STOP DESPADURIRILOR
Fiecare semnatura conteaza, nu vrem sa folosim datele voastre personale in alte scopuri. Vrem sa ne revendicam padurile si tara, aceasta tara in care ne-am nascut si vom murii.
"După retrimiterea Codului Silvic în Parlament, CEO-ul Gerald Schweighofer (foto) i-a adresat o scrisoare primului ministru al României, cerându-i să schimbe Codul Silvic, în caz contrar ameninţând cu efecte negative asupra comerţului dintre Austria şi România, în general. Compania austriacă este nemulţumită de limita de 30% impusă oricărei companii în procesarea unei specii sau sortiment de lemn în România. Guvernul și Parlamentul nu au dat curs acestei solicitări, forma în care a fost adoptat Codul Silvic păstrând cota de 30%. Argumentele celor de la Schweighofer-Holzindustrie au fost preluate însă de Adminstrația Prezidențială în cererea prin care a trimis spre reexaminare la Parlament Codul Silvic, pe 23 martie 2015."
"Potrivit unui studiu Greenpeace, România pierde 3 hectare de pădure în fiecare oră. În perioada 2009-2012 s-au înregistrat în total la nivel naţional 31.456 de cazuri de tăieri ilegale de arbori, soldate cu amenzi sau dosare penale. În 2012 au fost exploataţi potrivit datelor oficiale peste 19 milioane de metri cubi de lemn, dintre care 3 milioane au fost achiziţionaţi de compania austriacă Schweighofer Holzindustrie."
Noi suntem schimbarea, semneaza si spune NU DESPADURIRILOR!
PUTETI STRANGE SEMNATURI SI PE STRADA SAU MERGAND DIN USA IN USA, CERAND URMATOARELE DATE:
-NUMELE SI PRENUMELE
-ORASUL
-ADRESA DE E-MAIL SI/SAU NUMARUL DE TELEFON
-SEMNATURA
PE BAZA ACESTORA, LE PUTETI TRANSMITE ONLINE, IAR SEMNATURILE SE VOR STRANGE. UNITI SALVAM ROMANIA, UNITI NE LUAM PADURILE INAPOI!
Musat Adrian Constantin Contactați autorul petiției
Anunț de la administratorul acestui websiteAm închis această petiție și am șters informațiile personale ale semnatarilor.Regulamentul general al Uniunii Europene privind protecția datelor (GDPR) solicită un motiv legitim pentru stocarea informațiilor personale, respectiv ca informațiile să fie stocate pentru cel mai scurt timp posibil. |
Conectați-vă pentru a vă administra petiția. |
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Petiție ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII COMUNITĂȚII ETNICILOR ITALIENI DIN ROMÂNIA. APPELLO Contro la Discriminazione della COMUNITÀ ETNICA ITALIANA IN ROMANIA
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Nu discriminați elevii! Reintroduceți transportul școlar complet în Florești și Tăuți
156 Creat: 2025-09-15
Rapid cere respect!
1251 Creat: 2025-09-14
Diabetul nu are vârstă
637 Creat: 2025-09-05
Reintroducerea liniei de autobuz nr. 9 – „Sfântu Ilie Nou–Matei Vișniec”
122 Creat: 2025-09-14
‼️‼️ Vrem redeschiderea stației de autobus pentru elevi, lângă Media Galaxy pe Corvinilor, sau in apropierea școlilor!
1830 Creat: 2025-09-11
Susțin menținerea personalității juridice a unicului liceu agricol din Sălaj!
69 Creat: 2025-09-12
#StopJocLaNenoroc
38 Creat: 2025-09-10
Domnule deputat, vă cerem să demisionați!
713 Creat: 2025-09-11
Trecerea de pietoni de pe adresa str. Ion Creanga 45/1 mun. Chisinau
127 Creat: 2025-09-13
GRATIERE 2025
100584 Creat: 2025-02-03
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5666 Creat: 2025-06-14
Demiterea Primarului Stefan Apateanu
15 Creat: 2025-09-15
Stop PUZ Sânzienelor! Vrem soare și spații verzi, NU vrem blocuri cu 10 etaje lângă Școala 19!
772 Creat: 2025-08-17
Păstrăm Trenulețul FloreFun la Vivo! Cluj-Napoca 🚂💛
123 Creat: 2025-09-07
O vrem pe Lea Pelici la AssiaExpress Romania
52 Creat: 2025-09-13
PETIȚIE ÎMPOTRIVA CONSTRUCȚIEI UNUI BLOC CU ȘASE NIVELURI (S+P+3+R) PE STRADA ȘTEFAN CEL MARE, NR. 67, DIN SIBIU
623 Creat: 2025-09-09
MISCAREA "DESTUL"
83 Creat: 2025-09-11
Cerem modificarea graficului rutei de autobuz nr. 2 – „str. V. Alecsandri – or. Cricova”
161 Creat: 2025-09-09
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
1250 Creat: 2025-07-07
Transportul în comun din Vânători.
38 Creat: 2025-09-13