Petitie pentru revocarea ordonantei de urgenta nr9/2018/17/7-1, privind predarea limbii si literaturii romane in clasele primare
PETIȚIE
Subsemnații semnatari ai prezentei petiții solicităm revocarea Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr. 9/2018 din 28 august 2018 conform căreia, în clasele din ciclul primar cu predare în limba minorităților naționale, orele de Limbă și literatura română nu vor fi predate de învățători, ci de profesori de specialitate cu studii superioare.
Considerăm că la elaborarea Ordonanței nu s-au respectat reglementările legale, astfel aceasta nu a fost precedată de consultarea părților interesate: profesori specialiști, părinți, reprezentanți ai elevilor, reprezentanți ai minorităților naționale. Ordonanța are efecte discriminatorii asupra elevilor din ciclul primar aparținând minorităților naționale, privându-i de posibilitatea învățării limbii române ca limbă nematernă de la propriile lor învățători calificați în acest scop.
În conformitate cu Constituția României, subsemnații cerem de la dl. Ministru Valentin Popa să dispună suspendarea de îndată a aplicării Ordonanței.
Asociatia Parintilor Maghiari Contactați autorul petiției
Autorul acestei petiții a decis să stopeze continuarea strângerii de semnăturiAnunț de la administratorul acestui websiteAm eliminat informațiile personale ale semnatarilor.Regulamentul general al Uniunii Europene privind protecția datelor (GDPR) solicită un motiv legitim pentru stocarea informațiilor personale, respectiv ca informațiile să fie stocate pentru cel mai scurt timp posibil. |
Conectați-vă pentru a vă administra petiția. |
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
32100 Creat: 2025-02-03
Spune NU taxării mamelor aflate în concediu pentru creșterea copilului!
1787 Creat: 2025-07-09
„Drepturi reale și nediscriminatorii pentru persoanele oncologice – aplicare imediată a Legii 293/2022”
434 Creat: 2025-07-13
Declarație privind respingerea majorării normei didactice
2146 Creat: 2025-07-09
Salvați cei trei pui de urs rămași orfani pe Transfăgărășan!
2732 Creat: 2025-07-04
DREPTATE PENTRU ASISTENȚII PERSONALI – SPORUL DE RISC ESTE UN DREPT, NU O FAVOARE!de!
425 Creat: 2025-07-13
DEMISIA Domnule Ministru DANIEL DAVID
92 Creat: 2025-07-08
IUS-Lubrifin - parcul din inima Brașovului. Cerem Consiliului Local demararea unui referendum. Semnează petiția!
6026 Creat: 2024-11-02
Nu penalizați maternitatea: respingeți plata CASS impusă mamelor în CCC
590 Creat: 2025-07-05
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
1190 Creat: 2025-07-11
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
824 Creat: 2025-07-07
NU BEACH PLEASE, SALVAȚI GENERATIA TÂNĂRĂ
33 Creat: 2025-07-13
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
81 Creat: 2025-07-05
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4338 Creat: 2025-06-14
Drept la sănătate pentru mame și soții casnice – păstrați coasigurarea!
250 Creat: 2025-07-04
Respectarea programei la definitivat – Educația timpurie nu e caracterizare!
412 Creat: 2025-07-10
Mamele aflate în concediu de creștere a copilului TREBUIE să rămână asigurate medical!
898 Creat: 2025-07-05
PETIȚIE PENTRU MENȚINEREA PERSONALITĂȚII JURIDICE A ȘCOLII GIMNAZIALE NR. 200
253 Creat: 2025-07-10
OVIDIU DRAGOȘ ARGESANU sa recunoasca public abuzul fata de paciente
45 Creat: 2025-07-06
Scaunul Auto pentru Copii si Centura de Siguranta Salveaza Vieti!
15082 Creat: 2021-04-05