Consolidarea suveranității a limbii române în Republica Moldova
Noi, cetățenii Republicii Moldova, solicităm autorităților Republicii Moldova adoptarea unor măsuri ferme și coerente pentru asigurarea limbii române ca unica limbă legală pentru comunicare în spațiul public pe întreg teritoriul țării.
Limba română, consacrată prin Constituție ca limbă de stat, reprezintă un element fundamental al identității naționale și un factor esențial în consolidarea unității și coeziunii sociale. Cu toate acestea, observăm că în numeroase spații publice - de la instituții și transport public, până la comerț, servicii și media - persistă utilizarea altor limbi, în special a limbii ruse, într-o manieră care marginalizează limba oficială.
Această situație perpetuează confuzia lingvistică, menține reminiscențele unei ocupații istorice și împiedică integrarea deplină a cetățenilor în viața socială și civică a țării.
Exemple de bune practici din alte state post-sovietice:
Țările baltice (Lituania, Letonia, Estonia) au adoptat politici lingvistice stricte, stabilind limbile naționale ca unice limbi oficiale în toate sferele publice. De exemplu, Letonia a adoptat legi care obligă toate instituțiile publice și comerciale să folosească exclusiv limba letonă.
Georgia și Armenia au urmat politici similare, consolidând statutul limbilor proprii și reducând considerabil influența limbii ruse în spațiul public.
Ucraina a adoptat în 2019 o lege a limbii de stat care prevede folosirea exclusivă a limbii ucrainene în instituții publice, mass-media, sistemul educațional și alte domenii.
Având în vedere aceste exemple și contextul specific al Republicii Moldova, considerăm că este imperativ:
1. Să se aplice strict prevederile legii privind limba de stat.
2. Să se interzică utilizarea altor limbi în activitatea oficială a instituțiilor publice.
3. Să se încurajeze și să se sprijine instruirea cetățenilor în limba română, acolo unde este necesar.
4. Să se impună ca limba română să fie singura limbă utilizată în interacțiunile din spațiul public: instituții, servicii comerciale, media, afișaje și anunțuri.
Pentru ca aceste fapte să fie puse în acțiune, solicităm eliminarea alineatului (2) al articolului 13 din Constituția Republicii Moldova, care prevede că: „Statul recunoaște și protejează dreptul la păstrarea, dezvoltarea și funcționarea limbii ruse și a altor limbi vorbite pe teritoriul țării.” Această formulare constituie o ambiguitate care perpetuează statutul privilegiat al limbii ruse în spațiul public și contravine spiritului unei societăți naționale unitare. Pentru consolidarea limbii române ca unică limbă oficială, considerăm că acest alineat trebuie abrogat, așa cum au procedat și alte state post-sovietice în procesul de construire a unei identități naționale coerente și suverane.
Semnând această petiție, ne afirmăm sprijinul pentru consolidarea suveranității lingvistice a Republicii Moldova și reafirmarea identității naționale prin respectarea limbii române ca unică limbă oficială și de comunicare publică.
Semnează și tu! Apără limba română - apără identitatea noastră!
Alexandru Contactați autorul petiției