STOP !!! Preluării ABUZIVE a blocurilor de studii de la Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă”

Comunitatea academică UPSC roagă respectuos să semnați petiția de mai jos și să o distribuți, pentru a STOPA intenția autorităților de a prelua blocurile de studii ale Universității Pedagogice de Stat ”Ion Creangă”.

Mai jos vedeți scrisoarea deschisă, adresată Președitelui Parlamentului Republicii Moldova Igor Grosu.

SCRISOARE DESCHISĂ

Domnului Igor Grosu Președintele Parlamentului Republicii Moldova,  

Copii: Președintele Republicii Moldova

Prim-ministru Republicii Moldova

Ministerul Educației și Cercetării  

Stimate Domnule Președinte,

Tranzităm perioade extrem de dificile în țară, în special în educație, ca domeniu prioritar, unde, de foarte mult timp, din cauza atitudinii și politicilor discriminatorii, inechitabile, demotivante a scăzut dramatic interesul pentru profesia de pedagog. 

Nu există niciun demnitar de stat care să nu susțină public ideea că în învățământul superior pedagogic sunt necesare fonduri pentru programe de nivel european, de internaționalizare, de formare continuă, de atragere a tinerilor în carieră, de cercetare. Or, de calitatea profesorului depinde viitorul țării.  

În acest context,  Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău (UPSC), fondată în 1940, singura instituție de profil pedagogic din Republica Moldova, care formează peste 80% de cadre didactice din țară, aflată în condiții extrem de dificile din cauza factorilor socio-economici, războiului din regiune, tranzitării unui complicat proces de consolidare prin absorbție a 3 instituții, reușește totuși, să facă față tuturor provocărilor, demonstrându-și capacitatea de a se reorganiza, restructura, ralia la standardele europene prin atragerea de fonduri din granturi, proiecte, mobilități, asumându-și toate responsabilitățile, inclusiv de autonomie universitară, conform Codului educației, Cartei universitare, normelor legislative naționale și internaționale, care prevăd că  „Învățământul superior este un factor-cheie pentru dezvoltarea culturală, economică şi socială a societăţii bazate tot mai mult pe cunoaştere şi un promotor al drepturilor omului, dezvoltării durabile, democraţiei, păcii şi justiţiei.”     

Deși Codul educației stipulează clar:  (2) Autonomia universitară constă în dreptul comunităţii universitare de organizare şi autogestionare, de exercitare a libertăţilor academice fără niciun fel de ingerinţe ideologice, politice sau religioase, de asumare a unui ansamblu de competenţe şi obligaţii în concordanţă cu politicile şi strategiile naţionale ale dezvoltării învățământului superior, ne-am pomenit prinși într-o situație confuză, în care Procuratura Anticorupție încearcă insistent să se instaleze în spațiile universității, inspectând blocurile de studii de pe str. Iablocikin nr. 5 și Doina nr. 104.

Considerăm inadmisibilă această acțiune, din partea reprezentanților legii, care trebuiau să respecte toate legile naționale și internaționale, inclusiv și faptul că: (1) Instituţiile de învățământ superior publice şi private au patrimoniu propriu pe care îl gestionează conform legii. (2) Clădirile şi terenurile în/pe care, la data intrării în vigoare a prezentului cod, îşi desfăşoară activitatea instituţiile de învățământ superior publice fac parte din domeniul public al statului şi nu pot fi înstrăinate, iar celelalte bunuri sunt proprietatea instituţiilor de învățământ superior publice.

În blocul de studii de pe strada Iablocikin 5, a activat Universitatea de Stat din Tiraspol,  care a fost izgonită în anul 1992 de către separatiștii din regiunea transnistreană și care în anul 2022 a fost absorbită de către UPSC. Pe strada Doina 104 a activat Institutul de Științe ale Educației, actualmente se află Centrul de Formare Continuă și Leadership a UPSC. În ultimii 10 ani, ambele edificii au fost supuse unor reparații capitale. Din contul mijloacelor proprii ale instituției, UST, a fost schimbat acoperișul, renovate rețelele inginerești, instalate sistemele moderne de încălzire, dotate cu sisteme inteligente de control, instalate sisteme  antiincendiu și sisteme de scurgere a apelor pluviale etc., au fost renovate sălile de studii, laboratoarele științifice de informatică, fizică, inteligență artificială creativă, resurse educaționale digitale, robotică etc. Totodată, blocul de studii de pe str. Gh. Iablocikin nr. 5 a fost dotat cu echipamente tehnologice moderne, care l-a transformat într-un Centru de excelență academică în diverse domenii ale științei.  Actualmente, în urma reorganizării, în acest bloc de studii își desfășoară activitatea Facultatea de Fizică, Matematică și Tehnologii Informaționale, Laboratoarele științifice ale UPSC și Facultatea de Științe ale Educației.

Menționăm că toate reparațiile, dotările, cheltuielile de mentenanță, întreținere sunt din contul extra-buget, adică din contul cadrelor didactice și așa nedreptățite prin salarii indecente și condiții de lucru demotivante, dar care și-au asumat cu demnitate și sacrificii, în detrimentul sănătății și confortului personal, responsabilitățile meseriei.

Suntem consternați de această situație și de insistența ciudată perpetuată prin scrisoarea Procuraturii Generale nr. 1-1d/24-15 din 26 februarie 2024 și adresării Cancelarii de Stat a Republicii Moldova nr. 17-78-2244 din 27 februarie 2024, referitor la oportunitatea transmiterii din gestiunea I.P. Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău în gestiunea Procuraturii Generale a blocului de studii din strada Ghenadie Iablocikin nr. 5, municipiul Chișinău.

Or, în 2022, reprezentanții Guvernului Republicii Moldova ne convingeau că reforma care ține de învățământul superior nu presupune vinderea ori transmiterea în gestiune a blocurilor de studii renovate în folosul unor grupuri de interes.  Actualul Guvern are alte viziuni în raport cu reforma universitară? Să înțelegem că interesul față de infrastructura singurei universități de profil pedagogic din țară, care formează peste 80% de cadre didactice din învățământul de toate nivelurile este mai atractiv decât multitudinea de spații neutilizate din alte entități? Se creează impresia că „interesul” pentru ridicarea prestigiului de profesor este de fapt doar la nivel declarativ, în realitate se vrea distrugerea acestei instituții, demotivarea și alungarea din sistem a pedagogilor din universitatea pedagogică!

Este un semnal periculos din moment ce organele (întreținute exclusiv din bugetul de Stat), care ar trebui să fie garantul respectării drepturilor, își doresc să preia abuziv spațiile dotate din contul profesorilor (instituția fiind la autogestiune și autofinanțare). Stimate domnule Președinte,           În contextul celor expuse, solicitam sprijinul dvs întru asigurarea unei bune funcționări a  instituției noastre și soluționarea problemei create în raport cu UPSC.

Comunitatea academică a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău își exprimă dezacordul total față de acțiunile abuzive și intențiile de a amplasa Procuratura Anticorupție în blocul de studii din strada Gh. Iablocikin nr. 5/ Doina 104 și evacuarea forțată a studenților și a profesorilor din laboratoarele de cercetare construite cu multă trudă și efort pe parcursul mai multor zeci de ani.  

Suntem profund dezamăgiți, bulversați de abordarea discriminatorie,  nedemocratică, mai ales în parcursul european și al statutului de țară candidat, în care autonomia universitara, drepturile omului și respectarea legilor sunt condiții principiale. Suntem profesorii care-și merită drepturile și respectul cuvenit și nu vom tolera nedreptățile și umilințele la care suntem supuși.

Vom apela la toate formele democratice de apărare a drepturilor, inclusiv la organismele internaționale, mass media etc.

Vom continua să activăm în sprijinul parcursului european prin ajustarea standardelor de calitate la cele europene, dar vom insista pe respectarea drepturilor noastre – doar un profesor  respectat, motivat poate educa oameni fericiți, respectuoși, motivați, așa cum sublinia UNESCO (2021): o redresare de succes a educației depinde de investiții sporite în bunăstarea, formarea, dezvoltarea profesională și condițiile de muncă ale profesorilor.


Veaceslav Ioniță    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Veaceslav Ioniță să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.







Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...