: Solicitare infiintare baza sportiva cu teren de fotbal omologat pentru competitii oficiale
PETITIE, Catre : Primaria Comunei Baciu In atentia: Domnului Primar/ Consiliul Loocal al Comunei Baciu Subiect: Solicitare infiintare baza sportiva cu teren de fotbal omologat pentru competitii oficiale Subsemnatii, cetateni ai Comunei Baciu, semnatari ai prezentei petitii, va adresam respectuos rugamintea de a analiza si sustine demersurile necesare pentru realizarea unei baze sportive moderne, incluzand un teren de fotbal omologat, destinat desfasurarii antrenamentelor si participarii in competitii oficiale. Prezenta petitie are urmatoarele motive: 1. Numarul crescut de copii si tineri din comuna interesati de practicarea fotbalului si altor activitati sportive. 2. Activitatea constanta a fundatiei sportive “Pro Skills”, care organizeaza antrenamente pentru copii. 3. Lipsa unui teren omologat impiedica inscrierea echipelor in competitii oficiale. 4. Lipsa unei baze sportive limiteaza dezvoltarea sanatoasa si activa a tinerilor si reduce oportunitatile de integrare sociala. 5. In alte localitati din judetul Cluj, precum Jucu, Floresti, Iclod si altele, existenta bazelor sportive similare a generat beneficii evidente: -organizarea de campionate si turnee oficiale, atragerea de fonduri locale si judetene, promovarea localitatilor prin sport, implicarea tinerilor in activitati constructive si educative. 6. Comuna Baciu, in lipsa unor facilitati sportive, risca sa ramana in urma tendintelor regionale de dezvoltare. Prezenta petitie este sustinuta de urmatoarele acte normative: Art.35 din Constitutia Romaniei” Statul recunoaste dreptul orcarei persoane la un mediu sanatos” Legea educatiei fizice si sportului nr 69/2000, republicata: Art.2 alin.(1) “Educatia fizica si sportul sunt activitati de interes national sprijinite de stat.” Art. 7 alin.(1) “Autoritatile administratiei publice locale au obligatia sa sprijine dezvoltarea sportului pentru toti si a sportului de performanta.’’ Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, care prevede obligatia consliilor locale de a asigura infrastructura necesara dezvoltarii comunitatilor. Consideram ca investitia intr-o astfel de infrastructura sportiva este vitala pentru tineri, comunitate si imaginea localitatii. Va multumim pentru sustinere. Cu respect,
Rezmives Dorin Dan Contactați autorul petiției