PETITIE LTAIC
In atentia: Dl. Primar Robert Negoita,
Primaria Sect 3 Bucuresti
Dl. Comisar-sef de politie al Politiei Capitalei
DIICOT / Agentia nationala antidrog
Politia Sectorului 3 Bucuresti – Sectiile 13 si 23
Politia Locala Sector 3
Politia Locala Bucuresti
Protectia copilului
Spre informarea Conducerii Liceul Teoretic Alexandru Ioan Cuza, Bucuresti, Sector 3 Data: 10. 10.2025 Colectivul parintilor clasei a X-a A din Liceul Teoretic “Alexandru Ioan Cuza” solicitam securizarea in cel mai scurt timp a proximitatii Liceului Teoretic “Nichita Stanescu”, Str. Lucretiu Patrascanu nr. 12, Sector 3, Bucuresti, locatie in care copiii nostri sunt nevoiti sa isi desfasoare programul scolar ca urmare a relocarii activitatii Liceului Teoretic “Alexandru Ioan Cuza” dispusa de Primaria Sectorului 3 pana la finalizarea lucrarilor de consolidare si extindere (reabilitare) a imobilului Liceului Teoretic “Alexandru Ioan Cuza” (lucrari a caror finalzare este pe o perioada neprecizata). Acest lucru impune, din punctul nostru de vedere, luarea de catre autoritatile competente a urmatoarelor masuri:
- Cresterea numarului de agenti de paza dispusi in proximitatea Liceului Teoretic “Nichita Stanescu”, Str. Lucretiu Patrascanu nr. 12, Sector 3, Bucuresti, in special in programul de dupa-amiaza (respectiv incepand cu ora 13:30 si pana la ora 20:00)
- Patrularea zilnica a zonei de un echipaj al politiei, incepand cu 18:30 pana la terminarea orelor si eliberarea spatiilor unitatii de invatamant ale liceului gazda (Liceul Teoretic “Nichita Stanescu”) de catre toti elevii liceului nostru, Liceul Teoretic “Alexandru Ioan Cuza”
- Iluminarea corespunzatoare atat a curtii Liceului Teoretic “Nichita Stanescu” cat si, in special, a proximitatii acestuia.
Precizam ca aceasta solicitare vine in urma unui incident de gravitate extrem de mare din perspectiva noastra ce a avut loc in fata Liceului Teoretic “Nichita Stanescu” si a implicat un elev al Liceului Teoretic “Alexandru Ioan Cuza”, care, dupa terminarea orelor, asteptand sa-i vina masina, a fost amenintat cu o seringa de un individ necunoscut in scopul de a-l talhari.
Mentionam ca in cadrul discutiilor avute inainte de inceperea lucrarilor de reabilitare, cand s-a pus problema relocarii elevilor Liceului Teoretic “Alexandru Ioan Cuza” si a variantelor pe care autoritatile le pot pune la dispozitie, s-a ridicat de catre parinti problema sigurantei acestora in spatiul si zona in care vor fi nevoiti sa isi desfasoare programul educational.
La acea data am fost asigurati de catre autoritati ca se vor lua toate masurile necesare in acest sens, lucru care, constatam cu mare ingrijorare pentru copiii nostri, nu se intampla in fapt. Prin urmare solicitam rezolvarea cu celeritate a solicitarilor expuse mai sus. Suntem convinsi ca mai sunt si alte masuri ce pot fi luate de Primaria Sectorului 3 si Politie cu scopul de a spori siguranta copiilor nostri in zona, prin urmare suntem deschisi la orice strategie propusa si pusa in aplicare, care sa suplimenteze masurile minime propuse de noi, masuri pe care le consideram indispensabile.
Va rugam sa aveti amabilitatea de a ne informa in regim de urgenta cu privire la masurile pe care le veti dispune precum si la termenele de implementare ale acestor masuri. In acest sens, persoana de contact pentru prezenta petitie este:
Cristina Stoica Contactați autorul petiției