Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

Contactați autorul petiției

Topicul de discuție a fost creat automat pentru petiția Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!


Musafir

#28751

2014-11-09 09:40

Iese o laie,aburela,pacaleala.

Musafir

#28752 700 de lei pentru profesori „în regim de urgenţă” între turul I şi turul II. Ce părere aveţi?

2014-11-09 10:40

Cică toţi învăţătorii şi profesorii de la şcolile, liceele şi facultăţile de stat din Bucureşti (mie mi-au povestit despre chestia asta mai mulţi prieteni, profesori la câteva licee mari) au fost sunaţi ieri să vină, de urgenţă, să semneze un formular – ca să primească 700 de lei (150 de euro).

Pretextul? Un proiect din fonduri europene care se numeşte „Personalul didactic din sistemul învăţământ preuniversitar de stat – promotor al învăţării pe tot parcursul vieţii”. Ce trebuie să facă profesorii pentru aceşti 700 de lei? Să urmeze orice fel de curs de formare şi/sau perfecţionare – inclusiv training-uri – între lunile ianuarie şi iunie din anul viitor. Măi, ce coincidenţa naibii! Cum primesc profesorii români 700 de lei – adică, practic, aproape valoarea unui salariu, pentru un profesor debutant – fix între turul I şi turul II al alegerilor prezidenţiale, „în regim de urgenţă”. O chestie de care nu s-a auzit nimic, niciodată, şi de care brusc se aude acum! Nu ştiu ce e mai pervers în această poveste:

1. Că profesorii români sunt sunaţi, din senin, să vină urgent-urgent la şcoală să încaseze nişte bani – pentru un proiect de care nu au auzit niciodată – fix între turul 1 şi turul 2 de alegeri?

2. Că aceşti bani din fonduri europene sunt distribuiţi „când vrea muşchiul guvernului”, fiind astfel deghizaţi, circumstanţial şi deloc subtil – sub un pretext derizoriu, „cursuri de formare şi training-uri –, în pomană electorală?

3. Că cineva din guvern chiar îşi imaginează că profesorii vor „pune botul” la o astfel de pomană şi că vor uita toată mizeria îndurată în ultimii ani, înghesuindu-se să „pupe mâna”, prin vot, celui care dă pomana?

4. Că vor fi profesori care chiar vor pune botul la pomană, uitând mizeria – şi care vor „pupa mâna”, prin vot?

5. Că profesorul român poate să fie cumpărat cu 700 de lei – şi că 700 de lei SUNT aproape un salariu al unui profesor debutant, într-o ţară colegă în UE cu alte ţări unde profesorii debutanţi câştigă echivalentul a 7 000 de lei (da, mai puneţi un zero – nu mai departe decât în „latina” Italie) sau chiar a 210 000 lei (da, mai înmulţiţi cu 3 – în total 3X10 – în Luxemburg)?

6. Că tot sistemul se dă peste cap şi că directoarele şcolilor şi liceelor stau peste program, vineri, până la 8-9 seara, şi urlă la telefon pentru a-i convoca „forţat” pe profesorii care în mod legitim au alt program sau sunt deja acasă, la o oră de navetă de şcoală – pentru a împărţi această pomană electorală?

7. Că această ştire va trece aproape neobservată şi că nimeni nu se va revolta – o astfel de „pomană” e aproape o fraudă benignă, dacă-i putem spune aşa, în marea de nereguli şi de mizerii din această campanie? Vă rog, aşadar, să votaţi – aveţi şapte opţiuni, de la 1 la 7.

Citeste mai mult: adev.ro/neq4w9


Musafir

#28753

2014-11-09 10:51

O tara de pomanagi ne vindem ptr. un pumn de bani,astia suntem lipsiti de principii si nu privim in viitor,ca ne ducem dracului in jos.

Musafir

#28754 Re: Re: Re: Planul de reorganizare al OLTCHIM iese după alegeri

2014-11-09 13:24

#28732: - Re: Re: Planul de reorganizare al OLTCHIM iese după alegeri 

 Prin tabelul final de creante, salariile angajatilor si fostilor angajati disponibilizati ( toate sumele  creante salarii neplatite ) fiind primii in tabel si prioritari la plata prin achitare si care este obligatoriu................   urmarim evenimentele in continuare...

Daca tu crezi ca in Romania este ceva obligatoriu si legal , te inseli amarnic. Drepturile tale salariale nu trebuiau sa se afle niciodata intr-un stat de drept pe un tabel de creante iar daca tu crezi ca sensibilizezi pe cineva cu acesti termeni scrisi din spatele unei perdele ca sa ma exprim ca un mai  versat ex coleg de al meu (nu ii dau numele, e vorba de domnul Fonta care asa cum e el , mai are si dreptate , prost , prost dar cel putin e barbat). Daca chiar tii la banii aia , vino de luni in fata prefecturii sa-ti ceri drepturile tale furate de catre guvernul roman si de administratorul judiciar. Important de stiut nu este de ajuns sa vii doar tu, important este sa fim cat mai multi. Ceea ce scrii tu acolo e fix pix si nu ia nimeni in seama.

Referitor la "urmarirea evenimentelor in continuare" vei sta pana iti va albii barba si nu ai sa-ti vezi nici macar un leut recuperat din "creanta"

 

Acest articol a fost șters de către autorul petiției (Arata detaliile)

2014-11-09 13:28


Acest articol a fost șters de către autorul petiției (Arata detaliile)

2014-11-09 13:34


Acest articol a fost șters de către autorul petiției (Arata detaliile)

2014-11-09 13:36


Acest articol a fost șters de către autorul petiției (Arata detaliile)

2014-11-09 14:07


Acest articol a fost șters de către autorul petiției (Arata detaliile)

2014-11-09 14:16


Acest articol a fost șters de către autorul petiției (Arata detaliile)

2014-11-09 14:18



Musafir

#28761 in nemernicia mamelor voastre de cernevistii oltchimului[tradatorilor],cu taticutul vostru?

2014-11-09 14:35

#28760: - Re: si ca sa nu fiti suparati,o suge ti si voi cu piperea,talpasanu,popescu v si cernobil? 

 cum e cu ordonanta data mai burdoaza,ghioca,sau cap de cal?    cum e cerneve cu ORDONANTA?   pai hai sa va spun eu fratilor despre nemernicii astia ce pune au la cale;[redau discutia cernev,burdoaza,etc; baaaa anuntati oamenii ca e buna ordonanta,iar tu burdoaza[nicule] fi mai credibil si bagati o si tu[in cur],ca te voi aduce inapoi la anu,iei si tu niste banii acolo si vi inapoi,ca te angajez eu[TAMBALAGIUL MAINI MELE],cum e mai cerneve?   IAR PT RESTUL DE PROSTII OLTCHIMULUI,VINOVATI SE FAC ESCROCII SI NEMERNICII[TRADATORIIII] DE;PIPEREA,TALPASANU,CERNEV,VOSGANIAN,PIRVU,DUMITRU[marele sindicacalist].   ASTA E ADEVARUL NEMERNICILOR ENUMERATI DE FOTA,PAAAAA,IN NEMERICIA VOASTRA DE PROSTI,CREDEA TI CA NU SE AFLA ADEVARUL?    APROPO TRADATORILOR[RESTUL],VOI CIND PLECATI DUPA CERNEV?

NU E PICASSO ,E MARGELATU,I O MAI SUGEEERATI LA BAIATU?

#28762 Re: in nemernicia mamelor voastre de cernevistii oltchimului[tradatorilor],cu taticutul vostru?

2014-11-09 14:49

#28761: - in nemernicia mamelor voastre de cernevistii oltchimului[tradatorilor],cu taticutul vostru? 

 AM UITAT SA VA READUC AMINTE DESPRE MIZERIA DE VOSGANIAN;TINETI MINTE CIND TRADATORUL DE VOSGANIAN NU A MAI APARUT TIMP DE PESTE 6 LUNI IN PRESA SI VIATA POLITICA? DE CE?  PT CA HOTUL DE PONTA A AFLAT SMENARIA[HOTIA SI TRADAREA] CU ZAREMBA,PIPEREA,CERNEV SI IA SPUS SA STEA PUTIN LA UMBRA[ASCUNS],PINA TRECE EUFORIA,IAR ACUM ,UNDE ESTE VOSGANIAN,CU ALT TRADATOR DE OLTCHIM[TARICEANU]?  IN CE BARCA SUNT DOMNILOR ACEST ORDINARI IMPUTITI?


Musafir

#28763 "Astăzi în Timişoara, mâine-n toată ţara"! Vrem alegeri libere"! "Ponta, nu uita, ..."!

2014-11-09 15:06

Agentiile de presa straine scriu despre protestele din Romania de dinaintea turului doi al alegerilor prezidentiale

Postat la: 09.11.2014 - 15:14

Principalele agenţii de presă străine scriu despre manifestaţiile care au avut loc sâmbătă în mai multe oraşe din România, în cursul cărora mii de persoane au acuzat Guvernul că a îngreunat votul românilor din străinătate în primul tur al alegerilor prezidenţiale de la 2 noiembrie.

REUTERS scrie că mii de persoane s-au adunat în oraşe de pe tot teritoriul României pentru a-i susţine pe compatrioţii din străinătate, care au fost "împiedicaţi" să voteze în primul tur. Protestatari din capitală şi din oraşele Cluj şi Timişoara, în vestul ţării, i-au cerut premierului Victor Ponta, clasat primul după turul întâi, să demisioneze, acuzându-l că a eşuat să asigure tuturor cetăţenilor dreptul de a vota.

La Cluj, participanţii la proteste au agitat bannere pe care se putea citi: "Dreptul la vot" sau "Solidaritate cu diaspora" şi au strigat "Demisia" şi "România liberă", scrie agenţia.

"O victorie a lui Ponta poate aduce mai multă stabilitate ţării cu 20 de milioane de locuitori, după o recesiune dureroasă şi ani de gâlceavă între el şi Băsescu, dar mulţi afirmă că sunt îngrijoraţi în legătură cu independenţa sistemului judiciar", comentează Reuters.

Agenţia ASSOCIATED PRESS (AP), citată de postul Fox News, notează că acest protest faţă de Guvern, acuzat că ridică dificultăţi în calea votului românilor din străinătate, are loc cu o săptămână înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale.

Români din Paris, Londra, Viena, dar şi din alte ţări au denunţat faptul că nu au putut să voteze din cauza cozilor lungi, pe 2 noiembrie, aminteşte postul american, adăugând că Guvernul a promis vineri să deschidă mai multe cabine de votare şi alte măsuri pentru accelerarea procesului de vot, dar protestatarii consideră că nu este suficient.

Premierul Ponta îl înfruntă pe primarul Sibiului Klaus Iohannis pe 16 noiembrie, mai scrie Fox News pe site, adăugând că "Ponta este favoritul" şi că "în străinătate trăiesc aproximativ două milioane de români".

Postul iranian PRESS TV scrie pe site că "românii au organizat demonstraţii în toată ţara pentru a protesta faţă de limitări ale votului compatrioţilor lor din străinătate în primul tur al alegerilor prezidenţiale", precizând că "aproximativ 10.000 de persoane au ieşit în stradă în întreaga ţară sâmbătă pentru a-şi exprima furia faţă de un număr neadecvat de secţii de votare în ţări ca Franţa, Germania şi Marea Britanie". Rezultatele primului tur cresc posibilitatea ca Ponta să învingă, comentează postul.

Agenţia rusească de presă RIA NOVOSTI afirmă că protestele vizează "proasta organizare a primului tur al alegerilor prezidenţiale", adăugând că protestatarii susţin că mii de români din străinătate nu au putut să voteze pe 2 noiembrie din cauza numărului insuficient de secţii de votare în scrutinul care-l va desemna pe succesorul preşedintelui în exerciţiu Traian Băsescu. "Majoritatea substanţială a alegătorilor din străinătate îl susţine pe Klaus Iohannis (46%), în timp ce Ponta a primit doar 18% din voturi", notează agenţia rusească.

Agenţia BELGA, citată de site-ul Radioteleviziunii Belgiene Francofone (RTBF), şi AGENCE FRANCE-PRESSE relatează că mii de persoane au manifestat sâmbătă împotriva Guvernului, acuzat că a încercat să "împiedice" votul românilor din străinătate în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminica trecută, câştigat de premierul în exerciţiu Victor Ponta.

Numeroşi martori au declarat că mii de români nu au putut să voteze pe 2 noiembrie din cauza numărului insuficient de secţii de votare din ţări ca Franţa, Germania şi Marea Britanie, notează cele două agenţii de limbă franceză. "Vrem alegeri libere" şi "Ponta, nu uita, tinerii nu te susţin", au scandat manifestanţii, aproximativ 7.000 potrivit Jandarmeriei, adunaţi în Piaţa Unirii de la Cluj (nord-vest).

Aproximativ 1.500 de persoane au cerut demisia premierului în centrul Timişoarei (vest), oraşul în care a izbucnit revolta anticomunistă din decembrie 1989 care a condus la îndepărtarea dictatorului Nicolae Ceauşescu, scrie RTBF pe site. "Astăzi în Timişoara, mâine-n toată ţara", au scandat manifestanţii, la fel ca protestatarii anticomuniştii, în urmă cu 25 de ani, continuă postul, adăugând că sute de persoane s-au adunat, de asemenea, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la Oradea (nord-vest) sau Constanţa (est).

AFP continuă că preşedintele în exerciţiu Traian Băsescu a îndemnat sâmbătă la demisia ministrului Afacerilor Externe, acuzându-l de "dezinformare". Titus Corlăţean, care a anunţat o mai bună organizare a turului doi în străinătate prin creşterea numărului cabinelor de votare, a afirmat că Ministerul nu poate să creeze secţii de votare suplimentare, deoarece îi interzice legislaţia, ceea ce Biroul Electoral a dezminţit.

Ponta a obţinut victoria în primul tur al alegerilor prezidenţiale, cu 40,44% din voturile exprimate, iar candidatul dreptei Klaus Iohannis a obţinut un scor de 30,37%. Însă Iohannis a obţinut 46% din sufragiile alegătorilor români din diaspora, fiind considerat favoritul dreptei, în timp ce Ponta a obţinut 18%, adaugă AFP.

"Alegerile prezidenţiale din România sunt considerate cruciale pentru această fostă ţară din blocul comunist, în care există temeri puternice cu privire la o acaparare a justiţiei de către puterile politice, în cazul unei victorii a lui Ponta", mai scrie AFP.

http://www.ziuanews.ro/stiri


Musafir

#28764 Mitomanul – despre Victor Viorel Ponta

2014-11-09 15:32

Mitomanul – despre Victor Viorel Ponta (”Psihopolitica” – Florin Tudose & Devis Grebu)

 
 
 
 
 
 
Rate This

Un popor care votează corupți, impostori, hoți și trădători, nu este victimă, este complice” – George Orwell

Creație a comunistului de mătase Adrian Năstase, Micul Titulescu (din profil) este un mitoman ca la carte, încercând construirea unor istorii fabuloase, prin care să obțină atenția și aprecierea celor din jur. Mitomania este  specifică dizarmonicilor de tip isteric, fiind un mecanism prin care individul fără conținut încearcă să se califice drept erou și salvator, fiind de fapt un încurcă-lume în cel mai bun caz sau un escroc veleitar, în cazurile mai grave. Fără conștiință morală, fără responsabilitate și fără rușine, personajul Ponta este centrat pe propria-i imagine, dar și pe propriul interes, și nu se sinchisește de opinia publică, de valori și, cel mai puțin, de adevăr. Trei cazuri uluitoare îi construiesc portretul. Celebrul doctorat cu copy-paste, semnalat de cea mai importantă revistă științifică din lume (Nature) în 2012, petrecerea de pomină din timpul accidentului aviatic din Apuseni și navigarea cu bărcuța trasă de jandarmi în timpul inundațiilor din Teleorman.

Aceste repere vor fi suficiente pentru a înțelege fugile lui Ponta din fața unor importanți demnitari străini care doreau să-l întâlnească, asaltul împotriva statului de drept din vara lui 2012, ”privatizările” mult trâmbițate, dar eșuate (Oltchim, CFR Marfă), adunătură de neisprăviți (oameni incapabili de orice construcție pozitivă) din Guvern, solidaritatea cu marii infractori dovediți de DNA.

Tot așa vom înțelege cum prim-ministrul unei țări, încalcă orice regulă, a năvălit pentru a vizita un condamnat arestat la spitalul unde acesta își trata o zgârietură care ținea loc de tentativă de sinucidere. Pseudologia lui Ponta, primul premier român care a reușit  un guvern de cumetrie (Justiție, Interne, Consiliul  Național pentru combaterea Discriminării, Fondul de Mediu, Autoritatea Aeronautică Civilă) cu un Parlament condus de tata socru și cu soția lider formal al delegației europarlamentarilor, ne asigură că apartenența la plaiurile oltenești, mai ales zona gorjeană, ține loc de competență pentru orice funcție. Mai mult, în guvern pot pătrunde și non-bipezi din orice partide, dacă acestea sunt în coaliția care l-ar face președinte. Ni-l putem închipui președintele miriapozilor, mândru că  român. Este un veritabil concurent cu Năstase, mentorul său, în indecență: a dăruit barca cu care s-a făcut de pomină locuitorilor inundați, pentru muzeul comunei. Glumă de nesimțit cinic. Fabulistul Esop ar spune despre Ponta: ”Cu cât este mai mică mintea, cu atât mai mare este îngâmfarea”.

neplăcute sau dureroase. Mistificatorul își păstrează anonimatul și se bucură în secret, fie singur, fie împreună cu complicii, de consecințele mașinațiilor sale. Mistificatorii își aleg ca victimă fie o persoană din anturaj, în general încrezătoare și naivă, fie un grup, o familie sau chiar o societate în întregime. Mitomanii maligni sunt mari specialiști în acuzații calomnioase, în care inventivitatea răuvoitoare, insinuările acuzatorii și imputațiile calomnioase se succed într-un amțitor carusel. Procedeele folosite de mitomanii maligni sunt v ariate: descrieri mincinoase, scrisori anonime, compromțătoare sau acuzatoare, organizarea de scene violente mai mult sau mai puțin dramatice. Lașitatea caracterială împinge aceste persoane la anonimat sau pseudoanonimat, când autorul își substituie numele fantasmelor propriei persoane (el devine rând pe  rând ”300 de generali de armată”, ”Un ofițer cinstit  al armatei”, personaje mitologice,  etc.). Autorii de orientare psihanalitică au asemănat plăcerea răutăcioasă și sterilă pe care mitomanul o extrage din actele sale cu cea masturbatorie, care păstrează în mod similar anonimatul. Mitomanul pervers este cel la care fabulația este rezultatul unei mentalități amorale și tinde să satisfacă intenții stupide. Depășește cu mult imaginația comună când prezintă cifre fabuloase ale afacerilor sale, atrăgând naivii și credulii în răsunătoare falimente și eșecuri. Grație complicității conștiente a anturajului, fantasmele prind viață și persoane care altfel nu ar fi fost decât banali escroci, târăsc sute sau mii de oameni în aventuri financiare derizorii. În forma sa lubrică, mitomanul pervers este cel care își satisface erotismul numai atunci când victima cade pradă poveștilor sale și comportamentelor seducătoare mistificate. Din rândul lor se recrutează logodnicii de profesie, dar și adevărații poligami. Adrian Păunescu a fost un talent de excepție, pe care dorința de a fi în centrul atenției îl face să se autodenunțe, chiar și în ipostaze mai neobișnuite, precum cea a respectabilului ”porc”. Iată ce spunea despre el, un mitoman; ”La 18 ani ne-am dus la mare, luasem un premiu de 200 de lei, de la Scânteia Tineretului și noaptea, pe malul mării, la Constanța mi-am spus: ”Tu ești un geniu, eu cred că tu o să ajungi chiar președintele României„. Candidat nici nu mai discutăm. Am fost la Galați și publicul de-acolo, 50 de mii de oameni, mi-au strigat numele, într-o vreme în care nu se striga decât un singur nume, și a fost un mare scandal, era să fie interzis Cenaclul (Flacăra, n.r.), încă de atunci, din 1083 ”. În rest, spre socialism în zbor și dacă nu a reușit ca președinte , măcar țuțăr de președinte a fost în permanență idealul politic al omului din Bârca. Din nefericire, speranțele confraților că vor veni timpuri noi, în care medicina va putea să să-și impună rezultatele observațiilor legislațiilor, izolând mitomanii, nu s-au adeverit. Iată, mitomanii își secretă liniștiți, alături de noi, veninoasele povești.

Psiho Politica – Tratat de Psihopatologie socială, ilustrat cu 101 dalmațieni ai politicii românești.Editura Allfa

Autori: Prof. Dr. Florin Tudose  și Artist Plastic Devis Grebu


Musafir

#28765 Re: Re: in nemernicia mamelor voastre de cernevistii oltchimului[tradatorilor],cu taticutul vostru?

2014-11-09 15:52

#28762: NU E PICASSO ,E MARGELATU,I O MAI SUGEEERATI LA BAIATU? - Re: in nemernicia mamelor voastre de cernevistii oltchimului[tradatorilor],cu taticutul vostru? 

 ACUM ,DUPA TOATE CELE SPUSE,CINE SUNT VINOVATI SI TRADATORII?   CU SIGURANTA E D L DICULOIU,CA GENERALUL L ATI PUPAT IN SPATELE GARI SI ATI FURAT O ORIGINAL[CU TOTI TRADATORII]CU DOUA OUA DE LA ADRIAN,NASTASE ADRIAN.


Musafir

#28766 Re: Re: Re: in nemernicia mamelor voastre de cernevistii oltchimului[tradatorilor],cu taticutul vost

2014-11-09 16:13

#28765: - Re: Re: in nemernicia mamelor voastre de cernevistii oltchimului[tradatorilor],cu taticutul vostru? 

 VA MAI ADUCETI AMINTE DESPRE INTILNIREA CEA DE TAINA,CU VOICULESCU,DAN DIACONESCU,VOSGANIAN,PIPEREA SI CERNEV ,DE LA PITESTI DIN TRIVALE ,CU ZAREMBA?   ACOLO VOICULESCU[FELIX MOTANUL] IA CERUT LA ZAREMBA SA SE RETRAGA,PT. CA E PREA MIC PT. ACEST OLTCHIM,SI UITE CUM JOCURILE SE INCURCA  MAI MIZERIO DE CERNEV,UITE CE FACE ACUM DAN DIACONESCU,UITATE, UITATE AI BUMBAN TRADATORULE DE OAMENII SI TRADATORILOR CE FACE CIOCOIUL DE DIACONESU .D,UITATI VA FRATILOR UNDE SUNT TRADATORII.

PAI SA NU NE PUPATI IN MINUTE TRADATORILOR?

#28767 Re: Re: Re: Re: in nemernicia mamelor voastre de cernevistii oltchimului[tradatorilor],cu taticutul

2014-11-09 16:15

SINDICATELE SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA !!!!!
Musafir

#28768 Re: Re: Re: Re: Planul de reorganizare al OLTCHIM iese după alegeri

2014-11-09 16:37

#28754: - Re: Re: Re: Planul de reorganizare al OLTCHIM iese după alegeri 

 DE COMUNICAT SI INFORMAT PROST TE STIU, INSA CRETIN INCA REFUZ SA CRED ASTA, FOTA ESTE BAIAT DESTEPT IN COMPARATIE CU TINE, SI TI-A SPUS-O CHIAR EL, PLANUL DE REORGANIZARE APARE DUPA ALEGERI, INSA TABELUL FINAL DE CREANTE APARE IMPREUNA CU PLANUL PARTIAL DE REORGANIZARE ( PLANUL FINAL DE REORGANIZARE URMAND SA APARA DUPA INTALNIREA CU AGA LA CEREREA PCC )  LA PROCES MAI REPEDE, INCEPAND PLATILE SI ACHITARE CATRE CREDITORI CREANTE NEACHITATE CONFORM LEGII SI LEGILOR!!!!!!!!! DREPTURILE NOASTRE SALARIALE SUNT CREANTE SI ALE LUI FOTA TOT CREANTE SUNT SI A FIECARUI ANGAJAT SI FOST ANGAJAT CARE MAI ARE DE PRIMIT SUME DE BANI SALARII SI ALTE DREPTURI BANI, AI INTELES, TRECUTE IN TABELUL FINAL DE CREANTE SI PRIMII PRIORITARI LA PLATA INAINTEA TUTUROR, DECI SI INAINTEA CET-ULUI SI A ALTORA MAI... CILEA, CORNOIU, ALBINARU SI ALTI DEZINFORMATORI PENALI....!!!!!!!!!!!! VREI TU SAU NU VREI TU..., EXISTA INSOLVENTA LEGII 85/2006 FALIMENT!!!!!!!!!!!!! MAI BINE I-AM  LUA LA SUTURI PE CORNOIU, CILEA SI ALBINARU PENALII DEZINFORMATORI SI PE TOTI CARE FAC ACESTE FAPTE PENALE, CARE APAR PUBLIC SI MANANCA  CACATUL CU FAPTELE LOR PENALE, IAR NOI DE DOI ANI DE ZILE STAM IN FATA CLADIRII ALBE SI..., AU TRECUT TREI SAU PATRU CHEMARI LA VOT. INTELEGE SI TU OMULE CEEA CE AFIRMI TU SI URLII LA CLADIREA ALBA, ESTE SURZENIA SI AUTISMUL CELOR DIN FUNCTIILE DE CONDUCERE. POTI SA-TI TAI SI VENELE, REALITATEA NU O FACI TU  SAU EU SAU HAI SA REINVENTAM NOI POVESTI, ASA CUM NE-AI NENOROCIT LUNI DE ZILE CU POVESTI SI PROSTII ARUNCATE AICI SI IN PUBLIC COLEGILOR NOSTRI, CARE TI-AI BATUT JOC LA PROPRIU DE EI SI INCA FACI INSTIGARE ABSURDA SI PROASTA LA CEVA DE IMI RIDICA SEMNE DE INTREBARE FATA DE TINE SI MULTI ALTII SI MA FORTEZI SA  PRESUPUN CA SUNTETI PLATITI SA FACETI ASTFEL DE DEZINFORMARI SI ABATERI DE LA LEGE SI LEGI. MERGEM LA PREFECTURA SI LA CONSILIUL JUDETEAN, CORECT,... SI CU CE MA FACI TU SA MA CONVINGI CA TU DE ACOLO VEI PLECA CU BANI???? SAU PLECI DE ACOLO CU BANI???????? LAMURESTE-NE DRAGA COLEG, CE AI CASTIGAT TU DE LA ATATA INSTIGARE PROASTA SI DEZINFORMARE????? PUNE DRACU MANA SI CITESTE SI NU MAI IMBARLIGA ATATA, ASA AI FACUT SI CU MULTE ALTE FAPTE ALE TALE, CARE OFICIAL NU AU EXISTAT NICIODATA SI IMGINATIA BOLNAVA A UNORA SI INCLUSIV TIE, A LUAT CAI GRESITE...

CACATUL TAU DE-L SUSTII A ALIMENTAT PE TOTI SA MINTA, SA DEZINFORMEZE, SA NE PACALEASCA, SA NE DERUTEZE, SA NE PLIMBE DE LA O USA LA ALTA, SA ALERGAM DE LA O CLADIRE LA ALTA, SA PARTICIPAM LA MINCIUNILE CELOR CARE TU II CREZI ORBESTE LA MESE  SI INTALNIRI DE TOT FELUL... SI MULTE ALTELE LA CARE  TU TOT PROST RAMAI SI CU BANII FOLOSITI SI SE VEDE SI DIN COSMOS, ESTI FOARTE DEZINFORMAT SI CAPOS FARA MINTE.

ZAC MINCIUNILE PE  ACEASTA PETITIE SI DEMONTATE DE MINE SI ALTII, CARE TI-AU SCRIS CA BATI CAMPII, NU VREI NICI AZI SA PRICEPI, REFUZI SI CONTRIBUI LA NEMERNICII ASUPRA COLEGILOR NOSTRI.

NE-AU MURIT COLEGI TOT SPERAND POVESTITORULE PROST SI  FALS CARE ESTI, NU ESTE SUFICENT, VREI SA-I BAGI PE TOTI IN MORMANT CU MINCIUNILE TALE SI A ALTORA???

NICULAE BALAN, reprezentat BDO BUSINESS RESTRUCTURING SPRL a declarat pentru Curierul Naţional că astăzi va avea loc Adunarea creditorilor. "Luni va avea loc Adunarea Creditorilor. Pentru a putea elabora planul de reorganizare al Oltchim va trebui mai întâi să selectăm investitorul care să cumpere SPV-urile şi Rafinăria. În planul de reorganizare vor fi menţionate sumele care trebuie distribuite creditorilor, inclusiv salariile compensatorii ale salariaţilor disponibilizaţi, salariaţii fiind consideraţi salariaţi privilegiaţi", a declarat administratorul judiciar.  [Anul 19. Luni, 12 Mai 2014 . http://www.curierulnational.ro/

 

 

 

youtube.com  MIN. 1,26  " Eu fac promisiuni pe care eu mi le respect, nu promisiuni doar asa ca sa ma aflu in treaba, pentru ca nu sunt politician..., VA POT GARANTA CA LA SFARSITUL LUNII AUGUST AVEM UN PLAN DE REORGANIZARE LA OLTCHIM... " => PIPEREA&CO 18 iun. 2014

 

 

 

 Pe 19 noiembrie, se depune tabelul creantelor Oltchim la judecatorul sindic

 

Data publicarii: 02-11-14 Administratorul judiciar Gheorghe Piperea a precizat că tabelul definitiv al creanţelor Oltchim va ajunge pe masa judecătorului sindic în data de 19 noiembrie. Tot atunci, va fi prezentat şi planul de reorganizare a combinatului din Râmnicu Vâlcea. „Pe 19 noiembrie vom depune, la judecătorul sindic, tabelul definitiv al creanţelor. Este un act de procedură care depinde de multe elemente, inclusiv de evaluarea bunurilor şi a garanţiilor. Din momentul în care acest tabel se afişează, conform legii, în 30 de zile, trebuie să depui planul de reorganizare. Acest plan de reorganizare este gata de foarte mult timp, dar nu vom aştepta cele 30 de zile pentru a-l depune. Un rezumat al acestui plan de reorganizare îl vom depune chiar pe data de 19 noiembrie”, a mai declarat Piperea. DS

 

 

 

#28421 Re: Re: CE SPUNE CODUL FISCAL DESPRE VENITURI SALARIALE

 

Art. 6 - Prezenta decizie isi produce efectele de la data comunicarii sale.*SI ART. 41 DIN CCM CARE SPECIFICA ACEEASI DECIZIE.  (BANII TREBUIAU ACHITATI PE LOC 15.05.2013)

 

#28420 Re: Re: CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCA ( CCM ) si toate drepturile cuvenite salariatului, fiecaruia in functie de creantele neachitate inpotriva S.C. Oltchim S.A.

 

Societate in insolventa,
in insolvency,
en procedure collective

 

SC OLTCHIM SA RM VALCEA

 

Sentinta nr. 617 din 30.01.2013 pronuntata de Tribunalul Valcea in dosarul 887/90/2013

 

Legea 85/2006 privind procedura insolventei, consolidata 2010 ABROGATA

 

#28378 CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCA ( CCM )

 

portal.just.ro

 

Portal  > Tribunalul VÂLCEA  > Informaţii dosar

 

Informaţii generale

 

Nr. unic (nr. format vechi) : 887/90/2013
Data inregistrarii 25.01.2013
Data ultimei modificari: 30.07.2014
Sectie: a II a CIVILA
Materie: Faliment
Obiect: cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5
Stadiu procesual: Fond

Musafir

#28769 Re: Re: Re: Re: in nemernicia mamelor voastre de cernevistii oltchimului[tradatorilor],cu taticutul

2014-11-09 16:49

#28766: - Re: Re: Re: in nemernicia mamelor voastre de cernevistii oltchimului[tradatorilor],cu taticutul vost 

 ATIT AU FACUT BINE PT OLTCHIM MIZERIILE DE VOICULESCU SI DAN DIACONESCU,CA NU NE AU VINDUT LA HOTUL DE ZAREMBA ,VOSGANIAN,CERNEV,ETC,IN REST TOT MIZERII AU RAMAS SI ORDINARII ACESTEI TARI,PUNE MINA SI MAI SI GINDESTE OLTCHIMISTULEEEEEEEEE SAU ROMANULE DE RIND SI VEZI PE CINE VOTEZI,CA POATE MAI AVEM O SANSA  DE A SCAPA DE ACESTI COMUNISTIIIIIIIIIII, IMPUTITII,HOTII,CRIMINALII POPORULUI,DAR SI AL OLTCHIMULUI.


Musafir

#28770 Re: Re: Re: Re: Re: in nemernicia mamelor voastre de cernevistii oltchimului[tradatorilor],cu taticu

2014-11-09 16:59

#28769: - Re: Re: Re: Re: in nemernicia mamelor voastre de cernevistii oltchimului[tradatorilor],cu taticutul  

 ACUM VEDETI CIT DE PROSTI SUNTETI MULTII,MULTI DAR PROSTI?  PAI CE CAUTA MIZERIA SAU CIOCOIUL DE DIACONESCU DAN, CU EMISIUNEA LUI PE [RTV?],OARE ACOLO NU E GHITA?   HAI SA MA PUPATI UNDEVA CERNEVISTILOR SI RESTUL DE HANDICAPATI[PENSIONARII] VALCENI,COMUNISTI INVECHITI.


Musafir

#28771 Re: Re: Re: Re: Re: Re: in nemernicia mamelor voastre de cernevistii oltchimului[tradatorilor],cu ta

2014-11-09 17:04

#28770: - Re: Re: Re: Re: Re: in nemernicia mamelor voastre de cernevistii oltchimului[tradatorilor],cu taticu 

 DUPA ALEGERI IN SEARA RESPECTIVA, A FOST IN ACELASI PLATOU LA ANTENA 3, DAN DIACONESCU SI PONTA DISTANTA DINTRE SCAUNE FIIND FOARTE APROPIATA UNU DE ALTU, DE ASTA CE SPUI, PERVERSITATE SI MINCIUNA CONTINUA.

Acest articol a fost șters de către autorul petiției (Arata detaliile)

2014-11-09 17:13


Acest articol a fost șters de către autorul petiției (Arata detaliile)

2014-11-09 17:21



Musafir

#28774 Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: in nemernicia mamelor voastre de cernevistii oltchimului[tradato

2014-11-09 17:25


Musafir

#28775 Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: in nemernicia mamelor voastre de cernevistii oltchimului[tra

2014-11-09 17:30