Nu vrem PĂDURE DE BLOCURI în Timișul de Jos - Dâmbul Morii!

       Localitatea Dâmbul Morii este caracterizată actualmente de un cadru natural generos, cu priveliști deosebite și cu potențial turistic crescut. Este motivul pentru care, foarte mulți din locuitorii de aici au ales acest loc să trăiască, în ciuda faptului că, administrativ, suntem foarte prost conduși.  E un loc în care Primăria Predeal a investit puțin, spre deloc. Mărturie stau drumurile neasfaltate, lipsa canalizării, problemele cu apa potabilă. Suntem contactați de autorități/candidați la funcțiile publice doar în perioada campaniilor electorale. In schimb, aproape pe furiș, se incearcă aprobarea unor proiecte haotice, cu efect ireversibil asupra peisajului și asupra noastră ca și cetățeni si proprietari. 

       Așezarea este formată în general din locuințe unifamiliale, precum și câteva unități turistice de cazare, construite la un regim de înălțime max: S (D) + P + 2E + M, adică max 13.5 m de la cota naturală a terenului. 

 AȘA ARATĂ ACUM ZONA NOASTRĂ:

574.jpg

1.1_._1.jpg

           Între Timișul de Jos și Brașov, pe DN1, drum european E60, în vecinătatea fostei vile de 18.000 mp a lui Ceaușescu, pe o suprafață cam cât cinci stadioane, va fi ridicat un cartier de blocuri înalte, cu spații comericale și tot tacâmul aferent unui cartier rezidențial.  Astfel, într-o zonă de mare interes turistic, chiar la DN1, ar urma să apară o pădure de blocuri cu 7 etaje, o imagine numai bună pentru a acoperi peisajul natural din zona Dâmbul Morii.

        Primăria Predeal, pe furiș, fără o consultare reală cu cetățenii din zonă, pregătește aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal, "cu dedicație", în favoarea unui investitor privat. Conform acestui plan, lângă casele de max 13 metri înăltime, la doar câțiva metri, ar urma să "răsară" blocuri cu 7 etaje. Fiecare din cei care au construit aici, au achitat la vremea lor așa zisa "taxă de stațiune", tocmai pentru că există un Plan Urbanistic General care limitează înălțimea construcțiilor din zonă și stabilește niște indicatori urbanistici care nu ar trebui încălcați.

        ANUNTURI PUBLICE PRIMARIA PREDEAL

    Nu a fost o consultare reală cu cetățenii, a fost afișat doar un anunț pe site-ul Primăriei (site la care mulți bătrâni din zonă nu au acces).  Anunțul a fost postat pe data de 4 ian, imediat după sărbători, cu intenția vădită de a trece cât mai mult timp neobservat! Observațiile nu au putut fi trimise pe site-ul indicat deoarece acesta nu este nici la aceasta oră definitivat și nu există posibilitatea scrierii de comentarii.

 

      Cerem Primăriei Predeal stoparea acestui proiect și respectarea legislației in vigoare! 

Cerem Primăriei Predeal respectarea cetățenilor pe care "îi păstorește"și nu susținerea unui interes particular! 

 

ASA AR TREBUI SĂ ARATE, IN VIZIUNEA PRIMĂRIEI PREDEAL, "PADUREA" DE BLOCURI CAREIA II SPUNEM "NU"

Anunt_de_informare.jpgPlan_1.jpgPlan_2.jpg     


Locuitorii din Dâmbu Morii    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Locuitorii din Dâmbu Morii să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face numărul dvs. de telefon public pe internet.







Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...