Călin Georgescu prim-ministru al României

Către,

Parlamentul și Presedinția României 

Subsemnaţii, semnatari ai prezentei petiţii, ne exercităm dreptul de petiţionare prevăzut în disp. art.51 din Constituţia României și vă solicităm numirea unui prim-ministru tehnocrat, apolitic, în persoana domnului dr.ec.dipl. Călin Georgescu. Totodată, vă solicităm de urgență, demararea Proiectului de Țară "Hrană, apă, energie" conceput de dr. Călin Georgescu. Susținem necesitatea instalarii unui premier independent politic și suntem împotriva marionetelor politice. Poporul are dreptul să susțină un premier independent. Voința poporului e inviolabilă. Refuzul cetățenilor de a participa la votul electoral,  nu exclude dreptul  acestora de a face solicitări prin intermediul petițiilor.  

Prin petiție se înțelege cerereareclamațiasesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poștă electronică, pe care un cetățean sau o organizație legal constituită o poate adresa autorităților și instituțiilor publice centrale și locale

 

Semnează această petiție

Prin semnare, autorizez pe Radu Roncea să-mi predea semnătura către persoanele care au autoritatea necesară.


SAU

Veți primi un e-mail cu un link pentru a vă confirma semnătura. Pentru a vă asigura că primiți mesajele noastre email, vă rugăm să includeți info@petitieonline.com în lista de adrese sau lista expeditorilor agreați.




Publicitate plătită

Vom aduce această petiție la cunoștința a 3000 persoane.

Aflați mai multe informații...

Facebook