Dreptul la sănătate pentru Ucea: cerem medic de familie acum!
Solicităm autorităților responsabile - Ministerul Sănătății, Colegiul Medicilor din România, Direcția de Sănătate Publică Brașov, Casa de Asigurări de Sănătate Brașov ,Consiul Județean, Prefect- luarea de urgență a măsurilor necesare pentru asigurarea continuității asistenței medicale primare în comuna Ucea, județul Brașov.
Comuna Ucea se confruntă cu o situație gravă și iminentă: încetarea activității medicului de familie și lipsa unui înlocuitor, cu consecința directă a întreruperii accesului la servicii medicale de bază pentru aproximativ 2000 de persoane.
Menționăm că în comună există un cabinet medical funcțional și dotat corespunzător, apt pentru desfășurarea activității de medicină de familie. Cu toate acestea, în pofida existenței infrastructurii necesare și a demersurilor efectuate pentru identificarea unui medic, până în prezent nu a fost găsită o soluție.
Situația este agravată de lipsa aproape totală a mijloacelor de transport între localități, ceea ce face ca accesul la servicii medicale din alte zone să fie extrem de dificil sau imposibil, în special pentru persoanele vârstnice, copiii și pacienții cu boli cronice.
Atragem atenția că, potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, autoritățile au obligația de a asigura accesul echitabil al populației la servicii medicale de bază, inclusiv în mediul rural. De asemenea, conform art. 34 din Constituția României, dreptul la ocrotirea sănătății este garantat, iar statul are obligația de a lua măsuri pentru asigurarea sănătății publice.
În acest context, lipsa unui medic de familie în comuna Ucea reprezintă o încălcare a acestor obligații legale și constituționale, afectând direct drepturile fundamentale ale cetățenilor.
În temeiul Ordonanței nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, solicităm:
- analizarea de urgență a situației existente;
- identificarea și desemnarea unui medic de familie care să preia cabinetul și lista de pacienți;
- adoptarea unor măsuri concrete pentru asigurarea continuității serviciilor medicale în comuna Ucea;
- comunicarea în termen legal (30 de zile) a măsurilor dispuse.
În lipsa unor măsuri rapide, există riscul real ca întreaga comunitate să rămână fără acces la servicii medicale primare, cu consecințe grave asupra sănătății publice.
Vă solicităm să tratați această situație cu maximă prioritate.
Cu respect,
Reprezentant al comunității: consilier local Cristian Nicoleta
NICOLETA CRISTIAN, consilier local comuna Ucea Contactați autorul petiției