Scrisoare de solidaritate! Peste 30 de jurnaliști au semnat pentru încetarea abuzurilor împotriva redacției debraila.ro și a jurnalistului Alin Cristea!

271914428_350219516622769_7364423612566375835_n.jpgPeste 30 de jurnaliști din Brăila, Galați, Vrancea, Buzău, Tulcea, presă locală și națională, au semnat pentru susținerea jurnalistului Alin Cristea! Lista rămâne deschisă pentru jurnaliștii care vor să se alăture!            

Ne exprimăm solidaritatea faţă de colegul Alin Cristea, redactor şef la publicaţia debraila.ro, şi îl asigurăm de tot sprijinul nostru pe durata anchetei în care este cercetat pe nedrept pentru comiterea unei fapte interpretată tendenţios ca fiind de natură penală, deşi demersul colegului nostru a fost unul pur jurnalistic şi a dus la arestarea unei persoane care a batjocorit un minor.            

Considerăm că Alin Cristea, jurnalist de investigaţii, este supus unei campanii de intimidare din partea DIICOT Brăila, ca urmare a unor materiale de presă pe care colegul nostru le-a publicat în ultima perioadă şi în care a luat atitudine faţă de managementul defectuos al şefului IPJ Brăila, Dorin Condruz, ineficienţa activităţii sale fiind confirmată prin schimbarea acestuia de la comanda inspectoratului începând cu data de 1 ianuarie 2022.            

Alin Cristea are o experienţă de 12 ani în presă, timp în care a demonstrat respect faţă de profesia de jurnalist şi calităţi care îl recomandă pentru practicarea acesteia: inteligenţă, spirit critic, integritate şi obiectivitate.             

Filmul evenimentelor care au dus la punerea sub urmărire penală a ziaristului Alin Cristea şi a publicaţiei debrăila.ro se prezintă astfel:  

1. Pe data de 29 decembrie 2021, Alin Cristea publică în debraila.ro un editorial critic la adresa comisarului-şef Dorin Condruz,  comandantul IPJ Brăila, articol care se înscrie în seria unor materiale de presă scrise de acesta în ultimele luni, prin care a luat atitudine faţă de managementul defectuos practicat de şeful IPJ Brăila.

2. Pe data de 30 decembrie 2021, Alin Cristea primeşte un mesaj pe WhatsApp de la procurorul Dan Sarău, magistrat în cadrul Serviciului Teritorial DIICOT Brăila, care îi ia apărarea şefului IPJ Brăila, despre care spune că îl cunoaşte de 20 de ani şi este "profesionist, foarte serios şi foarte discret". Procurorul DIICOT îi recomandă jurnalistului să se vadă cu şeful IPJ Brăila pentru o discuţie lămuritoare, ofertă pe care Alin Cristea o refuză politicos. Discuţia integrală între ziaristul Alin Cristea şi procurorul DIICOT Dan Sarău poate fi citită integral pe libertatea.ro. Facem precizarea că soţia procurorului DIICOT Dan Sarău, Anna-Ninetta Sarău, este angajată la IPJ Brăila pe un post de coordonator la compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, deci în subordinea şefului IPJ Brăila.

3. Pe data de 1 ianuarie 2022, comisarul-şef Dorin Condruz este înlocuit de la conducerea IPJ Brăila.

4. Pe data de 5 ianuarie 2022, site-ul debrăila.ro publică un articol însoţit de imagini video, prin care este dezvăluit cazul unui minor batjocorit de un bărbat. Minorul care apare în video este protejat de publicaţie, faţa acestuia fiind blurată. Apariţia acestui material de presă duce la reţinerea şi arestarea preventivă a agresorului. Ştirea este preluată de presa naţională, care transmite video-ul în aceeaşi formă care apare pe debrăila.

5. Pe data de 13 ianuarie 2022, la ora 7.00 dimineaţă, DIICOT Brăila descinde la sediul redacţiei debrăila.ro, la domiciliul jurnalistului Alin Cristea, dar şi la cel al mamei sale, unde efectuează percheziţii şi confiscă laptop-urile şi calculatoarele redacţiei, carduri de memorie, tablete şi telefoanele mobile ale ziaristului, prietenei sale şi mamei acestuia. Procurorii DIICOT îşi motivează această descindere prin deschiderea unui dosar penal pentru o presupusă faptă de pornografie infantilă în legătură cu video-ul difuzat de debrăila.ro pe data de 5 ianuarie.            

Considerăm că intimidarea făţişă la care este supus colegul nostru Alin Cristea reprezintă un atentat la libertatea de exprimare a presei, consfiinţită de Carta Europeană a Libertăţii Presei, de Art. 11 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, de Art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de Art. 30 din Constituţia României.             Acest derapaj al DIICOT, care încalcă majoritatea articolelor din Carta Europeană a Libertăţii Presei, aduce o gravă atingere profesiei de jurnalist şi creează prejudicii în exercitarea acesteia, prin inducerea unei stări de stres în rândul reprezentanţilor mass media (meseria de jurnalist fiind deja considerată a treia ca factor intens de stres, după cea de pilot şi controlor de zbor), care se vor simţi "vânaţi", şi în rândul surselor jurnalistice, care se vor simţi intimidate şi vulnerabile, deoarece nu mai au garanţia că vor fi protejate, aşa cum prevede legea. Carta Europeană a Libertăţii Presei prevede la Art. 4 următoarele: "Protecţia surselor jurnalistice trebuie strict respectată. Orice tip de percheziţii ale redacţiilor sau altor locaţii ale jurnaliştilor, cât şi supravegherea jurnaliştilor sau interceptarea comunicaţiilor acestora, cu scopul de a identifica sursele de informare sau de a viola secretul redacţional, sunt strict interzise".            

Carta Europeană a Libertăţii Presei, adoptată de Uniunea Europeană în mai 2009, mai prevede la Art. 1 - "Libertatea presei este vitală pentru o societate democratică. Autorităţile statului trebuie să o susţină şi să o protejeze, să respecte diversitatea media jurnalistică în toate formele sale de diseminare" şi la Art. 3 - "Dreptul jurnaliştilor şi media de a aduna şi disemina informatii şi opinii nu trebuie să fie ameninţat, restricţionat sau sancţionat".            

La Art. 7, Carta Europeană a Libertăţii Presei vorbeşte despre faptul că "Instituţiile statului sau cele aflate sub influenţa statului au OBLIGAŢIA de a sprijini misiunea media şi a jurnaliştilor de a informa". Legat de acest aspect, vom face referire la ancheta jurnalistică întreprinsă de colegul Alin Cristea înainte de publicarea articolului care i-a adus dosarul de cercetare penală pentru pornografie infantilă şi la lipsa de sprijin în acest demers jurnalistic manifestată de o instituţie a statului, respectiv IPJ Brăila. În momentul în care a intrat în posesia video-ului, Alin Cristea a urmat calea jurnalistica şi l-a trimis Biroului de Presă al IPJ Brăila, în vederea obţinerii unei declaraţii de presă şi a luării măsurilor legale care se impun într-un astfel de caz. Dacă ar fi considerat că există o problemă legată de un eventual caracter pornografic, IPJ Brăila ar fi trebuit să îi comunice acest lucru jurnalistului şi să îi solicite să nu îl publice, lucru care nu s-a întâmplat. La Art.8 din Legea de organizare şi funcţionare a Poliţiei Române se prevede că Poliţia Română are ca atribuţii principale "PREVENIREA şi combaterea infracţiunilor, precum şi a altor fapte ilicite". În acest caz, reprezentanţii IPJ Brăila nu au respectat propria lege de organizare şi funcţionare pentru că, deşi au intrat în posesia video-ului înainte de a fi publicat, nu au întreprins nicio măsură de prevenire a producerii unei eventuale fapte penale.            

Prin crearea unui precedent pe modelul de intimidare folosit în cazul lui Alin Cristea se poate încerca reducerea la tăcere a oricărui jurnalist din România, care este considerat incomod, prin faptul că este critic la adresa instituţiilor statului.            

Considerăm că anchetarea colegului Alin Cristea şi confiscarea întregii baze de date şi informaţii a redacţiei debrăila.ro constituie un abuz din partea unei instituţii a statului şi solicităm închiderea acestei anchete penale confecţionate artificial, precum şi încetarea de urgenţă a acestor practici de intimidare la adresa mass media din România, care pun în pericol libertatea de exprimare a presei şi siguranţa, integritatea şi libertatea jurnaliştilor.  

Ecaterina Ignat - Agerpres

Gina Bahor – Radio România Actualități

Mira Gombos – Radio România Actualități

Mario Balinț - Radio România Actualități

Alina Brandabur Salanti – TVR

Dan Feraru - TVR

Marius Grama – ProTV

Daniel Cucu – ProTV

Adrian Obreja – Observator/Antena 1

Sorin Rugină – Reperul TV

Radu Spoeală – Observator/ Antena 1 și Reperul TV

Dan Cătălin Predescu – Viața Liberă Galați

Anca Spânu – Viața Liberă Galați

Monica Zanet – Viața Liberă Galați

Remus Basalic – Viața Liberă Galați

Anca Melinte – Viața Liberă Galați

Iuliana Basalic – KanalD

Dana Costache – Digi24

Emanuela Turcu – Pro Lider FM și Europa FM

Maria Vlad Romanița – Monitorul de Galați

Cristi Boală – ProBrăila

Mihaela Dan – MD Press

Mihai Angheluță – Alternativa – Jurnalism Fără Mogul

Alexandru Necula – Obiectiv – Vocea Brăilei

Liliana Nistor – Obiectiv – Vocea Brăilei

Armanda Filipine – revista Brăila Chirei

Sebastian Oancea – Vrancea24

Ciprian Sterian – Observatorul Buzoian

Vali Mocanu – Observatorul Buzoian

Cătălin Bostan – Opinia

Cosmin Șontică – Reporter Buzoian

Andrei Pițigoi – Agora Buzău

Sorina Ivan – Stiri Brăilene

Tudor Adrian – ziarul Tulcea Noastră

Nicușor Zamfir – jurnalist Brăila

Mădălina Hârjoghi – Jurnalul de Brăila


Presa locala și centrală    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Presa locala și centrală să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.


SAU

Veți primi un e-mail cu un link pentru a vă confirma semnătura. Pentru a vă asigura că primiți mesajele noastre email, vă rugăm să includeți info@petitieonline.com în lista de adrese sau lista expeditorilor agreați.

Vă rugăm să rețineți că nu puteți confirma semnătura dvs. răspunzând la acest mesaj.




Publicitate plătită

Vom aduce această petiție la cunoștința a 3000 persoane.

Aflați mai multe informații...