Susținem găsirea unei soluții pentru colectarea deșeurilor vegetale/ biodegradabile din gospodăriile din Giroc!
CĂTRE: PRIMĂRIA COMUNEI GIROC
Compartimentul Protecția Mediului
Legea compostului (nr.181/2020), prevede printre altele, ca, în mediul rural, deșeurile vegetale să nu mai fie aruncate în recipientele dedicate gunoiului menajer, ci în cele dedicate compostului. Aceste prevederi aplicate și de Societatea Retim atrag după sine următoarea situație, la nivel de comună Giroc: toți locuitorii sunt obligați să arunce deșeurile vegetale și biodegradabile (vorbim nu doar despre crengi sau iarbă, ci și despre: coji de ouă, orice fel de resturi de legume sau fructe, plicuri de ceai, zaț de cafea etc) în recipiente de compost amplasate în propriile curți. În caz contrar, containerele nu vor fi ridicate de Retim, în plus existând și riscul unor amenzi.
În acest context, semnatarii acestei petiții, cetățeni ai comunei Giroc, vă solicităm, prin prezenta, rezolvarea cu celeritate a problemei colectării deșeurilor vegetale biodegradabile prin altă modalitate decât aceea a achiziționării și folosirii recipientelor de compost.
În sprijinul solicitării noastre menționăm că localitatea a dezvoltat în ultimii ani un aspect urban, iar suprafețele de teren pe care subsemnații le deținem sunt minimale, înghesuite, în majoritate cu statut de "spațiu verde" și în nici un caz de grădină. Astfel, recipientele de compost devin nu doar inutile, imposibil de amplasat și utilizat, ci și o sursă de insecte și mirosuri neplăcute.
Posibile soluții ar fi: fie stabilirea unei zile din lună când să se facă colectarea acestor deșeuri, fie organizarea unui centru de colectare a acestora pe teritoriul comunei. Astfel, deșeurile ar urma a fi prezentate, de cei interesați, în saci de plastic negri, la stradă (varianta 1) sau în locația desemnată ( varianta 2).
Totodată suntem dispuși să contribuim (dacă este nevoie) cu o taxă în plus pentru acest serviciu.
În speranța unei soluționări favorabile a acestei probleme, așteptăm cu interes răspunsul Dvs.
Andreea Medinschi Contactați autorul petiției
Administrați-vă semnăturile
Nu ați primit e-mailul de confirmare sau vreți să vă eliminați semnătura?
Administrați-vă semnăturileDistribuiți această petiție
Ajutați această petiție să obțină mai multe semnături.
Publicitate plătită
Conectați-vă pentru a vă administra petiția. |
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Petiție ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII COMUNITĂȚII ETNICILOR ITALIENI DIN ROMÂNIA. APPELLO Contro la Discriminazione della COMUNITÀ ETNICA ITALIANA IN ROMANIA
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
‼️‼️ Vrem redeschiderea stației de autobus pentru elevi, lângă Media Galaxy pe Corvinilor, sau in apropierea școlilor!
1892 Creat: 2025-09-11
Domnule deputat, vă cerem să demisionați!
1407 Creat: 2025-09-11
Rapid cere respect!
1325 Creat: 2025-09-14
Diabetul nu are vârstă
844 Creat: 2025-09-05
Nu discriminați elevii! Reintroduceți transportul școlar complet în Florești și Tăuți
283 Creat: 2025-09-15
PETIȚIE ÎMPOTRIVA CONSTRUCȚIEI UNUI BLOC CU ȘASE NIVELURI (S+P+3+R) PE STRADA ȘTEFAN CEL MARE, NR. 67, DIN SIBIU
637 Creat: 2025-09-09
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5707 Creat: 2025-06-14
Trecerea de pietoni de pe adresa str. Ion Creanga 45/1 mun. Chisinau
153 Creat: 2025-09-13
Reintroducerea liniei de autobuz nr. 9 – „Sfântu Ilie Nou–Matei Vișniec”
127 Creat: 2025-09-14
Păstrăm Trenulețul FloreFun la Vivo! Cluj-Napoca 🚂💛
201 Creat: 2025-09-07
#StopJocLaNenoroc
128 Creat: 2025-09-10
GRATIERE 2025
100625 Creat: 2025-02-03
Petiție pentru corecta identificare a raselor canine în cazul incidentelor de atac
99 Creat: 2025-09-12
Acces direct din Popesti Leordeni la noua statie de metrou de pe Sos Berceni
369 Creat: 2021-01-31
Susțin menținerea personalității juridice a unicului liceu agricol din Sălaj!
86 Creat: 2025-09-12
Cerem modificarea graficului rutei de autobuz nr. 2 – „str. V. Alecsandri – or. Cricova”
178 Creat: 2025-09-09
MISCAREA "DESTUL"
86 Creat: 2025-09-11
Stop PUZ Sânzienelor! Vrem soare și spații verzi, NU vrem blocuri cu 10 etaje lângă Școala 19!
778 Creat: 2025-08-17
Cristian Spune NU Drogurilor
62 Creat: 2025-09-13
O vrem pe Lea Pelici la AssiaExpress Romania
58 Creat: 2025-09-13