REDUCEREA TAXEI DE ȘCOLARIZARE STABILITĂ DE UNIVERSITATEA CREȘTINA DIMITRIE CANTEMIR

 

Către Consiliul de Administrație al Universității Creștine Dimitrie Cantemir, subsemnații, studenți ai Universității Creștine “Dimitrie Cantemir” București vă înaintăm respectuos prezenta petiție prin care cu deosebit respect va solicităm să reconsiderați decizia de creștere a taxei de studii la facultățile din cadrul instituției de învățământ pe care o reprezentați.

La data de 01.09.2022, în jurul orelor 18:00 pe site-ul oficial al Universității , respectiv http://www.ucdc.ro/ s-a listat un anunț potrivit căruia ni s-a adus la cunoștință că începând cu acest an universitar, taxa de studiu va avea cuantumul de 1500 de euro la toate facultățile din cadrul Universității.

În aceste condiții, taxa de studiu în cuantumul precizat mai sus, crește cu un procent de aproximativ 100% în funcție de facultate, față de suma percepută anterior, ceea ce reprezintă mai mult decât dublul acesteia, aspect care ne afectează, în mod evident, negativ, ținând cont de aceleași argumente prin care se încearcă justificarea creșterii taxei, ne afectează și pe noi în plan economic.

Mai precizăm faptul că această majorare a taxei este recurentă și vine la o diferență de doar doi ani față de momentul la care taxa a fost mărită în mod nejustificat mai exact, în anul universitar 2020-2021.

Având în vedere acestea, solicităm anularea măririi taxei de studii, stabilite la 1500 de euro si revenirea acesteia la suma inițială.  

În subsidiar solicităm reducerea taxei de studii de la 1500 de euro, cât este acum stabilită, la o sumă  care este accesibilă prin raportare la salariu mediu lunar la nivel de țară.

Această solicitare vine după ce în urma publicării anunțului privind mărirea taxei, un număr ridicat de studenți au înțeles să renunțe la serviciile universității , în sensul în care să se retragă de la studiile universitare în totalitate ori să se mute la alte universități mai puțin prestigioase ce practică taxe accesibile oricărui cetățean al acestei țări creștin democrată.

Considerăm că interesul universității nu este intrarea în faliment sau închiderea ei prin pierderea studenților, a prestigiului și credibilității dobândite prin ani lungi de performanță și tradiție.

  În acest sens solicităm să dați curs solicitării noastre și să optați pentru reducerea taxei de studii.    

  Cu considerație și în speranța unei colaborări fructuoase și în următorul an universitar, 

  Studenții Universității Creștine Dimitrie Cantemir București 


CASU MIHAELA & CEZAR PISICA & DAN CRISTIAN    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez CASU MIHAELA & CEZAR PISICA & DAN CRISTIAN să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face numărul dvs. de telefon public pe internet.







Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...