Refacerea completă a DJ 704G – tronson Cicănești – Albeștii de Argeș, județul Argeș
Această petiție este adresată autorităților competente din județul Argeș, în vederea refacerii complete a drumului județean DJ 704G, pe tronsonul Cicănești – Albeștii de Argeș, aflat într-o stare avansată de degradare de foarte mulți ani.
Acest sector de drum a fost supus în mod repetat lucrărilor de plombare, fără rezultate durabile. Inclusiv imaginile disponibile pe Google Street View din anul 2012 arată că drumul era deja plombat la acel moment, ceea ce demonstrează că, de peste un deceniu, nu s-a realizat o modernizare reală, ci doar intervenții temporare.
În toamna anului trecut au fost realizate noi lucrări de plombare, însă acestea nu au rezistat, iar în prezent au reapărut atât vechile gropi, cât și altele noi. În mod evident, acest tronson nu mai poate fi menținut prin reparații punctuale, fiind necesară o refacere completă a structurii rutiere.
Pe lângă starea carosabilului, există și probleme grave legate de siguranța rutieră:
-
lipsa marcajelor rutiere;
-
lipsa semnelor de circulație;
-
lipsa zonelor de siguranță;
-
absența șanțurilor betonate;
-
margini de drum neamenajate, cu vegetație crescută necontrolat, care reduc vizibilitatea și siguranța participanților la trafic.
În corespondența purtată cu autoritățile județene, s-a comunicat că există documentație realizată pentru acest tronson, însă până în prezent nu există lucrări concrete sau un calendar clar de implementare.
În același timp, un alt tronson al aceluiași drum, Cicănești – Șuici, urmează să fie modernizat, ceea ce face cu atât mai important ca intervențiile asupra DJ 704G să fie realizate unitar, pentru a asigura condiții normale de circulație pe întreaga lungime a drumului.
Acest drum este utilizat zilnic de locuitorii din zonă și reprezintă o legătură importantă între comunități. Starea actuală afectează siguranța rutieră, crește costurile de întreținere ale vehiculelor și reduce calitatea vieții locuitorilor.
Solicităm autorităților competente să trateze această problemă cu prioritate și să includă tronsonul Cicănești – Albeștii de Argeș într-un program de modernizare completă, nu doar de reparații temporare.
Semnarea acestei petiții reprezintă un pas important în sprijinirea modernizării infrastructurii rutiere din județul Argeș.





Cristi Contactați autorul petiției