Cele mai populare petiții din 2015 - România

Tot timpul | 24 ore | 7 zile | 30 zile | Ultima lună | 12 luni | Acest an (2021) | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011

Salvați Parcul Eminescu din Arad

Subsemnații semnatari ai prezentei petiții ne opunem intenției Primăriei Arad de desființare a Parcului Eminescu și de construire pe acea locație a unei parcări. Acest parc are vârsta Aradului și este unul din simbolurile orașului, drag nouă. Copiii, părinții, bunicii noștri, arădenii de azi și de mâine, cu toții avem nevoie de acest parc!

Creat: 2014-12-28 Statistici

Petiţie pentru replantarea teilor - blvd.Ştefan cel Mare şi Sfânt

Aducem în mod public în atenţia domnului Primar al municipiului Iaşi următoarele. Decizia Primăriei Iaşi de a tăia teii de pe Blvd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, în februarie 2013, a reprezentat, fără îndoială, un gest absurd, lipsit de transparenţă şi nedemocratic. Întrucât considerăm că fapta ar putea fi remediată, permiţând generaţiilor următoare se se bucure din nou de tei în centrul oraşului, solicităm Primarului Gheorghe Nichita să replanteze tei (arbori din genul Tilia)  pe Blvd. Ştefan cel M

Creat: 2014-02-01 Statistici

Stop insultelor şi jignirilor aduse creştinilor ortodocşi români

Stop insultelor şi jignirilor aduse creştinilor ortodocşi din România !   Înfiinţată în anul 2010, organizaţia neguvernamentală ,,Asociaţia Secular Umanistă din România’’, pe scurt ASUR, a dovedit de-a lungul celor patru ani de existenţă că principalul scop (nedeclarat oficial) al acesteia nu este altul decât acela de a se împotrivi religiei ortodoxe – majoritare în România – şi implicit tuturor valorilor creştine, nu de puţine ori apelând la dezinformare, manipulare, insulte, blasfemie, sfidând

Creat: 2014-12-28 Statistici

Desfiintarea examenului scris de titularizare in invatamant

Dupa experientele ultimilor ani si a faptului dovedit ca sunt din ce in ce mai putine posturi didactice pe perioada nedeterminata,precum si a lipsei de motivatie, determinare si interes a dascalilor de a invata doar pt posturi pe perioade determinate, se solicita revizuirea formalitatilor de intocmire a dosarelor precum si  desfiintarea  unui examen inutil de evaluare prin memorare si redare a unor continutiri ce n-au legatura cu practica ori realitatea de la catedra din invatamantul autohton. C

Creat: 2015-07-27 Statistici

Elevii au nevoie de manuale!

Stimați dascăli, părinți și elevi, Vă rugăm să susțineți acest demers oficial, prin care: -protestăm împotriva subfinanțării sistematice a educației; - solicităm DOMNULUI MINISTRU AL EDUCAȚIEI: să respecte Constituția României, Drepturile copilului și Legea educației naționale, asigurând  tuturor elevilor din România manuale  în conformitate cu programele școlare în vigoare.  

Creat: 2015-06-05 Statistici

Petitie catre postul Acasa tv

Aceasta petitie este catre postul acasa tv .Suntem foarte multi faniii Puterea Destinului ce va roaga sa difuzati serialul Puterea Destinului ( Sila) de la ora 19-20:30 . suntem foarte dezamagiti de alegerea facuta in urma careia sa scurtat ep . va rugam in caz ca nu se poate difuza la ora dorita sa difuzati serialul si sambata si duminica . va rugam frumos . iubim acest serial .. pagina Puterea Desinului .Ro .sper ca veti asculta si de rugamintea noastra 

Creat: 2015-02-17 Statistici

Turneul premierului în statele arabe - cât costă, în ce scop

Către: Primul-ministru al României, Victor Viorel Ponta Guvernul României, Palatul Victoria, Piaţa Victoriei nr. 1, Sector 1, Bucureşti, cod poştal: 011791   Senatul României, Calea 13 Septembrie 1-3, sector 5, Bucureşti, cod poștal: 050711   Domnule prim-ministru, domnilor senatori, Înțelegem din presa locală și de pe pagina oficială a Guvernului României că efectuați o vizită oficială în Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite (EAU), Qatar şi Kuweit, în perioada 29 aprilie - 5 mai. Biroul Perman

Creat: 2015-05-02 Statistici

DEMISIA LUI ISARESCU - CONDUCATORUL MAFIEI POLITICO-FINANCIARE

PRINCIPALUL VINOVAT PENTRU FALIMENTAREA SISTEMULUI BANCAR ROMANESC - BANCOREX, BANCA AGRICOLA, CREDIT BANK, BANCA TURCO-ROMANA, BANKCOOP, BANCA ALBINA, BANCA COLUMNA, BANCA INTERNATIONALA A RELIGIILOR, BANCA ROMANA DE SCONT, BANCA DE INVESTITII SI DEZVOLTARE, NOVA BANK. VANZATORUL BCR- ului SI CEL CARE A PROTEJAT - CARITASUL,SAFI, FNI si TOATE JOCURILE PRIN CARE BANII POPULATIEI AU AJUNS LA MAFIA POLITICO-FINANCIARA. PRINCIPALUL VINOVAT PENTRU DISTRUGEREA ECONOMIEI (INDUSTRIE, FLOTA , AGRICULTUR

Creat: 2015-11-04 Statistici

Nu desfiintarii Clinicii de chirurgie vasculara din Timisoara!

Petiție online împotriva tentativelor de desființare a Clinicii de chirurgie vasculară din cadrul Spitalului Județean de Urgență Timișoara   Spuneți un NU răspicat tentativelor de desființare a Clinicii de chirurgie vasculară din cadrul Spitalului Județean de Urgență Timișoara. Spuneți un NU răspicat celor care, prin diverse manevre de culise mediatice, nedemne și lipsite de conștiință, încearcă să desființeze o clinică în care au fost salvate sănătatea și viețile a 10 000 pacienți aflați în sit

Creat: 2015-04-23 Statistici

Împotriva abuzurilor furnizorilor de energie

Susține și tu proiectul de Lege  nr. 334/2014 privind reglementarea serviciilor prestate de către furnizorii de energie către populație - inițiator deputat Cosmin Necula -   Vă invit să semnați pentru susținerea proiectului meu legislativ prin intermediul căreia îmi propun eliminarea abuzurilor săvârșite asupra cetățenilor consumatori și normalizarea relațiilor dintre aceștia și furnizorii de energie - gaz și curent electric.  Vocea noastră, a tuturor celor care trăim drama acestor facturi lună

Creat: 2015-10-23 Statistici