Drumul dintre Turda și Câmpeni-o batjocură pentru Țara Moților, o insultă pentru moți și o mare rușine pentru România

179835862_4269046399792413_1908153216677428222_n.jpgStimate domnule Ministru al Transporturilor,

Stimete domnule Prefect al Județului Alba,

Stimate domnule Prefect al Județului Cluj,

Drumul care leagă Turda de Câmpeni a ajuns să fie un calvar pe care vi-l putem descrie succint cam așa: gropi, praguri, șanțuri înfundate, terasamente surpate. Această cale de acces, care leagă Țara Moților de Turda, nu a mai fost reabilitată de dinainte de 1989, cu adevărat.

Legătura Țării Moților este necesară nu numai cu Alba-Iulia ci și cu Turda și Cluj-Napoca, orașe în care mulți dintre noi muncim. Dar, factorilor de decizie din Alba nu le pasă, doar acest drum nu leagă Țara Moților cu capitala de județ, celor de la Cluj,  nici lor, doar face legătura cu alt județ.

Acest drum a fost schilodit de trecerea timpului dar și de traficul greu rezultat din exploatarea unor resurse din zona noastră, a Țării Moților, lemnul și agregatele de nisip și piatră care au alimentat diverse sectoare de autostrăzi din județele Alba sau Cluj.

Constatăm acum că, noi, rămași fără locuri de muncă, fără resurse, nu putem să valorificăm ceea ce ne-a mai rămas, turismul, acest drum fiind important ca acces dinspre/către Turda și Cluj -Napoca, devenind locul în care ne stricăm sistematic mașinile. 

Acest sector de drum național, pe raza celor două județe, a devenit o batjocură plină de cinism la adresa noastră, a moților. Constituie o enormă rușine pentru o țară aflată în Uniunea Europeană în anul 2021.

Date fiind cele mai sus arătate, vă solicităm să luați act de:

1. Starea drumului Câmpeni-Turda, descrisă mai sus;

2. Faptul că noi, moții, ne strigăm durerea, dar o facem cu demnitate;

3. Faptul că vom trece la acțiuni de protest, dacă nu veți lua toate măsurile pentru intrarea în normalitate pe cele două sectoare ale drumului despre care vă vorbim în acest document, cel din Județul Cluj și cel din Județul Alba;

4. Vorbele lui Avram Iancu, valabile și în acest caz , că ”suntem mulți, ca cucuruzul brazilor, suntem mulți și tari, că Dumnezeu e cu noi” și că noi nu ne vom mai lăsa în asemenea hal de batjocură mult timp.

Pe cale de consecință, încă, vă rugăm să întreprindeți toate demersurile pentru MODERNIZAREA DN 75 Turda-Câmpeni pe segmentul de drum care aparține Jud. Cluj și Jud. Alba, pornind de la stiudiul de Fezabilitate contractat de către CNAIR, ăncă din 2007 pentru întreg DN 75 , Beiuș -Turda.

Vă solicităm respectuos să dispuneți MODERNIZAREA DN 75, NU CÂRPIREA ACESTUIA, prin turnarea de asfalt peste actualul amplasament. Vă solicităm să constatați că sunt necesare lucrări serioase de modernizare precum:

- Fundații parapet;

-Ziduri de sprijin;

-Supraînălțări ziduri;

-Console pe zidurile de rambleu;

- Podețe;

-Șanțuri.

NOI NU VOM MAI ACCEPTA CÂRPELI! ACEST DRUM POATE FI MODERNIZAT PRIN BANI EUROPENI, TREBUIE NUMAI PĂSARE DIN PARTEA DOMNIILOR VOASTRE!

Acesta este strigătul de disperare împotriva nepăsării și al indolenței unor autorități care pentru noi au făcut prea puțin în ultimii  treizeci de ani!

NE-AM SĂTURAT SĂ FIM DESPUIAȚI DE BOGĂȚIILE PE CARE ȚARA MOȚILOR LE ARE ȘI SĂ FIM FOLOSIȚI DIN PATRU ÎN PATRU ANI PENTRU A DA VOTUL NOSTRU PE MINCIUNI, PE UITARE, FIIND DESCONSIDERAȚI ȘI TRATAȚI CA OAMENI DE MÂNA A DOUA, CU TOATE CĂ NE-AM CÂȘTIGAT DREPTUL LA ONOARE, NU DE PUȚINE ORI, PRIN JERTFA CELOR CARE NE SUNT STRĂBUNI!!!

ÎNȚELEGEREA NOASTRĂ  SE APROPIE DE SFÂRȘIT, IAR NOI NE VOM BATE PENTRU DREPTURILE NOASTRE, DACĂ VOM MAI FI BATJOCORIȚI!

VĂ ROG SĂ ACORDAȚI PREZENTEI VALOAREA UNEI SOLICITĂRI ÎN CONTENCIOS ADMINISTRATIV!

 

Moții din județele  Alba și Cluj

 

 


POPA IRIMIE EMIL    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez POPA IRIMIE EMIL să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.


SAU

Veți primi un e-mail cu un link pentru a vă confirma semnătura. Pentru a vă asigura că primiți mesajele noastre email, vă rugăm să includeți info@petitieonline.com în lista de adrese sau lista expeditorilor agreați.

Vă rugăm să rețineți că nu puteți confirma semnătura dvs. răspunzând la acest mesaj.




Publicitate plătită

Vom aduce această petiție la cunoștința a 3000 persoane.

Aflați mai multe informații...