Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

Reportaj ZF la fratele de suferinţă al Oltchim: Uzinele Sodice Govora, unul dintre puţinele combinate chimice care şi-au majorat producţia în ultimii ani şi vrea să se scuture de pierderi

http://www.zf.ro/companii/reportaj-zf-la-fratele-de-suferinta-al-oltchim-uzinele-sodice-govora-unul-dintre-putinele-combinate-chimice-care-si-au-majorat-productia-in-ultimii-ani-si-vrea-sa-se-scuture-de-pierderi-12448203

Când vizitezi Uzinele Sodice Govora (USG), cel mai mare producător de sodă calcinată din România, primul lucru care te uimeşte este apropierea de combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea. Cele două uzine sunt practic despărţite de un singur drum de câţiva metri lăţime şi îşi împart „frăţeşte“ saramura de la Salrom, aburul de la CET Govora precum şi reţeaua de canalizare.

„Muntele“ de calcar din curtea fabricii şi rezervoarele gigant umplute cu saramură scot în evidenţă dimensiunea activităţii Uzinelor Sodice Govora. Una dintre clădirile uzinei era până de curând cea mai înaltă clădire din oraş, halele de producţie ale companiei se întind pe 55 de hectare, iar iazul de decantare de pe malul drept al Oltului, unde se depozitează şlamul rezultat din procesul de producţie, se întinde pe 160 de hectare.

„Calcarul împreună cu antracitul urcă pe bandă unde se face dozarea lor până ajung la cuptoare. Saramura brută pe care o primim de la Ocnele Mari o depozităm în rezervoare şi de acolo merge în instalaţia de purificare şi este pompată în instalaţia de absorţie - distilaţie. Tot aici este instalaţia de cuptoare unde este arsă piatra şi rezultă oxidul de calciu care se transformă în lapte de var cu apă şi este pompat mai departe pentru procesul tehnologic. Apoi bicarbonatul de sodiu merge pe filtru bandă unde se separă de apă şi este adus în calcinator unde rezultă soda calcinată. Diferenţa dintre chimia organică şi cea anorganică este că la cea organică deşeurile se depun şi sunt cărate cu lopata (ca în cazul USG - n.red.), iar la cea anor­ganică se evaporă. De aceea la Oltchim este curat tot timpul“, ne explică unul dintre directorii companiei în timp ce ne îndreptăm spre primele secţii de producţie din combinat.

USG dispune de o cameră de comandă, care este inima procesului tehnologic, unde sunt monitorizaţi toţi parametrii, precum temperaturi, presiuni, debite, concentraţii şi un laborator unde se analizează şi con­trolează parametrii chimici la nivelul fluxului de fabricaţie.

Atât Oltchim, cât şi USG au fost greu încercate în ultimii ani de pierderile cu care s-au confruntat, USG fiind în urmă cu un an pe punctul de a-şi închide activitatea din cauza protestelor salariaţilor şi a proble­melor în alimentarea cu abur şi saramură cauzate de intrarea în insolvenţă a Oltchim.

„În aprilie anul trecut aici era un haos total, angajaţii erau în greva foamei şi aproape s-a oprit fabrica, iar şeful nostru a zis «gata, nu suntem siguri ce o să se întâmple, nu mai avem încredere în viitorul companiei» şi s-a pus stop la investiţii. Între timp am adus businessul pe calea normală, am făcut restructurări şi mai avem de făcut, am făcut economii mari la cheltuieli şi mai facem“, spune polonezul Witold Urba­nowski, care de aproape un an conduce operaţiunile companiei de pe poziţia de director general.

Cu o nouă conducere, numită la finele lunii aprilie din 2013, USG a reuşit în ultimele luni să negocieze contracte pe termen lung cu principalii furnizori şi a trecut printr-un proces dur de restructurare, în condiţiile în care polonezii de la Ciech care controlează din 2006 combinatul, şi-au pierdut răbdarea şi s-au hotărât să aducă activitatea pe profit. Deşi producţia de sodă a USG a crescut constant de la preluarea companiei de către Ciech, majorându-se cu 80% până anul trecut, la circa 430.000 de tone, polonezii n-au simţit încă gustul profitului.

În 2012 USG a obţinut afaceri record, de 330 mil. lei (75,8 mil. euro), dar şi pierderi în creştere cu 60%, de 56 mil. lei (12,9 mil. euro). În primele nouă luni din 2013 compania a avut vânzări de 228 mil. lei (51,3 mil. euro), mai mici cu 8,6% din cauza preţurilor în scădere la sodă, iar pierderile au urcat la 79 mil. lei (17,8 mil. euro).

Spre comparaţie, Oltchim a avut în 2013 vânzări de aproape 500 mil. lei, dar a funcţionat numai la 20% din capacitate.

În ciuda disponibilizărilor din ultimii ani de la cele două combinate chimice, econo­mia şi locurile de muncă din judeţ continuă să se sprijine pe cele două companii, care au rămas cei mai mari angajatori din Râmnicu Vâlcea.

Spre deosebire de Oltchim, USG funcţio­nează în momentul de faţă aproape de capacitatea maximă de producţie, pierderile din ultimii ani fiind puse de polonezi pe seama capacităţii încă reduse a fabricii care nu-i permite să realizeze economii de scară şi a lipsei măsurilor de optimizare a costurilor din partea vechiului management al companiei.

USG a rămas ultima fabrică de sodă calcinată din România, în condiţiile în care Upsom Ocna Mureş, cea mai veche unitate, cu o istorie de peste 100 de ani, a intrat în 2010 în faliment după ce a trecut prin mai multe privatizări nereuşite, ultima cu indienii de la GHCL.

Angajaţii USG se mândresc cu faptul că fabrica de sodă la care lucrează a fost prima unitate construită pe platforma industrială din Râmnicu Vâlcea, în 1959, dată la care Oltchim nu se înfiinţase încă.

Înainte de ’89 USG ajunsese un gigant cu 3.600 de angajaţi, mai mult decât avea Oltchim înainte de criză, iar pe fondul cererii ridicate fabrica funcţiona cu două unităţi de producţie faţă de una singură în momentul de faţă.

WikiZF: Profilul companiei Oltchim

În plus, compania realiza şi alte produse, precum soda caustică, la care a renunţat din cauza tehnologiei învechite, şi dispunea de o instalaţie de site moleculare care se folosesc în separarea diferitelor extracţii ale petrolului, produs utilizat de toate combinatele petro­chimice de pe plan local, care s-au închis treptat după 1989.

Activitatea era una integrată, în atelierul mecanic al uzinei lucrând la acea vreme circa 200 de oameni care realizau de la zero piesele de care combinatul avea nevoie, fabrica dispu­nând şi de turnătorie proprie. USG avea de asemenea un parc de vagoane bogat şi un parc auto extins, iar până la venirea Oltchim pe platformă CET Govora era parte integrantă a USG.

Pe plan intern cererea de sodă era susţinută până în 1989 în primul rând de fabricile de sticlă care funcţionau la acea vreme, dar şi de fabri­cile de detergenţi sau de industria metalurgică şi industria uşoară.

În industria sticlei soda produsă la USG este utilizată ca materie primă împreună cu ni­si­pul, care se ard în cuptor şi rezultă sticla. În metalurgie soda calcinată este folosită în com­poziţia metalelor pentru alcalinitatea produ­sului şi în topitură, iar în industria uşoară soda este utilizată spre exemplu pentru tratarea fibrelor. „Înainte de 1989 aproape că nu făceam faţă cererii pentru că soda era foarte mult cerută şi la export şi se făceau intervenţii la minister pe diverse industrii. În zilele de glorie ale fabricii se produceau 1.800 - 2.000 de tone/zi de sodă (circa 700.000 - 750.000 de tone pe an). Două treimi din producţie mergea la export, în principal către Italia, Egipt, Israel, iar fabrica din Ocna Mureş acoperea mai mult piaţa internă“, îşi aminteşte Anca Golgojan, director de sănătate, securitate, protecţia mediului şi calitate în cadrul USG, care lucrează de 30 de ani în combinat.


După 1989 fabrica de sodă din Vâlcea a mai avut comenzi o perioadă, dar treptat a început să-şi reducă producţia şi numărul de angajaţi pe măsură ce o parte din fabricile de sticlă de pe plan local s-au închis şi concurenţa la export s-a intensificat.

Compania a fost privatizată în 2002 şi preluată de omul de afaceri Marius Cristescu, proprietarul grupului Bega, care nu a reuşit să redreseze activitatea şi a preferat să vândă patru ani mai târziu compania către Ciech, pe motiv că aceasta necesita investiţii masive. Cristescu a lăsat în 2006 USG la o producie de 241.000 de tone, de circa trei ori mai mică decât înainte de ’89, iar numărul de angajaţi s-a redus tot la o treime, respectiv circa 1.130 de salariaţi.

Între timp, pe fondul intrării unor companii multinaţionale pe piaţa din România precum Unilever şi Procter&Gamble, care au preluat fabrici de detergenţi la Timişoara şi Ploieşti, dar şi Saint-Gobain pe piaţa sticlei, cererea de sodă s-a stabilizat.

Ciech a investit din 2006 şi până în prezent la USG circa 40 mil. euro în retehnologizarea şi creşterea capacităţii de producţie, care aproape s-a dublat, şi intenţionează să investească şi anul aceasta circa 10 mil. euro pentru majo­rarea cu 15% a producţiei. „Chiar dacă piaţa globală de sodă nu creşte, noi continuăm să majorăm vânzările pentru că avem mai puţini concurenţi după ce s-au închis mai multe combinate în ultimii ani. După ’89 nu cred că s-a făcut vreo investiţie în fabrica din România (USG - n.red.). Investiţiile realizate de fosta con­ducere au fost de 39 mil. euro care câteo­dată nu prea se văd în întregime. Schimbarea utilajelor a condus la randamente mai bune, dar mai avem de investit ca să ajungă la nivelul fabricilor de sodă pe care Ciech le are în Polo­nia şi Germania“, spune Witold Urbanowski.

Ciech este al doilea producător de sodă calcinată la nivel european după grupul belgian Solvay şi deţine două fabrici de sodă în Polonia, de câte 600.000 de tone/an fiecare, precum şi o fabrică în Germania de 530.000 de tone/an.

USG are în prezent o capacitate mai mică, de 430.000 de tone, şi polonezii spun că vor să o aducă peste pragul de 500.000 de tone, necesar pentru aducerea fabricii pe profit şi creşterea productivităţii muncii.

Deşi la USG s-au făcut restructurări de personal importante, compania ajungând să mai aibă 670 de angajaţi faţă de 900 acum doi ani, productivitatea muncii, măsurată în tone de sodă produsă pe muncitor, continuă să fie cu circa 30% mai scăzută comparativ cu celelalte fabrici ale grupului.

„Anul acesta dorim să punem pe picioare planul de investiţii pentru a majora capacitatea şi să achiziţionăm un nou calcinator, filtru bandă, coloană de distilare şi altele echipa­mente care au o valoare estimată la 10 mil. euro. Există un mare potenţial de automatizare în fabrică, pentru a înlocui munca oamenilor cu echipamente. Dacă mizez să cresc capacitatea cu 15% anul acesta, să spunem, nu am nevoie de niciun om în plus pentru acest lucru, şi dacă o dublez, nu am nevoie să angajez oameni pentru că practic se pune în funcţiune un utilaj cu o capacitate mai mare sau încă unul care este complet automatizat şi îl poate opera aceeaşi forţă de muncă“, spune şeful USG.

El spune că a luat în calcul finanţarea investiţiilor şi prin atragerea de fonduri europene, însă din cauza faptului că firma are capitaluri proprii negative, trebuie întâi să le aducă pe plus, iar pentru acest lucru prioritară este creşterea controlului Ciech în acţionariatul companiei la 100% din acţiuni.

În prezent Ciech controlează aproape 93% din acţiuni şi derulează o ofertă de preluare pentru a cumpăra restul de 7,08% din acţiuni, pachet pe care oferă 2,9 mil. lei.

„Dorim să preluăm acţiunile USG, să delistăm firma şi să curăţăm capitalurile ca să ne însănătoşim din punct de vedere bancar. De aceea este critic acum pentru mine să finalizăm cu succes oferta de acţiuni“, mai spune Witold Urbanowski.

Combinatul continuă să se sprijine pe comenzile la export, acestea reprezentând circa 75% din afacerile USG. O treime din producţie merge în Portul Constanţa, unde sacii de sodă care cântăresc o tonă merg la export cu va­porul, iar restul este transportat cu cisternele în Ungaria, Bulgaria şi alte ţări.

Compania produce sodă calcinată (carbonat de sodiu) în două densităţi, sodă calcinată uşoară - sub formă de pudră, şi sodă calcinată densă (grea).

Mai mult de jumătate din cantitatea de sodă produsă în uzină este transformată printr-un proces de granulare în sodă grea, care este preferată de clienţii uzinei faţă de cea uşoară pentru că este mai densă şi este mai uşor de depozitat şi transportat.

Pe lângă sodă, USG mai produce silicat de sodiu, care contează cu circa 5% din afaceri, dar este cea mai profitabilă activitate a companiei. Acesta se obţine prin topirea nisipului şi a sodei şi este folosit foarte mult sub formă lichidă în producţia de detergenţi şi ca material în construcţii.

Compania foloseşte ca materie primă calcarul adus cu trenul de la Bistriţa pe propria cale ferată îngustă cu o lungime de 41 km, iar sarea amestecată cu apă este pompată prin conductă de la Ocnele Mari pe o distanţă de 11 km.

Totuşi, cele mai mari costuri ale combi­natului sunt cele cu aburul achiziţionat de la CET Govora, care reprezintă circa 40% din costurile de producţie.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.04.2014