEI (exceptie facand mesajele scrise chiar de catre acesta), motiv pentru care nu ne asumam responsabilitatea pentru materialele postate pe acesta petitie de catre alte persoane.
Raspunderea asupra continutului opiniilor si comentariilor postate de cititori pe PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” revine in intregime autorilor acestor opinii si comentarii.
8. AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” nu ofera garantii pentru lipsa de acuratete a comentariilor si opiniilor postate de cititori, pentru mesajele incomplete, inutile sau pentru orice informatii prezentate.
Comentariile exprima punctele de vedere ale autorilor respectivelor comentarii si nu ale AUTORULUI PETITIEI.
9. AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” isi rezerva dreptul de a sterge continutul discutabil al unor comentarii, intr-un timp rezonabil.
Acesta va fi un proces manual, astfel incat nu va fi posibila stergerea sau modificarea mesajelor instantaneu.
AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” isi rezerva dreptul de a elimina acele opinii / comentarii pe care le considera daunatoare sub orice forma, imaginii PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM”.
AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” se obliga sa nu modifice, sub nici o forma, continutul comentariilor postate de cititori in conditiile prezentului regulament.
Acceptate spre publicare, comentariile devin parte integranta a PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM”.
Sub nici o forma autorul unui comentariu nu va revendica vreun drept legal sau vreo raspundere din partea AUTORULUI PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” asupra textului postat de catre autorul comentariului respectiv.
Raspunderea personala, a celui care posteaza un comentariu, pentru orice aspect legal in legatura cu postarea, nu poate fi delegata AUTORULUI PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” sau altei persoane.
10. Modificarea si / sau stergerea integrala sau partiala a comentariilor postate este dreptul exclusiv al AUTORULUI PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” la libera apreciere a acestuia.
Orice solicitari de modificare si / sau stergere comentarii ale autorilor care au postat respectivele comentarii, precum si solicitarile cititoriilor cu privire la comentariile ce nu le apartin, nu sunt permise si nu pot fi luate in considerare de catre AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” sau de catre ADMINISTRATORUL SITE-ului http://www.petitieonline.com, singurii in masura sa decida conformitatea comentariilor cu regulamentul si conditiile postarii de comentarii pe acest SITE si pe PETITIA “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM”.
11. Autorul comentariului este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma eventualele daune, in cazul unor actiuni legale impotriva celor publicate.
Comentariile postate nu sunt monitorizate in fiecare secunda si, in consecinta, AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” nu isi asuma responsabilitatea pentru continutul lor.
12. Postarea unui mesaj in sectiunea de comentarii, sectiune pusa la dispozitia cititoriilor, inseamna acceptarea tacita a continutului acestui regulament.
13. Daca considerati ca orice material de pe acesta petitie, postat de catre AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” sau de altcineva, violeaza drepturile de copyright sau orice alte drepturi, va rugam sa ne contactati, astfel incat sa putem lua o decizie in cunostinta de cauza.
AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” isi rezerva dreptul de a sterge orice comentariu care nu se supune acestor conditii.
Prezentul regulament poate fi modificat de catre AUTORUL PETITIEI “SALVATI OLTCHIM–ARPECHIM” fara instiintari prealabile atunci cand situatiile noi o impun.
Re: Asta eeeeeeee
#19296: Georjjjjjjj - Asta eeeeeeee
INTELEGI MAI STIMABILE CINE I FOTA SAU FOTO?,,,,,,,,DATI NUMELE CURVOOOOOOOOOOOOO
Re: Re: Asta eeeeeeee
SI CA SA VEDETI OLTCCHIMISTILOR A DEVARUL,ADEVARAT;FOTA ERA CHEMAT LACOMISIE ,IAR MARDAREE [OPORTUNISTA]MA DETASASE LA RAMPLAST,,,AM SOLIOCITAT AUDIENTA LA MARDARE SI A ZIS [FRANC]CA NU STA DE VORBA CU FOTAAAA,ATUINCI FOTA LA SUNAT PE BETIVUL DE PIRVU SI A FOST PRIMIT SA DISCUTAM,ACEST PIRVUUUUU SI A DAT SEAMA CA CEVA E NECURAT LA MIJLOC SI MI A ZIS SA STAU LINISTIT,PINA LA NOILE PROCEDURI MEDICALE SI NU A RESURSELOR UMANE FACUTE DE GAGICA MEA MARDAREEEE,,,,,,VOI CE INTELEGETI OAMENILOR DE RIND DIN OLTCHIM,?,,[CERNEVE,CERNEVE,NU SCAPI],,,,,,,CA FOTA DE 1 AN SI CEVA,,,, ARE INTERZIS A INTRA IN OLTCHIM?,,DE CE TRADATORULE SI MINCINOSULE DE CERNEV?,,,,,,,ZI MIZERIO DE TALPASANU,A TREBUIT SA TI PIERZI DEMNITATEA SI PRESTIGIUL PT A MINCA RAHAT POLITIC P N L ist?,in frunte cu CERNEV?,,CE VA MAI TREBUIA TRADATORILOR?,,,,,,,,,,,INJURATURI DE LA OAMENI DE RIND PE CARE I ATI TRIMIS ACASAAAAAAAAAAAAAA,BULANGIILOR SI NEMERNICILOR TRADATORI,VA MERITATI SOARTA CA N ARABIA[DECAPITAREA],,,,,,,,,,FOTAAAAA
Re: Re: Re: Asta eeeeeeeePT TINE ION DAN[CAP BEEEEEEEEHAITOR]
#19299: - Re: Re: Asta eeeeeeee
TINE MINTE CE SPUN;CA NU S A NASCUT INCA OMUL CARE SA MA ATINGAA ,IAR DACA NU AI INTELES DIN CE AM SPUS EU FOTA,,,,,,,,,,,ATUNCI O SA MAI VEDEM CE FACE SI FICATUL TAU,PT CA MA DOARE [AL NAIBII] RAU,,INTELEGI MESAJUL MEU..........,,,,,,,,,PIPICASSO
| This discussion has been closed. |