Stop candidaturilor din functie !

Stop candidaturilor din funcție!


În aparență, subiectul acestei petiții pare unul fără interes. Lista priorităților vieții e lungă, dar te rog citește până la capăt și nu uita că ai dreptul sa nu fii de acord cu mine.
Dacă nu vrei, nu semna. Citind, vei realiza că cei despre care vorbesc ți-ai dorit să te reprezinte și pe tine. Dar ei nu mai vor – sau poate nu și-au dorit niciodată.
Experimentăm un paradox în politica românească: ai ales un politician într-o funcție publică, pentru ca el să nu te aleagă pe tine. Când un funcționar public aflat în exercițiul unei funcții – fie că este primar, parlamentar, consilier local sau județean, președinte de consiliu județean, sau orice altă funcție aleasă – candidează pentru un alt post, votul tău devine treapta pe care el urcă mai sus — peste tine, nu pentru tine.

Un om demn nu și-ar permite să trădeze încrederea alegătorilor. Ar arăta respect față de comunitate și nu ar întoarce spatele celor care l-au ales. Un functionar care întoarce spatele celui care l-a ales, nu mai reprezintă decât propriul interes.
Din 1989 și până astăzi am schimbat oameni, dar nu și obiceiurile. Alte chipuri, aceleași metehne.
Avem o vastă tradiție în acest sens: primari ajunși președinți, politicieni care folosesc funcția publică drept trambulină personală, transformând România într-un stat pe care chiar ei îl numesc „eșuat”.

De ce practica e toxică pentru democrație?!


Oricine întrunește condițiile poate candida într-o societate liberă și democratică. Dar când un politician aflat în funcție candidează, nu ignora faptul că el are acces la resurse publice, la instituții și la vizibilitate pe care ceilalți candidați nu le au.
• Poate folosi evenimentele oficiale ca PR personal.
• Poate utiliza resursele primăriei, consiliului, ministerului etc. pentru campanie.
• Are deja o rețea administrativă care, chiar și fără intenție directă, îl favorizează.
• Și o rețea proprie de interese care, cu intenție, îl avantajează.

Un primar sau un parlamentar nu e un liber profesionist care schimbă jobul când apare o ofertă mai bună; el e un ales al comunității, iar interesele comunităților nu trebuie să pălească în fața celor personale, de grup sau de castă.
Mandatul primit este un contract moral între politician și cetățeni.
În mod clar, într-o asemenea situație vorbim despre conflict de interese și abuz de resurse. Despre o formă legalizată de înșelare a încrederii publice. O lipsă crasă de etică democratică.
Și nu numai atât.


Când un politician pleacă în mijlocul mandatului, proiectele rămân neterminate, echipele sunt blocate, iar bugetele pot fi deturnate în scopuri electorale.
Cetățenii pierd continuitate, iar administrația devine un carusel electoral, nu un mecanism stabil care lucrează în interesul comunității.
Când funcția devine trambulină către o funcție mai mare, politica încetează să mai fie serviciu public și devine scară de carieră personală.
Astfel se creează o castă politică închisă, în care puterea circulă între aceiași oameni.
Noii veniți, independenții, vocile tinere — nu mai au nicio șansă reală.


Vrem ca toată lumea să aibă șanse egale.
Trăim într-o democrație și cine întrunește condițiile poate candida, inclusiv politicienii. Nimeni nu vrea să ia politicianului acest drept. Vrem doar ca politicianul într-o funcție sa dea dovada de respect și responsabilitate fata de alegator.
Cine vrea alta funcție, să-și dea demisia din actuala.
Nu mai permitem ca România să fie condusă de politicieni aflați permanent în campanie electorală, interesați doar de propriul interes. Interesul personal sau financiar influenteaza obiectivitatea și imparțialitatea deciziilor pe care le iau.
Să punem capăt acestui obicei al „lucrului bine făcut” doar pentru unii.
Alătură-te acestei inițiative civice ca să punem capăt unei practici care afectează bunul mers al vieții și politicii în România.
În fața unei mașinării și a rețelelor de interese, democrația pălește.


Suntem puși permanent în fața faptului împlinit, votanti în tara în care puterea se da din mana în mana în același cerc vicios.
Pe cine să alegem ?
Cum putem contribui la schimbare daca suntem conditionati permanent sa alegem alți oameni dar cu aceleași metehne și întotdeauna „contra”, niciodată „pentru”.
În fapt, politicienii aleg pentru noi.

Să nu mai permitem asemenea practici.


Conducerile partidelor să promoveze oameni cu etică și morală — oameni izolati în interiorul partidelor lor — să permită și independenților să intre pe scena politică.


Mulțumindu-ți pentru că ai citit până aici, voi solicita Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului o reglementare clară:


• Persoanele aflate într-o funcție publică să nu mai poată candida la altă funcție în timpul mandatului.
• Pot candida doar după ce își dau demisia din funcția actuală.

Fiecare semnătură contează! Aceasta este exact ceea ce reprezintă: o #PetițiePentruDemocrație. Semnand contribuiți la schimbarea legislativă esențială pentru corectitudinea și echitatea procesului electoral din România.

Alătură-te demersului meu pentru o politică fără conflicte de interese și o administrație publică responsabilă!
Politicienii nu mai trebuie să folosească funcțiile publice pentru avansare personala.

Semnează petiția #StopCandidaturilorDinFuncție și sprijina o politica sustenabila si responsabilă!POZA_EDITATA_-_26.jpg

Semnează această petiție

Prin semnarea petiției, accept faptul că Paul Anghel va putea să vadă toate informațiile pe care le introduc în formular.

Nu vom face informația publică pe internet.

Nu vom face informația publică pe internet.


Trebuie să verificăm că ești om.

Îmi dau consimțământul pentru prelucrarea informațiilor pe care le furnizez în acest formular în următoarele scopuri:
Autorizez Paul Anghel să transmită informațiile pe care le furnizez în acest formular următoarelor părți:




Publicitate plătită

Petitieonline.com va promova această petiție către un număr de 3000 persoane.

Aflați mai multe informații...