Salvăm Piața Amzei

Pentru Piaţa Matache e prea tîrziu, dar Piaţa Amzei o putem salva.

Piaţa Amzei, înfiinţată în 1841 şi parte din zona protejată nr. 28 Amzei, reprezintă un brand istoric şi de tradiţie. Este piaţa agroalimentară cu locaţia cea mai centrală din Bucureşti în proximitatea multor alte obiective de interes şi monumente istorice, care constituie repere în cadrul unor trasee turistice.
Este piaţa copilăriei multor bucureșteni, unde în drum spre casa venind de la şcoală, gustau castraveţi muraţi sau își însoțeau bunicile la piaţă. În vechile hale se găseau de toate: brânză de la ţărani, mezeluri, legume, fructe, dar şi obiecte casnice. Era un reper al oraşului.
Din păcate zona a fost foarte prost administrata, halele au fost demolate şi în locul lor s-a construit în decursul mai multor ani o serie de clădiri cu mari probleme de funcţionalitate. În lunga perioadă de şantier, vadul comercial a fost distrus, iar după finalizarea clădirii,producătorii au ezitat să revină.
Exista intenţia, din partea administraţiei locale de a concesiona clădirea oricui se arăta interesat, inclusiv MegaImage sau Carrefour. Asta ar însemna distrugerea acestei tradiţii şi a identităţii locului. În plus,locuitorii din zona Amzei au manifestat explicit nevoia pentru produse agro-alimentare locale şi proaspete, pe care să le poată cumpăra la preţuri decente direct de la producători.
Între timp,pe platoul din faţa clădirii s-a înfiinţat o piaţă volantă de weekend,cu produse tradiţionale şi locale, care, încet încet,a reuşit să refacă vadul comercial şi să atragă turiştii.
Piaţa Amzei are potenţial de a deveni o piaţă turistică , combinând piaţa de legume-fructe , magazine agro-alimentară şi piaţa volantă cu produse tradiţionale şi artizanale. În toate marile oraşe exista astfel de pieţe, fiind promovate de municipalităţi ca obiective turistice, de exemplu în Barcelona - La Boqueria, Londra : Bourough Market sau Marche Raspail în Paris.
Astfel solicităm administraţiei locale să ţină cont de istoria şi tradiţia acestui loc, să păstreze destinaţia funcţională a parterului clădirii împreună cu platoul exterior ca piaţa tradiţională la tarabe cu producători şi comercianţi diverşi, amenajând clădirea în mod corespunzător cu aceasta funcţiune şi să declare Piaţa Amzei ca fiind obiectiv turistic.
Bucureştiul trebuie să aibă în centru o piaţă tradiţională care să deservească zona şi să atragă turiştii.

Pentru Piaţa Matache e prea tîrziu, dar Piaţa Amzei o putem salva.