Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Topicul de discuție a fost creat automat pentru petiția Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
#25176 Re: Re: Re: Re: Re: Oltchim - suspiciuni de fals cu salarii compensatorii2014-08-16 21:07#25172: - Re: Re: Re: Re: Oltchim - suspiciuni de fals cu salarii compensatorii Emilian Frâncu, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, a fost prezent pe Platforma Chimică unde, după discuţiile avute cu salariaţii de la Oltchim intraţi în greva foamei, a reuşit să aplaneze acest conflict de muncă şi să creeze premisele pentru ca acest protest extrem să se încheie (si uite asa se alege praful de sacrificiul si bunele intentii ale grevistilor). Edilul-şef a susţinut, în dialogul avut cu toate părţile implicate, solicitările salariaţilor Oltchim, printre care reducerea numărului de directori, reducerea numărului de autovehicule utilizate exclusiv şi individual de conducerea societăţii, alocarea unui autoturism pentru activitatea sindicală (cei doare pe grevisti - lipsa unui autoturism pentru activitatea sindicala), achitarea unor obligaţii salariale restante şi altele (ceva, fara sa stie oamenii). Primarul Frâncu a trimis premierului Ponta o scrisoare prin care solicită, în numele tuturor primarilor din zona metropolitană a Râmnicului, urgentarea privatizări Oltchim. Cu aceeaşi ocazie, primarul Frâncu a discutat şi despre buna întreţinere a pasarelei de acces pe platforma industrială, în cel mai scurt timp şi în condiţii meteo favorabile această structură rutieră urmând să fie reabilitată de Direcţia Administrării Domeniului Public.
Valcea 1 - Televiziunea de Valcea > Social > Declaratia Zilei3 decembrie 2013 - 01:55 PM Declaratia Zileihttp://www.valcea1.ro/declaratia-zilei-34/
Intre timp, dupa discutiile avute cu grevistii, reprezentantul sindicatului Victoria Oltchim si conducerea combinatului, primarul Emilian Francu a reusit sa aplaneze conflictul, iar de maine, salariatii care au intrat in greva foamei vor renunta la aceasta forma de protest. |
CINE ALTUL,PICASSO PT NEMERNICII |
#25177 Re: Re: Re: Re: Re: Re: Oltchim - suspiciuni de fals cu salarii compensatorii2014-08-17 06:47#25176: - Re: Re: Re: Re: Re: Oltchim - suspiciuni de fals cu salarii compensatorii DECI ACUM TRAGEM SI NOI CONCLUZIA;NISTE NEMERNICI ORDINARI,HOTI SI MINCINOSI? ASTA E ADEVARUL GOL GOLUT,NISTE NEMERNICII CARE SI AU BATUT JOC DE OAMENII OLTCHIMULUI,DAR SI DE VALCENII,MINTIND CU NERUSINARE,ASTA E D LE MAX,VIPERE SAU HIENE?CATALOGATII DVS |
Musafir |
#25178 Re: Re: Re: Re: Re: Re: Oltchim - suspiciuni de fals cu salarii compensatorii2014-08-17 07:48#25176: - Re: Re: Re: Re: Re: Oltchim - suspiciuni de fals cu salarii compensatorii şi altele (ceva, fara sa stie oamenii).
Imi place ca esti foarte informat si dai mai departe informatii concrete, exacte si la subiect. Se vede obiectivismul tau demn de marile posturi nationale si internationale de televiziune. |
Musafir |
#25179 Re: Re: Re: Re: Re: Re: Oltchim - suspiciuni de fals cu salarii compensatorii2014-08-17 07:50#25176: - Re: Re: Re: Re: Re: Oltchim - suspiciuni de fals cu salarii compensatorii si uite asa se alege praful de sacrificiul si bunele intentii ale grevistilor).
La momentul ala retin ca ii injurati de mama focului, iar Diculoiu et comp. se deziceau de orice eventuala alaturare.. deci, cand esti ipocrit? |
Musafir |
#25180 Re: Vrei exemple? Uite exemple! O palma pe obraz de la Francu pentru Cernev. Vrea auto la scara si c2014-08-17 07:52
HOTUL LA HOTI TRAGE! SI NU MA REFER LA GREVIST ... CI LA CEI TREI EXCORTE ALE ACESTUIA.
Iar te tii de glume proaste :D |
Musafir |
#251812014-08-17 08:27Disponibilizati, mai traiti? Nu se vede. Ce ziceti ne intalnim si noi luni pe la prefectura? Nu am sa inteleg niciodata cum puteti sta linistiti cand stiti foarte bine ca un "jmecher" de Bucuresti si anume "celebrul" avocat Piperea v-a bagat mana adanc in buzunare si va deposedat de sperantele voastre de viata. Da "domnule" hot (nu avocat) Piperea , de fapt asta ai facut si nu esti nimic altceva decat un "sut" de buzunare dar unul versat, eu unul cu aceasta senzatie traiesc si sa fii convins ca nu te voi ierta niciodat. In ceea ce va priveste pe voi cacanari de disponibilizati, v-ati nascut prosti si veti muri si prosti si lasi , niste oameni de cacat care se sperie si de umbra lor. Oare "muiet-is posmagii" jalnici disponibilizati? |
au fost mintiti si au acceptat minciunile,asi merita soarta,te sall,picasso |
#25182 lasa i frate ca si la serviciu tot dupa perdea au stat ascunsi,acum le sta bine acasa2014-08-17 08:43 |
Musafir |
#25183 Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Oltchim - suspiciuni de fals cu salarii compensatorii2014-08-17 08:47#25178: - Re: Re: Re: Re: Re: Re: Oltchim - suspiciuni de fals cu salarii compensatorii VEI DA CU SUBSEMNATUL SI VEI RASPUNDE CU SUBIECT SI PREDICAT TOT CEEA CE INSEAMNA " şi altele" , LA CEI CARE SUNT IN MASURA SA PRIMEASCA RASPUNSUL VOSTRU!!! ASTA AI INTELES TU ( ANGAJATII MARE PARTE NU STIAU DE CE SPECTACOLE DATI VOI SI SUB CE ASPECTE MILOGEATI..., DECLARATIV AUTORITATILE CONFIRMA CA AVETI CERINTE CARE RAMAN DE DISCUTAT..., OARE DESPRE CE ERA VORBA...???) SI POATE AFLAM SI PLIMBAREA VOASTRA LA GUVERN, UNDE ATI FOST DE TOT RASUL PLANSULUI SI STITI VOI DESPRE CE ESTE VORBAA..., BRAVOOO... CONCRET, EXACT SI LA SUBIECT TE FACI NU DE RAS, AI UN OBIECTIVISM DEMN DE CARTEA RECORDURILOR IN TOXICITATE SI NEADEVAR CARE NICI CU FAPTE FACUTE DE TINE SI DE VOI NU LE ACCEPTI, AI SENZATIA CA NU EXISTA SAU NICI NU S-AU INTAMPLAT, SPECTACOLUL TAU ESTE, EXISTA SI DE CE SA NU SPUNEM ELE CHIAR EXISTA....!!!! MULTUMIM DE CONFIRMAREA INCALCARII DIN COPERTA IN COPERTA SI DE LA PRIMA LITERA LA ULTIMA LITERA DIN CCM (CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCA), AI DOVEDIT CEEA CE NOI ITI EXPLICAM..., N-ATI PRIMIT ACCEPT PENTRU SPECTACOLUL VOSTRU SI ATI BAGAT LA INAINTARE OAMENI NEVINOVATI SI TINANADU-I IN GREVA FOAMEI..., VOI DORMEATI ACASA SI VA DECLARATI ORGANIZATORI SI VOCEA COMBINATULUI PESTE TOTI... ATENTIE, ATI INCALCAT CCM !!!! |
Musafir |
#25184 Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Oltchim - suspiciuni de fals cu salarii compensatorii2014-08-17 08:50#25179: - Re: Re: Re: Re: Re: Re: Oltchim - suspiciuni de fals cu salarii compensatorii "La momentul ala retin ca ii injurati de mama focului, iar Diculoiu et comp. se deziceau de orice eventuala alaturare.. deci, cand esti ipocrit?"
N-A INJURAT NIMENI PE CEI CARE AU FOST IN GREVA FOAMEI, AU PRIMIT RESPECTUL NOSTRU, VOI MAIMUTOII CARE VA DADEATI ORGANIZATORI SVO, ATI CALCAT PE EI SI PE CCM PLUS TOTI ANGAJATII OLTCHIM.
MULTUMIM DE CONFIRMAREA INCALCARII DIN COPERTA IN COPERTA SI DE LA PRIMA LITERA LA ULTIMA LITERA DIN CCM (CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCA), AI DOVEDIT CEEA CE NOI ITI EXPLICAM..., N-ATI PRIMIT ACCEPT PENTRU SPECTACOLUL VOSTRU SI ATI BAGAT LA INAINTARE OAMENI NEVINOVATI SI TINANADU-I IN GREVA FOAMEI..., VOI DORMEATI ACASA SI VA DECLARARTI ORGANIZATORI SI VOCEA COMBINATULUI PESTE TOTI... ATENTIE, ATI INCALCAT CCM !!!! |
NU E PICASSO FRAIERE,NU E PICASSO |
#25185 Re: Re: Re: Re: Re: Re: Re: Oltchim - suspiciuni de fals cu salarii compensatorii2014-08-17 08:52#25179: - Re: Re: Re: Re: Re: Re: Oltchim - suspiciuni de fals cu salarii compensatorii DACA TOT O DAI MEREU CU DICULOIU,PAI ESTI CHIAR IMPUTIT CERNEVIST,PT CA ATI ADUC AMINTE CA ANUL TRECUT NIMENI ,DAR NIMENI NU MAI AVEA LOC LA TV SI IN PRESA CA MIZERIA DE TACTO CERNEV,IA ZI NEMERNICULE CINE A VORBIT TOT ANUL SI A MINTIT?ASA CA LAS O MAI USOR CU D L DICULOIU,OMUL A VORBIT CIND A TREBUIT,CINE A INTELES BINE,CINE NU,S A VAZUT SI SE VEDE CU OCHIUL LIBER CHIAR DIN BUCURESTI[SA TRAIESTI] |
Musafir |
#25186 Re:2014-08-17 08:54ITI CAM PLACE SA BEI CAFEAUA LA INSTITUTIA PREFECTULUI, CE-TI MAI PLACE SI TIE.... NU-I MAI BAGI SI PE OAMENII ACESTIA DISPONIBILIZATI IN GREVA FOAMEI (POATE-I INTARATATI SA-SI DEA SI FOC, VOI NEAVAND NICIUN DUMNEZEU..., STRATEGIA VOASTRA..., PENTRU CA VA OCUPATI DE ORGANIZARE, DAR SUNT CONVINS CA VOI IN LOCUL LOR NU INTRATI)..., CE ZICI..., AI PRINS EXPERIENTA... CUM APARATORUL VOSTRU PIPEREA, AVOCATUL...??? ACUM ESTE DECLARAT DE VOI DUSMAN SI CULMEA ATI VAZUT CA VA UMPLA IN BUZUNARE...., ITI DAU DREPTATE, INSA TU CE CREDEAI CA ITI UMPLE SI TIE BUZUNARUL PE SUSTA... TU SA NU MAI SPURCI OAMENII DISPONIBILIZATI CARE NU S-AU INHAITAT CU VOI LA MIZERIILE VOASTRE SI BINE AU FACUT (IMI PARE RAU DE CEILALTI CARE AU FOST NAIVI SI PACALITI DE VOI..., GRESEALA LOR), PENTRU CA TU ESTI UN HOIT SI UN HOT IN TOATA REGULA, PUTI SI IMPUTI, INFECTIA TA ESTE MAI REA CA EBOLA NUMAI CA IN CAZUL ASTA EXISTA ANTIDOT SI CHIAR ARE EFECT SI CONSECINTE EXECUTORII, EFICENTE PENTRU O VIATA NORMALA SI CURATA!!!! TI-AM MAI SPUS, ORICE SECUNDA INTARZIATA ADUCE PLUS BANILOR NEPRIMITI LA ZI SI LA TIMP, AICI STATUL ROMAN SI OLTCHIM TREBUIE SA FACA PLATI PENTRU A FI LA ZI CU PLATA, LEGEA INSOLVENTEI ESTE LEGE DE ACHITARE. (PUNCT) SI NU TE MAI INTERESA DE BANII NOSTRI, PENTRU CA NU TE PUNE NIMENI, SAU VREI SA-I JEGMANESTI SI ADUCI TU AVOCATI PACALICI, TAXE PETRU SALI, ALTE CHELTUIELI... SA-TI INTRE SI TIE BANI IN BUGET, HAI ZI SCOPUL TAU.... |
Musafir |
#25187 Preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea insolvenţei2014-08-17 12:00LEGEA NU SE APLICA OLTCHIM, FIIND PE LEGEA 85/2006 DE LA DATA INTRARII IN INSOLVENTA ianuarie 2013, NU PE LEGEA 85/2014 http://www.mediafax.ro/politic/presedintele-traian-basescu-a-promulgat-legea-insolventei-12825294 BUCUREŞTI, (24 iun 2014) Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul de promulgare a Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, după ce, vineri, Curtea Constituţională a motivate decizia în privinţa constituţionalităţii legii, în urma sesizării făcute de PNL.
Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă a fost fost atacată la Curtea Constituţională, în 22 aprilie, de grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, parlamentarii susţinând că legea ar încălca liberul acces la justiţie şi proprietatea, ar introduce o discriminare şi poate afecta industria. Sesizarea PNL viza 15 articole din proiectul de lege. Deputatul PNL Theodor Nicolescu declara atunci că prin accesul la buletinul procedurilor de insolvenţă, pe internet, se poate vedea dacă s-a admis o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă sau că există un raport al administratorului judiciar, însă nu există niciun fel de detaliu gratuit cu privire la ce s-a discutat şi s-a dispus în cauza respectivă. "Din punctul nostru de vedere, aceasta este o gravă încălcare a accesului la justiţie, pentru că fiecare cetăţean, pentru a putea participa la procedură, trebuie să ştie despre ce este vorba în acea procedură, trebuie să vadă citaţia, trebuie să vadă subiectele care se discută la adunarea creditorilor. Pentru a ataca hotărârile judecătoreşti, trebuie să le cunoască, or hotărârile judecătoreşti se publică numai pe buletinul procedurilor de insolvenţă", susţinea deputatul PNL Theodor Nicolescu, menţionând că accesul este în prezent doar contra cost. Un alt subiect contestat de PNL privea introducerea posibilităţii ca administratorul judiciar provizoriu să poată să facă vânzări din patrimoniul societăţii pentru a acoperi cheltuielile de procedură. "Legea nu spune în ce constau aceste cheltuieli de procedură (...) Dacă pentru a publica la Registrul Comerţului ceea ce a decis instanţa cu privire la deschiderea procedurii e nevoie de bani, nimic nu-l opreşte pe administratorul judiciar să vândă cel mai valoros activ al societăţii respective, pentru că nu există niciun criteriu de stabilire a ce se scoate la vânzare. Dacă societatea respectivă ar avea un singur activ, îl vinde ca să plătească la Registrul Comerţului. E o procedură care scapă controlului creditorilor, care scapă controlului judecătorului, pentru că acolo se spune că intenţia de a vinde se publică în buletinul procedurilor de insolvenţă şi poate fi contestată numai în trei zile de la publicare", explica Nicolescu. Deputatul PNL menţiona că în cazul în care debitorul este de rea credinţă, legea îi permite acestuia prin intermediul administratorului judiciar, să ascundă o parte din averea societăţii. "Noi spunem că aceasta este o încălcare a dreptului de proprietate şi a creditorilor şi a debitorilor", afirma Nicolescu. Un alt argument invocat de deputatul PNL la acel moment, în susţinerea neconstituţionalităţii legii, privea faptul că este lăsat debitorul la mâna furnizorilor de energie, de gaze, şi de alte produse esenţiale pentru funcţionarea societăţii. "Dau exemplul Oltchim. Dacă Oltchim ar intra în procedura insolvenţei, pe legea aşa cum a fost votată în Camera Deputaţilor, după 90 de zile neputând evident să acopere cheltuielile cu electricitatea şi cu gazele, ar trebui să-şi închidă activitatea. Ar trebui ca miile de oameni care lucrează acolo să plece acasă, iar o eventuală repunere în funcţiune ulterioară ar fi extrem de costisitoare. Cu alte cuvinte, Oltchim ar intra în faliment în 90 de zile dacă i s-ar aplica această lege", spunea deputatul PNL. Deputatul PNL Alina Gorghiu preciza că un alt argument al neconstituţionalităţii ar fi conţinut în avizul Consiliului Legislativ, respectiv faptul că Guvernul nu a prezentat un studiu de impact. Ea menţiona că un alt aspect sesizat de Consiliul Legislativ piveşte faptul că era utilă completarea proiectului cu insolvenţa regiilor autonome şi a cea a unităţilor administrativ teritoriale, astfel încât acestea să nu fie lăsate pe seama unor amendamente care să fie adăugate ulterior. Deputatul PNL reclama inclusiv faptul că nu este prevăzută insolvenţa persoanelor fizice, fapt care este o discriminare în raport cu persoanele juridice. În 21 mai, Curtea Constituţională a decis că Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă este constituţională, respingând sesizarea PNL. Pe 17 iunie, la aproape o lună de la decizia Curţii Constituţionale, premierul Victor Ponta i-a cerut preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, să îi trimită preşedintelui Băsescu motivarea deciziei privind Legea Insolvenţei, declarată constituţională, pentru ca actul să poată fi promulgat. Ponta a transmis o scrisoare preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, în care arată că netransmiterea către preşedintele Traian Băsescu a deciziei privind Legea insolvenţei, procedură care să permită promulgarea actului, generează neîncasarea unor venituri. Premierul Ponta acuza existenţa unei "neglijenţe grave" pe traseul CC-Preşedinţie şi a unui "circuit de interese" care blochează Codul insolvenţei. "Deci au trecut câteva luni în care evazioniştii s-au bucurat foarte tare. S-a aprobat prin Parlament, dar a fost contestată de colegii liberali, adică exact cei care făcuseră OUG când erau la guvernare. Am înţeles şi asta. Au trecut patru săptămâni, se împlinesc poimâine, de când CC în unanimitate a respins contestaţia PNL şi totuşi Codul insolvenţei nu este promulgat. Eu pot să cred aici ori că este vorba despre o neglijenţă gravă, pentru că sunt patru săptămâni în care noi nu putem să încasăm bani la bugetul de stat, fie că e ceva mult mai rău decât atât", preciza Ponta, arătând că preşedintele Traian Băsescu spune că nu poate promulga legea pentru că nu a primit motivarea de la CC, în timp ce CC precizează că nu a avut timp să scrie motivarea. Ponta a mai spus că atât el personal cât şi ANAF caută în fiecare zi legea în Monitorul Oficial ca să o aplice şi să strângă bani la buget. În replică, Augustin Zegrean a răspuns că motivarea deciziei din 21 mai se redactează în 30 de zile. Pe 18 iunie, Curtea Constituţională a motivat decizia din 21 mai prin care a constatat că este constituţională Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Potrivit Constituţiei, din momentul în care primeşte legea pentru promulgare, şeful statului are la dispoziţie 20 de zile pentru a lua o decizie. Acesta o poate promulga, poate cere Parlamentului reexaminarea actului normativ sau poate ataca, la rândul său, actul normativ la Curtea Constituţională. Proiectul de lege privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă a fost adoptat, pe 15 aprilie, de Camera Deputaţilor, for decizional, cu 212 voturi "pentru", 111 voturi "împotrivă" şi 8 abţineri. Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a susţinut, atunci, în plenul Camerei Deputaţilor, că proiectul de lege este un important pas înainte, pentru că vine în sprijinul mediului de afaceri, punându-i la îndemână instrumente mai eficiente de recuperare a creanţelor, propune soluţii de prevenire a abuzurilor în procedură, din partea debitorului sau a creditorului şi măsuri pentru un proces derulat într-un termen rezonabil. |
Musafir |
#25188 Re: Re:2014-08-17 12:09"SI NU TE MAI INTERESA DE BANII NOSTRI" Nu ma interesez de banii vostrii si nici nu ma intereseaza banii vostrii. Ma intereseaza banii mei. Banii pe care un "sut" de Bucuresti mi ia furat din buzunar. Daca tu vrei sa te certi pe aceasta petitie cu tot ce misca doar ca sa pari grozav , sa stii ca nu ti-ai gasit persoana si sa stii ca nu sunt nici aceea persoana la care faci tu referire. "TI-AM MAI SPUS, ORICE SECUNDA INTARZIATA ADUCE PLUS BANILOR NEPRIMITI LA ZI SI LA TIMP, AICI STATUL ROMAN SI OLTCHIM TREBUIE SA FACA PLATI PENTRU A FI LA ZI CU PLATA, LEGEA INSOLVENTEI ESTE LEGE DE ACHITARE. (PUNCT)" Cat de naiv ca sa nu-ti zic prost poti sa fii. Asteapta tu ca-ti va da cineva tie si plus fata de ceea ce ei ti-au luat cu japca. Nu o sa vezi absolut nici-un leu daca stai si postezi pe aceasta petitie legi si articole de legi. Legile nu sunt facute pentru prosti. Ai speriat pe cineva de cand tot postezi? I-a durut drept in cur de postarile tale. Ai castigat ceva prin instante? I-a durut in cur de lege si de tine. Stii de ce? Pentru ca in Romania sunt f.f.f.f.f. multi ca tine. Mi-ai spus tu de parca tu ai fi cumva avocatul poporului. Tu nu esti decat un prost care vrea sa se dea si el interesant pe aceasta petitie , nemaiavand posibilitatea sa o faca in alta parte. Apropoo , ai facut sesizare si la DIICOT , ai vreun raspuns? Fi destept ca tara geme. |
Musafir |
#25189 Re: Re: Re:2014-08-17 12:11Am uitat sa fac incheierea. PUNCT (si banii vin) |
disponibilizat fraierit |
#25190 banii disponibilizatilor2014-08-17 12:11Credeti ca ar trebui sa cerem un raspuns la scrisoarea referitoare la platile compensatorii pe care dl. Stanescu et.comp a trimis-o guvernului si dl. Ponta? Sau dl. Ponta s-a strers undeva cu ea? Ar fi cazul sa cerem niste raspunsuri, ca tot a inceput campania electrorala, sa aflam ce are de gand acest guvern incompetent privitor la platile fraierilor de la Oltchim. Deci ar trebui sa incepem si noi sa ne miscam in acesta campanie, pentru inceput sa facem un pic de agitatie la prefectura, ca poate mai aude cineva de noi. Daca pana in alegeri nu ne dau banii, apoi se stie ca e o teapa mare cu privatizarea din decembrie. Deci colegi disponibilizati, ce spuneti ne organizam si noi un pic?
|
Musafir |
#25191 Re: Re: Re:2014-08-17 12:37Certaretul no.1, IMBARLIGATOR, FARSEOR, OBOSIT SI TURMENTAT ORI TURBULENT esti TU si prin ceea ce demonstrezi, te interezeaza banii tuturor, in rest e povestea ta si incerci sa influentezi si pe altii eronat. Cei de spui tu "suti" sunt creatia si a ta pentru ca le-ai dat ceea ce-si doreau si cu mana ta de nepriceputeanu, au casapit tot, pentru ca ati sustinut pana de curand NUMAI TAMPENII SI ATI LUAT LA MISTO TOT. OBOSITULE VEZITI DE DRUMUL TAU SI NU MAI MINTII, MINTI DE IMPUTI TOT SI MANJESTI TOT IN NESTIINTA TA. POATE-TI TREBUIESC MEDICAMENTELE SI TE DERANJAM, SA BEI APA MULTAAA... SI VEZI SA NU TE INECI, INCET CA NU TE ALEARGA NIMENI, OK...!!!
|
Musafir |
#25192 Re: banii disponibilizatilor2014-08-17 12:40#25190: disponibilizat fraierit - banii disponibilizatilor AGITATULEEEE... BAI AGITATILOR... VEZI CA AI GRAVE PROBLEME DE AGITAT..., SPUNE-MI O SINGURA REZOLVARE A TA SI MISCARILOR TALE, SPUNE-MI TE ROG UN SINGUR EVENIMENT CU FINALIZARE BUNA. |
Musafir |
#25193 Re: Re: Re: Re:2014-08-17 12:43Da, m-ai convins, esti prea prost ca sa pot sta de vorba cu tine(nu ca eu as fi un mare destept, dar tu esti mult prea prost). Ca sa inchei apoteotic. PUNCT |
Musafir |
#25194 Re: Re: Re: Re: Re:2014-08-17 12:45BAAAA MAMUTULE BABUIN FARA NEURON, PANA IERI STRIGAI ALTCEVA, ACUM VI SI-MI SPUI MIZERII MIE CA AI VAZUT SI PENTRU CA NU AI AVUT DREPTATE, TE CONTRAZICI TU PE CRETINISMELE TALE INFECTE, SA-TI FIE RUSINE SI SA NU MERITI SA DAI OCHII CU NIMENI PENTRU FAPTELE TALE NEMERNICE. LASA PUNCTUL, STIM TOTI CE AI FACUT SI FACI. JAGARDELELE CA TINE AU INFECTIA CAT CASA SI VOI ATI MERS PE LINIA TOTAL NEMERNICA A SACRIFICARII SI NU A RESPECTARII LEGII... DOAR CAFEA DE LA PLIMBARILE TALE TE INTERESAU SI CUM SA MAI CIUPI FRAIERII SA PLATEASCA TOT FELUL DE CRETINISME ALE TALE, URLAI CHIAR AICI PE PETIE CA BANII VIN CAND OLCHIM E PE PLUS, TE-AM INTREBAT MEREU OBOSITULE, UNDE SCRIE... MIZERIA TA IMPUTITAAAA...!!!!!!!!!! ASTA SA NU PRIMESTI REALITATEA IN FATA SI SA NU ZICI CA TE-AM CASAPIT IN IDEEA TA NEMERNICA...., STA PROBA SI PETITIA CE AI FACUT TU/ VOI. SPUNE-MI O SINGURA REZOLVARE A TA SI MISCARILOR TALE, SPUNE-MI TE ROG UN SINGUR EVENIMENT CU FINALIZARE BUNA, MINCINOSI SI DETURANTORI DE FAPTE SI RAELITATI, ZI MIZERIO... |
Musafir |
#25195 Re: banii disponibilizatilor2014-08-17 12:53#25190: disponibilizat fraierit - banii disponibilizatilor POATE AI TIMP SA SCRI SI ASTA LA AUTORITATI, PENTRU CA OBSERV ESTI IN MARE MASURA DE FAPTELE TALE... CE ORGANIZARI FACI TU...??????????? |
Musafir |
#25196 Re: Re: banii disponibilizatilor2014-08-17 12:54#25192: - Re: banii disponibilizatilor AGITATULEEEE... BAI AGITATILOR... VEZI CA AI GRAVE PROBLEME DE AGITAT..., SPUNE-MI O SINGURA REZOLVARE A TA SI MISCARILOR TALE, SPUNE-MI TE ROG UN SINGUR EVENIMENT CU FINALIZARE BUNA. Daca tu mi-o ceri insistent nu am decat sa-ti spun. Asculta , dar stai jos sa nu pici cumva din picioare. "SPUNE-MI O SINGURA REZOLVARE A TA SI MISCARILOR TALE" Nevasta-ta s-a simtit dupa cum mi-a spus , pentru prima data si ea femeie "SPUNE-MI TE ROG UN SINGUR EVENIMENT CU FINALIZARE BUNA." Acum daca tot ti-am spus, intreab-o pe ea. Au fost multe evenimente cu finalizare buna.
Lasand "stoul" deoparte , nu au fost "evenimente cu finalizare buna" pentru ca tara asta e plina de lasi ca tine. Ce zici daca ne-am intalnii noi maine la prefectura nu 1000 cati suntem , barem 500 si nu am pleca de acolo o saptamana . doua pana vom obtine "o finalizare buna" ?
|
Musafir |
#25197 Re: Re: Re: banii disponibilizatilor2014-08-17 12:59#25196: - Re: Re: banii disponibilizatilor Scuze , uit mereu sa pun PUNCT. |
Musafir |
#25198 Re: Re: Re: banii disponibilizatilor2014-08-17 13:01#25196: - Re: Re: banii disponibilizatilor BAAAA AGITATII STAU INTERNATI INCHISI LA SPITALUL DE NEBUNI, TU ESTI UNU DIN EI. TOCMAI ASTA SCRIU, PENTRU CA TU IN NEUROPSIHOPATIA ( ESTE BOALA GRAVA) SI FARA MEDICAMENTE, AI NUMAI PORNOGRAFIE INFANTILA SI MERITI LEGAT SI DUS... PORNOGRAFIA TA INFANTILA SI CRETINISMUL TAU E MAREA TA INCAPACITATE DE A REALIZA CEVA, ESTI UN IMPOTENT PSIHIC CARE VISEAZA MULT SI PROST, DEOARECE E INCAPABIL DE A FACE CEVA PENTRU REZOLVAREA SITUATIEI CU PLATILE COMPENSATORII, BA MAI MULT... ESTI UN MUTANT GENETIC CASAPIT DE MAREA PROSTIE.
|
Musafir |
#25199 Re: Re: Re: Re: banii disponibilizatilor2014-08-17 13:02#25197: - Re: Re: Re: banii disponibilizatilor ESTI UN PUNCT IN PROSTIA SI INCAPACITATEA TA DE A GANDII, MARSSSS SI LASA LUMEA IN PACE, HOITULE. |
Musafir |
#25200 Re: Re: Re: Re: Re: banii disponibilizatilor2014-08-17 13:09#25199: - Re: Re: Re: Re: banii disponibilizatilor A, tu esti ala cu maimutele , mai baga ceva ca am si uitat de existenta lor. PUNCT, uite ca am luat totusi ceva de la tine. Te stiu si de aceea te inteleg. Ai o problema , sa stii ca imi pare rau. Apropoo, ti-ai terminat masterul? |
Legalizarea Eutanasierii la oameni în România
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieCele mai populare petiții în ultimele 7 (de) zile
Excluderea echipei A.C.S Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Excluderea echipei A.C.S Sepsi OSK Sf. Gheorghe din toate competițiile interne romanesti! Fiind o echipa creata pe criterii etnice si sponsorizata indirect de statul maghiar doar cu scopul de a mentine vie flacara iredentismului maghiar.
Creat: 2023-01-30 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 3552 | 3103 |
7 zile | 2864 | 2490 |
DREPTATE PENTRU AZOR - SOLICITAM APLICAREA LEGII NR. 205/2004 PRIVIND PROTECTIA ANIMALELOR
Azor este un caine in varsta de 14 ani care a fost batut cu bestialitate de 2 copii in varsta de 14 si respectiv 16 ani, ambii din localitatea Sarbatoarea, Comuna Bucovat, judetul Dolj, pe care ulterior l-au aruncat intr-o groapa si l-au acoperit cu frunze...Din fericire stapanii lui au fost anuntati de cineva care vazuse cele intamplate si l-au dus imediat la cabinetul veterinar Franco Vet din localitatea Craiova. Dupa cum reiese din raportul medical animalul a fost adus in cabinet in regim de
Creat: 2023-01-20 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 9579 | 8570 |
7 zile | 1199 | 1054 |
Petiție pentru creșterea indemnizațiilor persoanelor cu dizabilități
Petiție pentru o revendicare demnă, pentru creșterea indemnizațiilor persoanelor cu dizabilități Ca națiune suntem în fața unei nedreptăți sociale care exclude demnitatea persoanei cu dizabilități. Într-o primă exprimare a calității vieții persoanei cu dizabilități afișăm îndemnizațiile celor trei categorii de handicap pentru a defini situația de profundă criză socială a celor care sunt în suferință: Indemnizație de handicap gradul 1 – 526 lei Indemnizație de handicap gradul 2 – 395 lei Indem
Creat: 2023-01-11 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 3408 | 3297 |
7 zile | 689 | 662 |
Îl susținem pe asistentul Florin Ghica
Pentru că acest om este acuzat pe nedrept de viol și agresiune sexuală noi cei care semnam aceasta petiție venim în sprijinul lui și excludem cu tărie ca acest om ar fi făcut asa ceva. Este om cu un caracter uman minunat, un bun profesionist care și.a făcut datoria cu empatie, profesionalism și seriozitate.
Creat: 2023-02-03 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 542 | 495 |
7 zile | 542 | 495 |
SUSȚIN MEMORIUL DIRECTORILOR
Un memoriu colectiv pe care directorii/directorii adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar din România îl va înainta ME, prin care solicită acordarea unor drepturi salariale pentru ca aceste funcții de conducere să fie motivante.
Creat: 2023-01-29 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 542 | 538 |
7 zile | 431 | 429 |
Ajutor,reuneste o mama cu fiica ei.
Va rog ajutati-ma sa imi strang fata in brate.Toate probleme mele au inceput din momentul cand sa nascut fetita mea ,,IOANA,, de ce zic asta ....caci am facut depresie si concubinul meu la vremea respectiva a considerat ca cel mai bine este sa ma aduca in tara (Romania) si sa ma interneze la un spital de boli nervoase. De aici a obtinut o hartie care spune ca am probleme mentale.( dupa aceasta perioada critica circa 2 saptamani eu consider ca totul a revenit la normal) caci prin urmare am mers l
Creat: 2023-01-31 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 372 | 260 |
7 zile | 371 | 259 |
Spune NU DESFIINȚĂRII specializării ÎNVĂȚĂTOR de la liceele și colegiile pedagogice!
Având în vedere informațiile apărute în mass-media legate de proiectul de Lege a învățământului preuniversitar, conform cărora liceele și colegiile pedagogice nu vor mai avea specializarea de învățător, cadrele didactice din întregul sistem de învățământ pedagogic își exprimă dezaprobarea față de această decizie, care afectează grav baza formării dascălilor din România. Încercări de desființare a acestui profil au mai existat în perioada postdecembristă, dar timpul a dovedit că au fost decizii
Creat: 2023-01-20 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 23953 | 23593 |
7 zile | 335 | 330 |
Copaci, nu fântâni arteziene și betoane pe Bulevardul 1 Mai!
În ședința de Consiliu Local din 26 ianuarie 2023, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu a propus consilierilor Hotărârea privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Amenajare ansamblu fântâni arteziene pe Bulevardul 1 Mai”. Proiectul prevede "amenajarea unui ansamblu realizat din 4 tipologii de fântâni arteziene amplasate pe fâșia mediană verde de pe bd. 1 Mai; în total 8 fântâni.Fântânile sunt dotate cu statui arteziene, lumini și jeturi de apa. Dotări: sta
Creat: 2023-01-31 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 336 | 329 |
7 zile | 334 | 327 |
Umilință in Colegiul Dumitru Mageron
Susțineți că acest copil sa fie trimis la școala de corecție ? Consider că acolo îi este locul pentru reeducarea lui deoarece consider este un viitor infractor
Creat: 2023-02-01 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 278 | 238 |
7 zile | 278 | 238 |
Mentinerea bursei de peformanta in anul scolar 2023-2024
Pe acest ministru al educatiei nu il intereseaza sustinerea elevilor care fac performanta sportiva pe langa performanta scolara. Dna ministru isi doreste sa distruga atat cluburile sportive care si asa au un buget restrans. Ea nu vrea sa inteleaga ca banii din bursa de performanta sustin intr-o oarecare masura echipamentele , taxele de concurs si de deplasare. Avand in vedere ca suntem intr-o recesiune economica acesti banii ajutau parinti sa isi sustina copii sa faca miscare, dar din pacate ace
Creat: 2023-02-02 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 186 | 183 |
7 zile | 186 | 183 |
Reabilitarea grădiniței vechi
Subscrisa, Asociaţia “Victoria Tarcău”, cu sediul în comuna Tarcău, sat Tarcău, nr. 489, Lunca Macaz, judeţul Neamţ, CIF 47005330, formulăm prezenta petiţie colectivă, împotriva demolării clădirii gradiniţei vechi, din comuna Tarcău, sat Tarcău, judeţul Neamţ. Cladire veche, cu însemnătate pentru comună, nenumărate generatii fiind formate sau chiar nascute acolo. Dorim sa o renovam si sa o folosim ca centru de activități educative extrascolare: sah, pictura, club de carte, lego, etc.
Creat: 2023-01-31 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 182 | 158 |
7 zile | 182 | 158 |
Redeschiderea Bisericii din Vale a Manastirii Frasinei
Petiția de mai jos intenționăm să o trimitem Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru redeschiderea pe cale pașnică a Bisericii din Vale a Mănăstirii Frăsinei.Vă rugăm să sprijiniți această cauză semnând petiția. Preafericirea Voastră Părinte Patriarh, Ne adresăm Preafericirii Voastre deopotrivă ca unui Patriarh, părinte şi tată, in legătură cu recentul eveniment din 10 ianuarie 2023 legat de mănăstirea Frăsinei, în urma căruia Inaltpreasfintitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei
Creat: 2023-01-26 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 664 | 592 |
7 zile | 154 | 145 |
Solicitare de alocare de resurse financiare pentru IPLT M. Kogălniceanu
Dlui Ion Ceban, Primar general al mun.Chișinău, Dlui Andrei Păvăloi, Șef adjunct al DGETS, de la părinții elevilor IPLT „M. Kogălniceanu” S o l i c i t a r e Prin intermediul prezentei solicitări, părinții elevilor IPLT „M. Kogălniceanu”, se adresează către factorii de decizie din cadrul Primăriei mun.Chișinău și a Direcției Generale Educație Tineret și Sport, privitor la alocarea resurselor financiare în valoare de 1 milion lei, necesare pentru reconstrucția și reparația a 16 blocur
Creat: 2023-02-06 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 151 | 150 |
7 zile | 151 | 150 |
Salvați capat CUG! Rezolvați problema tirurilor parcate in zona
Către administrațiile locale, județene, naționale si chiar internaționale(sunt impactati soferi de alte naționalități). Zona capat CUG din Iași (șoseaua Nicolina) este zilnic sugrumată de vehicule de mare tonaj care stau oprite pe partea carosabila. Uneori blocand chiar 2 din cele 3 benzi pe sens. Prezenta lor in numar asa mare in această zona este dat de locația punctului de Vamuire Iași, care este in curtea Tehnopolis. Datorită faptului ca Iasi este un hub al traficului internațional, punctu
Creat: 2023-01-28 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 241 | 235 |
7 zile | 136 | 133 |
STAREA DE URGENȚĂ SĂRĂCEȘTE REPUBLICA MOLDOVA
Stimați cetățeni! De 12 luni Republica Moldova se află în condițiile stării de urgență. Deși nu suntem în război, autoritățile prelungesc nejustificat această stare de urgență pentru a-și ascunde neputința în spatele unor decizii abuzive și ilegale. Cui îi convine starea de urgență? Sub paravanul stării de urgență grupuri obscure, care-și fac afacerile sub protecția actualei puteri, au revenit la guvernare, fără a mai dea socoteală cuiva. Această situație ascunde abuzuri și șmecherii. Abuz
Creat: 2023-02-03 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 84 | 79 |
7 zile | 84 | 79 |
Adăugarea profilului IMS de către operatorii din România pentru telefoanele Google Pixel care nu suportă conectivitate VoLTE, VoWiFi și 5G
Google a lansat smartphone-uri foarte interesante în ultimii doi ani. Odată cu debutul seriei Pixel 6, au sosit procesoare dezvoltate în regim propriu Tensor, un design memorabil și camere foto excelente. Trend-ul a continuat în cazul seriei Pixel 7, iar terminalele au devenit atractive și pentru noi, românii, mai ales că de anul trecut le putem comanda prin intermediul Amazon DE. Cu toate acestea, niciun operator din România, fie că vorbim despre Orange, Vodafone, DIGI sau Telekom, nu oferă su
Creat: 2023-01-06 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 1277 | 1266 |
7 zile | 75 | 74 |
VREM PETROM INAPOI
Realitatea Plus initiaza un demers unic. Dorim nationalizarea companiei Petrom. Solicitam declansarea unui referendum national care sa contina o intrebare cat se poate de simpla: Doriti ca Petrom sa revina la statul roman? Dorim ca cei vinovati de vanzarea companiei sa plateasca, dorim sa ne recuperam resursele naturale date in conditii suspecte austriecilor de la OMV. Dorim ca banii obtinuti din profituri sa revina bugetului statului si, mai mult, dorim despagubiri pentru distrugerea industriei
Creat: 2022-12-10 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 57603 | 54276 |
7 zile | 70 | 62 |
Cuparea câinilor unde standardul o cere, în anumite condiții și reglementari
Cerem aprobarea legalității cuparii urechilor la câinii de rasa, unde standardul și istoricul o cer implicitDacă este legala castrarea după vârsta de 6 luni, dorim sa fie legal și cuparea în aceleași condiții Argumentele ar fi istoricul raselor, evitarea accidentelor care se pot întâmpla, și afecțiunilor urechilor
Creat: 2022-02-04 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 983 | 946 |
7 zile | 63 | 62 |
Lipsa medicamentelor esentiale din Romania
Noi, farmacistii independenti din Romania, ne confruntam cu o lipsa acută de medicamente. Nu se gasesc medicamente esentiale pentru copii: antibiotice, antitermice. Nu se gasesc medicamente esentiale pentru tratarea si tinerea sub control a epilepsiei. Nu avem cu ce trata pacientii! Scopul petiției este sa atragă atenția autoritatilor cu privire la aceasta situatie extrem de gravă astfel încât sa se ia măsuri concrete pentru rezolvarea situației. Petitia poate fi semnată de medici, farmacisti,
Creat: 2022-12-06 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 1616 | 1588 |
7 zile | 54 | 54 |
Memoriu pentru achiziționarea și transformarea imobilului din str. Pitar Moș, nr. 8 în Casa Memorială „George Stephănescu”
George Stephănescu – compozitor, dirijor, profesor de canto – a jucat un rol esențial în dezvoltarea culturii naționale, după unirea Principatelor Române la 1859. Lui i se datorează apariția Operei, ca instituție, în București. Mai mult, el a susținut cu propriile resurse financiare fenomenul liric din capitală vreme de aproximativ două decenii (costurile unui asemenea demers sunt enorme). Ca profesionist complex a înțeles mai bine decât oricine altcineva la acea vreme necesitatea înființării u
Creat: 2023-02-02 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 47 | 46 |
7 zile | 47 | 46 |